It takes two to tango

it takes two to tango

Ciorapi de plasa, trandafir in dinti, gaturi inclestate si capete rasucite brusc pe un „tan-go!” al accentului muzical final... senzual, plin de pasiune, miscari patrațoase si violente... melodia „por una cabeza” si interpretarea dansanta a lui Al Pacino in „parfum de femeie”, Gotan Project, expresia „it takes two to tango”, machism (si chiar masochism) dus la extrem. Toate acestea si inca multe altele sunt stereotipuri, clisee vis a vis de tangoul argentinian. Imagini false, idei subrede despre una dintre cele mai frumoase si, cu siguranta, cea mai complexa forma de dans social existenta.

Luand-o normal, ca orice om cu glagore, d’al capo al fine (adica de la baza spre varf), o sa constati ca radacinile tangoului argentinian sunt mult mai adanci si mult mai intinse in solul generos al istoriei si culturii omenirii. Dansul in sine nu poate exista fara ingredientul de baza care l-a si precedat: muzica - iar muzica e un melanj „astronomic” de influente europene, africane si sud americane: intalnim astfel elemente de candombe african, de contradanza spaniola si polka occidentului european, macumba si habanera din Brazilia si Cuba, milonga si valsul creol al Argentinei, contopite si evoluate in inegalabilul tango argentinian. Urmarind o astfel de evolutie nu ai cum sa nu-ti setezi ceasul istoric cu mai putin de 2 poate chiar 3 secole in urma.

Luand-o pe firul dansului si incercand sa-i descoperi adevarata urzeala, o sa treci peste „picanteriile” socante de tipul: dansul de tango a aparut in bordeluri si era initial dansat doar de barbati si intre barbati, ajungand la concluzia ca tangoul argentinian este cel de-al doilea tip principal de dans social in care se utilizeaza un cadru apropiat (imbratisare) intre parteneri. Ei da! Nici mai mult nici mai putin decat al doilea!

imbratisare_in_tango

Probabil ca ne-am tot imaginat din tineretea noastra dansanta (fie ca e vorba de baluri, hore, discoteci sau mai noile cluburi) ca a invita o fata la un „blues” si a o tine in brate (in imbratisare mai mult sau mai putin apropiata), punandu-i bratul nostru drept pe spate si tinandu-i mana ei dreapta in stanga noastra e un lucru cat se poate de firesc, care exista de cand lumea. Ei bine nu! Nu mai tarziu de anii 1800 dansul insemna o serie de miscari (oarecum liniare) executate de catre parteneri din pozitia stricta fata in fata, fara alte atingeri decat ocazionale „pipaieli aristocrate” ale varfurilor degetelor ei de catre varfurile degetelor lui urmate, eventual, de elegante inclinari infumurate ale bustului partenerilor. Ei da, pe atunci exista „destincție” nu gluma!

Menuet in Franta

Valsul vienez, cadrilurile si polka sunt primele care deschid seria dansului in imbratisare, asa cum o stim noi insa, ciudat sau mai degraba nu, la acea vreme, aceste forme de dans erau considerate de-a dreptul scandaloase si, oricum, imorale. Noroc cu Parisul si... si mai noroc, cu un director al Operei din Orasul Luminilor care, aflandu-se la ananghie financiara, are nemaiauzita idee de a include in repertoriul institutiei (cu titlul de proba) valsul vienez. Se intampla prin 1850 iar succesul a fost unul nebun, publicul reumpland salile si... daca „c’est chic a Paris” atunci „c’est chic partout”!

Acesta este contextul istoric al aparitiei tangoului argentinian (undeva pe la 1880). Bineinteles, nu putem neglija regula noastra de aur: totul pleaca de jos in sus pentru ca nu exista varf de piramida fara baza. Dansul este astfel intalnit initial la periferiile Buenos Airesului (oras aflat la acea vreme intr-o expansiune furibunda, permanent infometat de forta de munca a imigrantilor europeni - italieni, spanioli, germani - capitala unei tari ce avea sa devina una dintre primele 10 puteri economice ale lumii, mentinandu-si prosperitatea pana prin anii 50 ai secolului trecut), in baruri, spelunci, localuri cu jocuri de noroc si chiar... bordeluri acolo unde barbatii singuri socializeaza asa cum stiu ei cel mai bine: beau, joaca jocuri de noroc, merg la prostituate si ... incearca sa invete pasii noului dans. Nu-i deloc de mirare ca, in aceste conditii de „creativitate maxima si neingradita”, orice „experiment” (in ceea ce priveste pasii de dans) era posibil, indiferent ca vorbim de limite decente sau nu.

Sa nu ne grabim totusi sa condamnam barbatii pentru ca faceau ceea ce stiau ei cel mai bine. Pana la a arunca prima piatra (sau primii cu piatra) ar trebui sa constatam ca emigratia catre Buenos Aires era diferita de cea spre Lumea Noua; aici veneau in special barbati tineri dornici sa dea lovitura (castigandu-si mica avere) si sa se intoarca rapid in tara lor de origine, spre deosebire de America unde emigrantii veneau cu sau fara familie insa oricum dornici de a ramane acolo pentru totdeauna. Bineinteles, socoteala flacailor de acasa nu s-a potrivit deloc cu cea din targ si mult dorita Fortuna a intarziat sa le arate bunavointa asa ca s-au trezit o multime de handralai batandu-se pe favorurile a mult mai putine reprezentante ale sexului frumos (fie ca vorbim de fete „cinstite” sau de cele care practicau cea mai veche meserie din lume).

Buenos Aires 1900

Versurile tangourilor timpurii nu sunt nici ele dintre cele mai ortodoxe; in multe cazuri fac referire la sex si obscenitati (El Choclo – Ştiuletele – unul dintre primele tangouri – are exact semnificatia falica la care ne gandim cu totii). E tot atat de adevarat ca si mai multe tangouri au versuri foarte triste: vorbesc de moarte, de un anumit mod de neimplinire in dragoste (diferit de cel al nefericitului romantic european a carui dragoste este fie neimpartasita, fie far’de speranta pierduta).

Anii trec si tangoul se raspandeste greu ajungand totusi in salile de dans din oras. Sa nu uitam ca, in aceasta perioada, doar sa dansezi unul in fata celuilalt, cu mana dreapta a barbatului atingand spatele femeii, era considerat un pic prea mult... iar noi avem acum un dans in care el si ea sunt strans imbratisati, obraz in obraz, piept in piept, picioarele invadand spatiul intim al celuilalt... este logic ca familiile decente sa nu doreasca sa fie implicate in asemenea... obscenitati.

"corte" in tango (sublinierea unui accent muzical)

Urmatorul „nivel” al piramidei noastre e costituit de spatiile comune ale uriaselor camine de imigranti (el patio de los coventillos care gazduiau mii de persoane), acolo unde, marginite pe de o parte de sutele de camere de locuit si pe de celelalte de baile si bucatariile comune, se tineau sarbatorile, nuntile, botezurile, zilele de nastere ale locatarilor (in general, oameni decenti care, asa cum e de presupus, conform „logicii” vremurilor, nu voiau ca ei sau familiile lor sa aiba vreo legatura cu aceasta muzica si dans atat de pacatoase), ocazie cu care, unii mai cu moț se trezeau ca mai cereau un tango. Tangoul era dansat, bineinteles, in varianta „purificata” ceea ce-i ingaduia sa fie initial tolerat (cu destul de mult dezgust) mai apoi insa asteptat cu nerabdare.

el patio de los coventillos

tango in el patio de los coventillos

Parcurgem inca un nivel al piramidei si ajungem cu tangoul nostru in clasa medie si, mai apoi, in cea superioara, prin intermediul neastamparatilor tineri care, dornici de aventura, viziteaza suburbiile intrand astfel in contact cu tangoul si, incantati de noua descoperire, incep sa-si invete surorile, verisoarele, vecinele, matusile versiunea purificata a acestui dans atat de neobisnuit.

Bineinteles, tangoul (desi evoluat de la periferie spre salile de dans, tolerat si apoi primit cu bucurie in el patio de los coventillos, descoperit si apoi dansat in casele oamenilor din clasa de mijloc si superioara) ramane... un element rusinos si pacatos, pe care e sanatos sa-l practici daca nu in secret macar mai cu perdea. Politicienii, fie de stanga, fie de dreapta, il condamna la unison nedorindu-si ca tanara lor natie sa fie asociata cu un dans „nascut in bordeluri si dansat de pesti si prostituatele lor”. Cum se face astfel ca tangoul argentinian s-a raspandit si a lovit Europa cu o asemenea intensitate? Raspunsul il gasim tot... a’ Paris!

Dezvoltarea fulminanta a Argentinei a adus cu ea propria categorie a privilegiatilor putred de bogati care, neavand altceva mai bun de intreprins, faceau ceea ce orice cetatean milionar responsabil al vremurilor de atunci (si poate si de azi) poate face cel mai bine: se duceau macar o data pe an la Paris acolo unde detineau case imense pe care... le puneau in valoare organizand petreceri la care luau parte aristocrati, persoane celebre si, nu in ultimul rand, alti bogati. De altfel, in Parisul acelui timp circula expresia „bogat ca un argentinian” atunci cand se vorbea despre cineva extrem de avut. Acum... este logic ca progeniturile acestora sa ramana la Paris pentru a-si efectua studiile; ei sunt cei care „introduc” tangoul in aristocratia pariziana! 

Buenos Aires 1900

Mai e nevoie sa spun?... tangoul devine nebunie curata, anybody who`s somebody in Paris TREBUIE sa organizeze petreceri cu orchestre argentiniene, lectii de tango si milongi (petreceri in care se danseaza tango), rochiile voluminoase ale doamnelor sunt inlocuite cu unele mai usoare, mai confortabile... un creator de moda faimos, dispunand de o respectabila cantitate de material textil de culoarea portocalie pe care nimeni nu-l cumpara, are ideea stralucita de a redenumi culoarea stofei „Orange Tango” – ramane imediat fara intreaga cantitate si... se vede nevoit sa mai comande si alta!

In sfarsit, cunoasteti povestea; daca „c’est chic a Paris” atunci „c’est chic partout”! Tangoul migreaza rapid si catre celealte mari capitale: Londra, Roma, Berlin si, in cele din urma, New York-ul.

Legitimat de atatea „stampile” celebre pe pasaport, tangoul se intoarce, imbracat la costum, in Buenos Aires, unde este primit cu cea mai mare caldura si simpatie, asemeni unui fiu ratacitor mult iubit intors in sfarsit acasa!

tango 1920

Daca e sa tragi o concluzie... sau sa intinzi la extrem ideea centrala a acestei frumoase istorii, nu ai cum sa nu constati ca, atat ignoranta cat si ipocrizia sunt, foarte probabil, vinovate de moartea in fasa a multor activitati umane care, chiar daca nu ne aduc neaparat carnati in burta cu siguranta ne-ar aduce suficienta hrana si bucurie spirtuala astfel incat, per ansamblu, sa devenim oameni mai buni, mai frumosi din punct de vedere spiritual, mai toleranti.

Istoria si oamenii in general nu sunt niciodata marninimosi cu cei care ies din rand si nu vor sa bata pasul marşului lor rigid. Istoria n-a fost blanda nici cu tangoul, chiar si dupa reintoarcerea glorioasa in Buenos Aires la inceputul primelor decenii ale anilor 1900. Dupa o perioada de glorie (anii de aur), urmeaza o perioada gri (dictatura lui Peron) si una neagra (de doliu – aproape 30 de ani de dictatura militara in care tangoul a fost interzis) care aproape a ucis ceea ce avea sa devina „mostenire culturala universala” certificata de UNESCO. Din fericire, tangoul a renascut si azi e mai puternic ca niciodata. As putea adauga faptul ca a devenit atat de puternic incat mi-e teama sa nu devina „popular”, atat de „acceptat” si „in trend” incat sa impuna propriul „pas de marş”.

Va astept cu si mai multe povesti despre tango,

Cristian Dumitru – Bonsoir Tango

TangoTangent – www.milonga.ro