little russian

Julio De Caro

2012-01-30T11:31:00.005+01:00

Julio De Caro

violonist, lider de orchestra si compozitor

Julio De Caro

Scoala De Caro – ghidul suprem in arta interpretarii instrumentale a tangoului

Odata cu formarea sextetului care-i poarta numele (in anul 1924), violonistul Julio De Caro reuseste sa creeze un nou si complex stil in muizca de tango argentinian, stil de natura sa contribuie decisiv la imbogatirea orizontului spiritual al tangoului. Intr-o astfel de masura poate fi calculat acest impact incat scoala De Caro este considerata, alaturi de scoala Gardel (prima, la nivelul superlativului instrumentatiei, cea de a doua, la nivelul superlativului vocal), drept piatra de hotar sau ghidul suprem in arta interpretarii tangoului.

O noua era in tango

Datorita eforturilor si talentului unui violonist cunoscut mai mult prin compozitiile sale decat prin tehnica interpretativa, debutul sextetului De Caro este sinonim cu nasterea unei noi ere in tango.

Un stil unic: renconcilierea radacinilor populare ale tangoului cu influenta europeana

De Caro pastreaza esenta tangoului nascut in mahala (mentinandu-i stilul brav si jucaus), la care adauga o doza de expresivitate melancolica si sentimentala nemaintalnita pana la acel moment, reconciliind astfel radacina populara cu influenta pro-europeana. In acelasi timp, pregatirea sa academica ii permite imbracarea mesajului pieselor intr-un limbaj muzical sclipitor deosebit de atragator.

Julio_De_Caro

Sunetele acuarelelor Buenos Airesului

Tangourile sextetului, uneori lenese, alteori aprinse, ne aduc sunetele acuarelelor unui Buenos Aires cu case joase, fatade gri, strazi marginite de arbori, gradini infloritoare, piatra cubica si tranvaie vechi. Sau chiar ale unei ordini sociale si armonii politice - existente in ciuda unui control strict al libertatii si bunastarii economice - stari de fapt care-si vor gasi totusi un sfarsit brutal in 1930, odata cu inceperea perioadei loviturilor de stat in Argentina pe fondul crizei mondiale.

Boedo_Julio De Caro

Fratii De Caro, Francisco si Julio: pasiune si peisaje urbane pictate in tango

Tangourile compuse de Maestrul De Caro, precum Boedo sau Tierra querida sunt importante pentru intelegerea conceptiei artistului. La fel de importanta este si contributia fratelui acestuia Francisco De Caro, pianist al sextetului si compozitor, creator al unora dintre cele mai indragite tangouri in stilul liric si romantic, asa cum sunt Flores Negras sau Loca Bohemia.

Grupul va jongla, de o maniera nonsalanta nemaintalnita pana la acel moment, cu pasiunea tangourilor lui Francisco si pictarea peisajelor si personajelor urbane din tangourile lui Julio.

Un nou stil pentru sute de orchestre de tango

Compozitiile lui Pedro Laurenz sunt de asemenea fundamentale. Risa Loca sau Mal Amores sunt unele dintre piesele nemuritoare create de bandoneonistul sextetului. Cu toate acestea, in repertoriul sau imens De Caro nu a omis niciodata alti mari compozitori ale caror tangouri le-a interpretat conform noilor coduri, pregatindu-le pentru a fi interepretate in urmatoarele decenii de catre alte sute de orchestre, indifrent daca acestea urmau sau nu stilul muzical De Caro.

11 decembrie

Julio se naste la 11 decembrie 1899 intr-o casa mare din cartierul Balvanera din Buenos Aires, fiind cel de al doilea din cei 12 copii al unei familii de italieni. Tatal sau, Jose (Giuseppe) De Caro (fost dirijor al Conservatorului din Teatro Della’Scala de Milano) si-a dorit ca fiii sai sa aiba studii universitare si educatie muzicala formala, astfel ca i-a indrumat pe Julio catre pian, si pe Francisco catre vioara. Fratii decid insa sa schimbe instrumentele si, mai mult, sa conteste temuta autoritate a tatalui devotandu-se tangoului fapt ce va provoca o rupura familiala definitiva.

Julio De Caro

Peste 420 de inregistrari

Desi, incepand cu anul 1933, De Caro intra intr-o perioada de experimentari (orchestre largite si noi instrumente, inclusiv instrumente de percutie si suflat - insusi De Caro interpreteaza la o stranie vioara cornet), in intervalul cuprins intre 1924 – 1932 reuseste sa inregistreze cel mai important calup din creatia sa. In total, pe o perioada de peste 30 de ani, artistul va inregistra 420 de piese (unii colectionari sustin ca au mai descoperit inca 20).

Printre piesele valoroase nu putem sa nu amintim tangoul intitulat „Anibal Troilo”, un omagiu miscator adus marelui bandoneonist, compozitor si lider de orchestra (la care se pare ca Troilo i-a raspuns cu Buen Amigo). De Caro va mai compune si „Osvaldo Pugliese” – omagiu adus celui mai de seama urmas muzical al sau – si „Piazzolla” (iar Piazzolla i-a multumit cu „Decarisimo”) insa, din pacate, nu exista inregistrari ale acestor piese.

11 decembrie – Ziua Tangoului

11 Decembrie a fost declarata Ziua Tangoului nu doar pentru ca la acea data se nastea Carlos Gardel ci si pentru ca aceasta este si ziua in care s-a nascut Julio De Caro.

(articol scris dupa prelucrarea informatiilor din: www.todotango.com)

cititi si despre:

tangoul La Pavadita (si compozitorul Anselmo Aieta)
Maestrul Osvaldo Pugliese
Desde el alma - un romantic vals creol
Maestrul Alfredo De Angelis
Grupul Bajofondo si Luciano Supervielle
Interpretul Leonel El Feo (Edumundo Rivero)

Regresie Filosofica

2012-01-13T16:43:00.007+01:00

aceste randuri au fost scrise in 2008

Trec azi printr-un mic proces de reflectie (mai degraba „regresie”) filosofica. Mi se intampla des insa nu la fel de des ma apuc sa si „scartza scartza pe hartie”. Azi?... e altceva. O fi din cauza frigului. Sau a racelii care ma tot bantuie si ma tot dusmaneste busumandu-mi creierii si vlaguindu-mi puterile.

Despre ce „teoretizez”? despre relatii si despre femei. Teme predilecte si atot cuprinzator de nemuritoare. Adica n-au cap si nici coada. Nu stii de unde sa le apuci pentru ca habar nu ai cand se vor termina. Si totusi, de amorul artei, atat de multi dintre noi o fac. Ne apucam sa despicam ţestele... pardon! Inca nu ne-am apucat sa despicam capatanile nimanui. Firul il despicam. In 4 sau in 14 sau in multiplu de 14. Nici nu mai conteaza odata ce ai inceput sa-l desiri. De oprit nu te mai opresti oricum...

Deci (ca sa incep ca orice bun roman cu memorabilul si nemuritorul „deci), am stat eu si m-am gandit bine si am descoperit ceva. S-or mai fi gandit si altii inanintea mea (adica, s-au gandit cu siguranta) dar n-or fi ajuns la aceeasi concluzie. Structura, caracteristicile, comportamentul, personalitatea, trasaturile definitorii de caracter, elementele de baza ce compun „contemporanul” zilelor noastre cam care ar fi? Aaaa!? Ia spuneti voi? Ce ne defineste pe noi cel mai mult si mai mult si mai mult? Si raspunsul mi-a venit instant. Shoppingul, frate! Mai exact dorinta de a poseda diverse lucruri, obiecte, bunuri. Prima si intaia conditie animalica (aceea de a „detine” mijloace pentru supravietuire – intr-o prima instanta – apoi pentru vietuire sau, de ce nu, pentru o „usoara vietuire” – sau „dolce vita” a la „regnul animalelelor”), spuneam, prima conditie animalica se manifesta intes in noi. Asta-i dovada cea mai clara ca am coborat de foarta putina vreme din copac si de abia ce ne-am schimbat un pic parul insa naravul... tot de maimute sintetice ne-a ramas.

Maimutareala

Sunt foarte... sacrosanct - era sa zic, desi nici nu prea stiu bine ce inseamna, sau, ma rog, baniesc ca inseamna ceva sfant - sunt foarte ermetic si probabil nu ati inteles mare lucru. Asa ca o sa incerc sa iau fir cu fir si sa-l reinsir si reinnod. N-am sa incep (si nici n-o sa termin) cu „descinderea” omului din copac despre care primesc si gasesc dovezi zi de zi, ora de ora. Faptul asta e de netagaduit pentru mine asa ca nu mai are rost sa-l argumentez. Ne tragem din maimuta, punct! Suntem niste animale si nimic mai mult. Unii dintre noi au descendenti parosi cu mult mai aproape pe scara timpului decat altii (cu alte cuvinte, in timp ce stramosii unora dintre noi incepusera deja sa-si picteze fanteziile de a „detine” bunuri pe peretii tavernelor preistorice, pardon! a cavernelor, bineinteles, stramosii altora – cei mai numerosi, se pare – inca mai aruncau cu rahat unii in altii si se maimutareau la propriu. Asadar, „fibra asta sintetica” a firului o sa-l las deoparte si o s-o trag pe linie moarta.

Fascinatia unui Profesor

2012-01-13T16:39:00.001+01:00

aceste randuri au fost scrise in 2009

O jumatate de ora. 30 de minute. Atat a vorbit, fara oprire, cu o elocinta de invidiat, coerent, cu argumente si descrieri precise, intr-o engleza cu accent britanic perfecta. Despre whiskey. Doar despre whiskey. Vorbea de parca toata viata lui numai asta facuse; degustase si studiase istoria marcilor, tipurilor, subtipurilor, aromelor de whiskey din intreaga lume. Vorbea de parca era un actor pregatit sa-si intre in rol si sa... sau mai degraba un prezentator de la Discovery, unul din aia cu voce misto, pe care stai sa-i asculti fascinat si vrajit de modul cum povestesc povesti.

Whiskey

Profesorul a spus in seara aceea povestea whiskey-ului cu un perfect accent britanic. Nici macar n-am putut fi atent la poveste. Eram fascinat de voce si de accent. Reusise sa ma vrajeasca si pe mine. M-am tot intrebat dupa aceea, sau mai degraba, influientat de amicii binevoitori care nu-l prea aveau la suflet, daca „subiectul” ii fusese servit. Dar nu, n-avea cum. Imposibil. Totul a fost perfect firesc – baietii beau whiskey in bucatarioara locuintei in care se tineau cursurile si, uneori, practicile de tango argentinian. De aceea ne si stransesem acolo – pentru ca eram toti tangoisti. Cercul oamenilor norocosi. Sau mai putin norocosi.

Another cup of coffee

2012-01-13T16:36:00.001+01:00

scris in 2009

- „Cum fata sa-ti iei plasma pe vremurile astea? Tu esti nebuna!”

... and she poors herself another cup of coffeeeeee. „Account Manager in cadrul unei companii serioase... in plina expansiune”

... Pop up pe ecranul laptopului: „auzi, aceeasi atentionare o folosesc si pentru centrala?”...

Colegul de IT a varsat canuta lui de cafea „espresso” pe biroul colegei. Instantaneu a facut un boleo volcadat. Fantastica miscare desi habar nu are ca asa-i zice. Sau ce inseamna.

- „Vorbim diseara la telefon, Mihai! E trista situatia dar vorbim” – asta se aude din biroul alaturat.

- „Tu esti un exemplu demn pentru toate doamnele preocupate de shopping” – continua la telefon colega mea. Cealalta! Pe biroul ei, colegul de la IT nu a varsat nimic. De aia si poate vorbi in continuare, linistita, la telefon.

Eu imi pun „sei nell’anima” dinnou. Mai-nainte a fost „another cup of coffee”.

Another_cup_of_coffee

Azi sunt trist. Am chef de astfel de muzica. Colega de pe mess s-a potolit. Am lamurit-o ce si cum e treaba cu atentionarile pe centrala. Deocamdata. Mai apoi... nu se stie. Pop up-ul te pandeste mereu.

Colega cu biroul inundat de cafea se imbraca sa plece. E ora de plecare. Celalalta care o sa vorbeasca cu Mihai a plecat deja. O alta colega aduce niste chei si pleaca si ea. Colega cu „televizorul” vorbeste in continuare la telefon acompaniata de Gianna care plange si spune de „anima” ei. Eu am inima impietrita. Urmaresc mut spectolul.Sunt impietrit. Am o lacrima in coltul ochiului drept.

Aberatii_sonore

Aberatii sonore cum spunea un prieten. Nu doar sonore. Sunt si vizuale. In alb negru si color. In direct si inregistrat. Chiar inaintea ochilor mei si totusi in trecut. Cred ca si in viitorul. Cu incetinitorul si pe repede inainte in acelasi timp. Aberatie. Absurd. Realitatea. Realitatea mea. Din coltul meu uitat de birou.

Acum ascult One. E oare o melodie trista? Mai conteaza? Mi s-a uscat lacrima din coltul ochilui drept. Colegul dela IT a venit iar cu o canuta reumpluta de „expresso”. Se intinde ca un motan. Ciudat de ironic. Pe laptopul meu a inceput iar povestea unei „alte cesti de cafea”.

Azi imi simt realitatea in mod diferit. Mi se intampla uneori. Am mai trait asa ceva in Venetia... si undeva, intr-o gradina zoologica prin Piatra Neamt. Am trait asa ceva de multe ori, de fapt. Dar nu tin minte. Minte, minte... minte din ce in ce mai putina. Se imputineaza si minte. Si ma minte pe mine. Nu vrea sa perceapa realitatea asa cum e. Sa ma inregimeteze, sa ma implanteze in concret. Sunt regizorul propriei vieti

TREIZECISTII

2012-01-13T16:01:00.003+01:00

scris in 2008 sau 2009

Personaje:

Ana

Josephin

Katiusha

Pata

Zdrentu

Ana: Personajele povestii asteia sunt... oameni... ca mine, ca tine... Oameni tineri. Sau, hai sa le zice, la prima tinerete – treizecisti de prim rang. Hm! si eu sunt la fel . O treizecista in cea mai buna prezentare. Sa vi-i prezint!? Sau sa ne prezentam! Cum sa nu! Asa ne-ar sta frumos. Doar suntem si binecrescuti. Ma rog... unii dintre noi.

O sa incep cu Pata. Asta-i porecla. N-am sa va spun numele adevarat ca nu-i frumos. E porecla „autointitulata”. I-a creat o groaza de probleme dar a continuat s-o utilizeze cu o abnegatie de copil innebunit dupa dulciuri fara E-uri. Infantil! Si el si abnegatia.

De ca Pata? Pentru ca era innebunit dupa domnul acela filozof cu un breton si mai infantil decat... dar de ce sa suparam noi pe marii maestrii. Mai bine nu ne bagam. Ii place la nebunie Patapievici. Pata e destul de inteligent. Poate-s cam dura cu el acum pentru ca-l judec subiectiv. M-a parasit dupa ce m-a... dar asta-i alta poveste. Si toate trebuie spuse la timpul lor.

Ne-am cunoscut pe intrenet. Pe noi doi ... si apoi. Si el si eu eram divortati. Treizecisti divortati sau cu mari probleme la „mansarda” – asa-i placea lui sa spuna. Cu mari probleme la mansarda si la corason, dar cu perspective.

Avea destule „pusee” de genialitate dar si destul „glod” care sa le sufoce. O sa ma rezum la ce v-am spus pana acum. O sa-l descoperiti voi pe Pata pe masura ce... o sa i se puna pata. Aaaaaaaa! Uitasem! Pata danseaza tango argentinian.

Sa ma prezint pe mine acum. Eu?! Eu sunt Ana... (canta din Vama Veche) „ce nuuume simplu” asa ma cheama si-n realitate si pe net. Adica pe net eram ceva mai mult de Ana - mai aveam un n in plus si inca ceva dupa underscore. N-o sa va zic ce... adica nu era ceva obscen, sau porcos sau cu... bataie scurta. Nici Banana nu era...

Urmeaza Zdrenţu. Tot porecla. E prietenul lui Pata. Mie mi se pare ca nu prea se potrivesc desi, uneori, se completeaza de minune. Zdrenţu e grobian prin devenire si un timid frustrat din nascare. Pata il apreciaza pentru ca e... real, autentic. Pentru ca reprezinta „spiritul” contemporaneitatii. E ceva mai tanar decat noi. Nici nu stiu daca a avut vreodata vreo iubita sau o relatie mai serioasa. Destul de inteligent individul insa... ma rog, o sa-l descoperiti voi imediat.

In sfarsit. Josephine si Katiusha – nick-uri, bineinteles. Josephine e prietena mea. Katiusha e prietena ei. Eu nu prea o sufar pe Katiusha dar prietenii prietenilor tai iti sunt „primii si cei mai dintai dusmani” - p-asta cred ca tot Pata a scos-o. Josephine are o minte ceva mai... onesta. Dar e reala, adevarata, fara ascunzisuri; „ce-i in gusa si-n capusa”. Intr-un fel eu o apreciez pe ea tocmai pentru ca e „reala si autentica” asa cum si Pata tine la Zdrentu pentru exact aceleasi motive. Hmmm... nu m-am mai gandit la asta pana acum.

Dar, asa cum zicea nemuritorul Johnny Bravo: „enough about me, let’s talk about me” sa-i lasam pe protagonisti sa se... dezbrace de caracter. Si nu numai...

Iata-l pe Pata. Isi scrie vreuna din povestioarele lui filosofico artistice.

(Pata citeste de pe laptop)

Eu: mi-e greu sa-ti spun de ce. In acelasi timp mi-e usor. E o chestie antagonica asta. Asemeni intregii mele vieti. Si inimii mele. Ha! eu cred ca am o inima si in parte dreapta a pieptului. Antagonica aleia din partea stanga! Sunt curios ce s-ar intampla daca ar ajunge sa se razboiasca?

Ea: Sa se razboiasca?

Eu: Pai da, ca acum sunt in echilibru. Sunt in V – ca cilindrii motoarelor de motocicleta – daca pistoanele n-ar bate cand unul cand celalalt s-ar duce dracu tot echilibrul motocicletei. Asa si inimile mele; bat intermitent: o bataie in stanga, o bataie in dreapta. Si iar...

Ea: Ca in tango!

Eu: Da, ca in tango. Niciodata si cu dreptul si cu stangul. Intodeauna ori cu unul ori cu altul...

Ea: Si ce s-ar intampla daca s-ar deregla mecanismul asta al tau atat de bine pus la punct?

Eu: Clar! E evident! Mi-ar exploda pieptul. Fisiune nucleara. S-ar duce dracul echilibrul meu fragil...

Ea: Asa cum s-a dus dracu „indragosteala ta” pentru mine?

Eu: De ce sa vorbim despre asta?...

Ea: Da, nu-ti place sa teoretizezi.

(Pata se opreste din citit, se gandeste pentru cateva clipe si incepe sa scrie „cu voce tare”)

Nu mi-a placut sa „teoretizez” situatiile care nu-mi erau favorabile. Am jonglat teoria cu practica exact atunci cand am crezut sau simtit.Trei puncte... (se mai gandeste un pic si continua) uneori confund si lucrurile astea: a crede si a simti. Ratiune si sentiment. Uneori una o inghite pe cealalta. Cred cu inima si simt cu al meu creier. Alt antagonism... teoria si practica. Sunt maestru in asa ceva. Sunt un desavarsit practician al teoriilor si un neintrecut teoretician al practicilor. Simt cand vreau si practic cand simt. Si ma opresc sa practic...

Ana: mda, destul de interesant dar iata-l pe Zdrentu

(Intra Zdrentu)

Zdrentu: Ce tot indrugi acolo?

Pata: imi faceam... „revizia”.

Zdrentu: revizia?! Ce dracu balmajesti?...

Pata: Revizia la motorul meu cu cilindrii in V.

Zdrentu: O iei razna pe zi ce trece, tovarase. Ce motor, ce cilindrii, ce V?! In V zboara pasaricile tale migratoare... s-au saturat sa dea rotocoale deasupra capului tau cu creier valvoi si neuroni in degrade si-acum...

Pata: ...migreaza spre zari mai fierbinti. Esti si tu nostim. Uneori. Ai hazul tau. Recunosc. Ce m-as face fara tine? Unde as mai gasi eu un lup asa de moralist care sa ma traga cu picioarele inapoi pe pamant asa de tare incat imi inchipui ca intru... ca ma vari direct in groapa de veci?

Zdrentu: Eu!? Eu te trag in groapa de veci?

Pata: Ma tragi, imi dai un branci. Prietenul la nevoie...

Zdrentu: ... te impusca.

Pata: ai si tu hazul tau da acu n-am chef de el.

Zdrentu: de ce esti tuflit?

Pata: pai n-auzi ca-mi fac revizia la creier...

Zdrentu: In sfarsit!

Pata: Multumesc. Stiu ca-mi porti demult sambetele, pardon! De grija. Spre deosebire de tine, creierul meu e atat de sanatos incat ar putea parea...

Zdrentu: Ce?

Pata: Habar nu am. Ceva extrem de sanatos in comparatie cu cu ceva extrem de bolnav.

Zdrentu: Ca o erectie maxima fata de o flescaiala maxima.

Pata: E bine ca recunosti. Asta-i primul semn spre vindecare. Si bine-o mai potrivisi. Exact despre asta-i vorba in propozitie.

Zdrentu: Despre ce? Si nu recunosc nimic. Daca e cineva flescait aici atunci tu esti ala. Tu, cu sufletul tau mereu... flescait.

Pata: Te cam repeti. Asta-i primul semn...

Zdrentu: Si tu te repeti. Ai mai insemnat cu „primul semn” ceva adineauri pe fundul meu flescait. Vrei cumva sa nu-l pierzi prea mult din vedere? Sa-i pui o steluta, un semn de tinta ca sa stii exact in ce loc sa aterizeze buzele tale atunci cand il vor saruta cu pasiunea „motorasului tau cu cilindrii in V”?

Pata: Ba! Tu te joci cu curu gol pe langa...

Zdrentu: ... erectia maxima.

Pata: Esti dus, mister!

Zdrentu: ...

Pata: ...

Zdrentu: Hai ma, de ce esti tuflit?

Pata: Vechea poveste.

Zdrentu: Adica?

Pata: I-am dat papucii.

Zdrentu: Si asteia? Da stai, de ce dracu ma mai mir! E doar a 3 milioane 2 sute patruj da mia oara.

Pata: Ba, nu mai face misto ca e grav.

Zdrentu: Cred si eu ca e grav. Esti pierdut, varza, dus!

Ana: tot timpul se certau asa. Ambii se simteau perfect stimulati dupa o astfel de coversatie. Bine, stimulati... fiecare in... sensul lui. Nu vreau sa barfesc acum. Mai bine sa vedem „ce face fetele”!

(Josephine si Katiusha stau de vorba continuand o discutie inceputa)

Josephine: Dus a fost!

Katiusha: Si asta, fata?

J: Cum si asta?! Lu ala di-nainte i-am dat eu papucii. Era un ventriloc.

K: Un ce? Un very cock?

J: Nu draga, un ventriloc. Avea nu stiu ce problema la ticăială...

K: Adica nu i se...

J: Draga, nu fii perversa. Nu stiu daca avea probleme la capitolul ala. Nici nu m-a interesat. Era „so boring” ca ma kilarea for good ca sa-ti spun the entire truth. Avea ceva la inima, la un ventricul. Sau la vintre. Nu mai tin minte.

K: La vinete?

J: Draga, nu ma zapaci. Era ventriloc si cu asta basta!

K: Sa fie sanatos!

J: Ce sanatos draga! Era ofticos rau de tot.

K: Se oftica rau?

J: Draga, ma-ncurci de tot. Era poet, imi scria versuri. Astia-s slabi din fire...

K: Astia slabi o au mare!

J: Draga, numai la asta te gandesti. Fii si tu mai artistica. Trebuie sa te completezi in lăturile tale creative si pragmatice.

K: Cum fata sa ma completez in lături? Esti crazy. Ce-s eu, poarca?!

J: Draga, nu esti poarca dar scroafa in calduri tot esti. Ma zapacesti cu intrebarile tale!

K: Fata sa nu ma faci pe mine scroafa! Lepadatura divortata de 30 de ani ce esti.

J: ...

K: ...

J: Curvo!

K:... e... curve suntem toate... iarta-ma!

J: Te iert.

Ana: auzi tu! „curve suntem toate”. P-asta chiar nu i-o pot ierta scroafei. Tot mai interesanti sunt baietii.

Zdrentu: Si iar iti scrii pomelnicu?

Pata: Daca tu nu intelegi ce e valoros in operele mele gigantice de gandire nu inseamna...

Zdrentu: ... ca ele nu sunt cu adevarat pitice.

Pata: La tine totul se reduce la marime, asa-i? Esti obsedat. Da ce zic eu obsedat! Esti, esti... mi-e si teama sa te intreb ce faci tu cand mergi prin parc si te interesectezi cu vreo junică prima si nu e nimeni prin preajma!

Zdrentu (rade behait): Junică prima! Imi placi maestre.

Pata: Da chiar asa, ce faci?

Zdrentu: Ce dracu crezi ca fac?

Pata: Probabil ca pleci capul si treci mai departe ca un dobitoc rumegator ce-mi esti. Tu esti breaz-viteaz si „cuceritor nevoie mare” (sau asa-ti place tie sa crezi ca esti) doar cand ai un auditoriu de lingai perversi si desantati care sa stea sa-ti admire badarania, sa-ti soarba porcariile, ca sa poa’ sa si-o frece cand s-or duce la culcare in asternuturile lor jegoase...

Zdrentu: Bine ca esti tu destept!

Pata: Zau asa, pe cuvantul meu daca inteleg de ce te inhaitezi cu d-alde LuTZU, Minune, Tuaregu, Bobo, Rozorro... Rozorro, ce dracu nume mai e si asta?

Zdrentu: Nu e nume, e porecla. Il cheama Aladin Aleodor Damasc...

Pata (rade cu sughituri): Ala... din, Ale...o... dor, Da... masc

Zdrentu (cam descumpanit): ... sssschin

Pata (moare de ras): si Chin?!

Zdrentu: Cum si chin!? Damaschin!

Pata (revenindu-si): A! Damaschin. Se intelege! Nu putea fi chiar din Damasc! Trebuie si un pic de chin...

Zdrentu (nu intelege):...

Pata: Si Rozorro? De ce l-ati poreclit asa?

Zdrentu: Pai ce noi? El! E nick-ul lui de pe noidoisiapoi punct ro

Pata: Desigur, trebuia sa-mi dau seama. Ce dracu mai e si noi doi in viata de apoi asta?

Zdrentu: e NOI...DOI... AND... cuvantul din engleza dar il citesti in romana, ca sa rimeze. Si... apoi.

Pata: Apăi ce?

Zdrentu: Punct ro!

Ana: Naiv si filosoful nostru wanna be. Sa n-auda el pana la varsta asta de „rezervorul asta nesecat de gagici a mai prima”. Sa le vedem pe adevaratele maestre in actiune... in actiunea lor virtuala.

J: Draga, tot de pe net! Pe noi doi si apoi punct ro. E fancy trandy cool site-ul. O groaza de bunaciuni si adevaraciuni acolo...

K: Fata, da-s prea multe fete. Si poponari. Si obsedati. Si lesbiene...

J: Stiu, si mie mi-a zis una ca mi-ar oferi clipe de vis doar daca as lasa-o sa-mi guste ciresica...

K: Ciresica?!

J: Dracu s-o ia. I-am dat ignore for ever. Oricum cred ca era barbat...

K: Poate nu era. Poate era femeie. Stii, odata, cand eram in clasa a doispea, m-am dus pe la Roxana, si ai ei nu erau acasa...

J: Hai draga ca stiu povestea. Mi-ai mai spus-o. Ce mare lucru...

K: Pe atunci era mare lucru. Acu’, toate fufele astea de liceu, da ce zic eu de liceu, din generala se apuca...

J: Ce generala! Nu le-ai vazut cum se imbraca, cum vorbesc. Cred ca si mai devreme...

K: Fata, esti crazy. Ca doar nu s-or apuca de la gradinita!

J: Pai cand eram eu in liceu...

K: Da fata, asa e! Noi...

Ana: asa e! Noi...

(Pata, tasteaza pe laptop)

Zdrentu: Noi...

Pata: Doi...

Zdrentu: AND...

Pata: Apoi...

Zdrentu: Punct...

Pata: ro!... cica sa ma loghez

Zdrentu: intra cu id-ul meu. Scrie acolo: Zdrenţe – cu tze, da! - underscore te, undersore fac! Da fac se scrie Fȋ U Cȋ Kappa, ca-n engleza, de la futai! Intelegi? Zdrenţe te fuck, donşoara!

Pata (uimit): ... iti sta mintea-n loc, frate! Tu nu mai contenesti sa ma uimesti!

Zdrentu: Ce te miri ba, filozofu lu peste. Ce crezi ca gagicile astea, junicile prima de pe net, s-agata cu „nemurirea sufletului” si „trairi intense” metastazo – fizice! Nu taticule, pe sleau tre sa le vorbesti: „esti misto, babe, ce faţada bogata si frumos impodobita ai! Ce pagodă de par posedezi in chip de freza, ce turnuleţe de palate tiganesti ti-ai ridicat in chip de ţepi in parul tau verde! Esti dura, a! You like it rough you little bitch!” Le trimiti o mie de pupici si gata, s-a rezolvat!

Pata: Si junicile pun botul la asta?

Zdrentu: Esti induiosator de naiv, ganditorul meu de la Mahmudia.

P: Era de la Hamangia.

Z: Hamangia, Mahmudia! Potato, poteito, tomato, tomeito! Tot un drac.

Ana: potato, poteito... tomato, tomeito. Tot un drac!

J: Drac era asta, fata! M-a vrajit pe net ca cica-i place despre corpul meu, ca n-a mai vazut asemenea balcoane de pe vremea cand zugravea el palatul lu Becali, ca acuma are echipa lui de muncitori si e patron si nu mai munceste el pentru altii, si avea poze cu o masina bengoasa...

K: Ce masina, fata?

J: Un Audi tt.

K: Si era a lui?

J: De unde sa stiu eu draga?! A venit pe jos cand ne-am intalnit. Zicea ca e-n service...

K: Ce sucker esti, fata! Te-a fraierit ghertoiu.

J: Nu m-a fraierit draga ca avea poze si pe telefonul mobil. Cu el la volan...

Ana: Da, vechiul truc al barbatilor frustrati: masina Audi A seis, a varului capsunar din Spania, cu clima bizonica si odorizant in forma de capsuna. El, frustratul, la volan...

(Pata si Zdrentu se dau in continuare pe noi doi si apoi)

Pata: Aici esti la volan?!

Z (mandru): DA!

Pata (uimit): Ce volan, ca tu n-ai masina? De fapt nici carnet nu ai...

Z: Detalii, ce crezi ca ele stiu asta?

P: Pai nu stiu dar mandria ta, cinstea, onoarea, adevarul, sinceritatea, onestitatea, barbatia pana la urma...

Z: Iar ma iei cu silogisme si truisme d-astea dracesti! In ce dracu secol te trezesti? Crezi ca esti vreun Don Pişcote sa te lupti cu morile de vant pentru, pentru... farmecele Desdemonei...

P: Era Dulcineea dar...

Z (continua fara sa-i pese de remarca): Esti in secolul vitezei, al intenetului, al brb-ului, sms-ului si asl-ului. ASL, PLS, PLM, mai du-te si la dra-cu! Totu-i pe scurt si pe repede inainte. Prescurtari si emoticonuri! Le stii p-astea, esti bengos. Nu le stii, esti un mare luuuuuzar!

P: ...Doua puncte si paranteza rotunda inchisa... virgula, spatiu si iar doua puncte si paranteza rotunda deschisa.

Z (nu intelege): Asta ce mai e?

P (desenand in aer semnele pentru smily face si sad face): ...

Z: Aha! Inteleg. Nu esti chiar pierdut. Mai sunt sperante pentru tine. P-astea trebuie doar sa le scrii, nu trebuie sa le exprimi sau sa le experimentezi.

P: Doamne fereste! Cum sa le si experimentezi. Asta inseamna sa si simti ceva...

Ana: Vedeti de ce mi-a placut mie Pata. El parea ca mai e capabil sa simta ceva.

J: N-am simtit mare lucru. Ne-am pupat chiar la iesirea de la multiplex.

K: Ati fost la mall?

J: Normal, voiam sa vad cum se imbraca.

K: Normal. Si cum s-a imbracat?

J: Avea o curea la blugi cu o catarama mare pe care scria Playboy...

K (mai mult pentru ea): Ce papitoi!

J: Cum papitoi, fa! Era cool!

K: Mie nu-mi plac fata astia cu curea Playboy. Prea se cred...

Scrisoare catre mine

2012-01-13T15:35:00.003+01:00

scris in 2009

N-am nevoie nici de tristetea ta, nici de bucurie, nici de zambetul tau. Nu-mi trebuie nimic lumesc. Tot ce-mi oferi e prea concret, prea aproape de realitate. Eu vreau magie. Te vreau magic. Te vreau altfel. Nu pamantean, nu obisnuit. Sunt satula de obisnuit. Traiesc nebunia obisnuitului de noua ani si mi-a ajuns. Acum vreau portia mea de magie. Da-mi-o si-o sa fi al meu pe veci. Da-mi-o si-o sa fiu a ta intotdeanua. Altfel... o sa fim parte din marea masa de iubiti anonimi, iubiti ce se iubesc si cu sufletul si cu ratiunea fara a merge insa mai departe pentru ca... pentru ca le e frica de ce e „mai departe”.

Stii cum te-am gasit? Stii cum te-am ales?

Ce banal ar suna daca ti-as spune „te-am cautat ca sa ma gasesti”... dar asa a fost. Te-am dorit ca sa nu ma ai. Nu acum. Intai trebuie sa dovedesti. Intai trebuie sa ma dovedesti. Sa ma dai gata. Mi-ar fi parut rau sa nu ma remarci si, totusi, acum simt o unda de tristete ca esti aici langa mine si incerci sa ma cunosti. NU! Sa nu faci asta! O sa distrugi corola de minuni a lumii... mele! Vreau sa raman perfecta, absoluta, de nerecunoscut, de necunoscut. O enigmatica anonima care si mie mi-ar fi neclara. Eu as fi eu dar fara sa ma cunosc, sa ma inteleg, sa ma STIU cu adevarat. Suna a nebunie curata dar, in fond...

Vreu sa ma indragostesc. E prea putin sa fiu iubita. E prea putin sa iubesc la randu-mi. Vreau sa fiu indragostita si cred ca de tine m-as putea indragosti. Dar... si mie mi-e frica sa merg mai departe.

Stii cum te-am ales?

Te-am ales... nu mi-a fost deloc greu. Esti usor de recunoscut intre atatia altii. Te-am ales ca sa te intreb de ce eu. De ce eu dintre atatea alte fete? Te-am ales ca sa te intreb de ce m-ai ales tu pe mine. Si asta suna stupid si banal dar e perfect adevarat. Am mers la tinta ca sa aflu ce e acolo, ce e dincolo. Dincolo de tine, dincolo de mine, dincolo de noi. Si acum mi-e teama, mi-e frica...

Mi-e frica pentru ca ai mers... am mers impreuna mult prea mult, mult prea departe intr-un timp infim. Cine ne da dreptul asta? Pe cine sa alegem drept arbitru, judecator, sfetnic bun, indrumator, intelept nemarginit, OM... pe cine sa alegem sa ne povatuiasca, sa ne incurajeze: „copii nu mergeti deloc repede, e un drum frumos cel pe care ati pornit... de mult de tot, la inceputul vremurilor, in timpul cand nici zeii nu existau, am parcurs si eu acelasi drum, cu picioare nesigure dar cu sufletul usor... usor de atata plin. Mergeti mai departe copii, nu va fie frica”! Sau, dimpotriva, sa ne spuna adevarul rece de care atata ma tem: „voi ati mers prea repede si prea departe... nu-i deloc bine!”?

Cine sa ne spuna cand nu putem avea incredere in judecata noastra? Pentru ca sufletele sunt inselatoare... am mai avut eu incredere in suflet si in loc de cupa cu nectar n-am primit decat suferinta, nefericire, amaraciune... si nu mai vreau asta.

Cine sa ma indrume? In ce sa ma incred? In cine?...

... asa mult as vrea sa cred in tristetea, in bucuria, in zambetul tau

A treia intalnire pe net

2012-01-13T15:29:00.001+01:00

scris in 2009

Imi pare foarte rau dar eu nu pot fi persoana de care ai tu nevoie. Nu sunt deloc „acolo” asa cum nu sunt (de fapt) niciunde. Imi pare rau ca am „mers mai departe” vineri noaptea. Intentia mea era cu totul alta. Daca ar fi sa gasesc o scuza as putea zice ca am incercat sa previn totul cand am „vorbit” pe chat inainte. Acum nu mai conteaza. S-a intamplat, asa ca (probabil) trebuie sa suport consecintele.

Explicatii, explicatii...

Pai, in primul rand, nu ne potrivim din punct de vedere fizic. Pe buna dreptate o sa-mi reprosezi ca „trebuia sa-mi dau seama pana acum”. Iar nu gasesc alta scuza decat pe aceea ca am vrut sa vorbesc cu tine insa eram prea obosit. Am vrut sa-ti zic atunci ca, din punctul meu de vedere, cel mai bine ar fi sa ramanem amici / cunostinte, etc.

Apoi, tu vrei cu mult mai mult decat sunt pregatit eu sa ofer in momentul asta. Asa mi s-a parut si prima data si asa mi se pare si acum. E un fel de presiune (chiar daca acum nu a mai fost asa de mult „verbalizata”) pe care am simtit-o in mod constant. Ai nevoie de mai mult si meriti mai mult. Eu am nevoie de o pauza de la toata viata mea nebuna. Intre cele de mai sus (nevoile tale si ale mele) nu exista punct de intersectie.

Mi-ar placea sa pot da „delete” la momentul „vineri noaptea”, sa ma intorc si sa-ti zic „e mai bine si pentru tine, si pentru mine, si pentru restul universului sa ramanem simple cunostinte”. Poate si colegi de tango...

Buna R,

Folosesc modul asta de comunicare pt ca mi-e mai greu la telefon. Daca vrei sa vorbim „live” voi fi disponibil oricand.

Nu am prea multe sa spun...

Ideea e ca nu merge. Simt asta de vreo 3 saptamani. Am incercat dar... degeaba. Ce ma sperie e faptul ca mi se tot intampla; imi place la inceput iar apoi... Dar asta cred ca nu te intereseaza.

Nu am nicio o solutie. Nu stiu ce trebuie sa schimb in mine, la ce sa „surubaresc” ca sa fiu altfel, ca sa reusesc sa-mi mentin nivelul de interes fata de ceilalti pe o perioada lunga de timp.

Imi pare rau.

De data asta m-am straduit. Am zis „totusi, e cineva fata asta” si nu se merita sa-i dau papucii asa, ca oricui. I-am scris cateva randuri de bun simt. Sa-i menajez un pic orgoliul. Sa poata sa spuna dupa aia „ca am fost un taran, cretin care n-o merita”.

Orice pentru bunastarea tinerelor domnite din Tara Romaneasca. Fac orice pentru ele. Pana la un punct.

- Zdrentzu: Pe net, nu?

- Eu: Dap! Pe noi 2?

- Zdrentzu: Normal. M-ai spart cu site-ul ala! Cate ai agatat acolo?

- Eu: Am agatat si eu, m-au agatat si ele... a fost o chestie reciproca. Un schimb echitabil. Ce-am dat am luat. Ce-am avut si ce-am pierdut...

- Zdrentzu: Da, stiu... „true”, fratioare! Si, de ce n-a mers?

- Eu: M-am plictisit repde. Prea repede.

- Zdrentzu: Si de ea! Pai nu-mi ranjeai tu acum 2 luni si-mi zicea ce „senzatii de nimic” traiesc eu in comparatie cu „imensitatea maiestoasa” a sentimentului tau?

- Eu: Asa simteam atunci. Asa mi se parea. Mi se parea ca incepe sa infloreasca ceva, ca simt fluturasii jucand leapsa in stomacul meu...

- Zdrentzu: Si tu mancasei ceva naspa la pranz...

- Eu: Exact! Probabil. Dar nu e asa mah. Ma straduiam sa nu-mi implic „ratiunea”, sa incerc doar sa „simt” fara sa judec prea mult.

- Zdrentzu: Lasa-ma ma dracu cu „ratiunea” si „simturile” tale! Esti berbec rau de tot! Ti-am zis de 1 milion de ori ca, daca e sa se intample, ti-o ia „simtul” la vale mai repede decat bolovanul lui Creanga si face una cu pamantul „casa” Mariucai... adica se aleage praful de „ratiunea” ta! N-o sa mai stii de tine, n-o sa ai timp sa judeci, sa incerci sa-ti minti ratiunea pentru ca o sa te perpeleasca la foc mic „sentimentul”. Esti varza... ma si enervezi!

- Eu: „True”

Sunt la a 3-a intalnire de pe net.

Prima era nostima pana la proba contrara DAR nu avea decat cu 30 de kile mai mult decat in poza. A 2-a era... insipida, inodora, incolora. Inacceptabila, intr-un cuvant. A 3-a era... e fata cu mesajul de mai sus. Cu ea m-am straduit, am incercat sa dau branci pe scari in jos sentimentelor ca s-o ia in sfarsit la vale. Adica, un fel de a ma minti singur; daca nu-mi place acum poate sa-mi placa mai tarziu.

Si acum „filosofez” cu Zdrentu. Mare caracter! Filosof autodidact. Adica isi dicteaza singur sentintele si le aplica pe pielea altora. E bun la sfaturi si ajunge repede la miezul problemei. Taie nodul gordian in doua si nu-i e frica sa umble cu speraclu la lacatzelul cutiei Pandorei. Vorba unui amic poet de la tara: „e cel mai bun / se lupta cu lei si tigrii... impaiati / in carlig de coada agatati”.

Dupa cum se stie

2012-01-13T13:47:00.001+01:00

“Kak izvestno” asa zicea tovarasul Iosif Vissarionovici Stalin cand urma sa fie inlaturat careva din conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). „Dupa cum se stie” – o sentinta soc, fara urme de indoieli, fara alte nevoi de probitate. Se stie si gata! Cine, de unde, cand, cum, care, nu mai avea nici o importanta. Daca Generalissimul a spus ”se stie”, nu mai incape nici o indoiala: cutare comisar al poporului, cutare General al Armatei Rosii, cutare tovaras din Politburo mai avea sa marturiseasca faptul ca e demult in solda capitalismului imperialist, ca acum regreta aceasta „deviatie”, ca totusi iubeste Partidul si mai ales pe tovarasul Stalin, si sa fie impuscat de urgenta.

Cam asa ar suna pe scurt politica stalinista sau, mai degraba, sistemul de identificare, de punere in acuzare si de eliminare – de cele mai multe ori fizica – a opozantilor reali sau inchipuiti din Uniunea Sovietica sau din tarile comuniste aflate sub tutele sovietica.

Astfel de politici care urmareau „vanatoarea de vrajitoare” – o adevarata „inchizitie de sorginte ortodoxa”- au reprezentant „esenta’ stalinismului in URSS si satelitii sai Central si Est Europeni in perioada imediat urmatoare celui de al II-lea Razboi Mondial, dar si in deceniile 5 si 6 ce au urmat.

Paranoia lui Stalin a condus la crearea unui adevarat terorism institutionalizat indreptat impotriva propriului popor; un sistem in care nimeni nu mai era in siguranta. De altfel, Stalin a inceput epurarile politice chiar cu fostii sai colaboratori sau tovarsi politici.

Ascutirea luptei de clasa pe masura inaintarii socialismului, ca baza a „Marii Terori” (teorie formulata in 1937), a avut consecinte dezastruoase si in sanul Armatei Rosii. Corpul ofiteresc de elita, practic conducerea operativa a armatei a fost decapitata prin inlaturarea, chiar suprimarea fizica („epurarea”) a peste 40 000 de persoane (generali si ofiteri), fapt ce va avea consecinte dezastruoase, atat pentru Armata Rosie cat si pentru popoarele sovietice, in primii ani ai celui de al II-lea Razboi Mondial.

Cu astfel de actiuni in CV (acestor persoane li se inscenau „procese spectacol”, in care verdictele erau stiute chiar inaintea inceperii procesului, judecatii propriu-zise), nu ne mai putem mira de faptul ca Stalin devine convins de tradarea lui Tito. Opozitia la adresa autoritatii Kremlinului precum si erezia autonomista a liderului iugoslav sunt percepute de Stalin drept o evidenta tradare in favoarea „blocului imperialist”.

La ordinul sau, se vor intensifica actiunile de cautare a sabotorilor reali sau potentiali, despotii locali din tarile-satelit prelunad cu obedienta si aplicand cu frenezie astfel de actiuni si ordine. In fiecare tara comunista est europeana, politiei secrete i s-au acordat puteri discretionare si nimeni – nici macar aparatul de partid – nu se simtea aparat impotriva valului crescand de represiuni.

Oamenii erau identificati, acuzati si condamnati numai in virtutea mediului social din care provin. Faptul de a nu avea origini sanatoase (adica daca un individ nu provenea din mediul muncitoresc sau taranesc) era suficient pentru a atrage suspiciunea sistemului (acest individ ar fi capabil sa conspire impotriva regimului comunist).

Scopul proceseleor publice care au avut loc in tarile-satelit era crearea unui consens national in jurul varfurilor elitei comuniste si mentinerea starii de panica in randul populatiei. Oricine avea o opinie contrara era „infierat cu manie proletara” pentru a fi dovedit drept criminal de drept comun sau agent imperialist. A avea idei diferite era echivalentul tradarii de tara sau sabotajului.

Acesti „tzapi ispasitori” erau necesari sistemului pentru chiar validarea sau legitimitatea lui in randul popoarelor pe care le conducea. Inamicii poporului erau astfel identificati fizic, in carne si oase, puteau fi aratati cu degetul si acuzati nu de cine stie ce idei abstracte, deviationiste, greu de inteles de oamenii din popor ci de crime pur si simplu: spionaj, subminarea economiei nationale, colaborarea cu reprezentatii vechiului regim burghezo – mosieresc, etc.

Partidele comuniste est europene isi gaseau astfel o legitimitate; iata cine va apara de spioni, iata cine va protejeaza de cei care inceraca sa va exploateze. Noi, partidul comunist suntem cei care-i identifica si are-i elimina pe acesti tradatori.

Intr-un astfel de context, in perioada proceselor staliniste atmosfera in democratiile populare devenise irespirabila: obsesia dusmanilor infiltrati, celebrarea isterica a geniului universal al „Tatukului Suprem” – al lui Stalin, umilirea inteligentei nationale si asaltul asupra traditiei nationale creasera un climat general de neputinta si disperare. Acuzatii erau comunisti executati de colegii lor comunisti. Cetateanul de rand era constient ca poate impartasi, in orice moment, soarta tragica a liderilor comunisti inlaturati. Oricine putea fi candidatul unei viitoare lovituri din partea criminalului mecanism. Orice forma de indoiala trebuia mascata sub cea mai obedienta si gretoasa forma de loialitate. Gigantica masinarie de propaganda a partidului comunist obliga intreaga populatie sa se complaca in ceremonii de masa ale aderentei la lozincile comuniste.

In acelasi timp, amplificand delirul existent impus, modelul stimularii fortate DAR MAI ALES FALSE a productivitatii muncii este si el importat din Uniunea Sovietica. Cine nu se conforma era imediat „infierat cu manie proletara”, „cine nu e cu noi e impotriva noastra” era aplicat cu indarjire si consecventa de fruntasii comunisti.

In fond, toate aceste actiuni nu sunt decat pretexte pentru o mai buna, mai completa instalare a comunismului in tarile subjucate. In oricare din tarile satelit, comunistii nu aveau legitimitatea obtinerii puterii (cu exceptia, poate, a lui Tito). Puterea lor le fusese oferita de la Moscova, cu voie de la stapan. In toate aceste tari, comunistii ajunsesera la putere nu datorita puterii lor de a convinge masele de oameni ca vechile sisteme erau corupte si orice sau oricine ar reprezenta sistemul capitalist (sau burghezo mosieresc cum era definit de doctrinarii comunisti) trebuia distrus, ras de pe fata pamantului pentru a permite construirea socialismului, marxism leninismului sau stalinismului, toti acesti „trepadusi” venisera la putere cocotati pe tancurile sovietice odata cu invadarea de catre Armata Rosie a Centrului si Estului Europei spre sfarsitul celui de al II-lea razboi mondial.

In ultima vreme chiar, apar din ce in ce mai multe dovezi ale „ilegitimitatii” revolutiei bolsevice insesesi, revolutie condusa de Lenin. S-ar parea ca parintele comunismului mondial nu a ajuns la putere purtat de inalte idealuri ale dezrobirii maselor, de aducere la putere a muncitorilor proletari (uitand, intr-o prima faza, de necesitatea dezrobirii si a taranilor si aducerea si acestei categorii sociale la masa belsugului) ci de un calcul cinic de marire personala, de sete de putere.

Exista dovezi ale finantarii tuturor actinuilor premergatoare, din timpul si perioada imediat urmatoare Revolutiei Bolsevice de catre Imperiul German in dorinta acestuia de a-si extinde influenta si hegemonia in aceasta parte de lume. Cu un cinism demn de invidiat, Lenin accepta banii si ordinele germanilor numai din dorinta de a ajunge la putere intrucat, odata instalat la carmuire continua sa accepte dictatele „finantatorilor” sai permitand controlul economic total al germanilor in Rusia si, in fond, o noua inrobire si asuprire a poporului. Asadar, un asupritor (sistemul tzarist in care se aplicau concepte economice capitaliste) era inlocuit cu un altul.

Criza puternica de identitate si legimitate a comunistilor din intreg spectrul sovietic de influienta dar si dorinta unui si mai puternic control al puterii genereaza actiuni aberante de tipul „vanatorii de vrajitoare”. Pentru comunisti, nu avea importanta daca un individ era „subiectiv” (adica la modul declarat) impotriva sistemului. Conta mai ales ce AR FI PUTUT el sa faca si sa gandeasca in virtutea statutului „obiectiv” pe care il avea (provenienta dintr-o familie burgeza sau aristrocratica, studii in occident, apartenenta la o anumita minoritate si asa mai departe).

Folosirea de catre fruntasii stalinisti din tarile satelit a pretextului tradarii si cooperari cu regimul tradator Titoist in punerea sub acuzare a diversilor camarazi politici comunisti deveniti indezirabil, se va intoarce ca un bumerang impotriva primilor in momentul venirii la putere a lui Hrusciov.

Liderii sovietici ajunsesera la concluzia ca vremea terorii a apus, ca vechile metode ale exploatarii coloniale a Europei Rasaritene trebuie inlocuite. Erau necesare NOI metode de conducere si NOI forme de autoritate. Drept urmare, Hrusciov initiaza o apropiere de regimul lui Tito, cerand vasalilor lor est-europeni sa procedeze la fel.

Aceste modificari – ale unei „linii de partid” ce parea sacra si incremenita – au dus la dezordine si confuzie in randurile elitelor comuniste est-europene. Toti „Stalinii in miniatura” din Romania, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Germania Democrata (RDG), Bulgaria si Albania au inteles ca supravietuirea lor politica, ramanerea la putere, depindea de abilitatea de a face fata in tarile lor impactului traumatic al dezgetului sovietic. Era clar pentru acesti vajnici stalinisti ca, odata ce reputatia lui Tito era restaurata si comunistii iugoslavi incetau sa mai fie descrisi drept inamicii principali ai omenirii progresiste, toate acuzatiile folosite de ei impotriva rivalilor lor in timpul proceselor demonstrative vor aparea ca niste inscenari (ceea ce si erau de fapt).

Bine informati de emisarii lor in Europa Rasariteana, liderii sovietici constientizeaza situatia economica dezastruoasa a acestor natiuni si inteleg ca daca nu va fi adoptat cu repeziciune un nou curs, o oarecare liberalizare, exploziile sociale vor fi inevitabile.

Aceasta destanilizare initita de Hrusciov are totusi efecte contagioase in tarile-satelit si chiar comice (sau tragi-comice); conducerile locale, a caror legitimitate provenea din nemarginita lor solidaritate cu Uniunea Sovietica a lui Stalin, au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa traga de timp – un fel de „blat” ca sa parafrazam un termen actual la moda. Aceasta taraganare n-a putut torpila complet timida liberalizare, dar, cu certitudine i-a afectat ritmul.

Sa ne imaginam experienta mai mult decat traumatizanta a miilor si miilor de militanti educati in cultul lui Stalin, in cultul Tatukului Suprem, sa afle de la cea mai indreptatita voce a comunismului mondial, de la urmasul lui Stalin (odata cu dezvaluirile socante, cutremuratoare, bazate pe fapte si documente reale, de necombatut, a crimelor staliniste, dezvaluiri realizate de Hrusciov prin „discursul secret” din timpul celui de al XX-lea congres al PCUS), sa ne imaginam socul acestor oameni in momentul in care afla ca „el, liderul umanitatii progresiste, inspiratorul lumii, tatal poporului sovietic, maestrul stiintei si invataturii, supremul geniu militar si una peste alta cel mai mare geniu din istorie a fost in realitate un calau paranoic, un ucigas in masa si un ignorant in ale razboiului, ca adusese statul sovietic pe marginea dezastrului”.

Urmare a liberalizarii, impusa si ea tot de la centru – cu alte cuvinte de sus in jos – apar miscari, aripi, in sanul partidelor comuniste est europene. Partidele se impart acum intre cei favorabili liberalizarii si fundamentalistii care nu simteau nevoia sa renunte la nici una din dogmele traditionale.

Interesant este ca atat „conservatorii” cat si adeptii relaxarii (adica adeptii liberalismului) vedeau solutia imbunatatirii climatului economic, social si politic din tarile lor venind tot din interiorul comunismului. Socialismul stiintific reprezenta in continuare solutia. Imbunatatirile nu puteau fi concepute in afara sistemului existent. Era de neconceput existenta multi-partitismului democratic. Sistemul nu trebuia schimbat ci doar imbunatatit.

In acest context apar miscarile si revoltele din Ungaria, Cehia si Polonoia, revolte inabusite din fasa, cu cruzime de catre Armata Rosie la ordinele lui Hrusciov si Brejnev.

Urmare a reformelor propuse de liberalii comunisti, apar miscari populare care cer chiar mai mult decat atat; desprinderea completa si hotarata de sistemul comunist si edificarea unei ordin pluraliste, bazata pe o piata libera si un guvern responsabil.

Partidele comuniste nu trebuiau creditate cu nimic pentru ca, desi initiasera schimbari timide, conduceau impotriva vointelor poporului si nimeni nu trebuia sa-i fie recunoscator.

Exista insa si un mare merit al unui conducator comunist. Este cazul lui Imre Nagy din Ungaria care, desi a plecat de la principiile liberalizarii societatii tot sub conducerea partidului unic – deci in interiorul sistemului – reuseste sa inteleaga si sa sustina nevoia generala a unor schimbari din temelii a sistemului. Renuntarea la sistemul partidului unic si promovarea principiilor democratiei.

Conducatorii URSS nu puteau tolera asemenea erezii si adevarate declaratii de indepenta fata de jugul sovietic. Interventia lor a fost ferma, brutala. Revolutia Ungara din 1956 si Primavara de la Praga au fost inabusite din fasa.

Primavara de la Praga s-a dorit a fi chiar o lectie comuna pentru toate statele satelit. URSS, prin intermediul Pactului de la Varsovia (organizatia militara a blocului sovietic ce cuprindea toate tarile comuniste aflate sub directa influenta sovietica) a convocat o actiune in masa a trupelor tuturor acestor state in vederea stingerii valului revolutionar. Astfel, toate statele membre ale Pactului, cu exceptia Romaniei – au contribuit cu trupe militare la deznodamantul sangeros al Primaverii de la Praga.

Disidenta Romaniei isi are explicatia in dorinta lui Ceausescu (noul lider de la Bucuresti ce-i succedase lui Gheorghe Gheorghiu Dej) de a se distanta de politicile sovietice dintr-un simplu calcul cinic; Ceausescu dorea sa exploateze sentimentele profunde anti-rusesti existente in societatea romaneasca, tocmai pentru o consolidarea propriei puteri.

Ceausescu juca asadar cartea nationalista, declarandu-se indepenent si chiar condamnand interventia trupelor Pactului de la Varsovia in rezolvarea unor probleme interne ale unui stat suveran, independent.

Acest joc cinic al liderului roman (cinic pentru ca, putin ii pasa lui de odiosul act de represiune a Primaverii de la Praga) a fost de natura sa-i creeze o faima de adevarat campion al democratiei in ochii puterilor occidentale. Ceausesc apare astfel ca un lider comunist de tip nou, un om cu care se poate discuta. O persoana care sfideaza Ursul Sovietic.

Ceausescu profita de aceasta noua oportunitate pentru o consolidare suplimentara a propriei puteri. Un lider care e invitat de Regina Marii Britanii la o vizita oficiala de stat, un lider care e primit cu cel mai exigent protocol, plimbat cu Caleasca Regala pana la Palatul Buckingam, un conducator care e vizitat de Gerald Ford, Presedintele Statelor Unite ale Americii si care are articole favorabile in presa occidentala, un astfel de conducator nu poate emite decat si mai multe pretentii la puterea absoluta. Cine anume sa-l mai conteste intr-o asemenea situatie?

Politica de deschidere practicata de Ceausescu a avut efecte oarecum benefice. Se produce o relaxare economica si culturala. Sunt importate tehnologii occidentale performante si chiar tehnica militara occidentala. Creste nivelul de trai al populatiei si sunt realizate chiar cooperari economice intre companii occidentale si romanesti.

Toata aceasta noua politica a lui Ceausescu nu-l va impiedica totusi, doua decenii mai tarziu (in anii reformelor promovate de Gorbaciov, adevaratul lider comunist cu fata umana, actiuni ce au purtat numele de Glasnost si Perestroika) sa realizeze o intoarcere cu 180 de grade de la aceste crezuri.

In momentul in care devenea clar ca sistemul comunist sovietic nu mai poate continua in acea forma, ca sunt necesare schimbari, liberalizari, permiterea initiativei private in economie – actiuni promovate de Glasnostul si Perestroika lui Gorbaciov, Ceausesc, constientizand ca o asemenea liberalizare ar conduce intr-un final la indepartarea lui de la conducerea Partidului Comunist Roman si de la conducerea Romaniei, refuza cu indarjire sa aplice noile „directive” si chiar le infiereaza.

Aceasta este in fond esenta comunismului sovietic. Agatzarea de putere. ramanerea la putere cu orice cost, sub orice pretext. Oamenii, proletarii, muncitorii industriali si taranii nu conteaza cu adevarat. Nu binele lor este avut in vedere atunci cand se incerca impunerea idealurilor socialismului stiintific, multilateral dezvoltat. Nu binele popoarelor sau al umanitatii erau avute in vedere ci propria marire, satisfacerea propriei sete de putere a unei caste privilegiate – a conducatorilor partidelor comuniste.

ERATA

Urmare a lecturilor din ultimii ani, insemnarile din acest text potrivit carora Stalin ar fi fost un incompetent strateg si si-ar fi decapitat armata (prin exterminarea elitei ofiterilor si comandantilor) se dovedesc cum nu se poate mai false. In fapt, aceste mituri (decapitarea armatei si lipsa de strategie a lui Stalin) sunt adevarate intoxicari chiar ale comunistilor post stalinisti care, in dorinta consolidarii puterii (dupa disparitia Tatukului) dar si din necesitatea de a ascunde adevarata fata a comunismului (aceea de monstru hidos pregatit, in anul 1941 - prin militarizarea URSS realizata de catre Stalin- sa cucereasca Europa si intreaga lume) au pus in miscare impecabila masina comunista de propaganda (o masina de propaganda ce avea o anvergura mondiala). Adevarul este cu totul altul, strategia ofensiva (de cucerire a Europei) a lui Stalin era impecabil pusa la punct (URSS dispunand de cele mai bune arme si armate, incomparabil mai multe si de calitate mult mai buna decat TOATE celelalte tari ale lumii la un loc), iar epurarea armatei nu a fost nimic altceva decat distrugerea comandantilor (politrucilor) bolsevici (cei mai multi, cu state vechi in reprimarea civililor in timpul Revolutiei Bolsevice), capabili doar sa inabuse revolte si rascoale populare (civile) dar incapabili de a conduce o ofensiva militara armata impotriva altor armate.

Oda bucuresteanului in prag de alegeri

2012-01-13T11:32:00.004+01:00

scris in 2008

Ce ne mai place sa injuram! Ce ne mai place sa ne dam ochii peste cap, sa ne punem poalele-n crestet, sa ne scuipam viguros si sa cautam paiul din ochiul altora uitand de barna din ochiul nostru.

Da’ cel mai mult ne place sa dam vina pe altii! Sa spui ca „a da vina pe altii” e un sport national la romani e deja un pleonasm iar esenta pura a acestei licori curge cel mai abitiri prin venele bucuresteanului. Aici se decanteaza, aici atinge perfectiunea buchetului.

Eu, bucuresteanul tipic, tiparul omului mereu stresat, mereu in cautare de senzatii multe pe bani si mai multi sunt oricand gata sa mai trag o injuratura cu toata puterea sufletului meu calit de stresul si praful cotidian. Sunt gata sa inaintez rechizitoriul, sa ACUZ si sa si pronunt sentinta. Trei intr-una. Sau trei intr-unul singur. Intr-un singur om. Super omul. Super bucuresteanul. Le am pe toate si eu stiu cel mai bine.

Pai ce, nu stiu eu mai bine ca „aia sunt de vina”. Nu cunosc eu de la sursa ca Primarul General a ajuns multimilionar in dolari pentru ca a asezat borduri in forma de Piramida Egipteana. Cine-mi poate combate argumentul suprem „eu stiu cel mai bine” ca ĂLA, candidatul menestrel e omu’ lu Patriciu si ca, daca vine la Capitala, o sa planteze o Petromidia exact in locul unde troneaza Tzeapa Bucuresteanului si inca vreo suta de benzinarii, doar asa, c-are el chef sa nu piramideasca borduri ci sa benzinareasca benzinarii.

Oda_bucuresteanului

Sa nu cumva sa-mi spui mie, bucurestean uns cu toate alifiile, imbracat frumos dar cu sufletul uratit de atata competitie inter-umana, ca si eu sunt de vina ca s-ar putea sa-ti arat degetul mijlociu! Pai ce, asta-i nu-i un gest demn de locuitorul unei capitale europene?

Balciul Candidatilor

2012-01-13T11:03:00.004+01:00

scris in 2008

Balci, Mare Balci. Haideti Fratilor la BALCI!

Bucurestiul anului 2008. Capitala a Romaniei Europene.

Mai e nevoie sa-l descriu? Sa va mai spun si eu de santierele de pe strazi, de praf, de lipsa spatiilor verzi, de masacrul arhitectural, de lipsa de viziune a edililor, de circulatia infernala, de aglomeratia din metrou, de capcanele stradale, de cainii vagabonzi? Le stiti pe toate mai bine decat mine. Eu nu pot sa zic decat ca termenul de BALCI i se potriveste cum nu se poate mai bine. Presupun ca, la intrarea in Capitala, ar fi mai potrivita urarea „Bine ati venit in Balci” decat cea de „Bine ati venit in Bucuresti”. Poate ar fi si mai usor de tradus iar strainii nu l-ar mai confunda cu Budapesta.

Din 4 in 4 ani Balciul se anima. Se infige tiribomba, se da drumul la lanţuri, se inzorzoneaza parasuta zburatoare, se aseaza macatul pe taraba, se introneaza aparatul de boxat, se incing gratarele de mici, se pune ghiata peste sticlele de bere asezate in copaia de zinc, tobosarul bate in toba si cheama poporul la „comedii” si... in sfarsit, apar si vedetele. Protagonistii principali - candidatii la primarie.

Si pentru ca sunt barbati adevarati, dupa ce se vor maimuţǎrii in invarteala ametitoare a tirbombei, dupa ce vor chiui ca arsi cu fierul incins atunci cand vor sui si vor cobori rapid in sondajele electorale ale „parasutei zburatoare”, vor trece si la proba de foc a Balciului – aparatul de boxat. Aici se impart apele, aici se deosebesc barbatii adevarati de pustani. Cine da mai tare in „minge”. Cine loveste cu „argumentul” cel mai greu. Cine are „verbul” cel mai puternic. Acela care invarte acul ceasului masinii de box de cat mai multe ori, acela va iesi primar.

Si daca-i Balci, balci sa fie! S-avem de toate!

Balciul_candidatilor

Unu-i menestrel. Ii zice din chitara mai bine decat Jimmy Hendrix, din voce, mai duios ca cel de la Coldplay si din „ghers” mai bine ca Margineanu. Il sustine PNL-ul, partidul nostru drag de guvernamant. Au stat ei mult si bine si s-au scarpinat in ceafa pana s-au dumirit pe cine sa numeasca drept candidat. Si bine l-au mai gasit! Si nu l-au aruncat in lupta de unul singur. Are propriul lui scutier cu parul vopsit negru; cool, mereu la 4 ace, cu discurs politic fluent si contre verbale la adversar pe masura. Nimeni altul decat baiatul cu nume de crin - Crin Antonescu.

Altu-i diplomat. Are staif. E spicluit. Strâmba din nas la mirosul micilor sfaraind dar n-ar zice ba la un carnacior rumen prezentat „a la USA!”. PSD-ul l-a numit dupa lupte seculare care au durat 2 zile. Au stat si atat s-au sfatuit ca altul mai bun nici ca gaseau. Sau poate nu! Oricum, ca sa nu-l lase de izbeliste i-au asigurat si lui un Sancho Panza. Un scutier Care Este 100% , atat la vorba cat si la port; Marian Vanghelie. Scutierul e atat de zelos in exercitarea atributiilor sale incat, uneori, o ia inaintea stapanului. Ii ia faţa. Da mici pe sub mana in Parcul Izvor de 1 Mai muncitoresc, pentru ca el stie ce vrea poporul. Doar din popor se trage si el!

Al treilea e CANDIDATUL (scris cu litere mari). Nici nu are nevoie de scutier. E buldog si sfasie pe orcine. Gurile rele zic ca pana si seful lui ii stie de frica. Blaga. Ce nume de poet! Si filosof! Toate-s bune si frumoase in ograda noului partid unic PD-L. Singurul partid din Europa care e intodeauna invingator dar nu conduce niciodata. De 3 ani de zile incearca sa zgaltaie copacul guvernarii PNL-iste, poate, poate l-o da jos pe Tariceanu sa se cocoate el la fraiele puterii.

Mandra corabie si PD-L-ul asta. Mester carmaciul Basescu. Pardon, Boc! Atat de mester incat nu a reusit sa-l convinga pe singurul administrator bun al Bucurestiului de 20 de ani incoace, primarul sectorului 3 Negoita, sa le devina candidat si la Primaria Generala, asa ca s-au multumit cu Buldogul care a zis si el DA fara prea mare tragere de inima.

Ii sta bine cifrei 3 fara 4? Nu. PSD-ul nostru e atat de viguros, sta atat de bine in sondaje si a castigat de atat de multe ori primaria generala a Bucurestiului (ADICA NICIODATA!) incat a reusit sa numeasca nu unul ci 2 candidati. Ca doar voturi s-or gasi destule. Si daca imparti 25% in doua poate da tot 25%. Asta-i matematica lui Geoana invatata pe cand umbla in cisme muncitoresti de cauciuc sa gaseasca CET-ul din Titan. Uite asa s-a nascut si candidatura lui Oprescu. Bun de gura. Bun rau. Aproape ca-i mai tare ca Basescu. Unde mai pui ca nu e nici chel si nici nu se uita câş. Fetele de la APACA il adopta mai repede ca pe Petre Roman.

Si-uite asa, cei 4 se vor peregrina prin Balci, etalandu-si farmecele, scutierii, muschii sau limbajul de cartier. Nu-i vor supara decat niste muste sacaitoare. Unu-si zice Tancul – adica altii TAC el TANC!- altul e guşat si parca-si spunea Ursul Carpatin – il chiama Gusa. Altuia nici macar seful lui de partid, Razboinicul Luminii, nu-i stie numele.

Bazaie si ei pe langa GREI. Ii mai sacaie desi sunt perfect constienti ca, daca totusi apuca sa dea cu pumnul in „mingea” boxului de balci se vor face de rusine si-s destule sanse ca mingea sa le ricoseze drept in bot.

Pai daca-i Balci, Balci sa fie! se vor ingramadi cu totii in jurul Boxului si vor da cu sete. Care cate fise are atatea sanse.

Acuma...fise are... cine poate!

Unul are pusculita de la Patriciu, altii de la Matusa Tamara, iar altii de la Cocoş - Cocosul Mosului din poveseta Punguta cu 2 Bani, desigur.

Sunt atat de candidati candidatii astia, sunt atat de barbati incat vor refuza sa-si plaseze pumnii direct in corpul adversarului. Pen’ca asa-i lupta dreapta la romani.

Ce mai! E blat! S-a si decretat in mod oficial chiar de la Golden Blitz. Pardon, de la Cotroceni. E BLAT, a zis Basescu! Candidatii refuza lupta dreapta!

Pai daca-i balci!...

Sado maso pana la capat (Revolutia Testosteronului 6)

2011-12-09T15:27:00.002+01:00

Nu-ti mai spun cat de detaliat sunt descrise si cat de bogate in multitudine, forma, stil, eleganta sunt exercitiile manuale care stau la baza Ascetismului Sexual...

Lumea e plina de labagii

Krantz: nu mai conteaza, continua, trebuie sa fiu sado maso pana la capat si sa vad unde ajungi.
Endu: Unde ajung? Evident la „the grand finalli”, la cireasa de pe tort...

Krantz: la bomboana de pe coliva
Endu: cum?
Krantz: nimic, nimic. Continua.

Endu: asa, unde ramasesem? Da! La dublul efect al materialului propagandistic al Revolutiei noastre masculine. Asadar, PRIMO – cum spuneam – barbatii vor trece, vrand nevrand, la activitati manuale neintrerupe (prin urmare nu prea vor mai avea chef de femei chiar si in situatia in care „pregatirea noastra ideologico teoretica a fost imperfecta, si, bazandu-se doar pe constiinta lui de Revolutionar Manualist – cum bine i-ai spus – ar fi putut ceda odata pus fata in fata cu un dusman focos). Nu-ti mai spun cat de detaliat sunt descrise si cat de bogate in multitudine, forma, stil, eleganta sunt exercitiile manuale care stau la baza Ascetismului Sexual...

Krantz: da, bine faci, nu-mi mai spune pentru ca deja m-am inverzit.
Endu: Chiar nu vrei sa stii? Nu stii ce pierzi... am un exercitiu cu piciorul drept indoit pe dupa umar si degetul mare al piciorului introdus in ureche in timp ce mana...

Krantz (scarbit): inceteaza te rog!
Endu: bine, bine, inca nu esti pregatit sa primesti mesajul nostru revolutionar.
Krantz: Al vostru? Sunteti mai multi?
Endu: Normal ca suntem, ce crezi ca in lumea asta larga exista un singur manualist
Krantz: nici nu ma indoiesc, lumea e plina de labagii.

Endu: Manualisti, revolutionari, luptatori...

Krantz: Bine, bine. Manualisti, fie! Spune in continuare cu scopul materialului propagandistic.

Endu: SECUNDO! Femeilor vor fi ata de scarbite de comportamentul nostru animalic incat singure singurele isi vor lua campii. Abia atunci noi vom merita cu adevarat si ele vor fi cu adevarat indreptatite sa ne numeasca „porci”. Da, da! Pana acum am fost niste blanzi mielusei nevinovati, inocenti, cu blanita alba ca neaua. Atunci... da... porci. Porci ingropati intr-o lume sufocata de pervertire, de masculinitate, de testosteron. O lume care o sa geama la propriu de atata pornografie. Asta e viitorul. Acolo trebuie sa ajungem...

Krantz: pamantul catre pornograful sef!
Endu: Cum?
Krantz: trezeste-te bre! Get a women sau get a life.
Endu: Ce?
Krantz: Cum ce? Pai tu nu te auzi? Vrei sa sufoci lumea cu pornografie.

Endu: Normal, serveste bunei desfasurari a Revolutiei, indeplinirii scopurilor nobile, a planului Divin...
Krantz: Gata, mie mi-a ajuns. Nu mai suport. Esti dus mister si nu stiu daca mai vreau sa am de a face cu tine. Ramai cu... Nici nu stiu ce sa-ti urez...

Endu: stai ma... (krantz a plecat deja). Nici nu i-am spus de Solutia Finala. Si era o capodopere...

scena precedenta aici prima scena aici

Barbatii manualisti (Revolutia Testosteronului 5)

2011-12-09T15:21:00.004+01:00

Scopul este transformarea si schimbarea din temelii a societatii umane, asa cum este ea cunoscuta, prin indreptarea greselii bibilice initiale a crearii femeii!

Numero uno – Teoria! Numero due – pregatirea!

Ce barbat cu capul pe umeri si, vorba aia, sanatos si voinic la trup, va putea rezista unui asemenea „santaj” pornografic?

Krantz: Valeu! Acum esti si filosof nu numai proletar revolutionar. De cand te-ai desteptat tu asa mult?... te pomenesti ca abstinenta?...
Endu: e perfect adevarat! Si-mi dau seama ca ar fi la fel de adevarat si in cazul tau. Esti departe de aia de 3 zile si te-ai mai destupat un pic. Studii stiintifice au demonstrat... dar ce spun eu de studii, sunt atatea exemple in istorie cu barbati care au preferat sa nu mai aiba de a face cu femeile pentru a-si intregi inteligenta, constiinta, personalitatea, credinta...

Krantz: bati campii...
Endu: ba deloc! Nu bat deloc campii. A avut Isus vreodata o femeie? Si, vorba aia, era barbat la 33 de ani...
Krantz: Hai sa nu mai intram in discutii religioase. Si pe astfel de „variante” ca mi-e frica unde o sa ajungem. Zi mai bine cu scopul tau.
Endu: care scop?

Krantz: parca trebuia sa te fi desteptat intre timp!?... scopul, de! Al revolutiei?...
Endu: aaa! Scopul revolutiei? Pai spune-mi asa. Da! Sunt mandru de asta! Scopul este transformarea si schimbarea din temelii a societatii umane, asa cum este ea cunoscuta, prin indreptarea greselii bibilice initiale a crearii femeii.
Krantz: nu inteleg!

Endu: cum nu intelegi? Nu ti-am explicat de biblica greseala a lui Dumnezeu...
Krantz: asta am inteles desi mi se pare cea mai mare absurditate pe care am auzit-o vreodata insa nu vreau sa mai intru in conflict cu tine pe tema asta. Cum o sa schimbi tu si o sa transformi din temelii societatea umana nu inteleg? Prin ce mijloace? In ce mod?...

Endu: pai daca nu ma lasi sa-ti explic „platforma program” a revolutiei!
Krantz: sunt sigur ca o sa regret asta dar... expune-te.
Endu: BUN! Deci, numero uno. Toti barbatii trebuie instruiti din punct de vedere ideologico - teoretic. TE-O-RE-TIC! Trebuie sa afle de adevaratele intentii si scopuri ale Barbatului Suprem. Ale lui Dumnezeu. Trebuie sa afle ca femeia n-a fost niciodata in schema primordiala. Ca a fost greseala fatala, greseala numarul 1. Ca doar noi, barbatii trebuia sa existam pe lumea asta in pace si consens. Ca, prin urmare, nu avem nevoie de ele.
Cine a fost de vina pentru treaba asta? Adam sau Dracul sau Sfantu Petru!? Asta ramane de dezbatut in cadrul sedintelor conspirative pe care le vom tine in momentul in care vom aduna „masa critica” de testosteron in sanul „nucleului revolutionar”. Asta fuse numero uno – Teoria! Numero due – pregatirea! Antrenamentul!

Trebuie sa fim bravi combatanti pentru libertatea absoluta a testosternului. Nimic sa nu ne poata ispiti si, prin urmare, am elaborat un plan complex si complet de „ascetism sexual progresiv” care, aplicat punct cu punct va conduce la eliberarea de jugul feminin cel mai apasator: SEXUL! Asadar, conform planului meu, urmand un regim alimentar strict (din care sa faca parte cat mai mult ceai de tei si bromura) si exercitiile... manuale despre care am facut vorbire adineauri - usor, usor barbatul va reusi sa spuna NU sexului, NU femeilor, NU minciunii, NU inferioritatii, NU degradarii. Prin urmare, usor, usor va spune DA activitatilor... „manuale” atat de firesti si naturale pentru noi, masculii, va spune DA barbatilor, DA adevarului, DA superioritatii, DA preamaririi si inflorii rasei noastre umane...

Krantz: barbatii tai labagii... scuze, „manualistii” tai vor spune DA barbatilor?!
Endu: Fireste! Ne vom conforma astfel, in sfarsit, Divinului plan initial.
Krantz: „fireste”! Continua.

Endu: Ascetismul sexual progresiv va consta in furnizarea si bombardarea neintrerupta a creierului masculilor cu material propagandistic de cea mai buna calitate si in cantitati coplesitoare. Vorbesc aici de reviste porno si literatura erotico pornografica iliustrata de cea mai buna calitate, dvd-uri, filme si filmulete xxx pe internet disponibile din abundenta, la fiecare click, canalele TV sa geama de filme pentru adulti difuzate 24 de ore din 24, mesajele de asteptare la telefon sa fie numai de tipul „suna-ma, sunt fierbinte!”, radiourile sa difuzeze nonstop melodii gen „push it real good”, panorile publicitare, fatadele cladirilor, lifturile, budele, pisoarele, copacii, padurile, raul, ramul, TOT universul trebuie sa geama de materiale pornografice de cea mai buna calitate...

Krantz: material de laba...

Endu: esti un sarcastic. Nu e material de laba cum atat de josnic suna din gura ta ci material propagandistic . Incitator. Initial va fi subversiv... se va da pe sub mana, mai apoi vom coplesi intreg universul cu gemete, „o da!”-uri, „o, doamne!”-uri, „o, esti atat de mare!”-uri, „o, e atat de tare”-uri incat nimeni nu va mai rezista. NIMENI!
Materialul asta propagandistic va indeplini un dublu rol. Si aici e geniul meu ca Revolutionar de prima... mana. Mai intai si intai ca va contribui la buna realizare si indeplinire a normelor dure ala „ascetismului sexual progresiv”. Gandeste-te si tu, ce barbat cu capul pe umeri si, vorba aia, sanatos si voinic la trup, va putea rezista unui asemenea „santaj” pornografic. Arata-mi UNUL care sa reziste si eu il mananc pe paine! Arata-mi unul care, dupa ce-si clateste ochiul c-o pornoaca, nu se retrage discret in baie pentru 30 de secunde...
Krantz: 30 de secunde?
Endu (fastacit): 30 de minute... 3 minute... aaaa... 10 minute!

scena precedenta aici scena urmatoare aici prima scena aici

REVOLUTIA, frate! (Revolutia Testosteronului 4)

2011-12-09T15:12:00.003+01:00

Nu avem nevoie de femei!

Si vazandu-l pe Adam plictisit, Dumnezeu s-a gandit sa-l distreze;

A mai dintai si a mai prima revolutie din cate au existat vreodata;

Endu: pai sigur ca e mai bine. e muuuult mai bine. daca si Adam facea asta acum am fi fost toti fericiti
Krantz: nu cred ca mai suport...
Endu: pentru ca ti-e greu sa accepti adevarul. Esti intr-o continua negare. Neaga negare si o sa descoperi adevarul. Taramul promisiunii, unde curge numai lapte... si miere.

Krantz: mi se face greata
Endu (neluand in seama grimasa lui Krantz): E atat de clar incat numai orbii sau nebunii sau prostii nu pot vedea evidenta.
Krantz: evidenta?
Endu: da, evidenta! Adevarul adevarat. Primul si cel dintai adevar...
Krantz: apara-ma doamne!

Endu: nu avem nevoie de femei! N-am avut niciodata, nu avem nevoie nici acum si nu vom avea nevoie vreodata!
Krantz (se indeparteaza fara sa vrea de Endu): ptiu, drace!
Endu (observandu-i groaza): da. Drace! Ai zis bine. Dracul e de vina. Fara draci n-am fi ajuns aici. Sau fara Adam. Inca nu mi-am dat seama care pe care s-a impins spre pacat.
Krantz: asta cum mai vine?
Endu: simplu ca buna ziua. Si-n Biblie scrie alb pe negru...
Krantz: invers

Endu (nici nu-l aude): „Si vazandu-l pe Adam plictisit, Dumnezeu s-a gandit sa-l distreze” si l-a distrat pana n-a mai putut duce. Neghiobu’ dracului. Deci, ce vrei mai clar de atat! „vazandu-l pe Adam plictisit”...
Krantz: nu inteleg!

Endu: pai ti-au luat ele mintile. Asa se intampla. Normal ca nu intelegei. Cand l-a facut pe Adam, Dumnezeu nu avea niciodata in plan sa mai faca ceva in plus. Isi facuse bine treaba. D-aia a plecat multumit si satisfacut sa bea o bere...
Krantz: cu Sfantul Petre. „Fireste!”
Endu: pai „fireste” ca fireste. Asta era planul. Adam, parte masculina si atat. Domnisoricile n-au ce cauta in toata combinatia asta.

Krantz: pai si noi cum am fi venit pe lume? Adica, procrearea, mamele, laptele matern, fecundarea?!...
Endu; procrearea, fecundarea! Numai asta ai in cap...
Krantz: spre deosebire de tine care... (face semnul cu mana) ”gioco di mano”...

Endu: e mai sanatos asa. E antrenament pur. Ma pregatesc pentru Revolutie. Pentru adevarata Revolutie...
Krantz: lasa revolutia, zi cu procrearea... de fapt, ce revolutie?
Endu: REVOLUTIA, frate! A mai dintai si a mai prima revolutie din cate au existat vreodata. TOTUL se va schimba. Nimic nu va mai fi la fel. Civilizatia, omenirea, pamantul, terra, universul, credinta, oamenii, istoria, viitorul... nimic nu va mai fi la fel... Proletari masculi din toate tarile, uniti-va!

Krantz: si pentru asta te antrenezi tu facand... exercitii manuale?
Endu: trebuie, trebuie! Orice pentru victoria Revolutiei. Viva la Revolution! Trebuie sa fiu puternic. Sa rezist tentatie. Sa nu ma mai prinda ele in mreje...

Krantz: si in ce ar consta Revolutia asta a ta?
Endu: te intereseaza, nu? Stiam eu! Insa trebuie sa fii si tu (face semnul cu mana)... la fel de rezistent

Krantz: nu vreau sa fiu ipocrit. Sunt si eu un „porc” ca si restul barbatilor si prin urmare nu pot sa zic ca am renutat sau o sa pot renunta vreodata definitiv, atata timp cat mai sunt... barbat, la forma asta de... rezistenta.
Dar de la... chestia asta ocazionala pana la... forma extrema de protest pe care o propui tu e cale lunga. Prin urmare, daca platforma program a Revolutiei tale masculine se traduce la a ne transforma pe toti in niste labagii amarati, te rog frumos ca pe mine sa ma sari din schema.
Endu: Labagii amarati. Suna urat rau. Revolutionari curajosi suna mai bine. Bravi, mandri luptatori pentru indreptarea Biblicelor greseli. Proletari masculi...

Krantz: Labagii!
Endu: te rog frumos! Ma jignesti. Tu confunzi oricum doar unul din mijloacele de indeplinire a scopului cu scopul insusi...

scena precedenta aici scena urmatoare aici prima scena aici

Fericiti cei saraci cu duhul! (Revolutia Testosteronului 3)

2011-12-09T15:04:00.003+01:00

Adam era... un labagiu ;

Proletari... masculi din toata tarile uniti-va!

Krantz (innebunit): Sub Dumnezeu!
Endu (gesticuleaza amplu pentru a demonstra pozitiile celor doi): Da. Dumnezeu era deasupra. Sfantu Petru dedesubt, Dumnezeu deasupra...
Krantz (innebunit): si Adam?
Endu: Adam se uita la ei...

Krantz (zdrobit): te rog eu sa taci. Tu zdruncini credinta omului.
Endu (candid): eu nu zdruncin nimic. Nu inteleg ce nu intelegi? Dumnezeu era sef, Sfantu Pertu era subaltern si Adam era... un labagiu. Asta nu facea nimic. De aici a pornit totul. Nimeni nu-si iubeste seful deci, logic, nici Sfantu Petru nu-l avea la inima pe Dumnezeu. Ca sa nu zic mai mult. Adam era creatia lui Dumnezeu. Jucaria lui preferata, numai ca Adam avea propria lui agenda. Lui nu-i convenea ca erau doar ei trei acolo. Si nici nu-i placea ca-l trage Dumnezeu de sfori ca pe un Pinochio ancestral. Isi dorea si altceva. Sau pe altcineva... nenorocitul! Sfantul Petru il ura de-a dreptul si pe fata pe Adam pentru ca era favoritul sefului si pentru ca Dumnezeui ii indeplinea orice „catar”...

Krantz: hatar! Dar nu conteaza, uimeste-ma in continuare ca m-ai fascinat de-a binelea...
Endu: nu-ti inteleg „arogantele”. Nu spun nimic nou. E totul trecut in biblie: alb pe negru...
Krantz: negru pe alb dar continua cu „catarul”.
Endu: asa. Deci Sfantu Petru il pizmuia...
Krantz: pizmuia, pinochio ancenstral! De unde scoti nene cuvintele astea?...

Endu: da ma, il pizmuia! Il invidia, poftim!, ca ii daduse Dumnezeu Gradina Raiului pe mana, si tot laptele si mierea din rezerva de stat, si fructe exotice si mancaruri alese. Ce mai, conditii luxuriante de „exquisite spa”. Pe cand el, Sfantu Petre, subaltern constiincios, devotat si dedicat de cand lumea si pamantul, statea ca prostul si-si rupea curul pe un bolovan de piatra, imbracat in zdrente, la Poarta Raiului sa pazeasca Domeniul sa nu intre prostii...
Krantz: pai care prosti? Ca nu erau decat ei 3!
Endu: Suficient!
Krantz: Nici nu-mi mai bat capul. Zi cu „pizma”!

Endu: Pizma ma-sii, ce nu intelegei! Sfantu Petru nu-l inghitea pe Adam si nici Adam nu-l inghitea pe Sfantu Petru. De ! invidia „pupilei favorite” fata de vechiul argat!... se intampla la orice loc de munca. Numai Dumnezeu, cu barba lui alba si privirea lui inocenta de Gepetto, habar nu avea de toate astea. El era sef. Era complet satisfacut.
Krantz: aha. Deci d-asta era el satisfacut. Pentru ca nu intelegea nimic nu pentru ca... erau doar ei trei?
Endu: ba si pentru ca erau doar ei 3. Da si pentru ca n-avea habar de nimic. Asa-i cel mai bine. Inocenta maxima egal fericire dumezeiasca. Scrie si-n Scriptura: fericiti cei... dusi cu buhul.
Krantz: cei saraci cu duhul!

Endu: Si eu ce-am zis?! Fericiti cei saraci cu duhul!
Krantz: Mda... pai si tu cum de esti nefericit ca daca ar fi p-asa...
Endu: daca ar fi p-asa, tu ai fi primul si cel dintai...
Krantz: hai sa nu ne certam ca nu mai am putere sa te combat.
Endu: pai nici nu vreau sa ne certam. Tu esti ala care ma cauta de paduchi. Eu... eu sunt painea lui Dumnezeu.
Krantz (parodiindul pe Endu): „fireste”!

Endu (nu s-a prins de bâză): pai da. Si-apoi nu eu iti sunt dusmanul numaru intai ci aia. AIA! ... care te-a lasat ca pe-un prost cu ochii in soare sa te uiti ca vitelu la poarta noua la dosul ei in timp ce-si lua talpasita cu popandaul ala. Da, da,da-a! Ele sunt de vina. Ele sunt dusmancele. Ele ne sug sangele si viata, si... si sufletul din noi. Ni-l sorb dintr-o sorbitura, ne fulgera si ne traznesc dintr-o privire d-aia de-a lor languroasa. Impotriva lor trebuie sa luptam. Toti ca unul! Proletari... masculi din toata tarile uniti-va! Toti pentru unul si unul pentru toti! Un dusman avem. Unul singur: femeile! Palosul sa-l ridicam. Iataganul sa-l balabanim... sa-l manuim in lupa, cu pricepere si dorinta. Dusmanul ancestral sa-l nimicim, sa indreptam greseala lui Dumnezeu.

Krantz (ramas aproape fara grai de uimire): cred ca tu de mult timp... iataganul ala il tot (face semn cu mana) mânui! „si dai si lupta!”, „gioco di mano capo di freca turo –returo”.

Endu: nici nu te ascult. Stii care-i maxima dupa care-mi ghidez existenta?
Krantz: nu cred ca vreau sa aflu...
Endu: decat o pizda pacatoasa mai bine o laba sanatoasa!
Krantz: esti... esti... ma rog, intru-catva ai dreptate. Adica, uneori e mai bine sa te tii departe.

scena precedenta aici scena urmatoare aici prima scena aici

Dumnezeu are orar de lucru (Revolutia Testosteronului 2)

2011-12-09T14:56:00.003+01:00

Dumnezeu are orar la lucru... si compostor

Krantz: Aha! Dumnezeu are orar la lucru...
Endu: Si compostor. Vezi bine...
Krantz: Si compostor?
Endu: pai el de ce n-ar avea? Nu e si el tot... om.

Krantz: Cum ma sa fie om! Hai ca innebuneste omu cu tine. Pai nu e invers? Nu el e... seful al mare si noi suntem... aia mici. Dar nu, lasa! Lamureste-ma doar cum l-a facut el pe Adam, SUBLINIEZ, DOAR PE ADAM, si a fost multumit de asta?
Endu: Pai ce e de lamurit aici?
Krantz: pai e! Vezi bine ca e! Nu te mai face ca nu pricepi ca, ca, ca... Of! O ia razna cu tine omu.
Endu (linistit): da linisteste-te frate!

Krantz: Pai asta e! Ca nu ma pot linisti. E exact aceeasi situatie ca asta in care suntem noi acum.Suntem doar noi doi. Nimeni in plus. INTELEGI? NIMENI IN PLUS! Doar noi doi. Noi... BARBATI.
Endu: da, noi! Barbati, fireste.
Krantz: Fara nicio... Eva prin preajma... si, asa, vreo 2, hai 3 ore te-as putea suporta dar mai mult...
Endu: Asa si?

Krantz: pai asa e si cu Dumnezeu! Ce nu intelegi. Drac ce esti! Tocmai ce a zis ca Dumnezeu l-a facut pe Adam si a fost perfect multumit. Ce te faci ca nu pricei? Doar ei 2 acolo! SINGURI, singurei. PENTRU ETERNITATE! Si unul dintre ei era foarte multumit cu situatia asta; ca sunt doar ei doi. Doi barbati! SINGURI CUCI!
Endu: Cum cuci?
Krantz: Singuri!

Endu: Pai nu erau singuri. Mai era si Sfantu Petru...
Krantz (exaperat): aoleuuu, inebunesc! Tu esti razna. Sau eu n-ar mai trebui sa stau atat cu tine. Ma, pai tu nu pricepi? Daca erau doar ei doi...
Endu: Trei!
Krantz: Trei! Si mai rau!...toti masculi „feroci”, plenipotentiali, ZEI toti, sau... doamne dumnezeule ca mai fac si blasfemii, uite la ce te impinge un drac de om... erau toti 3 de sex masculin, nu?
Endu: pai normal! Ce dracu sa caute femeile acolo?

Krantz: STOP! STOP! Aici e „i”-ul nostru. Femeile! Asta e! Aici voiam sa ajung. STOP!
Endu: Stop frate! Zi! Calmeaza-te...
Krantz: Stai putin. Ai putintica rabdare, frate. Spune-mi si mie, lamureste-ma, cum se poate ca, cel putin unul dintre cei 3 domni sa fie perfect multumit doar de combinatia asta?
Endu: Care combinatie?
Krantz: de... menajul asta?
Endu: Care menaj?
Krantz: de sfanta treime asta?
Endu: sfanta treime?!...

Krantz: Dumneze, Adam si Sfantu Petru. Ei 3. Doar ei 3. Pentru eternitate. Nicio femeie prin preajma si ei sunt complet satisfacuti... cum vine asta? Asta inseamna... doamne, doamne.... iarta-ma doamne! Uite unde ma impingi cu gandul. La ce pacate ma mai impingi...
Endu: da nu te imping eu la nimic, frate. Esti zdruncinat rau de tot... uite unde te-au dus femeile.
Krantz: nu, tu ma duci la disperare. Tu duci omul la pierzanie... ma! Nu ma face sa pacatuiesc si cu vorba ceea ce deja am pacatuit cu gandul. Ce nu intelegei? Ei trei. Barbatii fatali ai crestinatatii...
Endu: asa, ei trei. Fireste...
Krantz: ...toti. Satisfacuti!

Endu: aaaa, pai nu erau toti satisfacuti. Doar dumezeu era!
Krantz (deznadajduit): Aha! In toata combinatia asta doar Dumnezeu era satisfacut! Innebunesc...
Endu: Normal. Sfantu Petru era dedesubt, era sub Dumnezeu... si nu-i convenea.

scena precedenta aici scena urmatoare aici

Scrisoare catre tangoisti

2011-08-31T14:50:00.003+02:00

Cu permisiunea primilor mei elevi si tragand speranta ca legea "prescriptiei" e valabila si in acest caz (a trecut jumatate de an de cand le-am trimis randurile de mai jos), public urmatoarele!

Ok! ... azi se fac 3 luni de cand am inceput lungul drum al zilei catre noapte. Ca ieri parca erati niste bieti incepatori, speriati, turmentati, ambetati de ideea de a conduce si de a urma. Va marturisesc ca, de multe ori, plecand cu putine resurse de energie la drum, am reusit prin voi si de la voi sa captam energia, dorinta, bunavointa, inspiratia de a “da inapoi” ceea ce primeam si de a merge mai departe.

A fost in multe feluri insa, foarte clar, raspicat si tare pot sa zic, a fost frumos si special. Stiti sau nu, voi reprezentati prima mea grupa si... prima grupa pe care Lucile si cu mine o tinem. Asadar, si din punctul asta de vedere sunteti speciali si, probabil, veti ramane in locul pe care noi il vom pastra intotdeauna in “inima noastra de tangoisti” pentru cei care au fost primii.

Un profesor este tot atat de bun pe cat “progeniturile pe care le zamisleste” (recunosc, aceste cuvinte le introduc aici special pentru imbogatirea vocabularului romanesc al dragei mele Lucile), prin urmare, ce am sadit noi in sufletul vostru, rodul muncii noastre se va vedea atunci cand ne veti egala si ne veti depasi. Si asta imi doresc si sunt sigur ca asta isi doreste si Lucile: sa ne egalati si sa ne depasiti; sa ajungeti mari dansatori de tango argentinian si, de ce nu, oameni la fel de “apucati” si “prinsi” de fenomen incat sa se incumete sa transmita virusul mai departe.

Si pentru ca am vorbit de “sadit” si de “egalat” as vrea sa rezum aici tot ce am facut sau am incercat noi sa facem de-a lungul acestor 3 luni ; parerea mea sincera ca, dincolo de intentie/extensie/pas/transfer, dincolo de basico si mers in crusado, dincolo de condus cross din impuls pe 1-2-3, traspie, ocho fata si ocho spate, molineta, barrida, pasada si parada, dincolo de aceste denumiri « flamboaiante » am reusit sa va sadim in suflet, sa va transmite un virus care, daca v-ar tine toata viata si tot ar fi prea putin!

Iar despre partea de “egalat” nici nu mai trebuie sa vorbesc. Vad in voi elevi mult mai talentati decat am fost eu vreodata! Vad lideri foarte buni si muncitori si followeri foarte atente si dedicate. Bravo voua! Si.... peste un an-doi o sa ma uit atent sa vad ce grupa de tango ati inaugurat sau in ce show de tango o sa apareti.

In sfarsit, pentru ca vorba lunga e saracia omului, ma opresc aici... nu inainte de “a lasa cu limba de moarte” urmatoarele:

- sa nu lasati pe nimeni sa va spuna ca nu stiti sa conduceti sau sa urmati

- sa nu lasati pe nimeni sa va spuna ca dansul vostru nu e frumos

- sa aveti intodeauna incredere in capacitatea voastra de a conduce / urma si de a dansa muzical

- singurul dictator de pe ringul de dans este muzica

- ceilalti dictatori mai mici sunt partenerii care danseaza in jurul vostru ; si ei sunt importanti! o seara stralucita de dans nu se intampla niciodata doar pentru tine (sau doar pentru tine si partenera ta) ci impreuna cu cei care danseaza in jurul vostru, asadar, conectati-va si cu cei de pe ringul de dans ;

- podeaua o sa fie intodeauna aliatul vostru cel mai fidel (muzica e un pic mai perfida);

- la o milonga: sa nu depasiti, sa nu dansati in centrul salii dans, sa nu inghiontiti, sa nu incomodati cu dansul vostru dansul celorlalti, sa nu dati in spate fara sa stiti ce e acolo, sa respectati sensul de dans, sa nu va duceti prea aproape de cuplul din fata voastra si nici sa lasati un spatiu prea mare intre acel cuplu si voi; navigatia pe podeaua de dans este o adevarata stiinta pe care este tot atat de necesar sa o stapaniti precum condusul si urmatul muzical;

- acordati figurilor importanta secundara pe care o au; conteaza intai muzica si fluiditatea, continuitatea dansului vostru muzical;

- lideri: NU VOI TREBUIE SA FITI CEI CARE IES IN EVIDENTA! Nu fiti pauni care-si etaleaza penajul; discretia si capacitatea de a o pune in valoare PE EA sunt calitati care va vor urca “pretul” cu mult mai mult decat orice alta “dudă” pe care ati fi (sau nu) in stare s-o reproduceti;

- followeri: veti fi cu atat mai apreciate cu cat o sa puteti sa “cuplati” la ce vrea sa transmita liderul vostru (fara inflorituri inutile); este loc acolo sa adaugati tone din personalitatea si modul vostru unic de a fi;

scrisoare_catre_tangoisti

Ma opresc aici spunand ceea ce am spus, intr-o alta forma, la prima noastra ora de Bonsoir Tango: dansul de tango este singurul test turnesol al personalitatii, al modului de fi al unei persoane. In dansul de tango al oricui, privind cu atentie, o sa vedeti: energie, bucurie, inventivitate, spontaneitate, umor, seriozitate, calitati atletice, lirism, creativitate, tandrete, duritate, complezenta, lasitate, etc, etc. Tangoul nu poate minti!

Cu drag,

Cristi

Cititi si Milonga de sambata seara (o pastila dedicata nobilelor apucaturi de la milongile noastre)

It takes two to tango

2011-04-08T16:28:00.006+02:00

it takes two to tango

Ciorapi de plasa, trandafir in dinti, gaturi inclestate si capete rasucite brusc pe un „tan-go!” al accentului muzical final... senzual, plin de pasiune, miscari patrațoase si violente... melodia „por una cabeza” si interpretarea dansanta a lui Al Pacino in „parfum de femeie”, Gotan Project, expresia „it takes two to tango”, machism (si chiar masochism) dus la extrem. Toate acestea si inca multe altele sunt stereotipuri, clisee vis a vis de tangoul argentinian. Imagini false, idei subrede despre una dintre cele mai frumoase si, cu siguranta, cea mai complexa forma de dans social existenta.

Luand-o normal, ca orice om cu glagore, d’al capo al fine (adica de la baza spre varf), o sa constati ca radacinile tangoului argentinian sunt mult mai adanci si mult mai intinse in solul generos al istoriei si culturii omenirii. Dansul in sine nu poate exista fara ingredientul de baza care l-a si precedat: muzica - iar muzica e un melanj „astronomic” de influente europene, africane si sud americane: intalnim astfel elemente de candombe african, de contradanza spaniola si polka occidentului european, macumba si habanera din Brazilia si Cuba, milonga si valsul creol al Argentinei, contopite si evoluate in inegalabilul tango argentinian. Urmarind o astfel de evolutie nu ai cum sa nu-ti setezi ceasul istoric cu mai putin de 2 poate chiar 3 secole in urma.

Luand-o pe firul dansului si incercand sa-i descoperi adevarata urzeala, o sa treci peste „picanteriile” socante de tipul: dansul de tango a aparut in bordeluri si era initial dansat doar de barbati si intre barbati, ajungand la concluzia ca tangoul argentinian este cel de-al doilea tip principal de dans social in care se utilizeaza un cadru apropiat (imbratisare) intre parteneri. Ei da! Nici mai mult nici mai putin decat al doilea!


imbratisare_in_tango

Probabil ca ne-am tot imaginat din tineretea noastra dansanta (fie ca e vorba de baluri, hore, discoteci sau mai noile cluburi) ca a invita o fata la un „blues” si a o tine in brate (in imbratisare mai mult sau mai putin apropiata), punandu-i bratul nostru drept pe spate si tinandu-i mana ei dreapta in stanga noastra e un lucru cat se poate de firesc, care exista de cand lumea. Ei bine nu! Nu mai tarziu de anii 1800 dansul insemna o serie de miscari (oarecum liniare) executate de catre parteneri din pozitia stricta fata in fata, fara alte atingeri decat ocazionale „pipaieli aristocrate” ale varfurilor degetelor ei de catre varfurile degetelor lui urmate, eventual, de elegante inclinari infumurate ale bustului partenerilor. Ei da, pe atunci exista „destincție” nu gluma!

Menuet in Franta

Valsul vienez, cadrilurile si polka sunt primele care deschid seria dansului in imbratisare, asa cum o stim noi insa, ciudat sau mai degraba nu, la acea vreme, aceste forme de dans erau considerate de-a dreptul scandaloase si, oricum, imorale. Noroc cu Parisul si... si mai noroc, cu un director al Operei din Orasul Luminilor care, aflandu-se la ananghie financiara, are nemaiauzita idee de a include in repertoriul institutiei (cu titlul de proba) valsul vienez. Se intampla prin 1850 iar succesul a fost unul nebun, publicul reumpland salile si... daca „c’est chic a Paris” atunci „c’est chic partout”!

Acesta este contextul istoric al aparitiei tangoului argentinian (undeva pe la 1880). Bineinteles, nu putem neglija regula noastra de aur: totul pleaca de jos in sus pentru ca nu exista varf de piramida fara baza. Dansul este astfel intalnit initial la periferiile Buenos Airesului (oras aflat la acea vreme intr-o expansiune furibunda, permanent infometat de forta de munca a imigrantilor europeni - italieni, spanioli, germani - capitala unei tari ce avea sa devina una dintre primele 10 puteri economice ale lumii, mentinandu-si prosperitatea pana prin anii 50 ai secolului trecut), in baruri, spelunci, localuri cu jocuri de noroc si chiar... bordeluri acolo unde barbatii singuri socializeaza asa cum stiu ei cel mai bine: beau, joaca jocuri de noroc, merg la prostituate si ... incearca sa invete pasii noului dans. Nu-i deloc de mirare ca, in aceste conditii de „creativitate maxima si neingradita”, orice „experiment” (in ceea ce priveste pasii de dans) era posibil, indiferent ca vorbim de limite decente sau nu.

Sa nu ne grabim totusi sa condamnam barbatii pentru ca faceau ceea ce stiau ei cel mai bine. Pana la a arunca prima piatra (sau primii cu piatra) ar trebui sa constatam ca emigratia catre Buenos Aires era diferita de cea spre Lumea Noua; aici veneau in special barbati tineri dornici sa dea lovitura (castigandu-si mica avere) si sa se intoarca rapid in tara lor de origine, spre deosebire de America unde emigrantii veneau cu sau fara familie insa oricum dornici de a ramane acolo pentru totdeauna. Bineinteles, socoteala flacailor de acasa nu s-a potrivit deloc cu cea din targ si mult dorita Fortuna a intarziat sa le arate bunavointa asa ca s-au trezit o multime de handralai batandu-se pe favorurile a mult mai putine reprezentante ale sexului frumos (fie ca vorbim de fete „cinstite” sau de cele care practicau cea mai veche meserie din lume).

Buenos Aires 1900

Versurile tangourilor timpurii nu sunt nici ele dintre cele mai ortodoxe; in multe cazuri fac referire la sex si obscenitati (El Choclo – Ştiuletele – unul dintre primele tangouri – are exact semnificatia falica la care ne gandim cu totii). E tot atat de adevarat ca si mai multe tangouri au versuri foarte triste: vorbesc de moarte, de un anumit mod de neimplinire in dragoste (diferit de cel al nefericitului romantic european a carui dragoste este fie neimpartasita, fie far’de speranta pierduta).

Anii trec si tangoul se raspandeste greu ajungand totusi in salile de dans din oras. Sa nu uitam ca, in aceasta perioada, doar sa dansezi unul in fata celuilalt, cu mana dreapta a barbatului atingand spatele femeii, era considerat un pic prea mult... iar noi avem acum un dans in care el si ea sunt strans imbratisati, obraz in obraz, piept in piept, picioarele invadand spatiul intim al celuilalt... este logic ca familiile decente sa nu doreasca sa fie implicate in asemenea... obscenitati.

"corte" in tango (sublinierea unui accent muzical)

Urmatorul „nivel” al piramidei noastre e costituit de spatiile comune ale uriaselor camine de imigranti (el patio de los coventillos care gazduiau mii de persoane), acolo unde, marginite pe de o parte de sutele de camere de locuit si pe de celelalte de baile si bucatariile comune, se tineau sarbatorile, nuntile, botezurile, zilele de nastere ale locatarilor (in general, oameni decenti care, asa cum e de presupus, conform „logicii” vremurilor, nu voiau ca ei sau familiile lor sa aiba vreo legatura cu aceasta muzica si dans atat de pacatoase), ocazie cu care, unii mai cu moț se trezeau ca mai cereau un tango. Tangoul era dansat, bineinteles, in varianta „purificata” ceea ce-i ingaduia sa fie initial tolerat (cu destul de mult dezgust) mai apoi insa asteptat cu nerabdare.

el patio de los coventillos

tango in el patio de los coventillos

Parcurgem inca un nivel al piramidei si ajungem cu tangoul nostru in clasa medie si, mai apoi, in cea superioara, prin intermediul neastamparatilor tineri care, dornici de aventura, viziteaza suburbiile intrand astfel in contact cu tangoul si, incantati de noua descoperire, incep sa-si invete surorile, verisoarele, vecinele, matusile versiunea purificata a acestui dans atat de neobisnuit.

Bineinteles, tangoul (desi evoluat de la periferie spre salile de dans, tolerat si apoi primit cu bucurie in el patio de los coventillos, descoperit si apoi dansat in casele oamenilor din clasa de mijloc si superioara) ramane... un element rusinos si pacatos, pe care e sanatos sa-l practici daca nu in secret macar mai cu perdea. Politicienii, fie de stanga, fie de dreapta, il condamna la unison nedorindu-si ca tanara lor natie sa fie asociata cu un dans „nascut in bordeluri si dansat de pesti si prostituatele lor”. Cum se face astfel ca tangoul argentinian s-a raspandit si a lovit Europa cu o asemenea intensitate? Raspunsul il gasim tot... a’ Paris!

Dezvoltarea fulminanta a Argentinei a adus cu ea propria categorie a privilegiatilor putred de bogati care, neavand altceva mai bun de intreprins, faceau ceea ce orice cetatean milionar responsabil al vremurilor de atunci (si poate si de azi) poate face cel mai bine: se duceau macar o data pe an la Paris acolo unde detineau case imense pe care... le puneau in valoare organizand petreceri la care luau parte aristocrati, persoane celebre si, nu in ultimul rand, alti bogati. De altfel, in Parisul acelui timp circula expresia „bogat ca un argentinian” atunci cand se vorbea despre cineva extrem de avut. Acum... este logic ca progeniturile acestora sa ramana la Paris pentru a-si efectua studiile; ei sunt cei care „introduc” tangoul in aristocratia pariziana!

Buenos Aires 1900

Mai e nevoie sa spun?... tangoul devine nebunie curata, anybody who`s somebody in Paris TREBUIE sa organizeze petreceri cu orchestre argentiniene, lectii de tango si milongi (petreceri in care se danseaza tango), rochiile voluminoase ale doamnelor sunt inlocuite cu unele mai usoare, mai confortabile... un creator de moda faimos, dispunand de o respectabila cantitate de material textil de culoarea portocalie pe care nimeni nu-l cumpara, are ideea stralucita de a redenumi culoarea stofei „Orange Tango” – ramane imediat fara intreaga cantitate si... se vede nevoit sa mai comande si alta!

In sfarsit, cunoasteti povestea; daca „c’est chic a Paris” atunci „c’est chic partout”! Tangoul migreaza rapid si catre celealte mari capitale: Londra, Roma, Berlin si, in cele din urma, New York-ul.

Legitimat de atatea „stampile” celebre pe pasaport, tangoul se intoarce, imbracat la costum, in Buenos Aires, unde este primit cu cea mai mare caldura si simpatie, asemeni unui fiu ratacitor mult iubit intors in sfarsit acasa!

tango 1920

Daca e sa tragi o concluzie... sau sa intinzi la extrem ideea centrala a acestei frumoase istorii, nu ai cum sa nu constati ca, atat ignoranta cat si ipocrizia sunt, foarte probabil, vinovate de moartea in fasa a multor activitati umane care, chiar daca nu ne aduc neaparat carnati in burta cu siguranta ne-ar aduce suficienta hrana si bucurie spirtuala astfel incat, per ansamblu, sa devenim oameni mai buni, mai frumosi din punct de vedere spiritual, mai toleranti.

Istoria si oamenii in general nu sunt niciodata marninimosi cu cei care ies din rand si nu vor sa bata pasul marşului lor rigid. Istoria n-a fost blanda nici cu tangoul, chiar si dupa reintoarcerea glorioasa in Buenos Aires la inceputul primelor decenii ale anilor 1900. Dupa o perioada de glorie (anii de aur), urmeaza o perioada gri (dictatura lui Peron) si una neagra (de doliu – aproape 30 de ani de dictatura militara in care tangoul a fost interzis) care aproape a ucis ceea ce avea sa devina „mostenire culturala universala” certificata de UNESCO. Din fericire, tangoul a renascut si azi e mai puternic ca niciodata. As putea adauga faptul ca a devenit atat de puternic incat mi-e teama sa nu devina „popular”, atat de „acceptat” si „in trend” incat sa impuna propriul „pas de marş”.

Va astept cu si mai multe povesti despre tango,

Cristian Dumitru – Bonsoir Tango

TangoTangent – www.milonga.ro

Ai nostri si ai lor... in tango

2011-03-04T18:36:00.002+01:00

Am participat de curand la o discutie oarecum interesanta. Multe puncte de vedere… unele “trase de par” – eternul rigor mortis al “propriei pareri personale”, adica incapacitatea de a vedea lucrurile si din alta perspective decat cea a egoistului sine. Totusi conversatia ajunge la un punct important de care o sa ma leg. Cineva intreaba “dar la milonga asta o sa fie si ai nostri sau…”. Raspunsul meu de “pacifist” a fost: “nu exista ai nostri sau ai lor”. Apoi, dupa o scurta pauza, redevenind sincer cu mine insumi, am adaugat: „bine, exista!”.

Deci, EXISTA! Exista „ai nostri”, exista si „ai lor”. Mai ciudat e ca, reflectand acum „la rece”, imi dau seama ca, printre „ai lor” mai sunt si de-ai nostri (bine, ca sa fim onesti pana la capat ar trebui sa recunoastem ca, scuzati cacofonia astfel evitata, „cu toti de la Ram ne tragem” adica, primii pasi de bebelusi de caminar cam de la Dan si Amalia... ma rog, nu intru in prea multe detalii pt ca isc controverse aiurea). Revin, „printre ai lor sunt si de-ai nostri” inseamna nu neaparat o referire la „origine”, la „brand”, la „made in” (mai degraba „made of”). Asadar, nu conteaza cine te-a initiat ci ... „important e cat si cum gandesti”. Si poate, vorba reclamei care zice ca nu conteaza destinatia (tinta) ci „the jurney itself”, ar fi interesant sa aflam cum au ajuns acestia „de-ai nostri”, ce si cand s-a transformat in ei, unde a fost declicul, ce-i mana pe ei in lupta!

In sfarsit, ce s-o mai dam atata dupa dud, probabil ca ati vrea sa aflati o definitie, niste criterii, ceva elemente si etichete de compozitie, E-uri si alte farafastacuri care l-ar baga pe bietu om (cititi aici atat lider cat si „oamǎ – adica followerita) intr-una din cele doua oale. Dar nu intru in capcana asta pentru ca as deveni propovaduitorul absurdului si inutilului, behaitor inert, scuipator de venin. Intr-un cuvant, m-as transforma un pic intr-un „de-al lor”. Parerea mea e ca... nici nu stiu daca sa zic din pacate sau din fericire... „ai nostri” si „ai lor” exista si punct. Ii vezi, ii deosebesti. Usor! Chestia e ca nici macar nu sunt doua tabere pentru ca, in realitate exista doar „ai nostri” si „restul”. Un cap de pod, o „résistance” si ceilalti.

Ei da! Da! Ai nostri si restul! Nimic in plus, nimic in minus, fara virgula si radical. Totul fix pe fix, scurt pe doi, ura si la gara!

Si, ca sa nu-mi sariti in cap, sunt destui dintre „ai nostri” pe la alte scoli. Inclusiv profi. Aici pot adauga cu bucurie cuvantul „din fericire”! Asadar, cum zice vechiul proverb geto-dac, notres comme les conifere – ai nostri ca brazii! Fara gluma, acum!

... si, mai stiti ceva? stiti ce e si „mai minunat”? Faptul ca uneori si „noi ai nostri” devenim si ne purtam ca „ai lor”. Dar ne trece repede... ca doar de aia suntem tangoisti hard core!

Bucurestiul Tangoului

2011-02-24T12:49:00.002+01:00

Oamenii habar nu au ca asa ceva exista, aici, in Bucuresti, in Romania. Celor trecuti de prima tinerete aproape ca nu le vine sa creada. Corporatistii “propun” o mira inteligenta si aduc in discutie “savante” clisee. Cei nascuti cu putin inainte sau in jurul Revolutiei il amesteca in acelasi banal vulg al activitatilor umane similare.

I se spune intr-o mie de feluri. Se spune, tragand de par stereotipurile osificate, ca este: senzual, erotic chiar, pasional. Unii, mai inteligenti, il citeaza pe George Bernard Shaw cu a lui “expresie verticala a unei dorinte orizontale”.

tango argentinian pentru incepatori

Este vorba despre tangoul argentinian. Argentinian! A nu se incurca cu mult mai raspandita (in imaginea oamenilor despre fenomen) varianta europeana despre care, daca ai comite imprudenta de a face chiar si macar o simpla aluzie in timpul unei discutii cu un adevarat impatimit, ai comite un sacrilegiu pentru care, in viziunea lui, nici o pedeapsa nu ar fi prea mica.

Si totusi exista. Chiar aici, chiar in Bucuresti. Si din Bucuresti a plecat sa se raspandeasca. Si a ajuns deja in Brasov si in Constanta, un pic si in Cluj si Timisoara. Si, asa cum se zice, daca a ajuns azi in Timisoara, maine...

Tangoul argentinian “respira” in Bucuresti un aer tot atat de rarefiat ca si cel al marilor capitale europene. Sau poate chiar mai rerefiat si mai exclusivist decat in multe din orasele cu nume de “brand” ale batranului nostru continent. Exista scoli, exista practicanti, exista o comunitate, exista impatimiti. Exista chiar si un sistem.

tango argentinian in bucuresti 2011

De vreo 5 ani incoace se pare ca fenomenul a prins aripi. Profesorii din Bucuresti au un nivel comparabil (din punct de vedere al metodei de predare si al cunostintelor pe care le pot transmite cursantilor) cu cel utilizat in Mecca Tangoului, singurul si unicul oras, locul de unde rasar soarele, speranta si dorintele oricarui impatimit: Buenos Aires.

Se studiaza mult, se studiaza intens, se studiaza aplicat. Exista profesori care intra “adanc” in istoria fenomenului studiindu-i originile, dinemsiunea culturala, contextul istoric al aparitiei si dezvoltarii. Exista oameni care petrec ore bune in fiecare zi gandindu-se si studiind aplicat elementul de baza al tangoului – muzica de tango: cum, de ce, in ce context socio-cultural, ce vrea sa spuna, care e mesajul, ce semnificatie are versul cutare, de ce anume a fost introdusa pauza sau sincopa acolo, ce vrea sa transmita, cum anume ar trebui interpretata in dans o bucata, de ce in anul 22 tangoul cutare suna intr-un fel si peste 20 de ani in alt fel... si alte zeci de asemenea delicioase amanunte pentru care nu s-ar lasa dusi de pe google si alte site-uri specializate nici daca se anunta sfarsitul iminent al vietii pe Terra.

balul de tango 2010

Exista cursanti si practicanti atat de inraiti incat, daca i-ai lasa trei zile si trei nopti inchisi intr-o sala - oricat de anosta si prafuita ar fi, numai sa aiba o podea decenta din lemn sau parchet - cu un ipod sau mp3 player “incarcat” cu cativa giga de tango si 2-3 boxe mai de doamne ajuta, ar fi in stare sa danseze continuu fara sa-ti ceara de mancare.

Unii au ajuns atat de... “rau” incat iti declara cu mana pe inima ca, pentru ei nu exista viata inainte de tango! Ca nu mai au alti prieteni in afara de cercul de tango, ca nu-si pot organiza seara decat in jurul unei Milongi sau Practica de tango, ca nu se pot gandi la o alta vacanta decat in acel loc unde se organizeaza un festival de tango, ca... si in situatia in care iarna se anunta destul de geroasa si cu zapezi abundente, vor prefera sa dea 3-400 de lei pe o pereche de pantofi de tango decat sa-si ieie o “pereche isteata de galosi”... in fond, ce nevoie au de incaltaminte pentru sezonul rece? Oricum petrec marea majoritate a timpului la cursuri de tango, pentru ca apoi sa se deplaseze la o Practica de tango iar sera urmatoare sa vada care-i Milonga inceputului de program si care-i cea de sfarsit! Si apoi, vine weekend-ul, si in weekend sunt si seminarii cu participare internationala si profesori renumiti deci... ce rost are sa-si mai protejeze sarmanele picioare?

festival international de tango

Sunt nebuni? Raspunsul e relativ. Poate ca da. Sau poate ca nu. Oricum, multi sunt niste nebuni foarte frumosi. Niste visatori fanatici. Niste... dansatori minunati. Da! Aici trebuia sa ajung de la bun inceput! Avem si asa ceva. Sunt unii – persoane importante, nu spui cine – care danseaza de-a dreptul Divin. Si sunt tratati ca niste Zei coborati printre simplii muritori. Pe buna dreptate as putea zice.

milonga "experimentala"

Ei da! Avem cu ce ne lauda. Nu ma credeti? Dati o fuga la orice Milonga mai de soi si-o sa ramaneti cu gura cascata. O sa credeti ca-ti ajuns din iad in rai si n-o sa va mai dati dusi: muzica, mizanscena, oameni, atitudini, eleganta, stil, tact, dans... dans frumos. Totul intr-o cu totul alta atmosfera decat cea cu care sunteti obisunuiti in mai mult sau mai putin bubuitoarele noastre cluburi, bodegi, spelunci, baruri, restaurante. Si peste toate va trona MUZICA DE TANGO! Muzica asa cum n-ati mai auzit, cu totul alta decat cea “incastrata” in atat de secele stereotipuri. Di Sarli, De Angelis, D’Arienzo, Diaz, Piazzolla... tumultoasa intr-o jucausa tango-milonga, eterica pentru sofisticatul tango-vals, dezlantuita pentru nonconformistul tango-nuevo, si... fara cuvinte de frumoasa pentru inegalabilul tango-clasic.

I’ll be back!

Cristian Dumitru – Tango Tangent

Leonel El Feo – Leonel Cel Urat; un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero

2011-02-04T16:56:00.007+01:00

Leonel El Feo – Leonel Cel Urat

un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero

Edumundo Rivero alias Leonel el Feo

Edmundo Rivero se naste in sudul Buenos Airesului in 1911, in suburbia Valentin Alsina, descoperind inca de mic – prin intermediul calatoriilor pe care le face alaturi de tatal sau – stilul de viata si melodiile gauchos din Provincia Buenos Aires. Mosteneste atat prenumele cat si culoarea blonda a parului de la strabunicul sau, un imigrant de origine Britanica.
In adolescenta, se muta in cartierul Belgrano, la marginea Buenos Airesului, fiind astfel martor al dezvoltarii tangoului: atat al dansului cat si al muzicii de gen, din ce in ce mai complexa. In acelasi timp, observa cum versurile tangourilor se schimba din rime ale unor usoare romante vulgare in povesti mai elevate despre dragoste si onoare masculina.

Leonel el Feo

Invata sa cante la chitara pregatindu-se insa si pentru o cariera de canataret, inzestrat fiind cu o voce profunda de bariton-bas, voce care se va transforma intr-o „marca inregistrata”. Tot o marca inregistrata o reprezentau si mainile sale uriase, defect fizic cauzat de sindromul de care suferea – acromegalie.
Canta in cateva mici localuri pentru a debuta, impreuna cu sora sa Eva, la Radio Cultural, inceputul deceniului trei aducandu-i o alternare intre aparitiile radiofonice si divese giguri.
In 1935 este cooptat in orchestra Julio de Caro (dupa ce, mai intai, trecuse prin orchestra lui Jose De Caro – fratele mai putin faimos al primului), orchestra ce-i aduce atat faima cat si porecla El Feo (Uratul).
Desi joaca in mai multe filme argentiniene de-a lungul anilor 30 si 40, inceputul deceniului patru reprezinta o perioada caracterizata prin nesiguranta, din punct de vedere al carierei sale artistice, nereusind sa ramana in niciuna dintre orchestrele in care este cooptat, Rivero fiind de parere ca, in acea perioada, chiar profunda sa voce reprezenta handicapul principal.

leonel el feo - tangouri cantate in "lunfardo"

In 1944, Rivero se alatura orchestrei condusa de Horacio Salagan (artist avangardist). Aventura dureaza 3 ani fara a produce vreo inregistrare (avand influiente din muzica compozitorului maghiar Bela Bartok, stilul muzical al lui Salagan era considerat unul mult prea nelalocul lui de catre publicul iubitor de tango) insa ii aduce respectul muzicienilor avangardisti si interpretilor de jazz.
Impreuna cu cantaretul Carlos Bermudez inregistreaza tangouri ceva mai comerciale pentru piata columbiana pentru ca, in 1947, sa fie angajat de Troilo care, in acea perioada, inregistra succes dupa succes, impartind gloria alaturi de Floreal Ruiz si Aldo Calderon. Raman 22 de inregistrari din aceasta perioada.
Faimos si avut, Rivero il pareseste pe Troilo in 1950 pentru o cariera solo, alegand, pana la sfarsitul carierei sale, drept acompaniament atat orchestre cat si cvarteturi de chitara.

leonel el feo

Formatiile alcatuite exclusiv din chitaristi acompaniau, de regula, milongerii provinciali (rurali) si primii cantareti de tango (chiar si Carlos Gardel a fost acompaniat astfel de formatii in tineretea sa). Sa aduci un astfel de acompaniament in plina perioada de avant si dominatie deplina a marilor si sofisticatelor orchestre ale anilor 50 va fi considerata, cel putin, o actiune indrazneata, actiune insa ce-i va cimenta pentru totdeauna identificarea sa cu mandra solitudinea masculina rurala, in completa opozitie cu atitudinea, cu accentul pus de tangoul ”urban” pe povestile neimplinite de dragoste.
In anii 60, Salagan si Rivero isi obtin razbunarea inregistrand mai multe melodii. In 1966 apare in filmul Buenos Aires, Verano 1912.
Spre sfarsitul anilor 60, tangoul devine un produs „de export” intrucat, atat artistii cat si publicul iubitor de tango imbatranesc, ramanand „fixati” pe vechile melodii si formate orchestrale ale anilor de glorie (40 si 50). Pana si marii artisti is gasesc cu greu angajamente, pe masura ce majoritatea iubitorilor genului resping muzica lui Astor Piazzolla si a adeptilor acestuia (printre care se afla si Rivero).

leonel el feo

Temandu-se pentru viitorul tangoului, Rivero inaugureaza in 1969, in districtul San Telmo, clubul de tango El Viejo Almacen. Se spune despre acest club ca, datorita faptului ca Rivero este de-a dreptul venerat in Japonia (acolo unde a intreprins un turneu in 1968), niciun turist japonez respectabil care viziteaza Buenos Aires-ul nu-si va permite sa nu-si aduca „omagiul’ vizitand pentru cel putin o seara clubul artistului.

Leonel El Feo - Luciano Supervielle - Bajofondo

2011-02-04T16:55:00.001+01:00

Luciano Supervielle - Bajofondo

Chiar daca Bajofondo (grup din care face parte si Superville) a fost considerata pionerul in ceea ce este cunoscut in intreaga lume drept „electronica tango”, grupul nu considera respectiva definitie ca fiind potrivita genului de muzica pe care il interpreteaza. Proiectul Bajofondo Tango Club prinde contur la inceputul anilor 2000 din inititativa lui Gustavo Santaolalla (castigator a doua Oscaruri pentru muzica din Babel si Brokebackmountain) si a lui Juan Campodónico, a caror idee era aceea a reunirii unui grup de artisiti argentinieni si uruguaieni cu scopul de a crea „muzica actuala din Rio de la Plata” (Rio de la Plata este denumirea fluviului si a estuarului ce despart Argentina de Uruguai, cele doua capitale – Buenos Aires si Montevideo - fiind situate de o parte si de alta a estuarului, pe coastele acestuia traind cea mai mare parte a locuitorilor celor doua tari).

Bajofondo

Bajofondo Tango Club a reprezentat, la inceput, o alianta a producatorilor, muzicienilor si cantaretilor care a prins contur in studioul de inregistrare si a dus la realizarea unui prim album muzical. Odata cu trecerea timpului si dupa multiple turnee, colectivul ce reunea artisti cu cariere individuale remarcabile, se transforma intr-o adevarata formatie ale carei interpretari live devin evenimente de senzatie oriunde in lume s-ar desfasura. Iar pe masura ce muzica creata de Bajofondo creste in valoare, tot asa evolueaza si se extinde „denominarea” termenului de „electronica tango” considerat din ce in ce mai nepotrivit pentru stilul promovat de Bajofondo.
Initiatorul Gustavo Santaolalla spune si de ce: „nu ne place eticheta de „electronica tango” intrucat suntem de parere ca ceea ce facem nu este nici muzica electronica si nici tango. Noi cream muzica din Rio de la Plata si, cand ai de gand sa creezi muzica care sa reprezinte atat Buenos Aires cat si Montevideo, atunci este obligatoriu ca tangoul, murga, milonga si candobe sa fie prezente intrucat fac parte din harta genetica a acestui colt de lume. Insa, cei 40 de ani de istorie a rock-ului, hip hop-ului si muzicii electronice argentiniene si uruguaiene au dus la adaugarea si a acestor genuri pe harta si in istoria acestui loc”.
Bajofondo reprezinta un colectiv in cadrul caruia membrii sunt liberi sa realizeze creatii proprii, astfel ca, Luciano Supervielle – cel mai tanar membru al formatiei – lanseaza in 2004 un album solo. Albumul ii poarta numele – Superville – si este prezentat sub sigla Bajofondo Tango Club, castigand premii foarte importante (la fel ca si primul album lansat de Bajofondo). Din album face parte si piesa muzicala Leonel El Feo.
Luciano Supervielle se naste in Franta si, dupa ce traieste in Mexic , va locui simultan in Spania, tara natala (Franta) si Uruguai, artistul ramanand insa, fara urma de tagada, influentat de mostenirea artistica si culturala din Rio de la Plata.

bajofondo argentina uruguay

Artistul combina in creatia sa un stil influentat atat de hip hop cat si de tango, rock sau muzica uruguaiana, la care adauga un alt mix: maestria sa la claviatura si platane si talentul de orchestrator. Supervielle creeaza astfel un concept artisitc propriu „topind” mostenirea sa cultural muzicala pentru a o transforma intr-un limbaj muzical universal, accesibil, diferit de „sound-urile” clasice ale Rio De La Plata – tango, milonga si candombe.
Isi incepe cariera in Uruguai in cadrul trupei hip hop Platano Macho devenind mai tarziu component al formatiei compozitorului uruguaian Jorge Dexler, artist care locuia in Spania, fiind atat clapist cat si scratcher si aranjor. Este cel mai tanar component al Bajofondo, descoperind aici platforma ideala pentru a-si explora si imbogati atat creativitatea cat si identitatea sa artistica.

Desde el alma

2011-02-04T16:53:00.003+01:00

Desde el alma - un romantic vals creol

show de tango in bucuresti

Tanara fata – implinise doar 14 ani – mangaie cu degetele clapele albe si negre ale pianului fara a avea habar ca notele pe care tocmai le compunea se vor imbina atat de armonios incat vor da nastere uneia dintre cele mai cunoscute melodii din Buenos Aires si, de ce nu, din intreaga lume.
Una dupa alta, patrimile si saisprezecimile dadeau forma unei frumoase melodii romantice in timp ce mana stanga acompania cu nu mai putin romanticul ritm de vals. Totul izvora din sufletul ei exact ca intr-unul din visurile sale de adolescenta astfel ca niciun alt titlu nu ar fi fost mai potrivit decat cel pe care-l dadu: „desde el alma” (din suflet).
A fost o zi obisnuita a anului 1911, ziua in care Rosa Clotilde Mele (cunoscuta insa dupa pseudonimul sau – Rosita Melo) a creat aceasta melodie. Peste ani fata va tine in mainile sale prima inregistrare a valsului sau realizata de orchestra Roberto Firpo.

Desde el alma - Rosita Melo

Nascuta in Montevideo, Rosita se stabileste incepand cu anul 1900, impreuna cu familia, in Buenos Aires oras in care va crea tangouri, pasodoble, marsuri, polci, fara ca vreuna dintre aceste creatii sa ajunga atat de cunoscuta, aclamata si adorata ca „Dese del alma”.

vals - Desde el alma

Se casatoreste in 1922 cu Víctor Benedicto Piuma Vélez , care adapteaza versuri deja popularului vals utilizand, de asemenea, si versuri ale unui autor necunoscut. Versurile consacrate (si, in acelasi timp, definitive) sunt scrie in 1948 de Homero Manzi pentru pelicula „Pobre mi madre querida”.
Sunt 100 de ani din 1911 pana astazi si, cu toate acestea, „Desde el Alma” este fara indoiala sinonimul cuvantului vals in Argentina si poate cel mai frumos tango vals creat vreodata.

OSVALDO PUGLIESE

2011-02-04T16:52:00.003+01:00

OSVALDO PUGLIESE

(1905 – 1995; pianist, lider de orchestra, compositor)

milonga in bucuresti

Considerat pionerul sincopei si contrapunctului dar avand si un extraordinar talent interpretativ, Pugliese ramane alegerea dansatorilor de tango atunci cand... seara se transforma in nopate si dansatorii de tango isi doresc un ritm mai lenes, mai „intim”.

Se naste in cartierul Villa Crespo al Buenos Airesului, intr-o familie de imigranti italieni, toti iubitori de muzica, luand primele lectii chiar de la tatal sau - cantaret amator de flaut si membru in diverse conjuntos (cvartete care interepreteaza tango). Doi dintre fratii sai mai mari cantau la vioara, instrument spre care, initial, se indreapta si el insa trece rapid la pian desi ii va lua ceva vreme tatalui sau pana sa reuseasca sa cumpere un instrument atat de scump. La 15 ani debuteaza in „Café de La Chancha” (Cafeneaua Jegoasa) – o cafenea din cartier . In realitate, La Chancha era porecla unui chitarist gras care obisnuia sa bea la un bar din apropiere – cafeneaua ii va purta numele dupa ce acesta a fost injunghiat mortal.

osvaldo pugliese si astor piazzolla

La 16 ani se indreapta catre Buenos Aires in cautarea gloriei si a succesului, facand parte din orchestra (Paquita Orchestra) ce include prima bandoneonista profesionista din Argentina (Francisca Bernardo Cruz – nume de scena Paquita Bernardo).

La 19 ani (in 1924) paraseste Paquita Orchestra pentru a se alatura cvartetului Enrique Pollet. In aceasta perioada compune una dintre cele mai frumoase creatii ale sale: Recuerdo – cea mai cunoscuta piesa a sa, considerata de multi ca fiind initiatoarea tangoului instrumental stilizat.

orchestra pugliese

Este pianist in orchestra faimosului Roberto Firpo, apoi in cea a marelui bandoneonist Pedro Maffia. Desi acesta din urma inregistreaza un succes moderat, o putem considera ca fiind punctul de plecare al ascensiunii lui Pugliese la statutul de Maestru. Trebuie mentionat, de asemenea, si faptul ca orchestra era adepta stilului scolii de muzica De Caro, stil caracterizat prin lentoare si lascivitate in construirea frazelor muzicale. Creatia lui Pugliese va fi influientata de acest stil de acum pana la sfarsit.

Infiinteaza in 1929 propria orchestra impreuna cu violonistul Elvino Vardaro, debutand la cafe’ Nacional si organizand chiar un turneu national, dezastruos din punct de vedere financiar, Veradaro fiind nevoit sa-si amaneteze vioara pentru a plati biletele de intoarcere. Desi considerata avangardista si entuziast aclamata de public acolo unde interpreta, orchestra nu a produs nicio inregistrare.

Interesant este ca, pentru cateva luni Pugliese organizeaza o alta orchestra din care face parte si foarte tanarul, la acel moment, Anibal Troilo, urmate de alte „trupe” formate in scopul de a interpreta in diverse localuri sau cinematografe, si chiar doua duete (primul cu Gobbi, cel de al doilea, din nou cu Vardaro) pentru a interpreta in cadrul emisiunilor postului Radio Argentina. Revine ca pianist in orchestre ca: Pedro Lorenz (fost interpret in orchestra lui De Caro) sau Miguel Calo (aflat si el sub influienta lui De Caro) incepand sa realizeze primele aranjamente muzicale pentru diverse tangouri. Pana in 1938 initiaza noi orchestre care nu au viata lunga si incearca, tot fara succes, crearea unei societati cooperative muncitoresti in conformitate cu idealurile sale comuniste.

orchestra osvaldo pugliese

In sfarsit, in 1939 conceptia sa cu privire la tango ajunge la maturitate si prinde contur prin reaparitia la cafe’ Nacional cu Amadeo Mandarino ca interpret vocal al noii orchestre (Orquesta Típica Pugliese), schimbat apoi cu Augusto Gauthier, Pugliese fiind atat lider cat si pianist si orchestrator al formatiei care, la acel moment, functiona ca o societate cooperatista - drepturi egale pentru fiecare si distributie echitabila a castigului. Debutul la Radio El Mundo – cel mai important post de radio al momentului - le aduce succesul dar si un important grup de sustinatori, format atat din iubitori ai stilului sau muzical cat si din adepti ai partidului comunist. Aceasta orchestra (mentinuta, cu diverse schimbari de membrii, pana la sfarsitul vietii Maestrului) este considerata una dintre cele mai bune orchestre de tango din lume.

Definitivarea conceptiei sale cu privire la stil se realizeaza atat prin constanta si continuitate in activitatea artistica cat si prin sprijinul partenerilor din orchestra: basistul Aniceto Rossi – atat de important in realizarea ritmicitatii de care avea nevoie, bandeonistul Osvaldo Ruggiero, care a ramas alaturi de Pugliese pana in 1968 si al carui profund atasament fata de ideile sale ramane esential. La fel se poate spune despre violonistul Enrique Camerano, nascut – sustin unii – pentru a canta alaturi de Pugliese. Pugliese devenea astfel cel mai „credincios” urmas al stilului lui De Caro, cu puternice accente ritmice insa, lucru ce transforma creatia sa in tangouri foarte apreciate de catre dansatori fara sacrificarea calitatii artistice.

Orchestra Pugliese isi are radacinile in scoala de muzica De Caro dar creeaza un stil specific, unic: fara baterie, foarte sincopat, solouri de bandoneon, sustinerea anumitor note mai mult decat e de asteptat pentru crearea efectului dramatic (rubato), alternarea tempourilor lente cu cele rapide (slentando / slargando). Un alt element distinctiv al stilului sau este caracterizat printr-un cuvant inventat chiar de catre Pugliese: „yumba”, care atunci cand pronuntat „yum-ba, yum-ba” evidentiaza faptul ca primul si al treilea beat ar trebuie marcate accentuat in timp ce al doilea si al patrulea ar trebui intepretate suav printr-o nota de bas a pianului.

osvaldo pugliese - caricatura

Deosebit de importanta este sosirea, in 1943 (an in care orchestra reuseste in sfarsit sa inregistreze), a lui Roberto Chanel, care, desi cantaret nazal si cu stil de „compadrito”, a lasat nu mai putin de 31 de inregistrari. Pentru crearea contrastului, Pugliese il coopteaza pe Alberto Moran ca vocalist datorita dramatismului, senzualitatii, rarei calitati de mezza voce precum si potrivirii perfecte cu acompaniamentul orchestral. Un alt lucru remarcabil in legatura cu Moran (a carui „mostenire” totalizeaza un numar de 48 de inregistrari) era reprezentat de atractia pe care o exercita fata de reprezentantele sexului frumos, calitate neegalata, se pare, de niciun alt vocalist. Urmeaza alti interpreti vocali: Jorge Vidal, Jorge Maciel, Miguel Montero, etc al caror repertoriu se dovedeste a fi inconsistent din punct de vedere al calitatii.

In anii 40 Pugliese inregistreaza cateva dintre tangourile instrumentale compuse de el al caror stil il anticipeaza pe cel avangardist: La yumba (care devine un fel de imn al orchestrei), Negracha si Malandraca. Pentru aceste ultime doua tangouri mentionate, este considerat drept pionier in utilizarea sincopei si contrapunctului, precedandu-i pe Horacio Salgan si Astor Piazzolla. Printre alte tangouri compuse de Pugliese mai putem aminti pe: Recuerdo, La beba, Adios Bardi, Recien, Barro, Una vez...

A primit mai multe titluri si distinctii, inclusiv internationale: Cuba ii acorda o medalie culturala, Franta ii acorda titlul de „Commandeur de L'Ordre des Arts et Lettres”, pe Corrientes se afla o placa comemorativa, devine Academician de Onoare al Academiei Nationale de Tango in timp ce in Villa Crespo, cartierul sau natal, o statie feroviara ii va purta numele. Sustine concerte in URSS, China, Japonia, Uruguai.

osvaldo pugliese - coperta

Pugliese nu a fost doar un muzician dar si un activist dedicat; initiator al primului sindicat al artistilor, organizator de greve si chiar militant pentru imbunatatirea conditiilor de existenta a crunt exploatatelor prostituate. Devine membru al nou infiintatului partid comunist (carnetul de membru cu numarul 108), declarandu-si public apartenenta la aceasta ideologie, fapt ce-i aduce ostilitatea, si persecutarea din partea lui Peron, care nu doar ca-i interzice difuzarea dar il si arunca in inchisoare. Cu toate acestea, orchestra sa continua sa cante; o garoafa rosie era asezata pe pianul la care nu mai canta nimeni, in onoare Maestrului.

Din aceeasi perioada circula o anecdota conform careia Peron incerca sa-l intimideze incuindu-l intr-o salupa care se scufunda pentru a-l salva apoi in ultima clipa. Alta anecdota spune ca, odata, in timp ce Pugliese interpreta La Cumparsita intr-un club, politia a dat navala pentru a opri reprezentatia intrucat artistul era interzis. Proprietarii clubului le-au spus politistilor ca orchestra nu poate fi intrerupa atata timp cat dansatorii continua sa danseze. Lui Pugliese i se transmite, pe scena, aceasta informatie asa ca incepe sa interepreteze necontenit La Cumparsita in timp ce dansatorii nu se mai opresc nici ei. In cele din urma politisti se lasa pagubasi si pleca in timp ce Osvaldo Puglieze stabileste, poate, un record modial in interpretarea Cumparsitei.

Co-autorul cartii Don Osvaldo si prieten al lui Pugliese spune:

„Complexitatea lui Osvaldo deriva din simplitatea sa. Talentul sau muzical ii permite sa creeze nu mai putin de trei sounduri care, in mod normal nu se suprapun: sunetul viorilor, al bandoneonului si, al treilea, cel al basului si pianului. Cu toate acestea, cele trei sounduri, in loc sa starneasca o anarhie sonora se contopesc. Acesta este tangoul lui Pugliese. Extrem de dificil de imitat”

Alfredo de Angelis

2011-02-04T16:50:00.001+01:00

Alfredo de Angelis
(1910 – 1992, pianist, lider de orchestra si compozitor)

milonga Bucuresti - Restaurant Capsa

Incepand cu cea de a 2-a jumatate a anilor 30, muzica internationala castiga teren in fata tangoului astfel ca „clasicele” orchestrele de tango se vad nevoite sa includa in repertoriul lor melodii extravagante de foxtrot, polca, pasodoble,conga, rumba, etc.
In acest context apare Juan D’Arienzo si a lui muzica „nesabuita”, cu ritm rapid, producand revenirea tangoului printre preferintele tineretului, care reincepe atat sa-l danseze dar si sa-l reinventeze cu pasiune.
Bine ati venit, astfel, in minunatii ani 40 ai tangoului, epoca sa de aur, cu sute de orchestre si vocalisti!
Alfredo de Angelis apartine grupului de orchestre care „canta” pentru dansatori, asta neinsemnand ca nu aveau valoare artistica. Dimpotriva. Interpretau exact, realizau un aranjament muzical excelent si erau formate din artisti (muzicieni si vocalisti) foarte talentati!

alfredo de angelis

Cu toata „ţǎfna culturala” a elitei intelectuale, gata oricand sa strambe din nas la orice e popular (aceasta „ţǎfna” avandu-si izvorul, in cazul de fata, in faptul ca elita a discreditat dintotdeauna tot ceea ce tine de fenomenul sociocultural al dansului), cu toate etichetele de „muzica de balci” (orchestra „merry-go-round”), buna doar pentru sala de dans, cu toate acuzele de lipsa de creativitate si inventivitate, Alfredo de Angelis a creat frumusete prin lucrari armonioase. Un tango „simplu si curat” (am putea sa-i zicem si ”curat si cinstit” si... mergand mai departe, „sarac si cinstit”? J) iese astfel din anonimat, renaste, printr-o „manevrare” eficienta a ritmicitatii, prin tratarea cu respect si profesionalism a melodicitatii dar si printr-o excelenta evidentiere a partilor vocale din tangoul respectiv.

alfredo de angelis - coperta

Stilul lui De Angelis este atat unul armonios cat si melodic, simplu si foarte clar marcat din punct de vedere ritmic. Chiar daca ar putea fi acuzat de „conventionalism” raman destule melodii pe care tangoistii le recunosc imediat. Spre exemplu, La Pavadita, a fost si ramane o melodie de neinlocuit in repertoriul oricarui DJ care pregateste o seara de Milonga cat de cat serioasa.
Nascut in Adrogue’ (la sud de Marele Buenos Aires), a studiat muzica inca din copilarie (intai bandoneonul apoi, de la 18 ani, pianul). Isi urmeaza cariera interpretand solo-uri la pian pentru cinematografe de cartier. Dupa o perioada in care a interpretat in diverse orchestre (inclusiv in cea a lui Anselmo Aieta in care D’Arienzo era violonist), isi intemeiaza propria orchestra (abia dupa 1940), debutand in 41 in cafeneaua Marzotto de pe Corrientes street.
Isi castiga faima si celebritatea prin intermediul „Glostora Tango Club”, o emisiune radio mitica, difuzata zilnic de catre postul El Mundo astfel ca nu e de mirare ca, intre 1943 si 1977, casa de discuri Odeon ii inregistreaza nu mai putin de 486 de melodii.
Interepretii vocali au un rol deosebit in orchestra sa, De Angelis (poreclit „El Colorado de Banfield” – Roşul?! De Banfield – Banfield este numele echipei de fotbal pentru care a scris tangoul „El Taladro”) evidentiindu-se prin alegerea unor foarte buni artisti (Floreal Ruiz, Carlos Dante, Julio Martel, Oscar Larroca, Juan Carlos Godoy, Roberto Florio, Roberto Mancini, Lalo Martel) si fiind promotorul duetelor vocale.
Valsurile sale, fie cantate sau instrumentale, sunt magnifice. Putem numara pe degete albume asa cum este „Adios Marinero” care sa contina atat de multe valsuri frumoase (Pobre Flor, Sonar Y Nada Mas,Mi Carinito, No Vuelvas Maria, A Magaldi).

alfredo de angelis - coperta album

Fara a avea „transcedentalitatea” lui Troilo sau Pugliese, ramane totusi un artist „onest”, cinstit, care si-a cautat si gasit refugiul in tangoul traditional usor de inteles de catre oricine. Dovada o reprezinta cantitatea impresionanta de melodii inregistrate dar si succesul comercial de care s-a bucurat.

Sursa: Ricardo García Blaya - www.todotango.com

La Pavadita

2011-02-04T16:47:00.001+01:00

Orchestrare si interpretare: Alfredo de Angelis
Iinregistrata: 1958 (album: Instrumentales Inolvidables)
Compozitor Anselmo Aieta;

milonga bucuresti - centrul istoric

Se spune ca prima versiune a tangoului Pavadita a fost inregistrata live in El Viejo Almacen (unul dintre celebrele localuri cu “specific de tango” din Buenos Aires), de Angelis reusind sa creeze un aranjament muzical de exceptie: excelent atat pentru difuzarea pe discurile de vinil cat si pentru milongi, acolo unde ocupa un loc preferential in gusturile dansatorilor.
In opinia lui Oscar del Priore (cercetator si biograf al fenomenului tango), pana la realizarea acestei interpretari a orchestrei dirijata de Roşul din Banfield (de Angelis), „tangoul lui Aieta era unul vesel, jucaus, deloc dramatic. Un tango asemanator ca stil (care precede Pavadita) ar putea fi Saludos de Domingo Federico cu marea diferenta ca, spre deosebire de Saludos, Pavadita are acele pauze atat de stranii si atat de potrivite”.

Pavadita - alfredo de angelis

Del Priore povesteste ca Alfredo de Angelis „era un om simplu dar incantator, cu care era o placere sa discuti, arogant dar si fermecator” si mai povesteste despre faptul ca, intr-o seara, Alfredo i-a povestit cum s-a „nascut” Pavadita. Astfel, del Priore spune ca tangoul a fost creat in timpul uneia dintre petrecerile date de Alfredo de Angelis acasa la el unde, printre invitati se afla si Anselmo Aieta (unul dintre compozitorii favoriti ai lui de Angelis), care-i spuse ca are un tango pentru el. Tangoul i-a placut de la prima auditie Maestrului insa de Angelis reorchestreaza piesa adaugand „cireasa de pe tort”: faimoasele pauze! Scurte momente de liniste urmate de un tumult ritmic al intregii orchestre.

Reorchestrarea partiturii originale a fost realizata cu acordul autorului, iar Del Priore noteaza: „Alfredo, ca orice bun descendent italian, era un truditor al muzicii petrecand zilnic, ore intregi, in fata pianului, ocupandu-se cu aranjamentul muzical al pieselor interpretate ulterior, cu atata succes, de orchestra sa. Numai rareori, lasa aceasta sarcina (a orchestrarii), violonistului orchestrei, Victor Barna”.

Pavadita a fost inregistrata in 1958, in plina glorie a lui De Angelis: orchestra sa „erupsese” pe Corrientes, la baluri si carnavaluri, totul culminand cu prezenta in legendara emisiune radio „El Glostora Tango Club”. Un amanunt important, Pavadita a fost inregistrata de orchestra ce avea aproape aceeasi componenta ca in 1940 (perioada debutului) si, la fel de important, melodia era interpretata intotdeauna cu „echipa de titulari” a orchestrei – detaliu ce i-a asigurat succesul de durata! Iata componenta orchestrei: la bandoneon: Toto Rodríguez, Carlos Cubría, Américo Pinella si Guillermo Vilar , violonisti: Víctor Braña, Wenceslao Cinosi, Hipólito Carón si Angel Vilar, la contrabass Hugo Besnati, la pian: Maestrul de Angelis insusi.

pavadita - de angelis

Tocmai datorita aranjamentului muzical atat de special, nimeni nu a mai indrazint sa realizeze o alta inregistrare a Pavaditei, asa ca acea din 1958 ramane unica a acestui tango atat de frumos. Dupa del Priore, ar mai exista o inregistrare (care incearca sa imite interpretarea lui de Angelis) realizata de o orchestra dirijata de Roberto Prando. Tangoul se numea Quietito si, desi se dorea a fi o reeditare a succesului inregistrat de Pavadita, nu a prins niciodata la public.

Mostenirea lui Aieta

Anselmo Aieta a avut un destin de musician unic. Hector si Luis Bates povestesc in “Historia del Tango” ca: “la inceput, cand soarta le era potrivnica, dorind sa-si castige traiul, Aieta si un prieten chitarist, au fost angajati sa cante intr-o sala de dans de mana a treia pentru un castig de nimic.

Intr-o seara, in timp ce interpretau un tango, dadu naval pe scena un tip inalt si musculos, inarmat cu un cutit imens, la a carui simpla vedere ti se ridica parul pe ceafa. Sus-numitul individ se emotina asa de tare ascultand tangoul incat incepu sa tipe si sa se jeleasca: “cat de frumos, cat de frumos!”, si, manuind cu pricepere iataganul, taie dintr-o singura lovitura corzile chitarei. Aieta, inlemnit si tremurand ca o frunza in vant, nu indraznea nici sa respire. Creolul gasi gestul sau prea putin expresiv fata de emotia ce-l strabatea pentru ca, apropiindu-se si de bandeonist, tot cu o singura lovitura despica baierele sarmanului instrument din bratele lui Aieta. Acesta crezu initial ca propria-i burta este despicata si ca este plin de sange insa, violentul personaj se linisti instantaneu spunandu-le: „fiti fara grija prieteni, tangoul vostru m-a facut sa plang, haideti sa va dau un gin.” Li se paru ca viseaza cand individul scoase 600 $ din portofel zicandu-le: ”va rog, doar pentru ca sa cumparati alt burduf”, si le puse banii in mana. Aieta marturiseste ca, dupa acea ciudata seara, acesta le-a devenit cel mai bun prieten platitor.”

la pavadita - coperta album

Muzician autodidact si intuitiv, Anselmo Aieta a fost „inghitit” de ani 40 ai tangoului. Ca sef de orchestra nu a reusit sa se adapteze schimbarilor, interpretarea sa neavand forta insa, ca si compozitor, a excelat, compunand tangori renumite ca: Alma en pena, Tus besos fueron míos, Suerte loca, Entre sueños, Mariposita, Príncipe, faimosul vals Palomita blanca. Supranumit Vrajitor al bandoneonului, s-a nascut in 1896 si a murit in 1964.

pavadita - coperta

Creatia s-a a renascut continuu datorita interpretarilor de exceptie ale marilor muzicieni ai anilor 40: Aníbal Troilo, Osvaldo Fresedo, Miguel Caló, Ricardo Tanturi, Osvaldo Pugliese, Francisco Canaro, Juan D’Arienzo…

Sursa: Hugo Gregorutti - El Diario de Paraná www.elportaldeltango.com/especial/Pavadita.htm

tango show

2010-11-26T13:30:00.001+01:00

Balul de tango 2010 - afis

Tango Argentinian - pasiunea mea

2010-09-15T17:00:00.002+02:00

Pastila de jumatate de ora

2010-09-14T12:37:00.003+02:00

don quijote de la mancha _ dulcineea

Daca as fi Cupidon, pe cine as cupla? Pe cine cu cine, mai exact! Primul gand, pe Don Quijote cu Dulcineea. Problema ar fi ca jumatatea de sageata indreptata catre Dulcineea ar rataci aiurea pentru ca "prea frumoasa domnita" era o Seniorita minunata insa lipsea la apel cu desavarsire fiind 100% o "inchipuire concreta" a halucinantei imaginatii a mult prea breazului Cavaler Neinfricat.

dulcineea

Asadar, o mare problema pentru prea-bunul si „prea-bine-intentionatul” Cumbidon :-) .

cupidon

Dar, Cupidon optimist (si nerusinat fiind – sa nu uitam ca umblu complet dezbracat neavand nici macar bunul simt sa-mi tin tolba de sageti atarnata in partea din fata a corpului astfel incat sa nu mi se vada „rusinica”), as trece la urmatorul cuplu; m-as gandi la Madam Bovary si ilustrul sau sot necunoscut. Mi-e mila si de ea (sarmana femeie „generica” prostuta) mi-e mila si de el (sarmanul barbat indobitocit, indestulat, incornorat). Mi-e mila de amandoi ca se vor prapadi si de data asta; ea din lipsa de dragoste si prea multa fantezie, el din prea multa dragoste si lipsa de... cel de al doilea element. Cu ei cred ca as avea o sansa. Iata un bun subiect de consiliere matrimoniala!

Madam Bovary

Fericit Cupidon, cu aripioarele de inger falfaind (si cu... altceva falfaind) as trece la urmatorul „caz” din lista... I’m thinking... ceva greu, un caz cu adevarat dificil: Anna Karenina si sotul... ca si pe ilustrul necunoscut Felcer satesc sot al Madamei Bovary si „intitulatura” mandrului aristocrat Karenin imi scapa cu desavarsire. Macar stiu ca il cheama Karenin, asadar jumatatea mea de sageata (chiar, nu vi se pare „suspect” faptul ca unirea a doua destine se realizeaza prin divizarea brutala, spintecarea, ruperea in doua a unei bieti bucati „unitare” de lemn!? Adica un fel de „pentru a uni ceva e nevoie sa dezbini mai intai!”.

Pastila_de_jumatate_de_ora

Intr-un fel exista si aici o logica), spuneam ca jumatatea mea de sageata ar avea un „adrisant” si ar sti „cu precizie si la fix” inima cui sa loveasca. Si l-ar izbi si pe Musiu Karenin si ar izbi-o si pe „complexa” Anna... direct pe sub faldurile rochiei ei aristocrate si acolo unde ar durea-o cel mai mult! E, si!? Si ce? N-ar mai muri? N-ar mai avea Simona Senzual dileme in legatura cu „modul in care se termina romanul Anna Karennina”? N-ar mai fi avut Tolstoi „obiectul muncii”? nici una din cele de mai sus. I-as fi salvat pe ei dar altii le-ar fi luat locul. N-ar mai fi fost Anna Karenina cea prinsa in dilema „sex sau virtute”... „cum te prinde cum te...” ci ar fi fost poate o Kamma Arenina cuprinsa de exact aceleasi indoieli, incertitudini, neimpliniri, impliniri, obsesii... etc, etc. O alta nefericita i-ar fi luat locul si romanul s-ar fi scris, epopeea s-ar fi creat, Simona Senzual ar fi avut aceleasi dubii, Tolstoi ar fi ramas in continuare un conte cuprins de indoieli cu privire la rostul lui in lume (si la rostul averii pe care o detine), tolstoistii ar fi existat si ei, la fel si bolsevicii, pamantul s-ar fi rotit, soarele ar fi fost tot acolo si, ce mai incoace si in colo, in general lucrurile ar fi ramas la fel, neschimbate, nemodificate, in ordinea lor fireasca, in matca de nestramutat! Offff... deci Cupidonul ar fi inceput sa aiba angoase provocate de dileme morale! Asta sa fie rostul lui in lumea, de a schimba ceva pentru ca nimic sa nu se schimbe!? Grea dilema, grea dilema.

anna karenina

To be continued

Milonga de sambata seara

2010-08-25T08:18:00.002+02:00

Esentialmente este sa nu dai nume!

Ok, am inteles.

milonga bucuresti

Deci Bursucul... nu Bursucul... Bursucul era pe scaun, si Lacusta... da, Lacusta imbracata in frac alb trecea in viteza. Tocmai „capturase" o Molie. O chinuia intr-o balanganeala „stubida". Da, am scris bine stubida desi Lacusta nu avea fata de taliban terorist cu nasul infundat de la raceala. Avea fata, mai degraba, de adept de-al lui Hitler. Deci, Lacusta hitlerista imbracata in frac alb tocmai isi capturase Molia si o invartea de-o luau dracii enervand-o atat pe ea cat si pe noi toti. Si pe Bursuc, evident! Bursucul e oricum irascibil prin definitie.
A aparut pe acolo si Suricata. Suricata dansa frumos... ma rog, la cat e de sclemberista e greu sa deosebesti osul de schelet si ansamblul de total. Suricata danseaza de obicei cu Greierele. Greierele e un fel de Lacusta in miscari (normal, amandoi au picioruse tip catapulta si poarta frac) numa ca nu e asa de haotic in miscari. Greierele e de obicei cuminte. Le-am vazut si pe Furnicute parca. Sunt 2. Gemene. Sau nu au venit in seara aia?! Ma rog...

tango caricatura

Deci Bursucul... asa, la Bursuc a venit... dar stai! A urmat momentul de „fiasco"... aaaa, de fiesta: show-ul Dogului Danez si al Camilei. Nu al camilei din desert cu cel putin o cocoasa ci al Camillei Parker Bowles. Va imaginati? Un Dog Danez dansand cu gratioasa Camila! Ceva nemaipomenit.

don quijote de la mancha

Si nu putem sa nu ni-l amintim pe Pasari-Lati-LUNGILA! Retineti ultima parte: „LUN-GI-LA!". Retineti-o si pe prima – pasari – dar mai ales pe cea de la mijloc „latila": de-a lungul si de-a latul salii! Lungila a tronat toata seara capturand intreaga imaginatie a participantilor si, cu aceasta captura nesperata, hotarandu-se sa retina pentru „propriul uz personal" vreo 2 hectare de podea de dans. Atacurile lui asupra podelei de dans si asupra celorlalti dansatori deopotriva, semanau in miscari si atitudine periculos de mult cu cele ale cavalerului Qujote calare pe martoaga Rocinanta atunci cand ambii reuseau sa se tina pe copite, respectiv picioare... sau invers (adica reuseau sa traseze o linie relativ dreapta intre locul de pornire si cel de destinatie).

tango milonga bucuresti

Asadar, la un moment dat, dansau doar Pasarilatilungila – care avea nevoie oricum de aproape toata podeaua – sacait din cand in cand de Lacusta care-si insusea cate-o Molie de fiecare data cand i se ivea ocazia, si acompaniati de Greiere. Greierele era curtenitor; atat cu Suricata cat si cu Molia si cu toata lumea in general. Noi ceilalti, animale de curte simtite, incercam sa ne mentinem „dupa vorba dupa port" pe sensul de dans.

L-am vazut, bineinteles, si pe ursuletul Panda. Care semana izbitor de mult cu Sancho Panza. Asa ca m-am decis sa-i spun Sancho Panda – nimic original, asta e si un personaj de desen animat. Avea urechile blege. Foarte haios caracter. Grobian din fire, badaran prin definitie. Sunt sigur.

O revenire in forta in Musuroiul Dansant a avut-o Morsoiul Gica. E si morsa, si morsoi, si leu de mare si gica-georgica, nenica! Toate in acelasi timp. Si a fost si Gazelul cu origini arabe si cultura occidentala. Venise „becher" de era sa tresarim cu totii, scuipand in san cu obida cum ca, si de data asta „n-a mers" parasindu-si Desdemona doar pentru o alta „zdreanta" (sa n-avem vorbe, in rusa se spune „davai zdreanta, Desdemona!?"). Rasuflaram usurati cand, pupila, si ea un fel de Thompson (Gazelle, bineinteles) isi facu aparitia si dansara impreuna. Mai sa-i deochem ca frumos le mai sedea, bata-i sa-i bata!

bandoneonul tangoului

Si aparu si neaosul Hrebenciuc Prepeleac si Berbeleac - Harciogul Maruntel. Multe tituluri, putin tango. Asa-i si sade bine...
imbracat in camasile lui de pirat...
e parca destinat...
sa farmece cu putinele-i farmece vremelnice...
vremelnicele incepatoare de altii nedansate.

A fost frumos... am avut in meniu si Peste Arcas (cat de frumos isi proiecta el piciorul intr-un triplu boleo atat de gratios si absolut inutil), si un Cub de Tetris, si Girafa si Omida Pufaitoare din Alice in tara minunilor care, minune, desi seamana cu Omida Pufaitoare nu pufaie! Culmea, a lipsit Palarierul Nebun niciodata lipsa. Se pare ca era plecata cu businessuri mai mult sau mai putin amoroase pana colea in Tenerife.

tangoul argentinian in bucuresti

Peste toti au tronat obisnuitii Amfitrioni: Augustii Gheparzi si Leoparzi (sau Leopardese) care nu s-au putut abtine de la a striga „otra!" intru prelungirea chinului lor si al nostru al tuturor! Dar mai ales, intru prelungirea chinului penibilului, demnilor reprezentanti ai celei mai ilustre necunoscute „caprarii" de tango din cate exista in Micul Musuroi (citeste Paris), atat de ilustra incat mi-e total necunoscuta. Stiu insa ca Dogul Danez si Camila (parker balls... sau Bowls?!) ii sunt (acestei caprarii) mesteri carpaci. Pardon, Maestrii Carmaci voiam sa zic.

Vivat animalele padurii! Vivat Musuroiul Dansant! Vivat caprariile pentru toata lume, pentru tonti, toti si pentru orcine. Vivat, Vivat, Vivat!

„Hai sa ne caram acasa!"– a zis Bursucul.
Intelept baiat!

Revolutia Testosteronului (1)

2009-12-01T11:51:00.005+01:00

Sunt prosti aia care cred ca le-a facut Dumnezeu din coasta lui Adam. Ce Dumnezeu era tampit sa faca o asemena prostie!

Krantz: m-a lasat acolo ca pe un dobitoc!
Endu: cum! asa?
Krantz: exact asa! Mai bine imi tragea o palma.
Endu: Mai bine! dar asa?!...
Krantz: Exact. Cum adica? Cum vine asta?

Endu: si eu ma crucesc, frate! De multe minuni mai sunt in stare femeile astea. Bine zicea cine zicea... (se incurca)
Krantz (dupa ce asteapta ce asteapta): ce zicea?
Endu (incurcat): nu mai stiu. Ceva, acolo... cate nu s-au mai zis despre femei!
Krantz: Da-a. Cu nemiluita. Fiecare a zis cum l-a taiat capul despre ele.
Endu: si toti au avut dreptate.

Krantz: eee, nu chiar toti. Unii au mai si exagerat un pic.
Endu: Ba n-au exagerat deloc. Tot ce s-a spus - de bine ori de rau - despre femei este perfect adevarat. Si perfect justificat.
Krantz: hai mai ca n-o fi chiar asa.

Endu (pornit): Nu e asa! Nu e asa! Cum nu e asa? Nu le vezi cum sunt. Si nu de ieri de alartaieri sunt ele asa – hai, uitat-te la mine, sunt delicata si vulnerabila, vreau sa fiu protejata si dominata si-l am pe dracu-n mine! – nu! de mii... de milioane de ani sunt ele asa si ne tot fierb la foc marunt...
Krantz: cum foc marunt? Poate mic!
Endu: mic, marunt, mare, valvataie, ce mai conteaza. Intelegi tu. Si inteleg si ele, dracele dracului... dracoasele, coastele dracului ce sunt ele. Ca asta sunt; coaste de drac! Direct de acolo vin. Sunt extrase...
Krantz: extrase?!

Endu: Da, da, estraxe. Direct din coastele Necuratului. Jambon de draci, asta sunt femeile...
Krantz: exagerezi...
Endu: Nu exagerez deloc. Sunt prosti aia care cred ca le-a facut Dumnezeu din coasta lui Adam. Ce Dumnezeu era tampit sa faca o asemena prostie! Nu-u, si-a dat el bine seama cam ce hram vor purta domnisoricile si s-a tinut deoparte. L-a facut pe prostu ala de Adam si apoi, multumit si satisfacut de o treaba bine facuta, s-a dus sa joace o tabla cu sfantu Petru. Si-a zis ca e suficient pentru ziua aia si s-a dus si el la o bere ca tot omu obosit dupa o zi de munca...

Krantz: Dumnezeul tau bea bere si joaca table?
Endu: Pai ce, e doar al meu? E si-al meu, si-al tau, si-al furnicii, si-al elefantului. Al tuturor. Mai putin al femeilor. Astea n-au niciun Dumnezeu.
Krantz: zau asa, exagerezi!
Endu: Cum ma! Pai tu nu le vezi. Nu vezi cum sunt! Nu vezi ca au un singur scop; sa ne termine. Si pe noi si pe Dumnezeu. D-aia ne-a si lasat de izbeliste. N-o mai fi rabdat saracu si si-o fi luat si el concediu. Parca tu n-ai sti. Pai uite ce-ti facu asta...

Krantz: lasa asta. Stai sa ne lamurim. Ca tu esti in niste greseli „strategice”.
Endu: ce greseli?
Krantz: pai faza cu dumnezeu care bea bere, joaca table si-si ia concediu - in primul rand. A-aa, si – sa nu uit – si, cum dracu – doamne iarta-ma! - vine asta, dumnezeul asta al tau il creeaza pe Adam si apoi pleaca multumit mai departe? Si satisfacut!...

Endu: da! S-a carabanit complet satisfacut dupa o treaba bine facuta. Ca la carte! Si-a compostat cartela la orele 5, a rupt usa si s-a dus la o bericica in stilul corporatistilor americani din anii 60.
Krantz: o iei razna. Asta cum mai vine? Ce cartela si-a compostat?
Endu: Cartela, frate! Aia cu „punch in” si „punch out”. La 9, de venire si la 5, de plecare...

scena urmatoare aici (Revolutia Testosetorunului 2 - Dumnezeu are orar de lucru)

Simplu

2009-11-06T15:50:00.004+01:00

Ploaie, frig, oameni zgribuliti, chipuri... multe. Multe chipuri sterse, zgribulite, neutre, medii, mediocre. Un tiganus smecheras incearca sa cerseasca smechereste. Cere 10 mii unor pustani cu tupeu... simţit. Pustanii noilor generatii cu freza in forma de creasta, si un pic overweight. „Doar atat vrei ma?” ii raspund si hăhăie. Zâmbresc unii la altii si apoi la tiganus. Tiganusul isi mai incearca o data norocul solicitand o tigara, sau macar un fum. „Ce stii sa faci pentru asta?” i se raspunde de catre liderul „zâmbreţilor”. Isi da seama ca n-are nicio sansa asa ca, tam nesam, incepe sa povesteasca o secventa dintr-un film porno. Adolescentii noii generatii sunt extaziati. Hăhăie si zâmbresc satisfacuti pe deplin. Tiganusul, exact in momentul in care e pe cale sa povesteasca foarte plastic si ilustrativ scena climaxului masculin, observa apropiindu-se prin spatele lui o posibila „victima” asa ca executa rapid o intoarcere pe calcaie si, cu un gest impulsiv, isi introduce mana lui de tiganus cersetor smecheras exact sub gluga pusa pe capul neavizatei domnisoare trecatoare: „da si mie 10 mii!”. Spre surprinderea adolescentilor zambreti si spre si mai surprinderea tiganusului, fata are prezenta de spirirt si-i indeasa o scatoalca tiganusului stupefiat de gest. Adolescentii hăhăie chiar mai satisfacuti. Sunt mai extaziati de finalul asta decat de finalul povestii porno a tiganuslui. Un alt fel de climax. Violenta bate sexul. Sau viata bate violenta. Sau umorul bate totul. Sau era spontaneitatea?... Nu-mi mai amintesc. Incerc sa ma gandesc la altceva. Il mai aud vag pe tiganus: „ce-ai fă!?”. Incerc sa ma gandesc la altceva...

ploaie, frig...

Ploaie, frig, oameni stersi, chipuri neutre. Nu spun si nu adauga nicio culoare... nu inveselesc pe nimeni si nimic. N-au nicio poveste de spus. Nici macar una porno. Se potrivesc perfect in peisajul cenusiu. Mi-e frig. Incerc sa ma gandesc ca nu ma gandesc la nimic. Incerc sa nu vad chipurile sterse care nu spun nicio poveste. Cred ca ma doare capul. Mi-e si un pic greata. Oare m-am saturat de lumea asta si de oameni? De cenusiu, de nimic, de nimicuri, de echivalenta mediului in mediocrul tuturor. Nimeni nu spune nimic, sau nu mai spune nimic. Altadata, in alte timpuri, altundeva o fi fost altfel? Of, iar ma gandesc si nu e bine. Nu se intampla lucruri bune cand gandesc. Must keep an empty head. Un cap sec, adica. Asta-i cea mai buna solutie. Sa fiu cap sec. Asemenea lor. Asemenea cenusiului ploii, cetei, trotuarului, baltoacelor, pantofilor, umbrelelor, glugilor, tigarilor, bancnotei de 10 mii, povestii porno, climaxului, crestelor adolescentilor, adolescentilor insisi, chipurilor... asemenea chipurilor. Sa fiu sec si cenusiu. Sa ma integrez. Parte din masa. Din marea masa amorfa. Un OM. Unul care nu spune nimic niciodata, nicio poveste, nici macar una porno. Unul care hăhăie. Sa fiu unul care hăhăie si zâmbreste.

nici macar o poveste porno

Nu vreau sa gandesc. S-ar putea sa ma miroasa. Sa ma simta. Sa ma fure. Sa mi le fure. Gandurile. Povestile. Mi le-ar seca dintr-o sorbire. Ar fi o picatura concentrata de ganduri pure, visuri, imaginatie intr-un ocean de nimic, de neant, de mediu, de mediocru. Ce repede s-ar dilua...

A aparut in sfarsit. Acum nu mai trebuie sa gandesc. Sau daca o fi sa gandesc macar o sa fim impreuna. Ganduri la puterea a doua. Deja e mai bine. Zambeste si ma imbratisaza. Ne indepartam. Povesteste cu un ciudat amestec de entuziasm si amaraciuna „povestea vietii”. Una dintre povestile vietii ei. O viata frumoasa si un pic trista. Ingrediente absolut necesare spre a putea beneficia si de momente de fericire. Ăsta-i unul dintre ele. Ne-am intalnit. Doi prieteni, ea si eu, eu si ea. Doi prieteni si un pic mai mult. O legatura speciala. Ea povesteste eu ascult. „Cu siguranta o sa castig titlul de sotie a anului!” spune luandu-se singura in balon. Incerc sa gandesc iar. Sa gasesc contra-argumente. S-o incurajez, sa-i dau motive si raze de speranta. Ma gandesc si-i raspund sincer ca si ea si el au dreptate si procedeaza oarecum corect; doar ca el ar trebui sa gaseasca mai mult energie pentru a face mai mult. Nu stiu de unde ar putea-o gasi. „Eu cred ca as reusi” - pe asta n-am mai zis-o cu voce tare.

titlul de sotie a anului!

Scari rulante, magazine, lumina alba de neon, artificiala... reclame colorate, alte scari rulante... alti oameni, chipuri colorate artificial de lumina alba artificiala, chipuri ce afisaza o pace, o impacare, o bunatate, o fericire artificiala. E doar contextul... pace de imprumut pentru chipuri de imprumut ce poarta masti de imprumut.

„Spuneti-mi va rog ca mai aveti bilete la Y T? Din alea ieftine!” La ultima remarca a ei, un tanar zambeste. „Poate asta-i solutia!”. Chipul a zambit sincer, pacea artificiala afisata pe masca artificiala s-a spart pentru o clipa. Un gand rostit sincer si spontan a spart o masca. Un gand rostit simplu. A spart o masca. O fi asa de simplu?

N-am gasit acolo bilete. Am iesit din magazainul artificial. Ne pierdem printre trecatorii zgribuliti. „Poate incercam si noi sa ne integram?”. Iar gandesc. Nu e bine. Nu mi-am dat seama cand i-am oferit bratul si ea l-a acceptat. Simplu. Un gest simplu, normal, firesc. E usor. Ne indreptam spre... undeva. Nici nu mai conteaza unde. Povesteste si ea. Povestesc si eu. Picanterii. Lucruri neinsemnate sau pline de miez. Povestim impreuna. Povestim...

Am gasit bilete „din alea scumpe” dar... merita pentru ca suntem impreuna si o sa povestim. In ora ramasa pana la concert aterizam gratios intr-un pub cochet si caldut. Propun sa ne asezam la bar. E incantata. Eu vreau cafea si apa, ea ciocolata calda. Aleg si eu ciocolata in loc de cafea. E bine acolo. Ei ii place foarte mult: „e atmosfera de craciun aici!”. Apoi se intristeaza putin. Cred ca incearca sa se incurajeze. Sa nu se simta vinovata pentru faptul ca-i e bine. Ca se simte bine. Ca e simplu totul. Simplu.

simplu!

Concertul a fost frumos. Momente de liniste, de pace, de relaxare urmate de tumult si furtuna, de zgomot intens si muzica intensa. Ti se facea pilea de gaina. Uneori ma furau gandurile. Vedeam monstrii ancestrali... sau poate erau dinozauri... ii vedeam zburand... imaginea unei broaste rotindu-se gratios pe unul dintre picioarele din spate. O piruieta ca a unei patinatoare. Apoi a unui copil, a unui ştrengar tinand acea broasca in buzunar. Dintr-un motiv neclar, alti pustani, rai, fara suflet, ii omoara cu cruzime broasca din buzunar. Copilul sufera, asa cum a suferit si broasca. Si eu sufar. De ce ma gandesc la asta? Incerc sa-mi amintesc de povestea cu acel tanar mujic rus care gasise o cioara cu aripa rupta si care a luat-o si a oblojit-o chiar daca cioara il musca si-l zgaria - nu stia ca vrea s-o ajute... In timpul convalescentei, cioara s-a atasat de tanarul mujic. Si el de ea. Oriunde se ducea el venea si cioara tarandu-si şleampăt aripa oblojita. Stiu ca a murit pana la urma. Nu mai tin minte cum. Incerc sa-mi amintesc. Incerc sa gandesc. Muzica ma oblojeste si pe mine. Cand lina, cand tumultoasa. Da, asta era, tanarul mujic si-a dat seama ca ciorile sunt foarte inteligente. A gandit. A plans cand a murit. Si-o amintea si acum cand era batran si-i povestea povestea. Nu-si amintea despre oameni ci despre ciori. De ce? De ce? Oare pentru ca?...

muzica ma oblojeste si pe mine

Nu vreau sa ma mai gandesc. O tin de mana. Simplu. Nici nu stiu cum am ajuns sa ne tinem de mana. Dar nu e nimic in plus. Nu e nimic de prisos. Totul e firesc, normal, simplu. SIMPLU.

Cititi si Procesul