Another cup of coffee

scris in 2009

-          „Cum fata sa-ti iei plasma pe vremurile astea? Tu esti nebuna!”

... and she poors herself another cup of coffeeeeee. „Account Manager in cadrul unei companii serioase... in plina expansiune”

 ... Pop up pe ecranul laptopului: „auzi, aceeasi atentionare o folosesc si pentru centrala?”...

Colegul de IT a varsat canuta lui de cafea „espresso” pe biroul colegei. Instantaneu a facut un boleo volcadat. Fantastica miscare desi habar nu are ca asa-i zice. Sau ce inseamna.
-          „Vorbim diseara la telefon, Mihai! E trista situatia dar vorbim” – asta se aude din biroul alaturat.

-          „Tu esti un exemplu demn pentru toate doamnele preocupate de shopping”  – continua la telefon colega mea. Cealalta! Pe biroul ei, colegul de la IT nu a varsat nimic. De aia si poate vorbi in continuare, linistita, la telefon. 

Eu imi pun „sei nell’anima” dinnou. Mai-nainte a fost „another cup of coffee”. 
Another_cup_of_coffee

Azi sunt trist. Am chef de astfel de muzica. Colega de pe mess s-a potolit. Am lamurit-o ce si cum e treaba cu atentionarile pe centrala. Deocamdata. Mai apoi... nu se stie. Pop up-ul te pandeste mereu.
Colega cu biroul inundat de cafea se imbraca sa plece. E ora de plecare. Celalalta care o sa vorbeasca cu Mihai a plecat deja. O alta colega aduce niste chei si pleaca si ea. Colega cu „televizorul” vorbeste in continuare la telefon acompaniata de Gianna care plange si spune de „anima” ei. Eu am inima impietrita. Urmaresc mut spectolul.Sunt impietrit. Am o lacrima in coltul ochiului drept. 
Aberatii_sonore
Aberatii sonore cum spunea un prieten. Nu doar sonore. Sunt si vizuale. In alb negru si color. In direct si inregistrat. Chiar inaintea ochilor mei si totusi in trecut. Cred ca si in viitorul. Cu incetinitorul si pe repede inainte in acelasi timp. Aberatie. Absurd. Realitatea. Realitatea mea. Din coltul meu uitat de birou.

Acum ascult One. E oare o melodie trista? Mai conteaza? Mi s-a uscat lacrima din coltul ochilui drept. Colegul dela IT a venit iar cu o canuta reumpluta de „expresso”. Se intinde ca un motan. Ciudat de ironic. Pe laptopul meu a inceput iar povestea unei „alte cesti de cafea”.

Azi imi simt realitatea in mod diferit. Mi se intampla uneori. Am mai trait asa ceva in Venetia... si undeva, intr-o gradina zoologica prin Piatra Neamt. Am trait asa ceva de multe ori, de fapt. Dar nu tin minte. Minte, minte... minte din ce in ce mai putina. Se imputineaza si minte. Si ma minte pe mine. Nu vrea sa perceapa realitatea asa cum e. Sa ma inregimeteze, sa ma implanteze in concret. Sunt regizorul propriei vieti

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu