Personaje:
Arhereu Patavieci
Ivan – portar
Judecatorul
Ela
Diavolul
Scena I
Ivan, Arhereu
Ivan: Numele?
Arhereu: Arhereu.
Ivan: Prenumele?
Arhereu: Patapievici.
Ivan:Cum mă? Arhereu Patapievici! Ce dracu nume mai e şi ăsta?
Arhereu: Numele pe care mi l-au dat mama şi tata.
Ivan: Şi ce mă, mă-ta era sfântă şi tac-tu filosof?
Arhereu: Mama era ţăranca şi tata lăcătuş mecanic la schela petrolieră din comuna învecinată. Pe tata îl chema Arhereu Vasile. La fel şi pe bunicu. Tatălui bunicului meu, străbunicului meu adică, i-a spus lumea Arhereu, pentru că umbla uliţele înfăşurat într-o pânză neagră şi ţinea în mână un toiag din lemn de corn mai mare decât el; urla cât îl ţineau bojogii că vine sfârşitul lumii şi-or să moară toţi proştii. Oamenii i-au spus Arhereu pentru că-l tineu minte pe Arhiereul Episcopiei care venise la ei în sat, îi strânsese pe toţi în curtea bisericii şi-i înjurase şi-i făcuse proşti, blestemandu-i să ardă în focurile iadului pentru că nu voiau să renunţe la Părintele bisericii satului în favoarea ăluia pe care-l vroia el. Patapievici era numele mic al naşului familiei noastre. Eu nu l-am cunoscut niciodată. Pe el nu ştiu de ce-l chema aşa. Aşa se obişnuia odată, să-i dai copilului numele mic al naşului...
Ivan: Aha! Faci pe deşteptu. Oi fi şi tu vreun intelectual. Las că vedeţi voi ce va aşteaptă.
Arhereu: Nu domnule, nu fac pe deşteptul şi nici nu mă consider intelectual.
Ivan: Da cum te consideri?
Arhereu: Nu ştiu, un om ca oricare altul...
Ivan: Las’ că vedem noi cât de „ca oricare altul eşti tu”. Du-te în salonul 39. Treiej noua de ani ai nu?
Arhereu: Da, aveam 39 de ani. Până mai adineauri.
Ivan: Bine, lasă filozofelile, n-am chef de aiurelile voastre intelectualiste de doi bani. Până-n gât sunt satul de ele. Va credeţi toţi nişte destepţi. Hai, valea la 39!
(Arhereu se indeparteza greoi, cu paşi de om bătrân şi bolnav, de postul de control. E distrat)
Arhereu (pentru el): parcă citisem undeva că aici trebuie să intri cu sufletul greu (adică e oarecum obligatoriu să faci asta), ca la Procuratură, şi că nu e deloc nevoie să stai de vorba cu Portarul dar e oarecum indicat. Nu că ar ajută în vreun fel însă... în mersul general al afacerii ar putea avea o oarecare însemnătate. Ce absurd! Kafka a fost cu siguranţă pe aici.
Scena II
Arhereu, Judecatorul (un moşneguţ simpatic cu barbă albă, îmbrăcat în costum uşor de vară tot de culoare albă)
Arhereu: Vă rog să mă iertaţi, nu ştiţi cum aş putea ajunge în salonul 39?
Judecatorul: Treiej noua zici!
Arhereu: Da, treizeci şi noua. Acolo am fost repartizat.
Judecatorul: De către cine?
Arhereu: Portarul de la postul de control a spus...
Judecatorul: Portarul! E un natărău.
Arhereu: ...aveam 39 de ani când...
Judecatorul: E un mare prost!
Arhereu: ... şi bănuiesc că d-aia...
Judecatorul: Idiot de-a dreptul.
Arhereu: Regret, eu nu-l cunosc deloc. Abia l-am întâlnit. Ştiţi cum se ajunge?...
Judecatorul: E prost de-a binelea. Cineva ar trebui să-i facă o plângere. Nătăfleţul! ... chiar eu o să-i fac plângerea. Să-l vedem atunci ce-o să mai zică! Dracu-l ia! Pe el şi blană lui miţoasă plină de purici.
(Judecatorul o ia la sănătoasă în direcţia opusă celei din care venise)
Arhereu (descumpanit): pune-i sare pe coadă Turnătorului! Dacă poţi! Ducă-se! Aici e balamuc. Dar la ce să mă aştept... Deci, salonul 39. Ia să vedem...
Scena III
Arhereu, Ela
Ela: Cu ce vă pot fi de folos?
Arhereu: Caut... de vreo...
Ela: Salonul 39, ştiu!
Arhereu: Da, salonul 39. Cred că m-am rătăcit. Am şi pierdut noţiunea timpului. Orbecăi pe aici de...
Ela: Eu vă pot fi de folos. Vă aştept şi eu de ceva vreme.
Arhereu: Da? Pe mine?
Ela: Da Domnule Arhereu. Sunt aici că să vă conduc în salonul dumneavoastră şi să vă răspund tuturor întrebărilor. Sunt aici doar pentru dumneavoastră...
Arhereu: Pentru mine? Dumneavoastră?
Ela: Desigur, vă stau întru-totul la dispoziţie. Numele meu este Ela. Vă rog să mă tutuiţi.
Arhereu: Vă rog... te rog să mă tutuieşti şi dumnea... şi tu. Dar nu mai înţeleg nimic...
Ela (zâmbind): Păi tu n-ai înţeles niciodată nimic. Bine, nimic concret pentru că marile linii general conducătoare ale vieţii nu ţi-au fost niciodată un secret...
Arhereu (vorbeşte doar pentru el): Delicioasă fată. De unde m-o fi cunoscând? Dar ce mă mir, sunt aici unde multe din necunoscute vor rămâne şi mai necunoscute... iar restul certitudinilor n-au decât să se transforme în incertitudini. Aşa o să le şadă şi mai frumos
Scena IV
Ivan, Judecatorul, Ela, Arhereu
Ivan: Da mult ne mai făcuşi să aşteptăm! Mare deştept te mai crezi...
Judecatorul: Te rog frumos să nu mai scoţi o vorba. Ştii foarte bine că ţi-am făcut o plângere. Consecinţele pot fi incalculabile... şi inimaginabile. Atât pentru tine cât şi pentru noi toţi. Aşa că mai bine taci.
Ivan: Tac eu tac dar... să ne lase ăsta să aşteptăm 1000 de ani aiurea în van. Şi asta doar pentru că se crede el...
Ela: Domnule Ivan, nu-i corect să-l acuzaţi pe Domnul Patapievici. E vina mea că a fost reţinut atât de mult. Dacă e cineva de vină atunci eu sunt aceea.
Judecatorul: ... aiurea în van, 1000 de ani... s-a notat şi asta. Aici în carneţel s-a notat. Încă trei din astea şi-o să te alegi cu o noua plângere.
Arhereu (vorbeşte doar pentru el): Plangere că-n Valea Plângerii. Cui ar ajută? Nimic nu se schimbă oricum. Mie nu mi s-a părut că a trecut chiar aşa de mult timp. Şi nici n-am ştiut că sunt aşteptat. Ela nu mi-a spus şi nici mie nu mi-a trecut prin cap să întreb. Am tot vorbit în timp ce mergeam... fără ca eu să ştiu încotro ne îndreptăm, pe culoarele nesfârşite ale... Văii Plangerii...
(Judecatorul si Ivan se retrag)
Ela, Arhereu
Ela: Sunt CONŞTIINŢA ta!
Arhereu: Tu eşti CONŞTIINŢA mea? Credeam că asta-mi aparţine... de bună seamă că m-am înşelat... (vorbeşte doar pentru el) ca doar stă vie, în carne şi oase, aici în faţa mea... ca persoană de sine statoare. Şi mai e şi frumoasa
Ela: Sunt tot ce ai avut tu mai bun şi mai frumos, tot ce-ai gândit curat şi sfânt, toate înălţimile... culmile, tot absolutul pe care doar l-ai întrezărit... de atâtea ori. Sunt frumuseţea ta completă şi veşnică. Sunt atâtea promisiuni... toate promisiunile pe care ţi le-ai făcut... în van. Sunt creaţia ta, capodopera ta, scena pe care ai evoluat şi pe care ai fost aplaudat de atâţia... în vis. Doar în vis. Sunt atât de reală încât nici visul nu mă poate atinge, defini sau cuprinde în totalitate. Sunt jumătatea ta, dacă vrei... Sunt sufletul tău, în fond... poate. Sunt tu...
Arhereu (lasă capul in jos, vorbeşte doar pentru el) ... de fapt, Ela a uitat să pună la trecut... totul. ERA, ERA, ERA!
Ela: Sunt aici ca să mă vezi, să mă recunoşti, să afli că perfecţiunea ta există, ai atins-o de mult şi a rămas... o „absoluta perfecţiune abstractă” - că tot îţi plac ţie calambururile - şi să afli că n-o să-ţi aparţin niciodată.
Arhereu (tot pentru el): Era!
Ela: Te refuz, te recuz, te acuz... sunt Procurorul tău, sunt Demonul tău... îţi sunt şi Dumnezeu. Totul eu ţi-s! Şi la fel de inaccesibilă pentru tine ca şi pentrul restul muritorilor care te-au conoscut. Conştiinţa ta, înălţimile, visurile perfecte, perfecţiunea ta... şi E A TA, să nu uiţi asta niciodată - ţi-a fost refuzată încă din clipă în care a fost creată, încă din clipă în care tu ai întrezărit-o, din momentul în care m-ai creat pe mine, Ela, frumoasa ta blondă, călăul cu coşiţe aurii, cea care te va purta, cu mila lui Dumnezeu, pe braţe goale, voluptoase, braţe virgine de foc către focurile iadului.
Arhereu: Deja m-ai condamnat...
Ela: Nu EU te-am condamnat! N-aş fi putut face asta niciodată. Uiţi... deja uiţi. Mereu te-ai ascuns în spatele uitării deşi ştiai prea bine ca uitarea nu te va uita. Uitarea nu uită niciodată.
Arhereu: uitarea nu uită... ca să nu existe iertare fără premeditare pentru crimele fără premeditare.
Ela: ... sunt conştiinţa ta, sufletul tău, jumătatea ta. Cum să te condamn eu dacă n-ai fi făcut-o tu singur deja! Demult ai ales calea asta. De la început. Din clipa în care m-ai conştientizat. Din momentul în care m-ai creat şi...
Arhereu: şi „te-am refuzat celorlalti”... ŞTIU. ŞTIU, CREZI CĂ EU NU ŞTIU! Te-am refuzat celorlalţi aşa cum nu mi te-am îngăduit mie însumi.
Ela: Văd ca ştii. Sunt puţin surprinsă.
Arhereu: Ştiu prea bine. Doar tu eşti eu şi eu sunt tu. Două jumătăţi de nedespărţit. Două completări abstracte ale unui tot... cupa şi nectarul dulce... cupa eram eu, tu erai nectarul. Dulcele nectar... pe care n-am vrut să-l cuprind, să-l primesc deşi mi-era destinat. Nu te-am dăruit nimănui, nimeni nu şi-a muiat buzele în... Am amăgit pe atâţia cu promisiunea... câţi nu au visat la cupa asta, la promisiuni, la mine.
Ela: Filosofezi iar, dragul meu. Vezi să nu te audă Ivan.
Arhereu : Să-l ia dracu pe Ivan. Ce poate să-mi facă?
Ela: Uiţi unde te afli. Aici se pot întâmplă multe... şi de cele mai multe ori, dacă se întâmplă aici lucruri, asta nu va fi deloc în favoarea ta.
Arhereu: Perfect Kafkian.
Ela: N-are rost să te plângi, eşti aici aşa că...
Arhereu (doar pentru el): Cât de absurd! Acum, la capătul drumului... Tot ce aveam eu mai bun să-mi fie refuzat. Să fiu golit de... Şi eu cu ce-o să mai rămân?
(Judecatorul si Ivan revin)
Judecatorul: Să nu mai rămânem aici. Suntem în foarte mare intarzaiere. Vă rog... Ela, scumpa mea, spune-i domnului de la 39 că suntem în foarte mare intarzaiere.
Ela: Da, domnule Judecător, mergem de îndată. A fost un mic moment de reflecţie... filosofică.
Arhereu (doar pentru el): Ia te uită, moşulică asta e Judecatorul.
Ivan: r-ai al dracu cu filozofelile tale cu tot.
Ela: Te-am auzit domnule Ivan. Nu-i frumos să înjuri ca un birjar de faţă cu doamne.
Judecatorul: Fi-r-ai al dracu... s-a notat şi asta la carneţel.
Ela: Să intrăm, dragul meu.
Arhereu (tot pentru el): Sa intrăm Ela, să intrăm. Nu de asta suntem aici. Ce mai sală de salon! Măcar e luminat şi aerisit totul. Nimic Kafkian de data asta. Curat şi aerisit. Şi spaţios... Frumos loc unde să-ţi găseşti... dreptatea nedreptăţilor comise... (se trezeste vorbind) Sau nedreptatea dreptăţilor comise...
Judecatorul: Aţi spus ceva, domnule...
Ela: Arhereu. Numele dumnealui este Arhereu.
Judecatorul: Da, desigur Ela, desigur... Domnul Arhereu... de la treiej noua. De asta suntem aici.
Arhereu: Îmi cer iertare. N-am spus nimic demn de menţionat. Gândeam cu voce tare.
Ivan: Al dracu gânditor!
Ela: Domnule Ivan, va rog eu!
Judecatorul: Gânditorul dracului... s-a notat pe carneţel, s-a notat şi asta!
(Ivan si Judecatorul o iau ȋnainte)
Arhereu (doar pentru el): Dacă el e Judecător şi ăstălalt doar Portar de ce mama mă-sii nu-l pune odată la punct! Ce-l tot ameninţă cu Plângerile şi cu carneţelul?
Ela: De fapt sunt cei mai buni prieteni. Şi ei sunt două jumătăţi ale aceluiaşi tot... mă rog, într-un fel.
Arhereu (surprins): Ce faci Ela, îmi citeşti gândurile?
Ela: Eu sunt tu şi tu eşti eu!
Arhereu: Încep să înţeleg. Totuşi, ce-o să se întâmple acum?
Ela: Ssst, mai încet! Portarul o să citească Procesul Verbal al Procesului, vor intra apoi membrii juriului, pe urmă martorii. Tot ce trebuie, ca la carte. „The works, cum zic zimbabwenii!”.
Arhereu (cu nostalgie): cum zic zimbabwenii! Era nostimă vorba asta a mea, nu?
Ela (chicoteşte): Aveai multe.
Arhereu (tot pentru el): Prea multe. Aveam prea multe vorbe de duh.
(Ivan, Judecatorul isi ocupa locurile in sala de judecata; Ela Si Arhereu inca nu)
Ivan (citeşte mecanic):...salonul 39...procesul verbal numărul 1 al Procesului Suprem... inculpat Arhereu Patapievici, numele tatălui Vasile, numele mamei... prezidează Judecătorul... procuror Ela...
Judecatorul: Mulţumesc Ivan. Văd că poţi fi şi om de înţeles. Dacă toată lumea concordă şi e de acord...
Arhereu (mergand spre locul lui – doar pentru el): E nostim Moşulică, „daca toată lumea concordă şi e de acord” - de parcă s-ar putea împotrivi cineva
Judecatorul: ... declar deschis Procesul. Să între Juriul.
Arhereu (tot pentru el): Una, două, trei... stai puţin, parcă?...
Ela: Da, o cunoşti!
Arhereu: Am uitat cum o cheamă.
Ela: Normal că ai uitat. Uitarea însă nu te-a uitat pe tine.
Arhereu: Ela, te rog, te rog eu! Doar mă cunoşti, îmi ştii mintea mea zăpăcită.
Ela: Sst, mai încet. Ramona.
Arhereu: Daaaaaaaa, aşa e! O uitasem. Când aveam 19 ani... sau 18.
Ela: 16! Mai încet, te rog. Deranjăm Procesul, îl înfuriem pe Ivan mai mult decât e nevoie.
Arhereu: Uite-o şi pe... i-am uitat şi ei numele dar îmi amintesc faţa şi buzele. Nu le-am uitat niciodată.
Ela: Primul sărut, domnule Cuceritor de Inimi. Seara de bairam de ziua Roxanei Muller, clasa a IX-a de liceu, scena Balconului, stele, poveşti, primul sărut şi al tău şi al ei. Foarte romantic. Andreea se numea.
Arhereu: Da, aşa e! Andreea... toată viaţă m-am întrebat ce s-a ales de ea.
Ela: Acum o să afli. Uite-l şi pe...
Arhereu: Gabriel. Primul meu „cel mai bun prieten”. Pe Picu... tot slăbănog a rămas. Mateescu a chelit. Nu se poate! E şi ea! „Prima mea”.
Ela: Păi nu putea lipsi. Ai uitat cum o cheamă, nu?
Arhereu: Ce s-a mai schimbat! S-a mai îngrăşat. Era o schiloadă.
Ela: Ileana se numea. Ce te-a mai iubit.
Arhereu: M-a iubit? Dar nu mă cunoştea deloc. Nu se poate, uite-o pe Carmen!
Ela: Da, fata pe care o „lua viscolul pe sus” cum zicea amicul nostru Tov. Popa.
Arhereu: Tov. Popa... ce se mai enerva când îi ziceam aşa...
Ela: O lua viscolul pe sus dar nimic n-o oprea să ajungă la tine.
Arhereu: Lucia! Fata cu brăţările de argint şi mâna aşa de frumoasă. Mâna şi brăţările alea...
Ela: De la primul tău curs de la facultate.
Arhereu: Da, facultatea...
Ivan (care a tras cu urechea): Las că te trimitem noi la dracu cu tot cu facultăţile tale în spinare.
Ela: Domnule Ivan, vă rog să vă controlaţi. Nu puteţi folosi un astfel de limbaj atunci când sunt şi eu prezentă. Domnule Judecător, vă rog!
Judecatorul: Linişte în sală, aaa, în salon! facultăţile dracului în spinare... nicio grijă Doamna Procuror, nu mi-a scăpat niciun cuvinţel. Ştim noi cum să aranjăm treb’şoarele astea. Nicio ...
Arhereu: (doar pentru el): Cum dracu să mai aranjezi aşa ceva? Sunt pe puţin 300 de... juraţi. Toţi juraţi să mă cureţe
Ela: De ce crezi asta?
Arhereu: Păi... de ce mi-ar vrea cineva binele?
Ela: De ce ţi-ar vrea cineva răul?
Arhereu: Ela, acum cine filosofează? Vezi că te aude Ivan şi...
Ela: Ivan e un delicat.
Arhereu: Păi am susţinut eu vreodată contrariul? Figură lui ce „transpiră” bădărănie prin fiecare por denotă gingăşia sa sufletească, nu?
Ela: Nu judeca fără să cunoşti.
Arhereu: Şi, mai ales, nu-ţi judeca judecătorii (doar pentru el): N-o să-i judec, Ela, n-o să-i judec! Stai liniştită. Toată viaţă mea am făcut numai asta: n-am judecat, n-am condamnat, n-am pus sentinţe
Judecatorul (care-si continuă discursul de incepere a Procesului) ... sentinţa va fi deosebit de severă dacă îl veţi găsi vinovat pe inculpat aşa că rog membrii juriului să fie deosebit de atenţi şi de o imparţialitate exemplară...
Arhereu (tot pentru el): Iar mă faci să râd, Judecătorule! Cum ar putea fi EI imparţiali? I-aţi strânsa aici pe toţi cei care mi-au fost borne în viaţă, toţi care au contat, care au avut un cuvânt de spus, care m-au influentat
Ela: Dar mai ales tu pe ei!
Arhereu (trezit din monolog): Ce-ai spus Ela?
Ela: Sunt aici toţi cei pe care i-ai influenţat, toţi cei cărora le-ai schimbat destinul prin faptul că ai fost parte din viaţa lor.
Arhereu: Toţi?
Ela (indepartandu-se de Arhereu spre locul ei in sala de Judecată): Absolut toţi. A durat ceva până i-am adunat pe toţi însă, acum, nu lipeseşte nimeni.
Judecatorul (la finalul discursului) ... cum nu lipseşte nimeni şi toată lumea e prezentă la datorie putem intra direct în subiect. Dau cuvântul Doamnei Procuror.
Arhereu (pentru el): Ela, ai milă! Ai milă de mine. Ai milă de noi
Ela (işi intră in rolul formal): Domnule judecător, doamnelor şi domnilor juraţi. Observ în rânadurile dumneavoastră, doamnelor şi domnilor juraţi, mirare, nedumerire. Poate, unii dintre dumneavoastră, nici nu ştiţi de ce va aflaţi aici. Poate, unii dintre dumeavoastră, nici nu ştiţi unde va aflaţi. Cu siguranţă însă toată lumea l-a recunoscut pe cel care se află în faţa dumneavoastră. Pe cel chemat aici sa fie judecat, să-i fie puse în balanţă binele şi răul, crimele comise şi lucrurile sfânte pe care le-o fi făcut la viaţa lui. Eu îi voi fi atât acuzator cât şi apărător....
Arhereu: Acuzat de propria conştiinţă!
Ela: Da, domnule Arhereu Patapievici. Propriia conştiinţă este Procurorul care vă acuză! Nu o să mă justific în faţa dumneavoastră...
Arhereu: Ela, eşti tot ce am eu mai bun! Cum se poate ca tot ce are un om mai bun în el să-i devină Inchizitor?
Ela: Domnule Arhereu, aici sunt Doamna Procuror. Uitaţi unde va aflaţi.
Arhereu (gândind cu voce tare): Unde mă aflu? Unde dracu mă aflu? Ce e aici? Ce-i locul ăsta absurd şi cumplit? I-aţi strâns pe toţi să mă judece, să mă toace mărunt, să mă trimiteţi la dracu
Ivan (absorbit de buchiseala in registrele lui): La dracu-n praznic o să ajungi!
Arhereu: Lasă-mă şi tu, Ivane!
Judecatorul: Linişte în sal... on! ...în salon! Linişte vă rog. Continuaţi, doamna Procuror.
Ela: Mulţumesc Domnule Judecător. Am să continui. Domnule Arhereu, nu o să mă justific în faţa dumneavoastră însă...acesta nu este un Proces obişnuit. Nu oricine are parte de o asemenea... concluzie. Nu pentru oricine se fac atâtea eforturi şi se aşteaptă aşa mult timp, se administrează atâtea probe, se aşteaptă disponibilizarea atâtor juraţi şi martori. Nu oricine este primit într-un salon... Avem de tratat, doamnelor şi domnilor juraţi un caz special. Aţi fost un om deosebit, domnule Arhereu Patapievici. Dovadă sunt eu, Procurorul dar şi Apărătorul dumneavoastră. Dovadă stau şi toţi juraţii aici de faţă. Atât de mulţi... Dovadă vor sta şi sutele de martori care vor depune mărturie atât în favoarea cât şi împotrivă dumneavoastră. La sfârşit decizia va fi cea care va fi. Nu pot eu să mă pronunţ încă de pe acum. Ne aşteaptă un drum lung, anevoios. Un proces dificil şi special pentru un caz extrem de special. Marea majoritate... cea mai mare parte a celorlalte Procese sunt mult mai concise, mai simple şi de durată mult mai scurtă. Există clar un judecat... sau inculpat dacă preferaţi, există şi câţiva juraţi, câţiva martori, există şi un mărunt judecător (dar mărunt, domnule Arhereu, un judecător cu j mic, nu un Judecător Suprem cum aveţi dumneavoastră onoarea să beneficiaţi la Proces)...
Arhereu (pentru el): ca să vezi, moşulică Turnător nu-i doar Judecător ci Judecător Suprem
Ela (continuandu-si discursul): ... există şi cerberi pe post de badiguarzi analfabeţi şi nu un adevărat Portar - domnul Ivan, aici de faţă - cum aveţi dumneavoastră onoarea să beneficiaţi la Proces...
Arhereu (tot pentru el): si Ivan Turbincă ăsta e mai Portar decât toţi Portarii din lume! Trebuia să-mi dau seama după blana lui miţoasă plină de purici
Ela: ... şi există îndeobşte şi un Procuror sau un Apărător. Observaţi subtilitatea Domnule Arhereu?
Arhereu: Adică nu există şi unul şi altul, asta vrei... doriţi sa spuneţi?
Ela: EXACT! Nu numai că există DOAR un Procuror sau DOAR un Apărător însă, aproape niciodată nu există şi unul şi celălalt întruchipat de aceeaşi persoană. Muritorii de rând nu au parte de o asemenea „abundenţă de complexitate” ale sufletului, minţii, trăirilor şi, prin urmare, acţiunile lor, interacţiunile lor cu cei din jur nu crează fapte deosebit de complexe care să influenţeze în mod hotărât şi definitiv destinul şi soartă atât de multor persoane. Şi chiar dacă le influienţează, aceste acţiuni, interacţiuni sau înrâuriri - dacă îmi acceptaţi acest termen - asupra destinului lor şi a celorlalţi cu care intră în contact, sunt destul de clare: în alb sau în negru. Rezultatul va fi unul pozitiv sau unul negativ. O faptă bună sau una rea. Un destin influenţat pozitiv sau unul influenţat într-un mod negativ. Sentinţa va fi destul de uşor de pronunţat în acest caz. La fel şi rechizitoriul Procurorului sau strategia de apărare a Apărătorului. E simplu pentru toată lumea; oameni simpli, Procese simple, sentinţe simple...
Arhereu: Pedepse simple.
Ela: Ei da, aţi intuit corect. Şi pedepsele sunt simple. Vedeţi dumneavoastră, oamenii... cea mai mare parte a lor sunt oameni simpli, normali, mediocrii, cu personalităţi şi conştiinţe şi dezvoltări ale conştiinţelor pe măsură.
Arhereu: Adică au conştiinţe simple, normale şi mediocre.
Ela: Exact. Aceşti oameni pot fi buni sau răi. În genere sunt oameni răi dar cine stă să le ţină acum socoteală...
Ivan (nu pare a da atenţie celor discutate absorbit de buchiseala lui): Io! uite colea-i trec pe răboj. E o buchiseală a dracului de grea. Nu se termină niciodată.
Judecatorul (ȋmpaciuitor): Da Ivan, ştim, cunoaştem cu toţii şi apreciem cu toţii importanţa muncii tale. Continuaţi doamna Procuror.
Ela: Va mulţumesc domnule Judecător. Spuneam ca oamenii simpli fac fapte pe măsură; bune sau rele - care influenţează ȋn bine sau rău destinul altor persoane. Asta ne interesează pe noi aici! Sau asta ne interesează în mod deosebit în cazul oamenilor simpli. Cât au influenţat în bine şi cât în rău destinul altor oameni cu care au intrat în contact... direct sau indirect - dar acest lucru importă mult prea puţin. Dacă omul acesta a fost un om bun şi a făcut cu preponderenţă fapte bune influenţând în mod pozitiv sau chiar la modul neutru, direct sau indirect, destinele semenilor, faptele sale vor vorbi de la sine. Prin urmare în cadrul procesului sau, acel om bun va avea parte de un Procuror...
Arhereu: Un Acuzator?
Ela: Exact. Conştiinţa sa îi va fi principalul Acuzator. Cine altcineva ar putea vorbi la modul cel mai onest, complet şi corect despre consecinţele negative sau părţile rele ale faptelor pozitive ale acelui om bun? Cine altcineva decât Conştiinţa te poate Acuza cu mai multă onestitate, râvnă şi succes?
Arhereu: Iar faptele bune vor vorbi de la sine lundu-i apărarea.
Ela: Desigur. Atât faptele bune cât şi omul însuşi vor juca rolul de Apărător.
Arhereu: Şi oamenii răi? Ei vor avea parte de un Proces cu a lor Conştiinţă pe post de Apărător?
Ela: Foarte adevărat. Faptele rele vor vorbi de la sine, martorii, probele, documentele, crimele vor „urla” singure relele şi nedreptăţile comise. Totul îi va fi împotrivă şi atunci...
Arhereu: Cine altcineva să-i ia apărarea mai bine decât propria Conştiinţa care-i cunoaşte toate dedesupturile resorturilor sufletului şi minţii lui de om rău?
Ela: Cine altcineva?
Ivan (absorbit de ale lui): ... pe răboj le trecem pe toate. A dracului buchiseală, v-o spui io...
Judecatorul: Linişte în sală... aaaaaa, în salon! Continuaţi.
Ela: Aceste Procese ale oamenilor simpli sunt... ei bine, simple! Expeditive, concise, sumare dar corecte. Nimeni nu are a se plânge...
Arhereu (mai mult pentru el): Că doar suntem în Valea Plângerii.
Ela: Am să mă fac că nu am auzit ultima dumneavoastră replică, domnule Patapievici.
Judecatorul: S-a întâmplat ceva doamna Procuror?
Ela: Nu s-a întâmplat nimic domnule Judecător. Inculpatul e un mare amator de calambururi şi vorbe de duh şi se pare că-l mânca limba să...
Ivan (devenind atent): Poate l-o mânca şi spinarea că-l scarpin eu acuşi.
Ela: Domnule Ivan, sunt sigur că nu e cazul să adoptaţi asemnea atitudine... sau măsuri. Am să continui. Sentinţele sunt întotdeauna corecte. Niciodată nu a existat vreun recurs sau Plângere. Cel puţin eu nu am descoperit aşa ceva în arhivele Purg... Văii Plângerii, cum a numit cineva cu inspiraţie acest loc. Şi le-am studiat îndelung.
Arhereu: Nu s-a plâns nimeni, niciodată?
Ela: Nu din câte ştiu eu. Poate acum realizaţi gravitatea actului întreprins de Judecător în momentul în care a înaintat Plângerea împotrivă Portarului.
Arhereu: Îmi pare sincer rău.
Judecatorul (stânjenit): Ne-am îndepărtat de la subiect... de la procedură, doamnă Procuror.
Ela: Da, domnule Judecător, revin. V-am descris ce se întâmplă în cazul proceselor simple. Există altele şi mai simple, există procesele plate...
Arhereu: Ale muritorilor plati?
Ivan (redevenit absent): Zeamă lungă, ciorbă chioară... mi s-a făcut foame...
Judecatorul: Linişte!
Ela: Da, Procese „zeamă lungă” sau „ciorbă chioră”, cum le-a spus Ivan - se pare că aşa li s-a împământenit numele. Sunt oameni care nu fac nici bine, nici rău. Oameni terni, fără personalitate, fără „sare şi piper”. Astea-s procesele cele mai plictisitoare, cu Apărătorii şi Acuzatorii cei mai plictisitori, cei mai terni, cei mai plaţi din câţi există, cu Judecători, martori şi juraţi care moţăie în săli, cu cerberi care sforăie de-a binelea... sentinţele se dau pe bandă rulantă. E mai mare râsul să asişti la semenea Procese.
Arhereu (mai mult pentru el): de-a dreptul gazoase... hazoase, sunt sigur!
Ela (mai mult pentru ea): Of, ȋnca un „mot”...
Ivan (nu dă impresia ca e atent la ce se discută): se crede el mai cu moţ ...
Arhereu (pentru el): Mot, domnule Moţăit, mot... vorba de duh, nu moţ! (adresandu-se tuturor) Cred că înţeleg, Ela... doamna Procuror. Marea majoritate a oamenilor au parte de procese simple pentru că ei sunt oameni simpli. Lucru asta ar trebui să fie un fel de bonus, după părerea mea, însă...
Ela: Exact. Procese simple pentru oameni simpli. Problema diabolică intervine în cazul oamenilor perfecţi...
Arhreu: Nu există oameni perfecţi.
Ela: Vă contrazic domnule Arhereu. Există oameni perfecţi! Aşa cum există creaţii artistice desăvârşite, creaţii muzicale care-ţi taie respiraţia, opere literare neînchipuit de frumoase, poezii capabile să te transfere în alte universuri... poate cuvântul, termenul de „om perfect” nu e bine ales întrucât naşte întotdeauna controverse... să le spunem atunci oameni desăvârşiţi, oameni „luminoşi”. Ei există. Dumneavoastră aţi fost un om desăvârşit. Un om luminos...
Arhereu (mai mult pentru el): O promisiune continuă. Continuu neîndeplinită.
Ela: Aţi identificat cu cea mai mare precizie esenţa problemei noastre diabolice; promisiunea neîndeplinită a omului perfect! Vedeţi dumneavoastră, sunt cazuri absolut halucinante şi fascinante prin numărul imens al destinelor influenţate în rău sau chiar curmate, cazuri al căror rechizitoriu... de fapt, dosar ce cuprinde strategia de apărare, are doar câteva file dactilografiate. Am rămas stupefiată când am citit că Procesul lui Hitler a durat fix 37 de minute. Nu era nimic complex, nimic neobişnuit. Crimele au vorbit de la sine, Conştiinţa lui - un Apărător destul de interesant - n-a avut prea multe de adăugat, nici Hitler însuşi n-a spus prea multe (se pare că-i cam dispăruse talentul oratoric) aşa că sentinţa s-a pronunţat extrem de rapid. Cel mai simplu dintre cazuri!
Arhereu (puţin revoltat): Spre deosebire de cazul meu care-i „diabolic” şi „cel mai dificil” dintre cazuri întrucât eu nu m-am obosit să ajung un dictator în fruntea unei naţiuni însetată de sânge şi de dorinţa răzbunării şi n-am coordonat sistematic condamnarea la moarte a milioane şi milioane de copii, tineri şi bătrâni. Absurd!
Ela: Sunteţi ironic, domnule Arhereu, şi asta nu ştiu dacă va ajută. Noi toţi ştim că dumneavoastră realizaţi gravitatea faptelor comise. E oare nevoie sa va întreb ce este mai grav... mai greu de pus în cumpănă, mai dificil de judecat: un nebun care a ucis cu sălbăticie sau un om luminat, un om perfect care nu şi-a îndeplinit niciodată menirea? Ce va fi mai dificil de pus în cumpănă?... Oamenii răi, criminalii, dictatorii, însetaţii de sânge ai umanităţii nu sunt o aberaţie a istoriei, o greşeală. Sunt un produs concret, „regulat”, „statistic” al firii noastre. Oamenii, în esenţa, sunt răi, sunt proşti, sunt mediocrii, sunt confuzi, dezorientaţi, pierduţi, vanitoşi, egoişti. RĂI! Ei vor există dintodeauna şi vor constitui marea majoritate todeauna. Dar oamenii speciali, luminoşi? Oamenii perfecţi!... Şi atunci vin şi va întreb iar. Ce va fi mai dificil de pus în cumpănă? Milioanele de morţi - consecinţe fireşti şi de neevitat ale răutăţii intrinseci şi „natural - statistice” a oamenilor - sau zecile, sutele, miile, zecile de mii, poate chiar milioanele (o faptă „luminoasă” are „replici” nebănuite şi se propagă într-un mod perpetuu) de oameni NEINFLUENŢAŢI, ale căror destine NU AU PRIMIT CEVA POZITIV pentru că puţinii oameni perfecţi REFUZĂ să-şi îndeplinească menirea, să-şi ducă la bun sfârşit promisiunea?
Arhereu (oarecum descumpănit): Eu nu mi-am refuzat menirea, mi-am purtat crucea până la capăt.
Ela: CRUCEA? Dumneavoastră vorbiţi de CRUCE? Cum puteţi să începeţi să va gândiţi la... să va comparaţi cu... care a fost crucea dumneavoastră? O confundaţi cu „nefericirea artistică” în care aţi preferat să „băltiţi” ani şi ani de zile până când nimic nu s-a mai ales de...
Arhereu: Nefericirea realizată pe fondul unei ferciri realizabile e o cruce cu o greutate care nu poate fi neglijată.
Ela: Sunteţi ironic dinnou şi... preferaţi „carcase” filosofice etanşe unor exprimări naturale, cursive. Dar nu-i nimic. Two can play this game...
Arhereu: Destul! Sunt obosit. Prea obosit. Nu mai pot. Nu mai am răbdare. E prea mult. M-aţi aşezat aici pe un piedestal ce aduce mai mult a eşafod... m-aţi adus aici în locul ăsta absurd că să-mi scoateţi pe nas, să mă judecăţi şi să mă condamnaţi pentru ceea ce eu NU AM FĂCUT! Deşi e absurd, înţeleg. Înţeleg şi de data asta. Înţeleg, Ela...
Ivan (redevnind atent): E Doamnă Procuror pentru tine.
Arhereu: Da, Ivan. Ai dreptate şi tu. E doamnă Procuror... înţeleg. Ştiu... Am ştiut dintotdeauna... nu am avut niciodată de ales. Nu am avut scăpare. Am să-mi port crucea nefericirii până la capăt. Bucuria şi fericirea mi-au fost refuzate. Nu doar eu am fost acela care nu a vrut să soarbă din bucurie, din fericire. Altcineva mai puternic decât mine s-a împotrivit tot timpul. Aşa e destinul unora. N-am înţeles şi niciodată n-o să pot înţelege. Aşa cum nici noi - toţi - aici, nu vom înţelege. Problemele astea nu au răspuns, nu-şi găsesc rezolvare niciodată. Am fost o „promisiune continuă”... poate cea mai frumoasă dintre promisiuni pentru atâţia oameni, pentru cei mai mulţi dintre toţi cei de faţă. Văd aici prieteni, foşti prieteni, oameni de care nu-mi mai amintesc dar care ştiu că au reprezentant ceva, odată... demult. Văd foste iubite ale maturităţii sau iubite de adolescenţă... fosta soţie... mi-am văzut părinţii, fraţii, prietenii copilăriei. Sunteţi toţi aici... toţi care aţi contat...
Ivan (fară a da importanţă celor ce se discută): O mie de ani a durat că să-i adunăm pe toţi.
Arhereu: O mie de ani, Ivan. Un mileniu... atât de mult... i-aţi strâns pe toţi aici că să mă judece... nu vreau să mă apăr. Nu-mi pasă ce se va întâmpla cu mine. Voi fi condamnat. Asta se va întâmpla cu siguranţă. Nimeni nu poate scăpa oricum. Voi fi judecat şi condamnat pe vecie pentru că nu am dat mai mult... mai mult, mai mult, şi mai mult! ENORM! TOTUL! Pentru că nu m-am golit, nu m-am stors, nu m-am secat de tot ce aveam mai bun şi nu le-am pus în faţă lor... în faţa voastră, că să va infruptaţi... din mine... să benchetuiţi, să petreceţi, să jubilaţi, să va bucuraţi... şi voi... măcar o dată. Să nu mai simţiţi că sunteţi... obişnuiţi, perfect egali unul cu celălalt, cu nimic deosebiţi faţă de restul. Să simţiţi şi voi că sunteţi „luminaţi” măcar pentru o secundă... e vina mea că... nu m-am aşezat dinaintea voastră să va infruptaţi... mai mult... acum aveţi ocazia... dinnou... şi pe săturate... n-am refuzat niciodată! Nu v-am reuzat niciodată... Nu m-am dat nicio clipă înapoi. ASTA A FOST CRUCEA MEA! ASTA AM PURTAT CU ATÂTA DURERE ŞI CHIN ŞI... PLĂCERE ÎN SPATE. Cu ea am urcat de atâtea ori GOLGOTA vieţii mele. Pe oricine am întâlnit... nu l-am dat la o parte. Din mine a putut să guste oricine a vrut! Asta e vină mea! Asta e crimă mea? Am dat prea mult? Prea puţin!? VOI, cei din juriu, uitaţi-vă în ochii mei, în sufletul meu, uitaţi-vă la mine... uitaţi-vă în trecut şi spuneţi sincer că eu v-am dat prea puţin... şi spuneţi sincer că eu nu am însemnat ceva luminos... în viaţa voastră banală... şi spuneţi sincer că a fost prea puţin... şi ... SPUNEŢI SINCER MERITAŢI...
Scena V
Ceilalti, Diavolul
Diavolul (doar vocea – nu se vede pe scenă): Hahahahahahaha!
Arhereu (doar pentru el): ce râs drăcesc!
Judecatorul: Linişte în sal...!
Ivan (se trezeşte din moţăială): Linişte bă că-ţi dau una după ceafă!
Ela: Domnule Ivan, vă rog să vă abţineţi...
Judecatorul: Nicio grijă, se consemnează! „dupa cefa, una”...
Diavolul (ramane ascuns in continuare): Devine patetică treaba! Miau ham schiau schiu chiu zdup zdop poc trosc iha beeeeaaa buuuu buhuuuu buhuhuuuu yodlee hu huuuuu!
Arhereu (foarte confuz): ce dracu!
Judecatorul (confuz si el): Ivane... aaaa... domnule Portar, puţină decentă, suntem în sală... aaaa, în salon.
Ela (destul de confuză şi ea): Domnule Ivan, va rog eu, puţină decenţă... indiferent de ce aţi mâncat la prânz... sunt şi doamne de faţă!
Ivan: Da n-am fost eu! Zău aşa. Intelectualul!... Intelectualu dracu las că te aranjez eu acu o data pentru...
Ela, Judecatorul (surprinşi): IVANE!
Scena VI
Arhereu, Diavolul, (mai apoi) Ivan, Ela, Judecatorul
Arhereu (ridicandu-se greu de pe jos, se freacă la ceafă): ce dracu!... au! Au, auuuuuu! Uiuuu, ce ameţesc! Bine mă mai păli miţosu. Credeam că, în starea mea, e imposibil să mai schimb programul da cred că am rămas fără semnal...
Diavolul (ȋn spatele lui): Jumătate de oră!
Arhereu (surprins): Cum? Cine eşti dumneata?
Diavolul: Ai fost „pe programul doi” fix jumătate de oră. După ceas!
Arhereu: Nu înţeleg. Adică înţeleg... m-a lovit Ivan şi apoi mi-am pierdut conştiinţa, aaa...
Diavolul: Hahahahahahhaha! Că bine zici! Chiar ţi-ai pierdut conştiinţa.
Arhereu: Am vrut să zic „cunoştinţa”... pe Ela!? Am pierdut-o pe Ela?
Diavolul: I-am expediat... un departament mai jos. Pe ea, pe moşulică şi pe portar. Portarul mi-era cel mai simpatic. Măcar el era autentic...
Arhereu: Cum să nu! Natural sută la sută. Ce-i în guşa şi-n căpuşă! Mă rog... guşa, ce-i drept, avea, căpuşe, nu cred. Avea purici.
Diavolul: Hahahahahaha! Eşti nostim musiu.
Arhereu: Eram.
Diavolul: Lăsaţi... nu e nevoie să ne plângem de milă. Se putea şi mai rău.
Arhereu: Mai rău de atât?
Diavolul (ghiduş): Mai bine de atât? Mai rău de-atât, mai bine de-atât! Atât şi cu atât dau un atât şi mai mare. Bine şi cu rău dă rău. Rău! Bine rău!
Arhereu: Va rog sa mă iertaţi, cine sunteţi dumneavoastră? (doar pentru el): cine dracu mai e şi asta?
Diavolul: Cine-s eu, cine-s eu? Da ce importă cine-s eu! Te scăpai de belea, asta contează. Te scăpai şi de data asta. Restul au zbughit-o oricum...
Arhereu: Înţeleg. De fapt nu înţeleg! (auuu, bine m-a mai potcovit Ivan) Nu înţeleg deloc. Moşulică era inofensiv, Ivan începuse să devină simpatic, Ela... mi-era dragă (cred!). La compania unora din juriu aş fi renunţat cu plăcere însă... mai ales că mă vedeam în ochii lor...
Diavolul: Hahahhaha... ca un berbec perpelit în proţap. Ştiu. Am văzut şi eu asta.
Arhereu: Aţi văzut asta?
Diavolul: Mie nu prea-mi scapă lucruri. Dar nici asta nu importă. Ce importă e că... ţi-era dragă Ela? Scândura aia?!
Arhereu: Era tot ce aveam eu mai bun.
Diavolul: Era pe mine!
Arhereu: Ela era pe dumneavoastră? ... şi nu-i deloc scândură!
Diavolul (şiret): Am vrut să zic: „era pe dracu”. E’te fleoşc, că doar n-o fi vreo Marilyn Monroe.
Arhereu (doar pentru el): asta-i dus! L-o fi ciocănit şi pe el Ivan
Diavolul (ȋntâmpinându-i cordial pe ceilalţi): Ivan! Aaaaaa! bine ai venit dragul meu Ivan. Ce bine-mi pare să va revăd domnule Judecător. Ela!
Ela (adresandu-se mai mult celorlalţi): Aşa ceva e inadmisibil...
Judecatorul (catre Diavol): Domnul meu, lucrurile astea nu se fac în modul asta. Aţi încălcat procedura. Există riscul înaintării unei plângeri. Şi pe bună dreptate.
Ela (ignorandu-l in continuare pe Diavol): E inacceptabil...
Ivan (absent, ȋntre timp a ȋnceput sa buchisească): Numai intelectualii-s de vină. Mama lor de gânditori!
Judecatorul: Consecinţele pot fi incalculabile... şi inimaginabile.
Ela: E impardonabil sa se întâmple una ca asta unei doamne...
Arhereu (doar pentru el): da ciufuliţi mai sunt! (adresandu-se tuturor) Ela... doamna Procuror, va simţiţi bine?
Diavolul: Las-o, n-avea grija ei. E rezistentă. Iarbă rea nu piere.
Ela: Domnule, nu permit...
Diavolul: Te rog să mă ierţi, Ela! N-a fost cu intenţie (m-a luat gura pe dinainte)... şi ce-nseamnă fandoseala asta cu „domnule”? doar ne cunoaştem de atâta timp.
Ivan (pare cel mai puţin afectat dintre cei trei; dă impresia ca nu e atent la ce se discută): 1039 de ani!
Diavolul: Bravo Ivan! Stai bine la matematică (stai rău la alte capitole dar... cu atât mai bine pentru mine) totuşi nu sunt chiar 1039 de ani. Sunt ceva mai puţini.
Arhereu: Ela...
Ivan (trezit puţin din moţăială): E doamna Procuror pentru...
Arhereu: pentru mine. Scuză-mă Ivane! Doamna Procuror, îl cunoaşteţi pe acest domn? (doar pentru el): de ce mama dracu mă mai mir? Sunt cretin de-a dreptul: „Ela îl cunoşti pe nenea asta dus cu pluta?” Ce întrebări pun şi eu!
Diavolul: Dacă mă cunoaşte! Normal că mă cunoaşte. Suntem parteneri de afaceri de cea mai... primă speţă. Mână-n mână conlucrăm, cooperăm şi cooperativizam engros. Minţi diabolice...
Ela: Te rog să taci! Nu înţeleg de ce ţi-ai vârât coada în Procesul asta. E inadmisibil!
Judecatorul: Da, cineva ar trebui să înainteze o plângere.
Ivan (revint la obişnuita lui stare de moţăială şi absenţă): Eu doar le trec pe răboj. P-alea rele şi multe.
Diavolul: Ei, şi cu tine acum! De ce mi-am vârât coada? De ce, de nece uite că mi s-a părut interesant s-o fac.
Arhereu: Ela... doamna Procuror, cine-i domnul?
Diavolul: De fapt, mi s-a părut revoltător de-a dreptul. I-aţi strâns pe toţi aici sa-l răstigniţi şi pe mine mă lăsaţi deoparte! E chiar jignitor.
Ela: Nu te-a lăsat nimeni de-o-parte pentru că TU nu ai ce caută de-partea-asta. Eu sunt de-a dreptul revoltată. Domnule Judecător, cineva ar trebui să se ocupe de tot haosul ăsta.
Judecatorul: Desigur. Procedura a fost grav încălcată. Juraţii au luat-o la sănătoasă, care-ncotro a tulit-o.
Diavolul (vădit satisfăcut): Hahahahaha, ca iepurii au zbughit-o!
Ivan (pare iar mai dezmorţit): Te pomeni că tot io trebe să-i adun cu arcanu. A nu! Asta-i prea de tot. Sta-ţi-ar in gât mintea de intelectual a de pe urmă !
Diavolul (nebăgându-l in seamă pe Ivan) : Şi cum să nu am ce căuta de partea asta? Hai că asta-i bună! păi nu de-aia ajung ăştia aici.
Ela: Nu hotărăşti tu de ce ajung ei aici. Nu hotărăşti tu verdictul şi, de unde şi până unde ai tras concluzia că ne-am strâns să-l răstignim pe?...
Diavolul: Asta-i bună! îţi baţi joc de mine, Ela! Că doar n-o să-l petreceţi cu flori şi lăutari după ce veţi termina toată tărăşenia...
Ivan (reluându-şi moţăială): Parşivă tărăşenie!
Arhereu (doar pentru el): Ivane, nici că se putea s-o nimereşti mai bine! Parşivă, într-adevar.
Ela: Într-adevăr, nimeni nu poate şti rezultatul final. E prea devreme să ne pronunţăm însă, dumnealui va avea parte de un Proces cinstit...
Diavolul: Cinstit! Aici? Cu voi? (doar pentru el: Hoţilor!) Hahahahahaha!
Arhereu (tot pentru el): are nenea ăsta un râs de te trec toţi fiorii (adresându-se tuturor) Şi de ce va îndoiţi dumneavoastră că n-o să am parte de un Proces cinstit?
Diavolul: Dragul meu! Prietene. Tovarăşe cetăţean, este evident. Se vede de la o poştă. Totul miroase a...
Ivan (in nota obişnuită de moţăială şi absenţă): A catran. Şi nu e de la mine!
Ela: Bineînţeles că nu e de la tine, Ivan. Mirosul de catran vine de la el. Duhneşte tot a catran şi smoală. Un pic şi a lăcrămioare...
Diavolul: Că doar n-o fi să miros a busuioc şi agheasmă. Un pic a lăcrămioare mirosi şi tu Ela. Parcă şi prin ochii tăi verzi îţi ies scântei de lăcrimioare...
Ela: Ştii ce! M-am săturat. Dacă nu te potoleşti te...
Diavolul (ghiduş): Mă ce? Ma trimiţi?...unde?! Mă ia?... cine? Cine să mă ia pe mine? Cine şi cu cine fac un CINE şi mai mare. Eu şi cu eu sunt de două ori odată şi apoi de patru ori. Într-un singur loc. Şi-n acelaşi timp. Simultan şi concomitent. Eu şi cu mine ne speriem unul pe altul. Ne arătăm pisica. Neapărat neagră. Şi zburlită. Şi cu ochii negrii. Ala bala portocala. Hop ţop hodoronc tronc. Cine? Eu!? Eu mă iau pe mine. Cioc, cioc! Cine-i? Eu! Eu, cine? Io, dracu gol, am venit să mă salt...
Arhereu (doar pentru el):e nostim zbanghiul
Diavolul (redevenit serios): Eu şi cu tine, Ela? Asta-i altă treabă. Cioc,cioc (la uşa Elei)! Cine-i? Io, mă laşi să intru?...
Ivan (nota obişnuită – nu pare a fi atent la discuţie): l-a lăsat. E trecut pe răboj. E buchiseala dracului.
Arhereu (tot pentru el, fascinat de jocul Diavolului): zbanghiul e nostim
Ela: Nostim! E cum nu se poate mai nostim. Sunt curioasă ce-o să ne mai prăpădim de râs când s-o auzi de cele întâmplate aici mai sus.
Diavolul: M-ameninţi, Ela? Ooooo, hai că devine interesant. Nu te-am mai văzut aşa de o mie de ani. Începe să-mi placă tărăşenia.
Ivan (la fel de absorbit de buchiseala lui): Parşivă...
Arhereu (tot pentru sine): Tărăşenie! Ai dreptate Ivane. Noi ce dracu om mai căuta aici? Văd că ăştia se războiesc de minune şi fără ajutorul nostru (adresându-se tuturor) Va rog să mă iertaţi. Ela... doamnă Procuror, domnule Judecător, domnule...
Ela (nemaiputându-se stăpâni): Drac împieliţat!
Arhereu: Ai spus... aţi spus ceva, doamna Procuror?
Ela (revenindu-şi): N-am spus nimic domnule Arhereu.
Arhereu: Mi s-a părut... dar ce spuneam... eu nu mai înţeleg nimic. În primul rând, unde au dispărut juraţii, ce s-a întâmplat cu procesul?
Ela: Unde au dispărut juraţii?...
Ivan (nota obişnuită): Dracu ştie! Numa’ să nu mă mai puneţi tot pe mine să-i strâng.
Ela (ţintuindu-l pe Diavol cu privirea): Dracu trebuie să ştie unde au dispărut juraţii! Şi poţi stă liniştit, Ivan. Nu dumneata îi vei adună.
Arhereu: În al doilea rând, cine-i domnul? Şi în al treilea rând, de ce va certaţi?
Ivan (devenind atent): Trebuie să ştie el totul, că e el deştept.
Ela: Ivan! Nu-i corect. Nu-i vină domnului Arhereu că eu şi... el nu ne înţelegem.
Diavolul: Dar ne înţelegem de minune. Aşa cum ne-am înţeles dintotdeauna.
Ela: Ba nu ne înţelegem deloc. Aşa cum nu ne-am înţeles niciodată.
Arhereu (pentru sine): dracu să mă ia dacă mai înţeleg ceva din toată babilonia asta drăcească
Diavolul: Ela, mă jigneşti şi mă dezamăgeşti. Noi doi...
Ela (infuriată): Noi doi? N-a existat niciodată un „noi doi”. Nu te-am lăsat să intri. Sau, dacă te-am lăsat, te-am lăsat doar că să-ţi spun să-ţi iei tălpăşiţa cât mai repede şi să nu mă... să nu ne mai deranjezi.
Ivan (reabsorbit de ale lui): femeile!
Ela (continua neluându-l in seamă pe Ivan): Niciodată nu m-a interesat oferta ta. M-ai ademenit... ne-ai ademenit atâta amar de vreme. Chiar nu ţi-ai dat seamă că nu poţi câştiga de partea ta pe cineva ca mine, pe cineva ca noi?
Diavolul (un pic descumpanit): Esenţialul e că m-ai lăsat să intru. Iar bătălia nu e niciodată pierdută. Nici chiar acum.
Ela: Evident că pentru tine bătălia nu-i niciodată pierdută pentru că niciodată nu ai nimic de pierdut. Nici chiar acum. Puţin îţi pasă că ai provocat haos acolo unde ar trebui să domeasca ordinea şi disciplina - fie ele şi absurde. Ai mirosit un câştig. De fapt ai mirosit câştigul cel mai mare. Potul pe care îl aşteptai de atât timp.
Diavolul: E dreptul meu.
Ela: E pe dracu. Lucrurile nu pot rămâne aşa. Ai simţit că o să-l pierzi definitiv... domnul Arhereu înţelesese. În sfârşit înţelesese. Era pe calea cea bună.
Arhereu (exasperat): Ce, ce, ce, oameni buni! Ce înţelesesem? să mă ia toţi draci dacă voi nu vorbiţi chinezeşte aici! Ela... doamna Procuror, domnule Judecător, Ivane, domnule...
Ivan (dezmorţit): Zi-i pe nume - lua-r-ar şi pe el toţi draci. Să ne trimită el... mai jos, să ne hărtănească şi jughinească toţi drăcuşorii ăia ai lui. Mare deştept se mai crede şi ăsta.
Arhereu: I-aş spune pe nume, Ivane, dacă aş şti cum se numeşte dar nici măcar asta nu ştiu. E complet absurd tot ce se întâmplă aici. Eu nu mai accept aşa ceva. O să declar „eroare de procedura”...
Ela: Şi bine aţi face, Domnule Arhereu. Aţi fi perfect îndreptăţit.
Judecatorul: Sigur, sigur că da. Procedura a fost grav încălcată. Aşa ceva nu s-a mai pomenit. Ar fi dreptul dumneavoastră ca, având în vedere elementele absolut inedite ale Procesului, să înaintaţi o plângere şi, în general - ce mai încoace şi-ncolo - să solicitaţi o „eroare de procedură”.
Diavolul (surprins si disperat): Eroare de procedură! Imposibil. Unde s-a mai auzit aşa ceva?
Ela: Şi unde s-a mai auzit ca Aghi... ca cineva cu atâta putere şi răspundere în tot mecanismul nostru judiciar să dea buzna în plin Proces, să trimită Portarul, Procurorul şi Judecătorul la... dracu-n praznic, să pună pe fugă toţi juraţii, să încerce să influienţeze Acuzatul denigrându-i Conştiinţa şi, şi, şi... dracu ştie ce-oi mai fi făcut!?
Diavolul (descumpănit): Totul are un început...
Ela (vadit satisfacută): Şi un sfârşit.
Ultima scena (ceilalţi se retrag)
Arhereu
Arhereu: Sfarşit? Credeam că sunt la capătul drumului. Că mă aşteaptă pedeapsa supremă pentru păcatele mele supreme. Pedeapsa veşinică... Imediat după marele şi pateticul meu discurs - acela cu „crucea purtată cu atât durere pe Golgota vieţii mele” - eram pregătit sa adaug următoarele:
„Se închid ferestre, se închid uşi, se închid palate, morminte. Se închid... vieţi. Se termină totul. Ferestrele dispar... se închid uşi... pentru totdeuna... şi dispar. Se năruie palate, se năruie veşnicii, se năruie Iaduri şi Raiuri, se năruie vieţi... pentru totdeauna. Oamenii dispar, mor... ajung „in mijlocul jumatăţii”... „in the middle of between”- la confluienţa Binelui cu Răul, a Iadului cu Raiul - în Purgatoriu, pentru a-şi primi „dreapta judeacată”. Acolo aşteaptă, şi aşteaptă, şi aşteaptă... DAR, în acel moment şi-a băgat Dracu coadă. Ei da! Dracu gol era chiar dracu gol în persoană. Scaraoţchi, Behemot, Belzebut, Azazelo, Zuzu, Druzu, Buzu, Huzu... Cucuruzu! Cum dracu s-o numi al cu o mie de nume şi feţe de încă o mie de ori pe atât! A apărut crezând că atunci e momentul să pună în sfârşit gheara pe mine. N-a mai avut răbdare. Până la urmă tot în... departamentul de jos aş fi sfârşit. Eu nu înţelesesem nimic. Ela a blufat. N-aş fi ştiut să mă apăr şi aş fi pierdut Procesul. Aşa însă... Plângerea a fost înaintată. A fost trimisă la... departamentul de sus, s-a ajuns la concluzia că asemenea evenimente şi „ingerinţe” în bunul mers al mecanismului judiciar sunt intolerabile şi s-a luat o decizie unică. Nemaȋntalnită.
(Arhereu dispare) Judecatorul si Ivan revin
Judecatorul: Aşa ceva eu nu am mai auzit de când sunt eu Judecător.
Ivan: Parşivă tărăşenie!
Happy End
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu