- Numele?
- Arhereu.
- Prenumele?
- Patapievici.
- Cum ma? Arhereu Patapievici! Ce dracu nume mai e si asta?
- Numele pe care mi l-au dat mama si tata.
- Si ce ma, ma-ta era sfanta si tac-tu filosof?
- Mama era taranca si tata lacatus mecanic la schela petroliera din comuna invecinata. Pe tata il chema Arhereu Vasile. La fel si pe bunicu. Tatalui bunicului meu, strabunicului meu adica, i-a spus lumea Arhereu, pentru ca umbla ulitele infasurat intr-o panza neagra si tinea in mana un toiag din lemn de corn mai mare decat el; urla cat il tineau bojogii ca vine sfarsitul lumii si-or sa moara toti prostii. Oamenii i-au spus Arhereu pentru ca-l tineu minte pe Arhiereul Episcopiei care venise la ei in sat, ii stransese pe toti in curtea bisericii si-i injurase si-i facuse prosti, blestemandu-i sa arda in focurile iadului pentru ca nu voiau sa renunte la Parintele bisericii satului in favoarea ăluia pe care-l vroia el. Patapievici era numele mic al naşului familiei noastre. Eu nu l-am cunoscut niciodata. Pe el nu stiu de ce-l chema asa. Asa se obisnuia odata, sa-i dai copilului numele mic al naşului...
- Aha! Faci pe desteptu. Oi fi si tu vreun intelectual. Las ca vedeti voi ce va asteapta.
- Nu domnule, nu fac pe desteptul si nici nu ma consider intelectual.
- Da cum te consideri?
- Nu stiu, un om ca oricare altul...
- Las’ ca vedem noi cat de „ca oricare altul esti tu”. Du-te in salonul 39. Treiej noua de ani ai nu?
- Da, aveam 39 de ani. Pana mai adineauri.
- Bine, lasa filozofelile, n-am chef de aiurelile voastre intelectualiste de doi bani. Pana-n gat sunt sătul de ele. Va credeti toti niste destepti... Hai, valea la 39!
Ma indepartez greoi, cu pasi de om batran si bolnav, de postul de control. Abia acum imi aduc aminte ca citisem undeva ca aici trebuie sa intri cu sufletul greu (adica e oarecum obligatoriu sa faci asta), ca la Procuratura, si ca nu e deloc nevoie sa stai de vorba cu Portarul dar e oarecum indicat. Nu ca ar ajuta in vreun fel insa... in mersul general al afacerii ar putea avea o oarecare insemnatate. „Ce absurd! Kafka a fost cu siguranta pe aici”.
- Va rog sa ma iertati, nu stiti cum as putea ajunge in salonul 39?
- Treiej noua zici!
- Da, treizeci si noua. Acolo am fost repartizat.
- De catre cine?
- Portarul de la postul de control a spus...
- Portarul! E un natarau.
- ...aveam 39 de ani cand...
- E un mare prost!
- ... si banuiesc ca d-aia...
- Idiot de-a dreptul.
- Regret, eu nu-l cunosc deloc. Abia l-am intalnit. Stiti cum se ajunge?...
- E prost de-a binelea. Cineva ar trebui sa-i faca o plangere. Natafletul! ... chiar eu o sa-i fac plangerea. Sa-l vedem atunci ce-o sa mai zica! Dracu-l ia! Pe el si blana lui mâţoasa plina de purici.
„Turnatorul” – un mosnegut simpatic cu barba alba, imbracat in costum usor de vara tot de culoare alba - o ia la sanatoasa pe culoarul nesfarsit in directia opusa celei din care venise. „Duca-se! Aici e balamuc. Dar la ce sa ma astept... Deci, salonul 39. I a sa vedem”...
- Cu ce va pot fi de folos?
- Caut... de vreo...
- Salonul 39, stiu!
- Da, salonul 39. Cred ca m-am ratacit. Am si pierdut notiunea timpului. Orbecai pe aici de...
- Eu va pot fi de folos. Va astept si eu de ceva vreme.
- Da? Pe mine?
- Da Domnule Arhereu. Sunt aici ca sa va conduc in salonul dumneavoastra si sa va raspund tuturor intrebarilor. Sunt aici doar pentru dumneavoastra...
- Pentru mine? Dumneavoastra?
- Desigur, va stau intru-totul la dispozitie. Numele meu este Ela. Va rog sa ma tutuiti.
- Va rog... te rog sa ma tutuiesti si dumnea... si tu. Dar nu mai inteleg nimic...
- Pai tu n-ai inteles niciodata nimic. Bine, nimic concret pentru ca marile linii general conducatoare ale vietii nu ti-au fost niciodata un secret...
Ela, frumoasa blonda, zambi dulce imi timp ce-mi adresa ultima replica. „Delicioasa fata. De unde m-o fi cunoscand? Dar ce ma mir, sunt aici unde <multe din necunoscute vor ramane si mai necunoscute>... iar restul certitudinilor n-au decat sa se transforme in incertitudini. Asa o sa le şada si mai frumos”...
- Da mult ne mai facusi sa asteptam! Mare destept te mai crezi...
- Te rog frumos sa nu mai scoti o vorba. Stii foarte bine ca ti-am facut o plangere. Consecintele pot fi incalculabile... si inimaginabile. Atat pentru tine cat si pentru noi toti. Asa ca mai bine taci.
- Tac eu tac dar... sa ne lase asta sa asteptam 1000 de ani aiurea in van. Si asta doar pentru ca se crede el...
- Domnule Ivan, nu-i corect sa-l acuzati pe Domnul Patapievici. E vina mea ca a fost retinut atat de mult. Daca e cineva de vina atunci eu sunt aceea.
- ... aiurea in van, 1000 de ani... s-a notat si asta. Aici in carnetel s-a notat. Inca trei din astea si-o sa te alegi cu o noua plangere.
„Plangere ca-n Valea Plangerii. Cui ar ajuta? Nimic nu se schimba oricum. Mie nu mi s-a parut ca a trecut chiar asa de mult timp. Si nici n-am stiut ca sunt asteptat. Ela nu mi-a spus si nici mie nu mi-a trecut prin cap sa intreb. Am tot vorbit in timp ce mergeam... fara ca eu sa stiu incotro ne indreptam, pe culoarele nesfarsite ale... Vaii Plangerii”...
- Sunt CONSTIINTA ta!
- Tu esti CONSTIINTA mea? Credeam ca asta-mi apartine... de buna seama ca m-am inselat...
„ca doar sta vie, in carne si oase, aici in fata mea... ca persoana de sine statoare. Si mai e si frumoasa”
- Sunt tot ce ai avut tu mai bun si mai frumos, tot ce-ai gandit curat si sfant, toate inaltimile... culmile, tot absolutul pe care doar l-ai intrezarit... de atatea ori. Sunt frumusetea ta completa si vesnica. Sunt atatea promisiuni... toate promisiunile pe care ti le-ai facut... in van. Sunt creatia ta, capodopera ta, scena pe care ai evoluat si pe care ai fost aplaudat de atatia... in vis. Doar in vis. Sunt atat de reala incat nici visul nu ma poate atinge, defini sau cuprinde in totalitate. Sunt jumatatea ta, daca vrei... Sunt sufletul tau, in fond... poate. Sunt tu...
Am lasat capul in jos... „de fapt, Ela a uitat sa puna la trecut... totul. ERA, ERA, ERA!”
- Sunt aici ca sa ma vezi, sa ma recunosti, sa afli ca perfectiunea ta exista, ai atins-o de mult si a ramas... o „absoluta perfectiune abstracta” – ca tot iti plac tie calambururile – si sa afli ca n-o sa-ti apartin niciodata.
„Era!”
- Te refuz, te recuz, te acuz... sunt Procurorul tau, sunt Demonul tau... iti sunt si Dumnezeu. Totul eu ti-s! Si la fel de inaccesibila pentru tine ca si pentrul restul muritorilor care te-au conoscut. Constiinta ta, inaltimile, visurile perfecte, perfectiunea ta... si E A TA, sa nu uiti asta niciodata – ti-a fost refuzata inca din clipa in care a fost creata, inca din clipa in care tu ai intrezarit-o, din momentul in care m-ai creat pe mine, Ela, frumoasa ta blonda, călăul cu cosite aurii, cea care te va purta, cu mila lui Dumnezeu, pe brate goale, voluptoase, brate virgine de foc catre focurile iadului.
- Deja m-ai condamnat...
- Nu EU te-am condamnat! N-as fi putut face asta niciodata. Uiti... deja uiti. Mereu te-ai ascuns in spatele uitarii desi stiai prea bine ca uitarea nu te va uita. Uitarea nu uita niciodata.
- uitarea nu uita... ca sa nu existe iertare fara premeditare pentru crimele fara premeditare.
- ... sunt constiinta ta, sufletul tau, jumatatea ta. Cum sa te condamn eu daca n-ai fi facut-o tu singur deja! Demult ai ales calea asta. De la inceput. Din clipa in care m-ai constientizat. Din momentul in care m-ai creat si...
- si „te-am refuzat celorlalti”... STIU. STIU, CREZI CA EU NU STIU! Te-am refuzat celorlalti asa cum nu mi te-am ingaduit mie insumi.
- Vad ca stii. Sunt putin surprinsa.
- Stiu prea bine. Doar tu esti eu si eu sunt tu. Doua jumatati de nedespartit. Doua completari abstracte ale unui tot... cupa si nectarul dulce... cupa eram eu, tu erai nectarul. Dulcele nectar... pe care n-am vrut sa-l cuprind, sa-l primesc desi mi-era destinat. Nu te-am daruit nimanui, nimeni nu si-a muiat buzele in... Am amagit pe atatia cu promisiunea... cati nu au visat la cupa asta, la promisiuni, la mine.
- Filosofezi iar, dragul meu. Vezi sa nu te auda Ivan.
- Sa-l ia dracu pe Ivan. Ce poate sa-mi faca?
- Uiti unde te afli. Aici se pot intampla multe... si de cele mai multe ori, daca se intampla aici lucruri, asta nu va fi deloc in favoarea ta.
- Perfect Kafkian.
- N-are rost sa te plangi, esti aici asa ca...
„Cat de absurd! Acum, la capatul drumului... Tot ce aveam eu mai bun sa-mi fie refuzat. Sa fiu golit de... Si eu cu ce-o sa mai raman?”
- Sa nu mai ramanem aici. Suntem in foarte mare intarzaiere. Va rog... Ela, scumpa mea, spune-i domnului de la 39 ca suntem in foarte mare intarzaiere.
- Da, domnule Judecator, mergem de indata. A fost un mic moment de reflectie... filosofica.
„Ia te uita, mosulica asta e Judecatorul”.
- ’r-ai al dracu cu filozofelile tale cu tot.
- Te-am auzit domnule Ivan. Nu-i frumos sa injuri ca un birjar de faţă cu doamne.
- Fi-r-ai al dracu... s-a notat si asta la carnetel.
- Sa intram, dragul meu.
„Sa intram Ela, sa intram. Nu de asta suntem aici. Ce mai sala de salon! Macar e luminat si aerisit totul. Nimic Kafkian de data asta. Curat si aerisit. Si spatios... Frumos loc unde sa-ti gasesti... dreptatea nedreptatilor comise”.
- Sau nedreptatea dreptatilor comise...
- Ati spus ceva, domnule...
- Arhereu. Numele dumnealui este Arhereu.
- Da, desigur Ela, desigur... Domnul Arhereu... de la treiej noua. De asta suntem aici.
- Imi cer iertare. N-am spus nimic demn de mentionat. Gandeam cu voce tare.
- Al dracu ganditor!
- Domnule Ivan, va rog eu!
- Ganditorul dracului... s-a notat pe carnetel, s-a notat si asta!
„Daca el e Judecator si astalalt doar Portar de ce mama ma-sii nu-l pune odata la punct! Ce-l tot ameninta cu Plangerile si cu carnetelul?”
- De fapt sunt cei mai buni prieteni. Si ei sunt doua jumatati ale aceluiasi tot... ma rog, intr-un fel.
- Ce faci Ela, imi citesti gandurile?
- Eu sunt tu si tu esti eu!
- Incep sa inteleg. Totusi, ce-o sa se intample acum?
- Ssst, mai incet! Portarul o sa citeasca Procesul Verbal al Procesului, vor intra apoi membrii juriului, pe urma martorii. Tot ce trebuie, ca la carte. „The works, cum zic zimbabwenii!”.
- cum zic zimbabwenii. Era nostima vorba asta a mea, nu?
- Aveai multe...
Ela chicoteste.
„Prea multe. Aveam prea multe vorbe de duh”.
- ...salonul 39...procesul verbal numarul 1 al Procesului Suprem... inculpat Arhereu Patapievici, numele tatalui Vasile, numele mamei... prezideaza Judecatorul... procuror Ela...
- Multumesc Ivan. Vad ca poti fi si om de inteles. Daca toata lumea concorda si e de acord...
„E nostim Mosulica, „daca toata lumea concorda si e de acord” - de parca s-ar putea impotrivi cineva”
- ... declar deschis Procesul. Sa intre Juriul.
”Una, doua, trei... stai putin, parca?”...
- Da, o cunosti!
- Am uitat cum o cheama.
- Normal ca ai uitat. Uitarea insa nu te-a uitat pe tine.
- Ela, te rog, te rog eu. Doar ma cunosti, imi stii mintea mea zapacita.
- Sst, mai incet. Ramona.
- Daaaaaaaa, asa e! O uitasem. Cand aveam 19 ani... sau 18.
- 16! Mai incet, te rog. Deranjam Procesul, il infuriem pe Ivan mai mult decat e nevoie.
- Uite-o si pe... i-am uitat si ei numele dar imi amintesc faţa si buzele. Nu le-am uitat niciodata.
- Primul sarut, domnule Cuceritor de Inimi. Seara de bairam de ziua Roxanei Muller, clasa a IX-a de liceu, scena Balconului, stele, povesti, primul sarut si al tau si al ei. Foarte romantic. Andreea se numea.
- Da, asa e! Andreea... toata viata m-am intrebat ce s-a ales de ea.
- Acum o sa afli. Uite-l si pe...
- Gabriel. Primul meu „cel mai bun prieten”. Pe Picu... tot slabanog a ramas. Mateescu a chelit. Nu se poate! E si ea! „Prima mea”.
- Pai nu putea lipsi. Ai uitat cum o cheama, nu?
- Ce s-a mai schimbat! S-a mai ingrasat. Era o schiloada.
- Ileana se numea. Ce te-a mai iubit.
- M-a iubit? Dar nu ma cunostea deloc. Nu se poate, uite-o pe Carmen!
- Da, fata pe care o „lua viscolul pe sus” cum zicea amicul nostru Tov. Popa.
- Tov. Popa... ce se mai enerva cand ii ziceam asa...
- O lua viscolul pe sus dar nimic n-o oprea sa ajunga la tine.
- Lucia! Fata cu bratarile de argint si mana asa de frumoasa. Mana si bratarile alea...
- De la primul tau curs de la facultate.
- Da, facultatea...
- Las ca te trimitem noi la dracu cu tot cu facultatile tale in spinare.
- Domnule Ivan, va rog sa va controlati. Nu puteti folosi un astfel de limbaj atunci cand sunt si eu prezenta. Domnule Judecator, va rog!
- Liniste in sala, aaa, in salon! facultatile dracului in spinare... nicio grija Doamna Procuror, nu mi-a scapat niciun cuvintel. Stim noi cum sa aranjam treb’soarele astea. Nicio grija...
„Cum dracu sa mai aranjezi asa ceva? Sunt pe putin 300 de... jurati. Toti jurati sa ma cureţe”
- De ce crezi asta?
- Pai... de ce mi-ar vrea cineva binele?
- De ce ti-ar vrea cineva raul?
- Ela, acum cine filosofeaza? Vezi ca te aude Ivan si...
- Ivan e un delicat.
- Pai am sustinut eu vreodata contrariul? Figura lui ce „transpiră” bădărănie prin fiecare por denota gingasia sa sufleteasca, nu?
- Nu judeca fara sa cunosti.
- Si, mai ales, nu-ti judeca judecatorii.
„N-o sa-i judec, Ela, n-o sa-i judec! Stai linistita. Toata viata mea am facut numai asta: n-am judecat, n-am condamnat, n-am pus sentinte”
- ... sentinta va fi deosebit de severa daca il veti gasi vinovat pe inculpat asa ca rog membrii juriului sa fie deosebit de atenti si de o impartialitate exemplara...
„Iar ma faci sa rad, Judecatorule! Cum ar putea fi EI impartiali? I-ati stransa aici pe toti cei care mi-au fost borne in viata, toti care au contat, care au avut un cuvant de spus, care m-au influentat”
- Dar mai ales tu pe ei!
- Ce-ai spus Ela?
- Sunt aici toti cei pe care i-ai influentat, toti cei carora le-ai schimbat destinul prin faptul ca ai fost parte din viata lor.
- Toti?
- Absolut toti. A durat ceva pana i-am adunat pe toti insa, acum, nu lipeseste nimeni.
- ... cum nu lipseste nimeni si toata lumea e prezenta la datorie putem intra direct in subiect. Dau cuvantul Doamnei Procuror.
„Ela, ai mila! Ai mila de mine. Ai mila de noi”
- Domnule judecator, domnelor si domnilor jurati. Observ in ranadurile dumneavoastra, doamnelor si domnilor jurati, mirare, nedumerire. Poate, unii dintre dumneavoastra, nici nu stiti de ce va aflati aici. Poate, unii dintre dumeavoastra, nici nu stiti unde va aflati. Cu siguranta insa toata lumea l-a recunoscut pe cel care se afla in fata dumneavoastra. Pe cel chemat aici sa fie judecat, sa-i fie puse in balanta binele si raul, crimele comise si lucrurile sfante pe care le-o fi facut la viata lui. Eu ii voi fi atat acuzator cat si aparator....
- Acuzat de propria constiinta!
- Da, domnule Arhereu Patapievici. Propriia constiinta este Procurorul care va acuza! Nu o sa ma justific in fata dumneavoastra...
- Ela, esti tot ce am eu mai bun! Cum se poate ca tot ce are un om mai bun in el sa-i devina Inchizitor?
- Domnule Arhereu, aici sunt Doamna Procuror. Uitati unde va aflati.
„Unde ma aflu? Unde dracu ma aflu? Ce e aici? Ce-i locul asta absurd si cumplit? I-ati strans pe toti sa ma judece, sa ma toace marunt, sa ma trimiteti la dracu”
- La dracu-n praznic o sa ajungi!
- Lasa-ma si tu, Ivane!
- Liniste in sal... on! ...in salon! Liniste va rog. Continuati, doamna Procuror.
- Multumesc Domnule Judecator. Am sa continui. Domnule Arhereu, nu o sa ma justific in fata dumneavoastra insa...acesta nu este un Proces obisnuit. Nu oricine are parte de o asemenea... concluzie. Nu pentru oricine se fac atatea eforturi si se asteapta asa mult timp, se administreaza atatea probe, se asteapta disponibilizarea atator jurati si martori. Nu oricine este primit intr-un salon... Avem de tratat, doamnelor si domnilor jurati un caz special. Ati fost un om deosebit, domnule Arhereu Patapievici. Dovada sunt eu, Procurorul dar si Aparatorul dumneavoastra. Dovada stau si toti juratii aici de fata. Atat de multi... Dovada vor sta si sutele de martori care vor depune marturie atat in favoarea cat si impotriva dumneavoastra. La sfarsit decizia va fi cea care va fi. Nu pot eu sa ma pronunt inca de pe acum. Ne asteapta un drum lung, anevoios. Un proces dificil si special pentru un caz extrem de special. Marea majoritate... cea mai mare parte a celorlalte Procese sunt mult mai concise, mai simple si de durata mult mai scurta. Exista clar un judecat... sau inculpat daca preferati, exista si cativa jurati, cativa martori, exista si un marunt judecator (dar marunt, domnule Arhereu, un judecator cu j mic, nu un Judecator Suprem cum aveti dumneavoastra onoarea sa beneficiati la Proces)...
„ca sa vezi, mosulica Turnator nu-i doar Judecator ci Judecator Suprem”
- ... exista si cerberi pe post de badiguarzi analfabeti si nu un adevarat Portar - domnul Ivan, aici de fata – cum aveti dumneavoastra onoarea sa beneficiati la Proces...
„si Ivan Turbinca ăsta e mai Portar decat toti Portarii din lume! Trebuia sa-mi dau seama dupa blana lui mâţoasa plina de purici”
- ... si exista indeobste si un Procuror sau un Aparator. Observati subtilitatea Domnule Arhereu?
- Adica nu exista si unul si altul, asta vrei... doriti sa spuneti?
- EXACT! Nu numai ca exista DOAR un Procuror sau DOAR un Aparator insa, aproape niciodata nu exista si unul si celalalt intruchipat de aceeasi persoana. Muritorii de rand nu au parte de o asemenea „abundenţă de complexitate” ale sufletului, mintii, trairilor si, prin urmare, actiunile lor, interactiunile lor cu cei din jur nu creaza fapte deosebit de complexe care sa influenteze in mod hotarat si definitiv destinul si soarta atat de multor persoane. Si chiar daca le influienteaza, aceste actiuni, interactiuni sau inrauriri - daca imi acceptati acest termen – asupra destinului lor si a celorlalti cu care intra in contact, sunt destul de clare: in alb sau in negru. Rezultatul va fi unul pozitiv sau unul negativ. O fapta buna sau una rea. Un destin influentat pozitiv sau unul influentat intr-un mod negativ. Sentinta va fi destul de usor de pronuntat in acest caz. La fel si rechizitoriul Procurorului sau strategia de aparare a Aparatorului. E simplu pentru toata lumea; oameni simpli, Procese simple, sentinte simple...
- Pedepse simple.
- Ei da, ati intuit corect. Si pedepsele sunt simple. Vedeti dumneavoastra, oamenii... cea mai mare parte a lor sunt oameni simpli, normali, mediocrii, cu personalitati si constiinte si dezvoltari ale constiintelor pe masura.
- Adica au constiinte simple, normale si mediocre.
- Exact. Acesti oameni pot fi buni sau rai. In genere sunt oameni rai dar cine sta sa le tina acum socoteala...
- Io! uite colea-i trec pe raboj. E o buchiseala a dracului de grea. Nu se termina niciodata.
- Da Ivan, stim, cunoastem cu totii si apreciem cu totii importanta muncii tale. Continuati doamna Procuror.
- Va multumesc domnule Judecator. Spuneam ca oamenii simpli sunt buni sau rai si fac fapte pe masura; bune sau rele care influenteaza in bine sau rau destinul altor persoane. Asta ne intereseaza pe noi aici! Sau asta ne intereseaza in mod deosebit in cazul oamenilor simpli. Cat au influentat in bine si cat in rau destinul altor oameni cu care au intrat in contact... direct sau indirect - dar acest lucru importa mult prea putin. Daca omul acesta a fost un om bun si a facut cu preponderenta fapte bune influentand in mod pozitiv sau chiar la modul neutru, direct sau indirect, destinele semenilor, faptele sale vor vorbi de la sine. Prin urmare in cadrul procesului sau, acel om bun va avea parte de un Procuror...
- Un Acuzator?
- Exact. Constiinta sa ii va fi principalul Acuzator. Cine altcineva ar putea vorbi la modul cel mai onest, complet si corect despre consecintele negative sau partile rele ale faptelor pozitive ale acelui om bun? Cine altcineva decat Constiinta te poate Acuza cu mai multa onestitate, ravna si succes?
- Iar faptele bune vor vorbi de la sine lundu-i apararea.
- Desigur. Atat faptele bune cat si omul insusi vor juca rolul de Aparator.
- Si oamenii rai? Ei vor avea parte de un Proces cu a lor Constiinta pe post de Aparator?
- Foarte adevarat. Faptele rele vor vorbi de la sine, martorii, probele, documentele, crimele vor „urla” singure relele si nedreptatile comise. Totul ii va fi impotriva si atunci...
- Cine altcineva sa-i ia apararea mai bine decat propria Constiinta care-i cunoaste toate dedesupturile resorturilor sufletului si mintii lui de om rau?
- Cine altcineva?
- ... pe raboj le trecem pe toate. A dracului buchiseala, v-o spui io...
- Liniste in sala... aaaaaa, in salon! Continuati.
- Aceste Procese ale oamenilor simpli sunt... ei bine, simple! Expeditive, concise, sumare dar corecte. Nimeni nu are a se plange...
- Ca doar suntem in Valea Plangerii.
- Am sa ma fac ca nu am auzit ultima dumneavoastra replica, domnule Patapievici.
- S-a intamplat ceva doamna Procuror?
- Nu s-a intamplat nimic domnule Judecator. Inculpatul e un mare amator de calambururi si vorbe de duh si se pare ca-l manca limba sa...
- Poate l-o manca si spinarea ca-l scarpin eu acusi.
- Domnule Ivan, sunt sigur ca nu e cazul sa adoptati asemnea atitudine... sau masuri. Am sa continui. Sentintele sunt intotdeauna corecte. Niciodata nu a existat vreun recurs sau Plangere. Cel putin eu nu am descoperit asa ceva in arhivele Purg... Vaii Plangerii, cum a numit cineva cu inspiratie acest loc. Si le-am studiat indelung.
- Nu s-a plans nimeni, niciodata?
- Nu din cate stiu eu. Poate acum realizati gravitatea actului intreprins de Judecator in momentul in care a inaintat Plangerea impotriva Portarului.
- Imi pare sincer rau.
- Ne-am indepartat de la subiect... de la procedura, doamna Procuror.
- Da, domnule Judecator, revin. V-am descris ce se intampla in cazul proceselor simple. Exista altele si mai simple, exista procesele plate...
- Ale muritorilor plati?
- Zeama lunga, ciorba chioara... mi s-a facut foame...
- Liniste!
- Da, Procese „zeama lunga” sau „ciorba chiora”, cum le-a spus Ivan – se pare ca asa li s-a impamantenit numele. Sunt oameni care nu fac nici bine, nici rau. Oameni terni, fara personalitate, fara „sare si piper”. Astea-s procesele cele mai plictisitoare, cu Aparatorii si Acuzatorii cei mai plictisitori, cei mai terni, cei mai plati din cati exista, cu Judecatori, martori si jurati care moţăie in Sali, cu cerberi care sforaie de-a binelea... sentintele se dau pe banda rulanta. E mai mare rasul sa asisti la semenea Procese.
- Sunt de-a dreptul gazoase... hazoase, sunt sigur!
- Of, inca un „mot”...
- Pai se crede el mai cu moţ...
„Mot, domnule Ivan, mot... vorba de duh, nu moţ”
- Cred ca inteleg, Ela... doamna Procuror. Marea majoritate a oamenilor au parte de procese simple pentru ca ei sunt oameni simpli. Lucru asta ar trebui sa fie un fel de bonus, dupa parerea mea, insa...
- Exact. Procese simple pentru oameni simpli. Problema diabolica intervine in cazul oamenilor perfecti...
- Nu exista oameni perfecti.
- Va contrazic domnule Arhereu. Exista oameni perfecti! Asa cum exista creatii artistice desavarsite, creatii muzicale care-ti taie respiratia, opere literare neinchipuit de frumoase, poezii capabile sa te transfere in alte universuri... poate cuvantul, termenul de „om perfect” nu e bine ales intrucat naste intotdeauna controverse... sa le spunem atunci oameni desavarsiti, oameni „luminosi”. Ei exista. Dumneavoastra ati fost un om desavarsit. Un om luminos...
- O promisiune continua. Continuu neindeplinita.
- Ati identificat cu cea mai mare precizie esenta problemei noastre diabolice; promisiunea neindeplinita a omului perfect! Vedeti dumneavoastra, sunt cazuri absolut halucinante si fascinante prin numarul imens al destinelor influentate in rau sau chiar curmate, cazuri al caror rechizitoriu... de fapt, dosar ce cuprinde strategia de aparare, are doar cateva file dactilografiate. Am ramas stupefiata cand am citit ca Procesul lui Hitler a durat fix 37 de minute. Nu era nimic complex, nimic neobisnuit. Crimele au vorbit de la sine, Constiinta lui – un Aparator destul de interesant – n-a avut prea multe de adaugat, nici Hitler insusi n-a spus prea multe (se pare ca-i cam disparuse talentul oratoric) asa ca sentinta s-a pronuntat extrem de rapid. Cel mai simplu dintre cazuri!
- Spre deosebire de cazul meu care-i „diabolic” si „cel mai dificil” dintre cazuri intrucat eu nu m-am obosit sa ajung un dictator in fruntea unei natiuni insetata de sange si de dorinta razbunarii si n-am coordonat sistematic condamnarea la moarte a milioane si milioane de copii, tineri si batrani. Absurd!
- Sunteti ironic, domnule Arhereu, si asta nu stiu daca va ajuta. Noi toti stim ca dumneavoastra realizati gravitatea faptelor comise. E oare nevoie sa va intreb ce este mai grav... mai greu de pus in cumpana, mai dificil de judecat: un nebun care a ucis cu salbaticie sau un om luminat, un om perfect care nu si-a indeplinit niciodata menirea? Ce va fi mai dificil de pus in cumpana?... Oamenii rai, criminalii, dictatorii, insetatii de sange ai umanitatii nu sunt o aberatie a istoriei, o greseala. Sunt un produs concret, „regulat”, „statistic” al firii noastre. Oamenii, in esenta, sunt rai, sunt prosti, sunt mediocrii, sunt confuzi, dezorientati, pierduti, vanitosi, egoisti. RAI! Ei vor exista dintodeauna si vor constitui marea majoritate todeauna. Dar oamenii speciali, luminosi? Oamenii perfecti!... Si atunci vin si va intreb iar. Ce va fi mai dificil de pus in cumpana? Milioanele de morti - consecinte firesti si de neevitat ale rautatii intrinseci si „natural – statistice” a oamenilor - sau zecile, sutele, miile, zecile de mii, poate chiar milioanele (o fapta „luminoasa” are „replici” nebanuite si se propaga intr-un mod perpetuu) de oameni NEINFLUENTATI, ale caror destine NU AU PRIMIT CEVA POZITIV pentru ca putinii oameni perfecti REFUZA sa-si indeplineasca menire, sa-si duca la bun sfarsit promisiunea?
- Eu nu mi-am refuzat menirea, mi-am purtat crucea pana la capat.
- CRUCEA? Dumneavoastra vorbiti de CRUCE? Cum puteti sa incepeti sa va ganditi la... sa va comparati cu... care a fost crucea dumneavoastra? O confundati cu „nefericirea artistica” in care ati preferat sa „baltiţi” ani si ani de zile pana cand nimic nu s-a mai ales de...
- Nefericirea realizata pe fondul unei ferciri realizabile e o cruce cu o greutate care nu poate fi neglijata.
- Sunteti ironic dinnou si... preferati „carcase” filosofice etanşe unor exprimari naturale, cursive. Dar nu-i nimic. Two can play this game...
- Destul! Sunt obosit. Prea obosit. Nu mai pot. Nu mai am rabdare. E prea mult. M-ati asezat aici pe un piedestal ce aduce mai mult a esafod... m-ati adus aici in locul asta absurd ca sa-mi scoateti pe nas, sa ma judecati si sa ma condamnati pentru ceea ce eu NU AM FACUT! Desi e absurd, inteleg. Inteleg si de data asta. Inteleg, Ela...
- E Doamna Procuror pentru tine.
- Da, Ivan. Ai dreptate si tu. E doamna Procuror... inteleg. Stiu... Am stiut dintotdeauna... nu am avut niciodata de ales. Nu am avut scapare. Am sa-mi port crucea nefericirii pana la capat. Bucuria si fericirea mi-au fost refuzate. Nu doar eu am fost acela care nu a vrut sa soarba din bucurie, din fericire. Altcineva mai puternic decat mine s-a impotrivit tot timpul. Asa e destinul unora. N-am inteles si niciodata n-o sa pot intelege. Asa cum nici noi - toti - aici, nu vom intelege. Problemele astea nu au raspuns, nu-si gasesc rezolvare niciodata. Am fost o „promisiune continua”... poate cea mai frumoasa dintre promisiuni pentru atatia oameni, pentru cei mai multi dintre toti cei de fata. Vad aici prieteni, fosti prieteni, oameni de care nu-mi mai amintesc dar care stiu ca au reprezentant ceva, odata... demult. Vad foste iubite ale maturitatii sau iubite de adolescenta... fosta sotie... mi-am vazut parintii, fratii, prietenii copilariei. Sunteti toti aici... toti care ati contat...
- O mie de ani a durat ca sa-i adunam pe toti.
- O mie de ani, Ivan. Un mileniu... atat de mult... i-ati strans pe toti aici ca sa ma judece... nu vreau sa ma apar. Nu-mi pasa ce se va intampla cu mine. Voi fi condamnat. Asta se va intampla cu siguranta. Nimeni nu poate scapa oricum. Voi fi judecat si condamnat pe vecie pentru ca nu am dat mai mult... mai mult, mai mult, si mai mult! ENORM! TOTUL! Pentru ca nu m-am golit, nu m-am stors, nu m-am secat de tot ce aveam mai bun si nu le-am pus in fata lor... in fata voastra, ca sa va infruptati... din mine... sa benchetuiti, sa petreceti, sa jubilati, sa va bucurati... si voi... macar o data. Sa nu mai simtiti ca sunteti... obisnuiti, perfect egali unul cu celalalt, cu nimic deosebiti fata de restul. Sa simtiti si voi ca sunteti „luminati” macar pentru o secunda... e vina mea ca... nu m-am asezat dinaintea voastra sa va infruptati... mai mult... acum aveti ocazia... dinnou... si pe saturate... n-am refuzat niciodata! Nu v-am reuzat niciodata... Nu m-am dat nicio clipa inapoi. ASTA A FOST CRUCEA MEA! ASTA AM PURTAT CU ATATA DURERE SI CHIN SI... PLACERE IN SPATE. Cu ea am urcat de atatea ori GOLGOTA vietii mele. Pe oricine am intalnit... nu l-am dat la o parte. Din mine a putut sa guste oricine a vrut! Asta e vina mea! Asta e crima mea? Am dat prea mult? Prea putin!? VOI, cei din juriu, uitati-va in ochii mei, in sufletul meu, uitati-va la mine... uitati-va in trecut si spuneti sincer ca eu v-am dat prea putin... si spuneti sincer ca eu nu am insemnat ceva luminos... in viata voastra banala... si spuneti sincer ca a fost prea putin... si... SPUNETI SINCER CA MERITATI...
- Hahahahahahaha!
„ce ras dracesc!”
- Liniste in sal...!
- Liniste ba ca-ti dau una dupa ceafa!
- Domnule Ivan, va rog sa va abtineti...
- Nicio grija, se consemneaza! „dupa cefa, una”...
- Devine patetica treaba! Miau ham schiau schiu chiu zdup zdop poc trosc iha beeeeaaa buuuu buhuuuu buhuhuuuu yodlee hu huuuuu!
„ce dracu!”
- Ivane... aaaa... domnule Portar, putina decenta, suntem in sala... aaaa, in salon.
- Domnule Ivan, va rog eu, putina decenta... indiferent de ce ati mancat la pranz... sunt si doamne de faţa!
- Da n-am fost eu! Zau asa. Intelectualul... Intelectualu dracu las ca te aranjez eu acu o data pentru...
- IVANE!
„ce dracu!... au! Au, auuuuuu! Uiuuu, ce ametesc! Bine mă mai păli mâţosu. Credeam ca, in starea mea, e imposibil sa mai schimb programul da cred ca am ramas fara semnal”
- Jumatate de ora!
- Cum? Cine esti dumneata?
- Ai fost „pe programul doi” fix jumatate de ora. Dupa ceas!
- Nu inteleg. Adica inteleg... m-a lovit Ivan si apoi mi-am pierdut conştiinţa, aaa...
- Hahahahahahhaha! Ca bine zici! Chiar ti-ai pierdut conştiinţa.
- Am vrut sa zic „cunoştinţa”... pe Ela! Am pierdut-o pe Ela?
- I-am expediat... un departament mai jos. Pe ea, pe mosulica si pe portar. Portarul mi-era cel mai simpatic. Macar el era autentic...
- Cum sa nu! Natural suta la suta. Ce-i in guşa si-n capuşa! Ma rog... guşa, ce-i drept, avea, capuşe, nu cred. Avea purici.
- Hahahahahaha! Esti nostim musiu.
- Eram.
- Lasati... nu e nevoie sa ne plangem de mila. Se putea si mai rau.
- Mai rau de atat?
- Mai bine de atat? Mai rau de-atat, mai bine de-atat! Atat si cu atat dau un atat si mai mare. Bine si cu rau da rau. Rau! Bine rau!
- Va rog sa ma iertati, cine sunteti dumneavoastra?
„cine dracu mai e si asta?”
- Cine-s eu, cine-s eu? Da ce importă cine-s eu! Te scapai de belea, asta conteaza. Te scapai si de data asta. Restul au zbughit-o oricum...
- Inteleg. De fapt nu inteleg! (auuu, bine m-a mai potcovit Ivan) Nu inteleg deloc. Mosulica era inofensiv, Ivan incepuse sa devina simpatic, Ela... mi-era draga (cred!). La compania unora din juriu as fi renuntat cu placere insa... mai ales ca ma vedeam in ochii lor...
- Hahahhaha... ca un berbec perpelit in protzap. Stiu. Am vazut si eu asta.
- Ati vazut asta?
- Mie nu prea-mi scapa lucruri. Dar nici asta nu importă. Ce importă e ca... ti-era draga Ela? Scandura aia?!
- Era tot ce aveam eu mai bun.
- Era pe mine!
- Ela era pe dumneavoastra? ... si nu-i deloc scandura!
- Am vrut sa zic: „era pe dracu”. E’te fleoşc, ca doar n-o fi vreo Marilyn Monroe.
„asta-i dus! L-o fi ciocanit si pe el Ivan”
- Ivan! Aaaaaa! bine ai venit dragul meu Ivan. Ce bine-mi pare sa va revad domnule Judecator. Ela!
- Asa ceva e inadmisibil...
- Domnul meu, lucrurile astea nu se fac in modul asta. Ati incalcat procedura. Exista riscul inaintarii unei plangeri. Si pe buna dreptate.
- E inacceptabil...
- Numai intelectualii-s de vina. Mama lor de ganditori!
- Consecintele pot fi incalculabile... si inimaginabile.
- E impardonabil sa se intample una ca asta unei doamne...
„da ciufuliti mai sunt”
- Ela... doamna Procuror, va simtiti bine?
- Las-o, n-avea grija ei. E rezistenta. Iarba rea nu piere.
- Domnule, nu permit...
- Te rog sa ma ierti, Ela! N-a fost cu intentie (m-a luat gura pe dinainte)... si ce-nseamna fandoseala asta cu „domnule”? doar ne cunoastem de atata timp.
- 1039 de ani!
- Bravo Ivan! Stai bine la matematica (stai rau la alte capitole dar... cu atat mai bine pentru mine) totusi nu sunt chiar 1039 de ani. Sunt ceva mai putini.
- Ela...
- E doamna Procuror pentru...
- pentru mine. Scuza-ma Ivane! Doamna Procuror, il cunoasteti pe acest domn?
„de ce mama dracu ma mai mir? Sunt cretin de-a dreptul: Ela il cunosti pe nenea asta dus cu pluta? Ce intrebari pun si eu!”
- Daca ma cunoaste! Normal ca ma cunoaste. Suntem parteneri de afaceri de cea mai... primă speţă. Mana-n mana conlucram, cooperam si cooperativizam engros. Minti diabolice...
- Te rog sa taci! Nu inteleg de ce ti-ai varat coada in Procesul asta. E inadmisibil!
- Da, cineva ar trebui sa inainteze o plangere.
- Eu doar le trec pe raboj. P-alea rele si multe.
- Ei, si cu tine acum! De ce mi-am varat coada? De ce, de nece uite ca mi s-a parut interesant s-o fac.
- Ela... doamna Procuror, cine-i domnul?
- De fapt, mi s-a parut revoltator de-a dreptul. I-ati strans pe toti aici sa-l rastigniti si pe mine ma lasati deoparte! E chiar jignitor.
- Nu te-a lasat nimeni de-o-parte pentru ca TU nu ai ce cauta de-parte-asta. Eu sunt de-a dreptul revoltata. Domnule Judecator, cineva ar trebui sa se ocupe de tot haosul asta.
- Desigur. Procedura a fost grav incalcata. Juratii au luat-o la sanatoasa, care-ncotro a tulit-o.
- Hahahahaha, ca iepurii au zbughit-o!
- Te pomeni ca tot io trebe sa-i adun cu arcanu. A nu! Asta-i prea de tot. Sta-ti-ar in gat mintea de intelectual a de pe urma!
- Si cum sa nu am ce cauta de partea asta? Hai ca asta-i buna! pai nu de-aia ajung astia aici.
- Nu hotarasti tu de ce ajung ei aici. Nu hotarasti tu verdictul si, de unde si pana unde ai tras concluzia ca ne-am strans sa-l rastignim pe?...
- Asta-i buna! iti bati joc de mine, Ela. Ca doar n-o sa-l petreceti cu flori si lautari dupa ce veti termina toata tărăşenia...
- Parşivă tărăşenie!
„Ivane, nici ca se putea s-o nimeresti mai bine! Parşivă, intr-adevar”
- Intr-adevar, nimeni nu poate sti rezultatul final. E prea devreme sa ne pronuntam insa, dumnealui va avea parte de un Proces cinstit...
- Cinstit! Aici? Cu voi? Hahahahahaha!
„are nenea asta un ras de te trec toti fiorii”
- Si de ce va indoiti dumneavoastra ca n-o sa am parte de un Proces cinstit?
- Dragul meu! Prietene. Tovarase cetatean, este evident. Se vede de la o posta. Totul miroase a...
- A catran. Si nu e de la mine!
- Bineinteles ca nu e de la tine, Ivan. Mirosul de catran vine de la el. Duhneste tot a catran si smoala. Un pic si a lacramioare...
- Ca doar n-o fi sa miros a busuioc si agheasma. Un pic, a lacramioare, mirosi si tu Ela. Parca si prin ochii tai verzi iti ies scantei de lacrImioare...
- Stii ce! M-am saturat. Daca nu te potolesti te...
- Ma ce? Ma ia?... cine? Cine sa ma ia pe mine? Cine si cu cine fac un CINE si mai mare. Eu si cu eu sunt de doua ori odata si apoi de patru ori. Intr-un singur loc. Si-n acelasi timp. Simultan si concomitent. Eu si cu mine ne speriem unul pe altul. Ne aratam pisica. Neaparat neagra. Si zburlita. Si cu ochii negrii. Ala bala portocala. Hop ţop hodoronc tronc. Cine? Eu!? Eu ma iau pe mine. Cioc, cioc! Cine-i? Eu! Eu, cine? Io, dracu gol, am venit sa ma salt...
„e nostim zbanghiul”
- Eu si cu tine, Ela? Asta-i alta treaba. Cioc,cioc (la usa Elei)! Cine-i? Io, ma lasi sa intru?...
- l-a lasat. E trecut pe raboj. E buchiseala dracului.
„zbanghiul e nostim”
- Nostim! E cum nu se poate mai nostim. Sunt curioasa ce-o sa ne mai prapadim de ras cand s-o auzi de cele intamplate aici mai sus.
- M-ameninti, Ela? Ooooo, hai ca devine interesant. Nu te-am mai vazut asa de o mie de ani. Incepe sa-mi placa tărăşenia.
- Parşivă...
„Tărăşenie! Ai dreptate Ivane. Noi ce dracu om mai cauta aici? Vad ca astia se razboiesc de minune si fara ajutorul nostru”
- Va rog sa ma iertati. Ela... doamna Procuror, domnule Judecator, domnule...
- Drac impielitat!
- Ai spus... ati spus ceva, doamna Procuror?
- N-am spus nimic domnule Arhereu.
- Mi s-a parut... dar ce spuneam... eu nu mai inteleg nimic. In primul rand, unde au disparut juratii, ce s-a intamplat cu procesul?
- Unde au disparut juratii?...
- Dracu stie! Numa sa nu ma mai puneti tot pe mine sa-i strang.
- Dracu trebuie sa stie unde au disparut juratii! Si poti sta linistit, Ivan. Nu dumneata ii vei aduna.
- In al doilea rand, cine-i domnul? Si in al treilea rand, de ce va certati?
- Trebuie sa stie el totul, ca e el destept.
- Ivan! Nu-i corect. Nu-i vina domnului Arhereu ca eu si... el nu ne intelegem.
- Dar ne intelegem de minune. Asa cum ne-am inteles dintotdeauna.
- Ba nu ne intelegem deloc. Asa cum nu ne-am inteles niciodata.
„dracu sa ma ia daca mai inteleg ceva din toata babilonia asta draceasca”
- Ela, ma jignesti si ma dezamagesti. Noi doi...
- Noi doi? N-a existat niciodata un „noi doi”. Nu te-am lasat sa intri. Sau, daca te-am lasat, te-am lasat doar ca sa-ti spun sa-ti iei talpasita cat mai repede si sa nu ma... sa nu ne mai deranjezi. Niciodata nu m-a interesat oferta ta. M-ai ademenit... ne-ai ademenit atata amar de vreme. Chiar nu ti-ai dat seama ca nu poti castiga de partea ta pe cineva ca mine, pe cineva ca noi?
- Esentialul e ca m-ai lasat sa intru. Iar batalia nu e niciodata pierduta. Nici chiar acum.
- Evident ca pentru tine batalia nu-i niciodata pierduta pentru ca niciodata nu ai nimic de pierdut. Nici chiar acum. Putin iti pasa ca ai provocat haos acolo unde ar trebui sa domeasca ordinea si disciplina – fie ele si absurde. Ai mirosit un castig. De fapt ai mirosit castigul cel mai mare. Potul pe care il asteti de atat timp.
- E dreptul meu.
- E pe dracu. Lucrurile nu pot ramane asa. Ai simtit ca o sa-l pierzi definitiv... domnul Arhereu intelesese. In sfarsit intelesese. Era pe calea cea buna.
- Ce, ce, ce, oameni buni! Ce intelesesem? sa ma ia toti draci daca voi nu vorbiti chinezeste aici! Ela... doamna Procuror, domnule Judecator, Ivane, domnule...
- Zi-i pe nume – lua-r-ar si pe el toti draci. Sa ne trimita el... mai jos, sa ne hartaneasca si jughineasca toti dracusorii aia ai lui. Mare destept se mai crede si asta.
- I-as spune pe nume, Ivane, daca as sti cum se numeste dar nici macar asta nu stiu. E complet absurd tot ce se intampla aici. Eu nu mai accept asa ceva. O sa declar „eroare de procedura”...
- Si bine ati face, Domnule Arhereu. Ati fi perfect indreptatit.
- Sigur, sigur ca da. Procedura a fost grav incalcata. Asa ceva nu s-a mai pomenit. Ar fi dreptul dumneavoastra ca, avand in vedere elementele absolut inedite ale Procesului, sa inaintati o plangere si, in general - ce mai incoace si-ncolo - sa solicitati o „eroare de procedura”.
- Eroare de procedura! Imposibil. Unde s-a mai auzit asa ceva?
- Si unde s-a mai auzit ca Aghi... ca cineva cu atata putere si raspundere in tot mecanismul nostru judiciar sa dea buzna in plin Proces, sa trimita Portarul, Procurorul si Judecatorul la... dracu-n praznic, sa puna pe fuga toti juratii, sa incerce sa influienteze Acuzatul denigrandu-i Constiinta si, si, si... dracu stie ce-oi mai fi facut!?
- Totul are un inceput...
- Si un sfarsit.
„Sfarsit? Credeam ca sunt la capatul drumului. Ca ma asteapta pedeapsa suprema pentru pacatele mele supreme. Pedeapsa vesinica... Imediat dupa marele si pateticul meu discurs – acela cu „crucea purtata cu atat durere pe Golgota vietii mele” – eram pregatit sa adaug urmatoarele:
Se inchid ferestre, se inchid usi, se inchid palate, morminte. Se inchid... vieti. Se termina totul. Ferestrele dispar... se inchid usi... pentru totdeuna... si dispar. Se naruie palate, se naruie vesnicii, se naruie Iaduri si Raiuri, se naruie vieti... pentru totdeauna. Oamenii dispar, mor... ajung „in mijlocul jumatatii”- la confluienta Binelui cu Raul, a Iadului cu Raiul - in Purgatoriu, pentru a-si primi „dreapta judeacata”. Acolo asteapta, si asteapta, si asteapta...
DAR, in acel moment si-a bagat Dracu coada. Ei da! Dracu gol era chiar dracu gol in persoana. Scaraotchi, Behemot, Belzebut, Azazelo, Zuzu, Druzu, Buzu, Huzu... Cucuruzu! Cum dracu s-o numi al cu o mie de nume si feţe de inca o mie de ori pe atat! A aparut crezand ca atunci e momentul sa puna in sfarsit gheara pe mine. N-a mai avut rabdare. Pana la urma tot in... departamentul de jos as fi sfarsit. Eu nu intelesesem nimic. Ela a blufat. N-as fi stiut sa ma apar si as fi pierdut Procesul. Asa insa... Plangerea a fost inaintata. A fost trimisa la... departamentul de sus, s-a ajuns la concluzia ca asemenea evenimente si „ingerinte” in bunul mers al mecanismului judiciar sunt intolerabile si s-a luat o decizie unica. Nemaintalnita.
- Asa ceva eu nu am mai auzit de cand sunt eu Judecator.
- Parşivă tărăşenie!
Happy End
