O jumatate de ora. 30 de minute. Atat a vorbit, fara oprire, cu o elocinta de invidiat, coerent, cu argumente si descrieri precise, intr-o engleza cu accent britanic perfecta. Despre whiskey. Doar despre whiskey. Vorbea de parca toata viata lui numai asta facuse; degustase si studiase istoria marcilor, tipurilor, subtipurilor, aromelor de whiskey din intreaga lume. Vorbea de parca era un actor pregatit sa-si intre in rol si sa... sau mai degraba un prezentator de la Discovery, unul din aia cu voce misto, pe care stai sa-i asculti fascinat si vrajit de modul cum povestesc povesti.
 |
| Whiskey |
Profesorul a spus in seara aceea povestea whiskey-ului cu un perfect accent britanic. Nici macar n-am putut fi atent la poveste. Eram fascinat de voce si de accent. Reusise sa ma vrajeasca si pe mine. M-am tot intrebat dupa aceea, sau mai degraba, influientat de amicii binevoitori care nu-l prea aveau la suflet, daca „subiectul” ii fusese servit. Dar nu, n-avea cum. Imposibil. Totul a fost perfect firesc – baietii beau whiskey in bucatarioara locuintei in care se tineau cursurile si, uneori, practicile de tango argentinian. De aceea ne si stransesem acolo – pentru ca eram toti tangoisti. Cercul oamenilor norocosi. Sau mai putin norocosi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu