Am participat de curand la o discutie oarecum interesanta. Multe puncte de vedere… unele “trase de par” – eternul rigor mortis al “propriei pareri personale”, adica incapacitatea de a vedea lucrurile si din alta perspective decat cea a egoistului sine. Totusi conversatia ajunge la un punct important de care o sa ma leg. Cineva intreaba “dar la milonga asta o sa fie si ai nostri sau…”. Raspunsul meu de “pacifist” a fost: “nu exista ai nostri sau ai lor”. Apoi, dupa o scurta pauza, redevenind sincer cu mine insumi, am adaugat: „bine, exista!”.
Deci, EXISTA! Exista „ai nostri”, exista si „ai lor”. Mai ciudat e ca, reflectand acum „la rece”, imi dau seama ca, printre „ai lor” mai sunt si de-ai nostri (bine, ca sa fim onesti pana la capat ar trebui sa recunoastem ca, scuzati cacofonia astfel evitata, „cu toti de la Ram ne tragem” adica, primii pasi de bebelusi de caminar cam de la Dan si Amalia... ma rog, nu intru in prea multe detalii pt ca isc controverse aiurea). Revin, „printre ai lor sunt si de-ai nostri” inseamna nu neaparat o referire la „origine”, la „brand”, la „made in” (mai degraba „made of”). Asadar, nu conteaza cine te-a initiat ci ... „important e cat si cum gandesti”. Si poate, vorba reclamei care zice ca nu conteaza destinatia (tinta) ci „the jurney itself”, ar fi interesant sa aflam cum au ajuns acestia „de-ai nostri”, ce si cand s-a transformat in ei, unde a fost declicul, ce-i mana pe ei in lupta!
In sfarsit, ce s-o mai dam atata dupa dud, probabil ca ati vrea sa aflati o definitie, niste criterii, ceva elemente si etichete de compozitie, E-uri si alte farafastacuri care l-ar baga pe bietu om (cititi aici atat lider cat si „oamǎ – adica followerita) intr-una din cele doua oale. Dar nu intru in capcana asta pentru ca as deveni propovaduitorul absurdului si inutilului, behaitor inert, scuipator de venin. Intr-un cuvant, m-as transforma un pic intr-un „de-al lor”. Parerea mea e ca... nici nu stiu daca sa zic din pacate sau din fericire... „ai nostri” si „ai lor” exista si punct. Ii vezi, ii deosebesti. Usor! Chestia e ca nici macar nu sunt doua tabere pentru ca, in realitate exista doar „ai nostri” si „restul”. Un cap de pod, o „résistance” si ceilalti.
Ei da! Da! Ai nostri si restul! Nimic in plus, nimic in minus, fara virgula si radical. Totul fix pe fix, scurt pe doi, ura si la gara!
Si, ca sa nu-mi sariti in cap, sunt destui dintre „ai nostri” pe la alte scoli. Inclusiv profi. Aici pot adauga cu bucurie cuvantul „din fericire”! Asadar, cum zice vechiul proverb geto-dac, notres comme les conifere – ai nostri ca brazii! Fara gluma, acum!
... si, mai stiti ceva? stiti ce e si „mai minunat”? Faptul ca uneori si „noi ai nostri” devenim si ne purtam ca „ai lor”. Dar ne trece repede... ca doar de aia suntem tangoisti hard core!
