Balciul Candidatilor

scris in 2008
 
Balci, Mare Balci. Haideti Fratilor la BALCI!

Bucurestiul anului 2008. Capitala a Romaniei Europene.

Mai e nevoie sa-l descriu? Sa va mai spun si eu de santierele de pe strazi, de praf, de lipsa spatiilor verzi, de masacrul arhitectural, de lipsa de viziune a edililor, de circulatia infernala, de aglomeratia din metrou, de capcanele stradale, de cainii vagabonzi? Le stiti pe toate mai bine decat mine. Eu nu pot sa zic decat ca termenul de BALCI i se potriveste cum nu se poate mai bine. Presupun ca, la intrarea in Capitala, ar fi mai potrivita urarea „Bine ati venit in Balci” decat cea de „Bine ati venit in Bucuresti”. Poate ar fi si mai usor de tradus iar strainii nu l-ar mai confunda cu Budapesta.

Din 4 in 4 ani Balciul se anima. Se infige tiribomba, se da drumul la lanţuri, se inzorzoneaza parasuta zburatoare, se aseaza macatul pe taraba, se introneaza aparatul de boxat, se incing gratarele de mici, se pune ghiata peste sticlele de bere asezate in copaia de zinc, tobosarul bate in toba si cheama poporul la „comedii” si... in sfarsit, apar si vedetele. Protagonistii principali - candidatii la primarie.

Si pentru ca sunt barbati adevarati, dupa ce se vor maimuţǎrii in invarteala ametitoare a tirbombei, dupa ce vor chiui ca arsi cu fierul incins atunci cand vor sui si vor cobori rapid in sondajele electorale ale „parasutei zburatoare”, vor trece si la proba de foc a Balciului – aparatul de boxat. Aici se impart apele, aici se deosebesc barbatii adevarati de pustani. Cine da mai tare in „minge”. Cine loveste cu „argumentul” cel mai greu. Cine are „verbul” cel mai puternic. Acela care invarte acul ceasului masinii de box de cat mai multe ori, acela va iesi primar.

Si daca-i Balci, balci sa fie! S-avem de toate!
Balciul_candidatilor

Unu-i menestrel. Ii zice din chitara mai bine decat Jimmy Hendrix, din voce, mai duios ca cel de la Coldplay si din „ghers” mai bine ca Margineanu. Il sustine PNL-ul, partidul nostru drag de guvernamant. Au stat ei mult si bine si s-au scarpinat in ceafa pana s-au dumirit pe cine sa numeasca drept candidat. Si bine l-au mai gasit! Si nu l-au aruncat in lupta de unul singur. Are propriul lui scutier cu parul vopsit negru; cool, mereu la 4 ace, cu discurs politic fluent si contre verbale la adversar pe masura. Nimeni altul decat baiatul cu nume de crin - Crin Antonescu.

Altu-i diplomat. Are staif. E spicluit. Strâmba din nas la mirosul micilor sfaraind dar n-ar zice ba la un carnacior rumen prezentat „a la USA!”.  PSD-ul l-a numit dupa lupte seculare care au durat 2 zile. Au stat si atat s-au sfatuit ca altul mai bun nici ca gaseau. Sau poate nu! Oricum, ca sa nu-l lase de izbeliste i-au asigurat si lui un Sancho Panza. Un scutier Care Este 100% , atat la vorba cat si la port; Marian Vanghelie. Scutierul e atat de zelos in exercitarea atributiilor sale incat, uneori, o ia inaintea stapanului. Ii ia faţa. Da mici pe sub mana in Parcul Izvor de 1 Mai muncitoresc, pentru ca el stie ce vrea poporul. Doar din popor se trage si el!

Al treilea e CANDIDATUL (scris cu litere mari). Nici nu are nevoie de scutier. E buldog si sfasie pe orcine. Gurile rele zic ca pana si seful lui ii stie de frica. Blaga. Ce nume de poet! Si filosof! Toate-s bune si frumoase in ograda noului partid unic PD-L. Singurul partid din Europa care e intodeauna invingator dar nu conduce niciodata. De 3 ani de zile incearca sa zgaltaie copacul guvernarii PNL-iste, poate, poate l-o da jos pe Tariceanu sa se cocoate el la fraiele puterii.
Mandra corabie si PD-L-ul asta. Mester carmaciul Basescu. Pardon, Boc! Atat de mester incat nu a reusit sa-l convinga pe singurul administrator bun al Bucurestiului de 20 de ani incoace, primarul sectorului 3 Negoita, sa le devina candidat si la Primaria Generala, asa ca s-au multumit cu Buldogul care a zis si el DA fara prea mare tragere de inima.

Ii sta bine cifrei 3 fara 4? Nu. PSD-ul nostru e atat de viguros, sta atat de bine in sondaje si a castigat de atat de multe ori primaria generala a Bucurestiului (ADICA NICIODATA!) incat a reusit sa numeasca nu unul ci 2 candidati. Ca doar voturi s-or gasi destule. Si daca imparti 25% in doua poate da tot 25%. Asta-i matematica lui Geoana invatata pe cand umbla in cisme muncitoresti de cauciuc sa gaseasca CET-ul din Titan. Uite asa s-a nascut si candidatura lui Oprescu. Bun de gura. Bun rau. Aproape ca-i mai tare ca Basescu. Unde mai pui ca nu e nici chel si nici nu se uita câş. Fetele de la APACA il adopta mai repede ca pe Petre Roman.

Si-uite asa, cei 4 se vor peregrina prin Balci, etalandu-si farmecele, scutierii, muschii sau limbajul de cartier. Nu-i vor supara decat niste muste sacaitoare. Unu-si zice Tancul – adica altii TAC el TANC!- altul e guşat si parca-si spunea Ursul Carpatin – il chiama Gusa.  Altuia nici macar seful lui de partid, Razboinicul Luminii, nu-i stie numele.
Bazaie si ei pe langa GREI. Ii mai sacaie desi sunt perfect constienti ca, daca totusi apuca sa dea cu pumnul in „mingea” boxului de balci se vor face de rusine si-s destule sanse ca mingea sa le ricoseze drept in bot.

Pai daca-i Balci, Balci sa fie! se vor ingramadi cu totii in jurul Boxului si vor da cu sete. Care cate fise are atatea sanse.

Acuma...fise are... cine poate!
Unul are pusculita de la Patriciu, altii de la Matusa Tamara, iar altii de la Cocoş - Cocosul Mosului din poveseta Punguta cu 2 Bani, desigur.

Sunt atat de candidati candidatii astia, sunt atat de barbati incat vor refuza sa-si plaseze pumnii direct in corpul adversarului. Pen’ca asa-i lupta dreapta la romani.
Ce mai! E blat! S-a si decretat in mod oficial chiar de la Golden Blitz. Pardon, de la Cotroceni. E BLAT, a zis Basescu! Candidatii refuza lupta dreapta! 

Pai daca-i balci!...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu