PRINTUL CERSETORILOR




Poate as vrea sa lovesc. Sa dau cu pumnul, sa zbier, sa urlu, sa-mi ies din minti. Macar o data. Sau macar de data asta. Poate as avea dreptate. Eu niciodata nu am dreptate. Niciodata nu am avut si niciodata nu as avea. In orice confruntare verbala, am plecat, plec si voi pleca de la DATUL acesta, de la concluzia evidenta ca, luand in considerare modul de constructie al sufletului meu, eu nu pot avea ultimul cuvant. Eu nu pot avea dreptate.

Ne batem in discutii ideologice incercand sa aducem argumente, sa motivam o lipsa, un gol, un spatiu vidat ce s-a strecurat dintr-o data intre noi. Intre doi prieteni. Doi prieteni adevarati...

Dar nu-i nimic. „Viata merge inainte”. Nu zic asa cei mai mari filozofi ai contemporaneitatii? Asa zic si eu si asa o sa zici si tu. O sa zicem impreuna incercand sa credem sau sa ne mintim ca o sa fie bine. Ca nu ne va afecta, ca o sa putem trece si peste asta.

Poate o sa trecem DAR...

Daca m-am priceput vreodata la ceva, „cevaul” asta a fost sa „empatizez”. Uneori ma urasc pentru asta. M-am saturat sa tot simt prin ce trec ceilalti, sa-i tot inteleg, sa le fiu alaturi, sa le spun o vorba buna, sa fiu mereu punctul de echilibru. Mi-ar prinde bine putin egoism. Ce bine mi-ar prinde...

Ce m-ar mai iubi atunci „egoistii” din viata mea pe care eu, acum, in prezent, ii iubesc atat.

S-ar inversa rolurile. Si nici nu si-ar da seama de asta. Nici n-ar realiza „transformarea” inedita. Nici nu si-ar da seama, cand si in ce fel s-au transformat, asa, dintr-odata, din cersetori in printi. Si eu invers: din print in cersetor nemernic, spurcat, cu inima de piatra. Rau. Egoist. Egoist pana la „lacrima Maicii Domnului sculptata in piatra”. Si-ar plange, si m-ar caina, si m-ar mai si uri... din cand in cand. Nu tot timpul. N-ar avea cand. Ar fi prea ocupati sa ma iubeasca. Asa cum eu ii iubesc acum tocmai pentru ca sunt... cersetori.

Cersetori rai si cruzi in viata mea dar printi demni si marinimosi in viata altora.

E o diferenta subtila. O mica granita. Doar un paraias ce separa doua... moduri de a trai, doua vieti, pana la urma. Si iar e aici un ciudat echilibru. Si iar, si in acest caz, eu trebuie sa sustin nu doar punctul de sprijin al balantei, stalpul ce tine bratele „dreptatii” in cumpana, ci sa fiu si „ocaua” care sa echilibreze „daraua”. Generozitatea „printului” trebuie sa aiba o supapa, un echilibru, o contrapondere, trebuie sa-si gaseasca un „debuseu” in cruzimea „cersetorului”. Altfel NU SE POATE.

Nu suntem decat oameni pana la urma. Cate pretentii sa ai de la un om? Nu-i poti cere atat de mult? Nu-i poti cere „echilibru”.

Lasa-l in pace! Las-o in pace!

Sa ramana el cu bucuria lui de mandru print generos in lumea celorlati. Printul celorlalti. Printul „celorlalte lumi”.

Eu? Eu ma voi multumi cu „privirile chiorase” si injuraturile nemeritate ale „cersetorului”. Nu sunt eu „printul” lui? Nu asta mi-e rolul? Nu de aceea trebuie sa „empatizez”?

M-am nascut pentru asta! PENTRU ASTA M-AM NASCUT! Sunt printul ceresetorilor. Generos, bun, marinimos, grandios, intelegator, iertator, intelept, echilibrat, sufletist. Un milion de epitete n-ar fi suficiente sa-mi descrie calitatile.

Sunt prea obosit...

Pe de alta parte, acum realizez, nici eu nu sunt complet „echilibrat” pentru ca nu reusesc sa fiu sufcient de intelegator. Nu mai reusesc sa-mi duc pana la capat, sa-mi port crucea pana la sfarsit fara sa pun la indoiala... cum sa spun.... fara sa ma mai si intreb daca lipsa mea de indoiala, pe care eu o definesc intodeauna dupa formula „cine stie ce-o fi si in sufletul omului!”, nu e, intrucatva, indreptatita. Stindardul asta e minunat, reprezinta desavarsirea sufleteasca totala. Nu s-a inventat ceva mai frumos de cand lumea. Trebuie sa fii naiv pana la desavarsire, aproape de o „idiotenie” copilareasca pentru a „trata” atat de multe „cazuri” dupa exact acelasi „diagnostic” si cu exact aceeasi „medicamentatie”: „CINE STIE CE-O FI IN SUFLETUL OMULUI!”. Fara sa-l judeci, fara sa-l etichetezi, fara sa te intrebi de ce, in ce mod si cu ce scop a facut / ti-a facut ceva...

Dar m-am departat prea mult de la subiect... Incercam sa spun ca, daca eu asta cred, asta simt si asta aplic in atat de multe cazuri „colaterale (adica nu judec, nu etichetez, nu intreb de ce si in ce scop a facut / mi-a facut un anume lucru pe care altii l-ar putea cataloga macar o mica rautate), de ce nu mi-as trata si persoanele care conteaza, prietenii mei cu o doza infinit mai mare de „cine stie ce-o fi si-n sufletul omului”? Nu ar fi logic sa fie asa? Si incerc...

„E bucuria prietenului tau, bucura-te si tu de ea!”

Si incerc! Si de multe ori ma bucur! Si de fiecare data ma bucur. De fiecare data cand constat ca nu m-a uitat si pe mine. Ca nu e „absolut egoist” in bucuria lui si nu s-a inchis in „sfera” lui de cristal, in „coconul” perfect al sentimentelor oricarui „inceput” de orice.

Ma bucur, draga prieten, ma bucur! Sunt fericit pentru tine. Sunt fericit daca tu esti fericit. E chiar „destul de suficient”. Doar sunt printul tau, nu? Am „de toate” pentru „toata lumea”, infinit de multe pentru tine si chiar „ceva mai mult de atat” pentru mine insumi.

Dar destul cu ghilimelele ca ma doare capul si, oricum, asa cum mai spuneam, sunt prea obosit.

...”si stau si ma intreb oare ce naiba o sa urmeze”...

13 comentarii:

Anonim spunea...

e cu dedicatie speciala pentru cineva?

maskin spunea...

Buna,
e cu dedicatie speciala pentru toti cersetorii al caror print sunt :)

Anonim spunea...

:) m-ai lamurit

Anonim spunea...

hei...eu eram anonimul dintai...cine mi-a luat locul??:))

maskin spunea...

Am eu o idee: "Trebuie sa aveti curaj. Trebuie sa faceti ca mine! Semnati-o si trimiteti-o anonima"

Dau 10 puncte Anonimului care ghiceste cu ce seamana replica de mai sus :)

Anonim spunea...

nu intru in competitie plus ca e modesta provocarea, zau! e intrebare de 1 punct maxim:)) pentru absolventi de scoala generala:))
Semnat, Eu :))

Anonim spunea...

nu a fost asta intentia mea draga anonim dintai:). emi

maskin spunea...

draga Anonim dintai, n-ai idee cat de valors e raspunsul! (pentru ca 95% din romani nu-l cunosc). Asadar, meriti cu prisosinta cele 10 puncte :)

Anonim spunea...

gata?! v-ati oprit? incepea sa devina interesant. semnat anonim nr.3 :))

Anonim spunea...

eu m-am oprit...asteptam urmatoarea poveste...semnat, Eu:))

Anonim spunea...

am o vaga presimtire ca asteptarea nu va fi prea scurta...pt ca autorului se pare k ii place sa se lase asteptat...Printe Maskin,de ce nu binevoiti a scrie mai des?Poate aveti nevoie de incurajari?

maskin spunea...

o sa-mi incurc "ideile" cu atatia anonimi :)

O sa incerc sa scriu mai des numai ca mi-au cam disparut "muzele" (adica chiar au disparut ca magarul in ceata persoanele care ma inspirau :))

... si da, chiar am nevoie de incurajari :)

aidanne spunea...

Rasfoind scrisori pierdute am regasit cuvintele tale. Ai un talent special. Cultiva-l ca sa infloreasca !

Trimiteți un comentariu