Nu-ti mai spun cat de detaliat sunt descrise si cat de bogate in multitudine, forma, stil, eleganta sunt exercitiile manuale care stau la baza Ascetismului Sexual...
Lumea e plina de labagii
0
comentarii
read more
Barbatii manualisti (Revolutia Testosteronului 5)
Scopul este transformarea si schimbarea din temelii a societatii umane, asa cum este ea cunoscuta, prin indreptarea greselii bibilice initiale a crearii femeii!
Numero uno – Teoria! Numero due – pregatirea!
Ce barbat cu capul pe umeri si, vorba aia, sanatos si voinic la trup, va putea rezista unui asemenea „santaj” pornografic?
0
comentarii
read more
REVOLUTIA, frate! (Revolutia Testosteronului 4)
Nu avem nevoie de femei!
Si vazandu-l pe Adam plictisit, Dumnezeu s-a gandit sa-l distreze;
A mai dintai si a mai prima revolutie din cate au existat vreodata;
0
comentarii
read more
Fericiti cei saraci cu duhul! (Revolutia Testosteronului 3)
Adam era... un labagiu ;
Proletari... masculi din toata tarile uniti-va!
0
comentarii
Dumnezeu are orar de lucru (Revolutia Testosteronului 2)
Dumnezeu are orar la lucru... si compostor
read more
0
comentarii
Ma opresc aici spunand ceea ce am spus, intr-o alta forma, la prima noastra ora de Bonsoir Tango: dansul de tango este singurul test turnesol al personalitatii, al modului de fi al unei persoane. In dansul de tango al oricui, privind cu atentie, o sa vedeti: energie, bucurie, inventivitate, spontaneitate, umor, seriozitate, calitati atletice, lirism, creativitate, tandrete, duritate, complezenta, lasitate, etc, etc. Tangoul nu poate minti!
read more
Scrisoare catre tangoisti
Cu permisiunea primilor mei elevi si tragand speranta ca legea "prescriptiei" e valabila si in acest caz (a trecut jumatate de an de cand le-am trimis randurile de mai jos), public urmatoarele!
Ok! ... azi se fac 3 luni de cand am inceput lungul drum al zilei catre noapte. Ca ieri parca erati niste bieti incepatori, speriati, turmentati, ambetati de ideea de a conduce si de a urma. Va marturisesc ca, de multe ori, plecand cu putine resurse de energie la drum, am reusit prin voi si de la voi sa captam energia, dorinta, bunavointa, inspiratia de a “da inapoi” ceea ce primeam si de a merge mai departe.
A fost in multe feluri insa, foarte clar, raspicat si tare pot sa zic, a fost frumos si special. Stiti sau nu, voi reprezentati prima mea grupa si... prima grupa pe care Lucile si cu mine o tinem. Asadar, si din punctul asta de vedere sunteti speciali si, probabil, veti ramane in locul pe care noi il vom pastra intotdeauna in “inima noastra de tangoisti” pentru cei care au fost primii.
Un profesor este tot atat de bun pe cat “progeniturile pe care le zamisleste” (recunosc, aceste cuvinte le introduc aici special pentru imbogatirea vocabularului romanesc al dragei mele Lucile), prin urmare, ce am sadit noi in sufletul vostru, rodul muncii noastre se va vedea atunci cand ne veti egala si ne veti depasi. Si asta imi doresc si sunt sigur ca asta isi doreste si Lucile: sa ne egalati si sa ne depasiti; sa ajungeti mari dansatori de tango argentinian si, de ce nu, oameni la fel de “apucati” si “prinsi” de fenomen incat sa se incumete sa transmita virusul mai departe.
Si pentru ca am vorbit de “sadit” si de “egalat” as vrea sa rezum aici tot ce am facut sau am incercat noi sa facem de-a lungul acestor 3 luni ; parerea mea sincera ca, dincolo de intentie/extensie/pas/transfer, dincolo de basico si mers in crusado, dincolo de condus cross din impuls pe 1-2-3, traspie, ocho fata si ocho spate, molineta, barrida, pasada si parada, dincolo de aceste denumiri « flamboaiante » am reusit sa va sadim in suflet, sa va transmite un virus care, daca v-ar tine toata viata si tot ar fi prea putin!
Iar despre partea de “egalat” nici nu mai trebuie sa vorbesc. Vad in voi elevi mult mai talentati decat am fost eu vreodata! Vad lideri foarte buni si muncitori si followeri foarte atente si dedicate. Bravo voua! Si.... peste un an-doi o sa ma uit atent sa vad ce grupa de tango ati inaugurat sau in ce show de tango o sa apareti.
In sfarsit, pentru ca vorba lunga e saracia omului, ma opresc aici... nu inainte de “a lasa cu limba de moarte” urmatoarele:
- sa nu lasati pe nimeni sa va spuna ca nu stiti sa conduceti sau sa urmati
- sa nu lasati pe nimeni sa va spuna ca dansul vostru nu e frumos
- sa aveti intodeauna incredere in capacitatea voastra de a conduce / urma si de a dansa muzical
- singurul dictator de pe ringul de dans este muzica
- ceilalti dictatori mai mici sunt partenerii care danseaza in jurul vostru ; si ei sunt importanti! o seara stralucita de dans nu se intampla niciodata doar pentru tine (sau doar pentru tine si partenera ta) ci impreuna cu cei care danseaza in jurul vostru, asadar, conectati-va si cu cei de pe ringul de dans ;
- podeaua o sa fie intodeauna aliatul vostru cel mai fidel (muzica e un pic mai perfida);
- la o milonga: sa nu depasiti, sa nu dansati in centrul salii dans, sa nu inghiontiti, sa nu incomodati cu dansul vostru dansul celorlalti, sa nu dati in spate fara sa stiti ce e acolo, sa respectati sensul de dans, sa nu va duceti prea aproape de cuplul din fata voastra si nici sa lasati un spatiu prea mare intre acel cuplu si voi; navigatia pe podeaua de dans este o adevarata stiinta pe care este tot atat de necesar sa o stapaniti precum condusul si urmatul muzical;
- acordati figurilor importanta secundara pe care o au; conteaza intai muzica si fluiditatea, continuitatea dansului vostru muzical;
- lideri: NU VOI TREBUIE SA FITI CEI CARE IES IN EVIDENTA! Nu fiti pauni care-si etaleaza penajul; discretia si capacitatea de a o pune in valoare PE EA sunt calitati care va vor urca “pretul” cu mult mai mult decat orice alta “dudă” pe care ati fi (sau nu) in stare s-o reproduceti;
- followeri: veti fi cu atat mai apreciate cu cat o sa puteti sa “cuplati” la ce vrea sa transmita liderul vostru (fara inflorituri inutile); este loc acolo sa adaugati tone din personalitatea si modul vostru unic de a fi;
 |
| scrisoare_catre_tangoisti |
Cu drag,
Cristi
2
comentarii
read more
Etichete:
it takes 2 to tango,
it takes two to tango
It takes two to tango
 |
| it takes two to tango |
2
comentarii
read more
Etichete:
balul de tango,
tango argentinian
Ai nostri si ai lor... in tango
Am participat de curand la o discutie oarecum interesanta. Multe puncte de vedere… unele “trase de par” – eternul rigor mortis al “propriei pareri personale”, adica incapacitatea de a vedea lucrurile si din alta perspective decat cea a egoistului sine. Totusi conversatia ajunge la un punct important de care o sa ma leg. Cineva intreaba “dar la milonga asta o sa fie si ai nostri sau…”. Raspunsul meu de “pacifist” a fost: “nu exista ai nostri sau ai lor”. Apoi, dupa o scurta pauza, redevenind sincer cu mine insumi, am adaugat: „bine, exista!”.
Deci, EXISTA! Exista „ai nostri”, exista si „ai lor”. Mai ciudat e ca, reflectand acum „la rece”, imi dau seama ca, printre „ai lor” mai sunt si de-ai nostri (bine, ca sa fim onesti pana la capat ar trebui sa recunoastem ca, scuzati cacofonia astfel evitata, „cu toti de la Ram ne tragem” adica, primii pasi de bebelusi de caminar cam de la Dan si Amalia... ma rog, nu intru in prea multe detalii pt ca isc controverse aiurea). Revin, „printre ai lor sunt si de-ai nostri” inseamna nu neaparat o referire la „origine”, la „brand”, la „made in” (mai degraba „made of”). Asadar, nu conteaza cine te-a initiat ci ... „important e cat si cum gandesti”. Si poate, vorba reclamei care zice ca nu conteaza destinatia (tinta) ci „the jurney itself”, ar fi interesant sa aflam cum au ajuns acestia „de-ai nostri”, ce si cand s-a transformat in ei, unde a fost declicul, ce-i mana pe ei in lupta!
In sfarsit, ce s-o mai dam atata dupa dud, probabil ca ati vrea sa aflati o definitie, niste criterii, ceva elemente si etichete de compozitie, E-uri si alte farafastacuri care l-ar baga pe bietu om (cititi aici atat lider cat si „oamǎ – adica followerita) intr-una din cele doua oale. Dar nu intru in capcana asta pentru ca as deveni propovaduitorul absurdului si inutilului, behaitor inert, scuipator de venin. Intr-un cuvant, m-as transforma un pic intr-un „de-al lor”. Parerea mea e ca... nici nu stiu daca sa zic din pacate sau din fericire... „ai nostri” si „ai lor” exista si punct. Ii vezi, ii deosebesti. Usor! Chestia e ca nici macar nu sunt doua tabere pentru ca, in realitate exista doar „ai nostri” si „restul”. Un cap de pod, o „résistance” si ceilalti.
Ei da! Da! Ai nostri si restul! Nimic in plus, nimic in minus, fara virgula si radical. Totul fix pe fix, scurt pe doi, ura si la gara!
Si, ca sa nu-mi sariti in cap, sunt destui dintre „ai nostri” pe la alte scoli. Inclusiv profi. Aici pot adauga cu bucurie cuvantul „din fericire”! Asadar, cum zice vechiul proverb geto-dac, notres comme les conifere – ai nostri ca brazii! Fara gluma, acum!
... si, mai stiti ceva? stiti ce e si „mai minunat”? Faptul ca uneori si „noi ai nostri” devenim si ne purtam ca „ai lor”. Dar ne trece repede... ca doar de aia suntem tangoisti hard core!
0
comentarii
read more
Etichete:
tango in bucuresti
Bucurestiul Tangoului
Oamenii habar nu au ca asa ceva exista, aici, in Bucuresti, in Romania. Celor trecuti de prima tinerete aproape ca nu le vine sa creada. Corporatistii “propun” o mira inteligenta si aduc in discutie “savante” clisee. Cei nascuti cu putin inainte sau in jurul Revolutiei il amesteca in acelasi banal vulg al activitatilor umane similare.
I se spune intr-o mie de feluri. Se spune, tragand de par stereotipurile osificate, ca este: senzual, erotic chiar, pasional. Unii, mai inteligenti, il citeaza pe George Bernard Shaw cu a lui “expresie verticala a unei dorinte orizontale”.
 |
| tango argentinian pentru incepatori |
Este vorba despre tangoul argentinian. Argentinian! A nu se incurca cu mult mai raspandita (in imaginea oamenilor despre fenomen) varianta europeana despre care, daca ai comite imprudenta de a face chiar si macar o simpla aluzie in timpul unei discutii cu un adevarat impatimit, ai comite un sacrilegiu pentru care, in viziunea lui, nici o pedeapsa nu ar fi prea mica.
Si totusi exista. Chiar aici, chiar in Bucuresti. Si din Bucuresti a plecat sa se raspandeasca. Si a ajuns deja in Brasov si in Constanta, un pic si in Cluj si Timisoara. Si, asa cum se zice, daca a ajuns azi in Timisoara, maine...
Tangoul argentinian “respira” in Bucuresti un aer tot atat de rarefiat ca si cel al marilor capitale europene. Sau poate chiar mai rerefiat si mai exclusivist decat in multe din orasele cu nume de “brand” ale batranului nostru continent. Exista scoli, exista practicanti, exista o comunitate, exista impatimiti. Exista chiar si un sistem.
 |
| tango argentinian in bucuresti 2011 |
De vreo 5 ani incoace se pare ca fenomenul a prins aripi. Profesorii din Bucuresti au un nivel comparabil (din punct de vedere al metodei de predare si al cunostintelor pe care le pot transmite cursantilor) cu cel utilizat in Mecca Tangoului, singurul si unicul oras, locul de unde rasar soarele, speranta si dorintele oricarui impatimit: Buenos Aires.
Se studiaza mult, se studiaza intens, se studiaza aplicat. Exista profesori care intra “adanc” in istoria fenomenului studiindu-i originile, dinemsiunea culturala, contextul istoric al aparitiei si dezvoltarii. Exista oameni care petrec ore bune in fiecare zi gandindu-se si studiind aplicat elementul de baza al tangoului – muzica de tango: cum, de ce, in ce context socio-cultural, ce vrea sa spuna, care e mesajul, ce semnificatie are versul cutare, de ce anume a fost introdusa pauza sau sincopa acolo, ce vrea sa transmita, cum anume ar trebui interpretata in dans o bucata, de ce in anul 22 tangoul cutare suna intr-un fel si peste 20 de ani in alt fel... si alte zeci de asemenea delicioase amanunte pentru care nu s-ar lasa dusi de pe google si alte site-uri specializate nici daca se anunta sfarsitul iminent al vietii pe Terra.
 |
| balul de tango 2010 |
Exista cursanti si practicanti atat de inraiti incat, daca i-ai lasa trei zile si trei nopti inchisi intr-o sala - oricat de anosta si prafuita ar fi, numai sa aiba o podea decenta din lemn sau parchet - cu un ipod sau mp3 player “incarcat” cu cativa giga de tango si 2-3 boxe mai de doamne ajuta, ar fi in stare sa danseze continuu fara sa-ti ceara de mancare.
Unii au ajuns atat de... “rau” incat iti declara cu mana pe inima ca, pentru ei nu exista viata inainte de tango! Ca nu mai au alti prieteni in afara de cercul de tango, ca nu-si pot organiza seara decat in jurul unei Milongi sau Practica de tango, ca nu se pot gandi la o alta vacanta decat in acel loc unde se organizeaza un festival de tango, ca... si in situatia in care iarna se anunta destul de geroasa si cu zapezi abundente, vor prefera sa dea 3-400 de lei pe o pereche de pantofi de tango decat sa-si ieie o “pereche isteata de galosi”... in fond, ce nevoie au de incaltaminte pentru sezonul rece? Oricum petrec marea majoritate a timpului la cursuri de tango, pentru ca apoi sa se deplaseze la o Practica de tango iar sera urmatoare sa vada care-i Milonga inceputului de program si care-i cea de sfarsit! Si apoi, vine weekend-ul, si in weekend sunt si seminarii cu participare internationala si profesori renumiti deci... ce rost are sa-si mai protejeze sarmanele picioare?
 |
| festival international de tango |
Sunt nebuni? Raspunsul e relativ. Poate ca da. Sau poate ca nu. Oricum, multi sunt niste nebuni foarte frumosi. Niste visatori fanatici. Niste... dansatori minunati. Da! Aici trebuia sa ajung de la bun inceput! Avem si asa ceva. Sunt unii – persoane importante, nu spui cine – care danseaza de-a dreptul Divin. Si sunt tratati ca niste Zei coborati printre simplii muritori. Pe buna dreptate as putea zice.
 |
| milonga "experimentala" |
Ei da! Avem cu ce ne lauda. Nu ma credeti? Dati o fuga la orice Milonga mai de soi si-o sa ramaneti cu gura cascata. O sa credeti ca-ti ajuns din iad in rai si n-o sa va mai dati dusi: muzica, mizanscena, oameni, atitudini, eleganta, stil, tact, dans... dans frumos. Totul intr-o cu totul alta atmosfera decat cea cu care sunteti obisunuiti in mai mult sau mai putin bubuitoarele noastre cluburi, bodegi, spelunci, baruri, restaurante. Si peste toate va trona MUZICA DE TANGO! Muzica asa cum n-ati mai auzit, cu totul alta decat cea “incastrata” in atat de secele stereotipuri. Di Sarli, De Angelis, D’Arienzo, Diaz, Piazzolla... tumultoasa intr-o jucausa tango-milonga, eterica pentru sofisticatul tango-vals, dezlantuita pentru nonconformistul tango-nuevo, si... fara cuvinte de frumoasa pentru inegalabilul tango-clasic.
I’ll be back!
Cristian Dumitru – Tango Tangent
0
comentarii
Etichete:
Leonel El Feo – Leonel Cel Urat; tribut Leonel Edumundo Rivero
Leonel El Feo – Leonel Cel Urat; un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero
Leonel El Feo – Leonel Cel Urat
un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero
Edmundo Rivero se naste in sudul Buenos Airesului in 1911, in suburbia Valentin Alsina, descoperind inca de mic – prin intermediul calatoriilor pe care le face alaturi de tatal sau – stilul de viata si melodiile gauchos din Provincia Buenos Aires. Mosteneste atat prenumele cat si culoarea blonda a parului de la strabunicul sau, un imigrant de origine Britanica.
In adolescenta, se muta in cartierul Belgrano, la marginea Buenos Airesului, fiind astfel martor al dezvoltarii tangoului: atat al dansului cat si al muzicii de gen, din ce in ce mai complexa. In acelasi timp, observa cum versurile tangourilor se schimba din rime ale unor usoare romante vulgare in povesti mai elevate despre dragoste si onoare masculina.
Invata sa cante la chitara pregatindu-se insa si pentru o cariera de canataret, inzestrat fiind cu o voce profunda de bariton-bas, voce care se va transforma intr-o „marca inregistrata”. Tot o marca inregistrata o reprezentau si mainile sale uriase, defect fizic cauzat de sindromul de care suferea – acromegalie.
Canta in cateva mici localuri pentru a debuta, impreuna cu sora sa Eva, la Radio Cultural, inceputul deceniului trei aducandu-i o alternare intre aparitiile radiofonice si divese giguri.
In 1935 este cooptat in orchestra Julio de Caro (dupa ce, mai intai, trecuse prin orchestra lui Jose De Caro – fratele mai putin faimos al primului), orchestra ce-i aduce atat faima cat si porecla El Feo (Uratul).
Desi joaca in mai multe filme argentiniene de-a lungul anilor 30 si 40, inceputul deceniului patru reprezinta o perioada caracterizata prin nesiguranta, din punct de vedere al carierei sale artistice, nereusind sa ramana in niciuna dintre orchestrele in care este cooptat, Rivero fiind de parere ca, in acea perioada, chiar profunda sa voce reprezenta handicapul principal.
In 1944, Rivero se alatura orchestrei condusa de Horacio Salagan (artist avangardist). Aventura dureaza 3 ani fara a produce vreo inregistrare (avand influiente din muzica compozitorului maghiar Bela Bartok, stilul muzical al lui Salagan era considerat unul mult prea nelalocul lui de catre publicul iubitor de tango) insa ii aduce respectul muzicienilor avangardisti si interpretilor de jazz.
Impreuna cu cantaretul Carlos Bermudez inregistreaza tangouri ceva mai comerciale pentru piata columbiana pentru ca, in 1947, sa fie angajat de Troilo care, in acea perioada, inregistra succes dupa succes, impartind gloria alaturi de Floreal Ruiz si Aldo Calderon. Raman 22 de inregistrari din aceasta perioada.
Faimos si avut, Rivero il pareseste pe Troilo in 1950 pentru o cariera solo, alegand, pana la sfarsitul carierei sale, drept acompaniament atat orchestre cat si cvarteturi de chitara.
Formatiile alcatuite exclusiv din chitaristi acompaniau, de regula, milongerii provinciali (rurali) si primii cantareti de tango (chiar si Carlos Gardel a fost acompaniat astfel de formatii in tineretea sa). Sa aduci un astfel de acompaniament in plina perioada de avant si dominatie deplina a marilor si sofisticatelor orchestre ale anilor 50 va fi considerata, cel putin, o actiune indrazneata, actiune insa ce-i va cimenta pentru totdeauna identificarea sa cu mandra solitudinea masculina rurala, in completa opozitie cu atitudinea, cu accentul pus de tangoul ”urban” pe povestile neimplinite de dragoste.
In anii 60, Salagan si Rivero isi obtin razbunarea inregistrand mai multe melodii. In 1966 apare in filmul Buenos Aires, Verano 1912.
Spre sfarsitul anilor 60, tangoul devine un produs „de export” intrucat, atat artistii cat si publicul iubitor de tango imbatranesc, ramanand „fixati” pe vechile melodii si formate orchestrale ale anilor de glorie (40 si 50). Pana si marii artisti is gasesc cu greu angajamente, pe masura ce majoritatea iubitorilor genului resping muzica lui Astor Piazzolla si a adeptilor acestuia (printre care se afla si Rivero).
Temandu-se pentru viitorul tangoului, Rivero inaugureaza in 1969, in districtul San Telmo, clubul de tango El Viejo Almacen. Se spune despre acest club ca, datorita faptului ca Rivero este de-a dreptul venerat in Japonia (acolo unde a intreprins un turneu in 1968), niciun turist japonez respectabil care viziteaza Buenos Aires-ul nu-si va permite sa nu-si aduca „omagiul’ vizitand pentru cel putin o seara clubul artistului.
read more
un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero
 |
| Edumundo Rivero alias Leonel el Feo |
Edmundo Rivero se naste in sudul Buenos Airesului in 1911, in suburbia Valentin Alsina, descoperind inca de mic – prin intermediul calatoriilor pe care le face alaturi de tatal sau – stilul de viata si melodiile gauchos din Provincia Buenos Aires. Mosteneste atat prenumele cat si culoarea blonda a parului de la strabunicul sau, un imigrant de origine Britanica.
In adolescenta, se muta in cartierul Belgrano, la marginea Buenos Airesului, fiind astfel martor al dezvoltarii tangoului: atat al dansului cat si al muzicii de gen, din ce in ce mai complexa. In acelasi timp, observa cum versurile tangourilor se schimba din rime ale unor usoare romante vulgare in povesti mai elevate despre dragoste si onoare masculina.
 |
| Leonel el Feo |
Invata sa cante la chitara pregatindu-se insa si pentru o cariera de canataret, inzestrat fiind cu o voce profunda de bariton-bas, voce care se va transforma intr-o „marca inregistrata”. Tot o marca inregistrata o reprezentau si mainile sale uriase, defect fizic cauzat de sindromul de care suferea – acromegalie.
Canta in cateva mici localuri pentru a debuta, impreuna cu sora sa Eva, la Radio Cultural, inceputul deceniului trei aducandu-i o alternare intre aparitiile radiofonice si divese giguri.
In 1935 este cooptat in orchestra Julio de Caro (dupa ce, mai intai, trecuse prin orchestra lui Jose De Caro – fratele mai putin faimos al primului), orchestra ce-i aduce atat faima cat si porecla El Feo (Uratul).
Desi joaca in mai multe filme argentiniene de-a lungul anilor 30 si 40, inceputul deceniului patru reprezinta o perioada caracterizata prin nesiguranta, din punct de vedere al carierei sale artistice, nereusind sa ramana in niciuna dintre orchestrele in care este cooptat, Rivero fiind de parere ca, in acea perioada, chiar profunda sa voce reprezenta handicapul principal.
 |
| leonel el feo - tangouri cantate in "lunfardo" |
In 1944, Rivero se alatura orchestrei condusa de Horacio Salagan (artist avangardist). Aventura dureaza 3 ani fara a produce vreo inregistrare (avand influiente din muzica compozitorului maghiar Bela Bartok, stilul muzical al lui Salagan era considerat unul mult prea nelalocul lui de catre publicul iubitor de tango) insa ii aduce respectul muzicienilor avangardisti si interpretilor de jazz.
Impreuna cu cantaretul Carlos Bermudez inregistreaza tangouri ceva mai comerciale pentru piata columbiana pentru ca, in 1947, sa fie angajat de Troilo care, in acea perioada, inregistra succes dupa succes, impartind gloria alaturi de Floreal Ruiz si Aldo Calderon. Raman 22 de inregistrari din aceasta perioada.
Faimos si avut, Rivero il pareseste pe Troilo in 1950 pentru o cariera solo, alegand, pana la sfarsitul carierei sale, drept acompaniament atat orchestre cat si cvarteturi de chitara.
 |
| leonel el feo |
Formatiile alcatuite exclusiv din chitaristi acompaniau, de regula, milongerii provinciali (rurali) si primii cantareti de tango (chiar si Carlos Gardel a fost acompaniat astfel de formatii in tineretea sa). Sa aduci un astfel de acompaniament in plina perioada de avant si dominatie deplina a marilor si sofisticatelor orchestre ale anilor 50 va fi considerata, cel putin, o actiune indrazneata, actiune insa ce-i va cimenta pentru totdeauna identificarea sa cu mandra solitudinea masculina rurala, in completa opozitie cu atitudinea, cu accentul pus de tangoul ”urban” pe povestile neimplinite de dragoste.
In anii 60, Salagan si Rivero isi obtin razbunarea inregistrand mai multe melodii. In 1966 apare in filmul Buenos Aires, Verano 1912.
Spre sfarsitul anilor 60, tangoul devine un produs „de export” intrucat, atat artistii cat si publicul iubitor de tango imbatranesc, ramanand „fixati” pe vechile melodii si formate orchestrale ale anilor de glorie (40 si 50). Pana si marii artisti is gasesc cu greu angajamente, pe masura ce majoritatea iubitorilor genului resping muzica lui Astor Piazzolla si a adeptilor acestuia (printre care se afla si Rivero).
 |
| leonel el feo |
Temandu-se pentru viitorul tangoului, Rivero inaugureaza in 1969, in districtul San Telmo, clubul de tango El Viejo Almacen. Se spune despre acest club ca, datorita faptului ca Rivero este de-a dreptul venerat in Japonia (acolo unde a intreprins un turneu in 1968), niciun turist japonez respectabil care viziteaza Buenos Aires-ul nu-si va permite sa nu-si aduca „omagiul’ vizitand pentru cel putin o seara clubul artistului.
0
comentarii
Leonel El Feo - Luciano Supervielle - Bajofondo
Luciano Supervielle - Bajofondo
Chiar daca Bajofondo (grup din care face parte si Superville) a fost considerata pionerul in ceea ce este cunoscut in intreaga lume drept „electronica tango”, grupul nu considera respectiva definitie ca fiind potrivita genului de muzica pe care il interpreteaza. Proiectul Bajofondo Tango Club prinde contur la inceputul anilor 2000 din inititativa lui Gustavo Santaolalla (castigator a doua Oscaruri pentru muzica din Babel si Brokebackmountain) si a lui Juan Campodónico, a caror idee era aceea a reunirii unui grup de artisiti argentinieni si uruguaieni cu scopul de a crea „muzica actuala din Rio de la Plata” (Rio de la Plata este denumirea fluviului si a estuarului ce despart Argentina de Uruguai, cele doua capitale – Buenos Aires si Montevideo - fiind situate de o parte si de alta a estuarului, pe coastele acestuia traind cea mai mare parte a locuitorilor celor doua tari).
Bajofondo Tango Club a reprezentat, la inceput, o alianta a producatorilor, muzicienilor si cantaretilor care a prins contur in studioul de inregistrare si a dus la realizarea unui prim album muzical. Odata cu trecerea timpului si dupa multiple turnee, colectivul ce reunea artisti cu cariere individuale remarcabile, se transforma intr-o adevarata formatie ale carei interpretari live devin evenimente de senzatie oriunde in lume s-ar desfasura. Iar pe masura ce muzica creata de Bajofondo creste in valoare, tot asa evolueaza si se extinde „denominarea” termenului de „electronica tango” considerat din ce in ce mai nepotrivit pentru stilul promovat de Bajofondo.
Initiatorul Gustavo Santaolalla spune si de ce: „nu ne place eticheta de „electronica tango” intrucat suntem de parere ca ceea ce facem nu este nici muzica electronica si nici tango. Noi cream muzica din Rio de la Plata si, cand ai de gand sa creezi muzica care sa reprezinte atat Buenos Aires cat si Montevideo, atunci este obligatoriu ca tangoul, murga, milonga si candobe sa fie prezente intrucat fac parte din harta genetica a acestui colt de lume. Insa, cei 40 de ani de istorie a rock-ului, hip hop-ului si muzicii electronice argentiniene si uruguaiene au dus la adaugarea si a acestor genuri pe harta si in istoria acestui loc”.
Bajofondo reprezinta un colectiv in cadrul caruia membrii sunt liberi sa realizeze creatii proprii, astfel ca, Luciano Supervielle – cel mai tanar membru al formatiei – lanseaza in 2004 un album solo. Albumul ii poarta numele – Superville – si este prezentat sub sigla Bajofondo Tango Club, castigand premii foarte importante (la fel ca si primul album lansat de Bajofondo). Din album face parte si piesa muzicala Leonel El Feo.
Luciano Supervielle se naste in Franta si, dupa ce traieste in Mexic , va locui simultan in Spania, tara natala (Franta) si Uruguai, artistul ramanand insa, fara urma de tagada, influentat de mostenirea artistica si culturala din Rio de la Plata.
Artistul combina in creatia sa un stil influentat atat de hip hop cat si de tango, rock sau muzica uruguaiana, la care adauga un alt mix: maestria sa la claviatura si platane si talentul de orchestrator. Supervielle creeaza astfel un concept artisitc propriu „topind” mostenirea sa cultural muzicala pentru a o transforma intr-un limbaj muzical universal, accesibil, diferit de „sound-urile” clasice ale Rio De La Plata – tango, milonga si candombe.
Isi incepe cariera in Uruguai in cadrul trupei hip hop Platano Macho devenind mai tarziu component al formatiei compozitorului uruguaian Jorge Dexler, artist care locuia in Spania, fiind atat clapist cat si scratcher si aranjor. Este cel mai tanar component al Bajofondo, descoperind aici platforma ideala pentru a-si explora si imbogati atat creativitatea cat si identitatea sa artistica.
read more
 |
| Luciano Supervielle - Bajofondo |
Chiar daca Bajofondo (grup din care face parte si Superville) a fost considerata pionerul in ceea ce este cunoscut in intreaga lume drept „electronica tango”, grupul nu considera respectiva definitie ca fiind potrivita genului de muzica pe care il interpreteaza. Proiectul Bajofondo Tango Club prinde contur la inceputul anilor 2000 din inititativa lui Gustavo Santaolalla (castigator a doua Oscaruri pentru muzica din Babel si Brokebackmountain) si a lui Juan Campodónico, a caror idee era aceea a reunirii unui grup de artisiti argentinieni si uruguaieni cu scopul de a crea „muzica actuala din Rio de la Plata” (Rio de la Plata este denumirea fluviului si a estuarului ce despart Argentina de Uruguai, cele doua capitale – Buenos Aires si Montevideo - fiind situate de o parte si de alta a estuarului, pe coastele acestuia traind cea mai mare parte a locuitorilor celor doua tari).
 |
| Bajofondo |
Bajofondo Tango Club a reprezentat, la inceput, o alianta a producatorilor, muzicienilor si cantaretilor care a prins contur in studioul de inregistrare si a dus la realizarea unui prim album muzical. Odata cu trecerea timpului si dupa multiple turnee, colectivul ce reunea artisti cu cariere individuale remarcabile, se transforma intr-o adevarata formatie ale carei interpretari live devin evenimente de senzatie oriunde in lume s-ar desfasura. Iar pe masura ce muzica creata de Bajofondo creste in valoare, tot asa evolueaza si se extinde „denominarea” termenului de „electronica tango” considerat din ce in ce mai nepotrivit pentru stilul promovat de Bajofondo.
Initiatorul Gustavo Santaolalla spune si de ce: „nu ne place eticheta de „electronica tango” intrucat suntem de parere ca ceea ce facem nu este nici muzica electronica si nici tango. Noi cream muzica din Rio de la Plata si, cand ai de gand sa creezi muzica care sa reprezinte atat Buenos Aires cat si Montevideo, atunci este obligatoriu ca tangoul, murga, milonga si candobe sa fie prezente intrucat fac parte din harta genetica a acestui colt de lume. Insa, cei 40 de ani de istorie a rock-ului, hip hop-ului si muzicii electronice argentiniene si uruguaiene au dus la adaugarea si a acestor genuri pe harta si in istoria acestui loc”.
Bajofondo reprezinta un colectiv in cadrul caruia membrii sunt liberi sa realizeze creatii proprii, astfel ca, Luciano Supervielle – cel mai tanar membru al formatiei – lanseaza in 2004 un album solo. Albumul ii poarta numele – Superville – si este prezentat sub sigla Bajofondo Tango Club, castigand premii foarte importante (la fel ca si primul album lansat de Bajofondo). Din album face parte si piesa muzicala Leonel El Feo.
Luciano Supervielle se naste in Franta si, dupa ce traieste in Mexic , va locui simultan in Spania, tara natala (Franta) si Uruguai, artistul ramanand insa, fara urma de tagada, influentat de mostenirea artistica si culturala din Rio de la Plata.
 |
| bajofondo argentina uruguay |
Artistul combina in creatia sa un stil influentat atat de hip hop cat si de tango, rock sau muzica uruguaiana, la care adauga un alt mix: maestria sa la claviatura si platane si talentul de orchestrator. Supervielle creeaza astfel un concept artisitc propriu „topind” mostenirea sa cultural muzicala pentru a o transforma intr-un limbaj muzical universal, accesibil, diferit de „sound-urile” clasice ale Rio De La Plata – tango, milonga si candombe.
Isi incepe cariera in Uruguai in cadrul trupei hip hop Platano Macho devenind mai tarziu component al formatiei compozitorului uruguaian Jorge Dexler, artist care locuia in Spania, fiind atat clapist cat si scratcher si aranjor. Este cel mai tanar component al Bajofondo, descoperind aici platforma ideala pentru a-si explora si imbogati atat creativitatea cat si identitatea sa artistica.
0
comentarii
read more
Etichete:
desde el alma,
rosita melo
Desde el alma
Desde el alma - un romantic vals creol
Tanara fata – implinise doar 14 ani – mangaie cu degetele clapele albe si negre ale pianului fara a avea habar ca notele pe care tocmai le compunea se vor imbina atat de armonios incat vor da nastere uneia dintre cele mai cunoscute melodii din Buenos Aires si, de ce nu, din intreaga lume.
Una dupa alta, patrimile si saisprezecimile dadeau forma unei frumoase melodii romantice in timp ce mana stanga acompania cu nu mai putin romanticul ritm de vals. Totul izvora din sufletul ei exact ca intr-unul din visurile sale de adolescenta astfel ca niciun alt titlu nu ar fi fost mai potrivit decat cel pe care-l dadu: „desde el alma” (din suflet).
A fost o zi obisnuita a anului 1911, ziua in care Rosa Clotilde Mele (cunoscuta insa dupa pseudonimul sau – Rosita Melo) a creat aceasta melodie. Peste ani fata va tine in mainile sale prima inregistrare a valsului sau realizata de orchestra Roberto Firpo.
Nascuta in Montevideo, Rosita se stabileste incepand cu anul 1900, impreuna cu familia, in Buenos Aires oras in care va crea tangouri, pasodoble, marsuri, polci, fara ca vreuna dintre aceste creatii sa ajunga atat de cunoscuta, aclamata si adorata ca „Dese del alma”.
Se casatoreste in 1922 cu Víctor Benedicto Piuma Vélez , care adapteaza versuri deja popularului vals utilizand, de asemenea, si versuri ale unui autor necunoscut. Versurile consacrate (si, in acelasi timp, definitive) sunt scrie in 1948 de Homero Manzi pentru pelicula „Pobre mi madre querida”.
Sunt 100 de ani din 1911 pana astazi si, cu toate acestea, „Desde el Alma” este fara indoiala sinonimul cuvantului vals in Argentina si poate cel mai frumos tango vals creat vreodata.
 |
| show de tango in bucuresti |
Tanara fata – implinise doar 14 ani – mangaie cu degetele clapele albe si negre ale pianului fara a avea habar ca notele pe care tocmai le compunea se vor imbina atat de armonios incat vor da nastere uneia dintre cele mai cunoscute melodii din Buenos Aires si, de ce nu, din intreaga lume.
Una dupa alta, patrimile si saisprezecimile dadeau forma unei frumoase melodii romantice in timp ce mana stanga acompania cu nu mai putin romanticul ritm de vals. Totul izvora din sufletul ei exact ca intr-unul din visurile sale de adolescenta astfel ca niciun alt titlu nu ar fi fost mai potrivit decat cel pe care-l dadu: „desde el alma” (din suflet).
A fost o zi obisnuita a anului 1911, ziua in care Rosa Clotilde Mele (cunoscuta insa dupa pseudonimul sau – Rosita Melo) a creat aceasta melodie. Peste ani fata va tine in mainile sale prima inregistrare a valsului sau realizata de orchestra Roberto Firpo.
 |
| Desde el alma - Rosita Melo |
Nascuta in Montevideo, Rosita se stabileste incepand cu anul 1900, impreuna cu familia, in Buenos Aires oras in care va crea tangouri, pasodoble, marsuri, polci, fara ca vreuna dintre aceste creatii sa ajunga atat de cunoscuta, aclamata si adorata ca „Dese del alma”.
 |
| vals - Desde el alma |
Se casatoreste in 1922 cu Víctor Benedicto Piuma Vélez , care adapteaza versuri deja popularului vals utilizand, de asemenea, si versuri ale unui autor necunoscut. Versurile consacrate (si, in acelasi timp, definitive) sunt scrie in 1948 de Homero Manzi pentru pelicula „Pobre mi madre querida”.
Sunt 100 de ani din 1911 pana astazi si, cu toate acestea, „Desde el Alma” este fara indoiala sinonimul cuvantului vals in Argentina si poate cel mai frumos tango vals creat vreodata.
0
comentarii
read more
OSVALDO PUGLIESE
OSVALDO PUGLIESE
(1905 – 1995; pianist, lider de orchestra, compositor)
Considerat pionerul sincopei si contrapunctului dar avand si un extraordinar talent interpretativ, Pugliese ramane alegerea dansatorilor de tango atunci cand... seara se transforma in nopate si dansatorii de tango isi doresc un ritm mai lenes, mai „intim”.
Se naste in cartierul Villa Crespo al Buenos Airesului, intr-o familie de imigranti italieni, toti iubitori de muzica, luand primele lectii chiar de la tatal sau - cantaret amator de flaut si membru in diverse conjuntos (cvartete care interepreteaza tango). Doi dintre fratii sai mai mari cantau la vioara, instrument spre care, initial, se indreapta si el insa trece rapid la pian desi ii va lua ceva vreme tatalui sau pana sa reuseasca sa cumpere un instrument atat de scump. La 15 ani debuteaza in „Café de La Chancha” (Cafeneaua Jegoasa) – o cafenea din cartier . In realitate, La Chancha era porecla unui chitarist gras care obisnuia sa bea la un bar din apropiere – cafeneaua ii va purta numele dupa ce acesta a fost injunghiat mortal.
La 16 ani se indreapta catre Buenos Aires in cautarea gloriei si a succesului, facand parte din orchestra (Paquita Orchestra) ce include prima bandoneonista profesionista din Argentina (Francisca Bernardo Cruz – nume de scena Paquita Bernardo).
La 19 ani (in 1924) paraseste Paquita Orchestra pentru a se alatura cvartetului Enrique Pollet. In aceasta perioada compune una dintre cele mai frumoase creatii ale sale: Recuerdo – cea mai cunoscuta piesa a sa, considerata de multi ca fiind initiatoarea tangoului instrumental stilizat.
Este pianist in orchestra faimosului Roberto Firpo, apoi in cea a marelui bandoneonist Pedro Maffia. Desi acesta din urma inregistreaza un succes moderat, o putem considera ca fiind punctul de plecare al ascensiunii lui Pugliese la statutul de Maestru. Trebuie mentionat, de asemenea, si faptul ca orchestra era adepta stilului scolii de muzica De Caro, stil caracterizat prin lentoare si lascivitate in construirea frazelor muzicale. Creatia lui Pugliese va fi influientata de acest stil de acum pana la sfarsit.
Infiinteaza in 1929 propria orchestra impreuna cu violonistul Elvino Vardaro, debutand la cafe’ Nacional si organizand chiar un turneu national, dezastruos din punct de vedere financiar, Veradaro fiind nevoit sa-si amaneteze vioara pentru a plati biletele de intoarcere. Desi considerata avangardista si entuziast aclamata de public acolo unde interpreta, orchestra nu a produs nicio inregistrare.
Interesant este ca, pentru cateva luni Pugliese organizeaza o alta orchestra din care face parte si foarte tanarul, la acel moment, Anibal Troilo, urmate de alte „trupe” formate in scopul de a interpreta in diverse localuri sau cinematografe, si chiar doua duete (primul cu Gobbi, cel de al doilea, din nou cu Vardaro) pentru a interpreta in cadrul emisiunilor postului Radio Argentina. Revine ca pianist in orchestre ca: Pedro Lorenz (fost interpret in orchestra lui De Caro) sau Miguel Calo (aflat si el sub influienta lui De Caro) incepand sa realizeze primele aranjamente muzicale pentru diverse tangouri. Pana in 1938 initiaza noi orchestre care nu au viata lunga si incearca, tot fara succes, crearea unei societati cooperative muncitoresti in conformitate cu idealurile sale comuniste.
In sfarsit, in 1939 conceptia sa cu privire la tango ajunge la maturitate si prinde contur prin reaparitia la cafe’ Nacional cu Amadeo Mandarino ca interpret vocal al noii orchestre (Orquesta Típica Pugliese), schimbat apoi cu Augusto Gauthier, Pugliese fiind atat lider cat si pianist si orchestrator al formatiei care, la acel moment, functiona ca o societate cooperatista - drepturi egale pentru fiecare si distributie echitabila a castigului. Debutul la Radio El Mundo – cel mai important post de radio al momentului - le aduce succesul dar si un important grup de sustinatori, format atat din iubitori ai stilului sau muzical cat si din adepti ai partidului comunist. Aceasta orchestra (mentinuta, cu diverse schimbari de membrii, pana la sfarsitul vietii Maestrului) este considerata una dintre cele mai bune orchestre de tango din lume.
Definitivarea conceptiei sale cu privire la stil se realizeaza atat prin constanta si continuitate in activitatea artistica cat si prin sprijinul partenerilor din orchestra: basistul Aniceto Rossi – atat de important in realizarea ritmicitatii de care avea nevoie, bandeonistul Osvaldo Ruggiero, care a ramas alaturi de Pugliese pana in 1968 si al carui profund atasament fata de ideile sale ramane esential. La fel se poate spune despre violonistul Enrique Camerano, nascut – sustin unii – pentru a canta alaturi de Pugliese. Pugliese devenea astfel cel mai „credincios” urmas al stilului lui De Caro, cu puternice accente ritmice insa, lucru ce transforma creatia sa in tangouri foarte apreciate de catre dansatori fara sacrificarea calitatii artistice.
Orchestra Pugliese isi are radacinile in scoala de muzica De Caro dar creeaza un stil specific, unic: fara baterie, foarte sincopat, solouri de bandoneon, sustinerea anumitor note mai mult decat e de asteptat pentru crearea efectului dramatic (rubato), alternarea tempourilor lente cu cele rapide (slentando / slargando). Un alt element distinctiv al stilului sau este caracterizat printr-un cuvant inventat chiar de catre Pugliese: „yumba”, care atunci cand pronuntat „yum-ba, yum-ba” evidentiaza faptul ca primul si al treilea beat ar trebuie marcate accentuat in timp ce al doilea si al patrulea ar trebui intepretate suav printr-o nota de bas a pianului.
Deosebit de importanta este sosirea, in 1943 (an in care orchestra reuseste in sfarsit sa inregistreze), a lui Roberto Chanel, care, desi cantaret nazal si cu stil de „compadrito”, a lasat nu mai putin de 31 de inregistrari. Pentru crearea contrastului, Pugliese il coopteaza pe Alberto Moran ca vocalist datorita dramatismului, senzualitatii, rarei calitati de mezza voce precum si potrivirii perfecte cu acompaniamentul orchestral. Un alt lucru remarcabil in legatura cu Moran (a carui „mostenire” totalizeaza un numar de 48 de inregistrari) era reprezentat de atractia pe care o exercita fata de reprezentantele sexului frumos, calitate neegalata, se pare, de niciun alt vocalist. Urmeaza alti interpreti vocali: Jorge Vidal, Jorge Maciel, Miguel Montero, etc al caror repertoriu se dovedeste a fi inconsistent din punct de vedere al calitatii.
In anii 40 Pugliese inregistreaza cateva dintre tangourile instrumentale compuse de el al caror stil il anticipeaza pe cel avangardist: La yumba (care devine un fel de imn al orchestrei), Negracha si Malandraca. Pentru aceste ultime doua tangouri mentionate, este considerat drept pionier in utilizarea sincopei si contrapunctului, precedandu-i pe Horacio Salgan si Astor Piazzolla. Printre alte tangouri compuse de Pugliese mai putem aminti pe: Recuerdo, La beba, Adios Bardi, Recien, Barro, Una vez...
A primit mai multe titluri si distinctii, inclusiv internationale: Cuba ii acorda o medalie culturala, Franta ii acorda titlul de „Commandeur de L'Ordre des Arts et Lettres”, pe Corrientes se afla o placa comemorativa, devine Academician de Onoare al Academiei Nationale de Tango in timp ce in Villa Crespo, cartierul sau natal, o statie feroviara ii va purta numele. Sustine concerte in URSS, China, Japonia, Uruguai.
Pugliese nu a fost doar un muzician dar si un activist dedicat; initiator al primului sindicat al artistilor, organizator de greve si chiar militant pentru imbunatatirea conditiilor de existenta a crunt exploatatelor prostituate. Devine membru al nou infiintatului partid comunist (carnetul de membru cu numarul 108), declarandu-si public apartenenta la aceasta ideologie, fapt ce-i aduce ostilitatea, si persecutarea din partea lui Peron, care nu doar ca-i interzice difuzarea dar il si arunca in inchisoare. Cu toate acestea, orchestra sa continua sa cante; o garoafa rosie era asezata pe pianul la care nu mai canta nimeni, in onoare Maestrului.
Din aceeasi perioada circula o anecdota conform careia Peron incerca sa-l intimideze incuindu-l intr-o salupa care se scufunda pentru a-l salva apoi in ultima clipa. Alta anecdota spune ca, odata, in timp ce Pugliese interpreta La Cumparsita intr-un club, politia a dat navala pentru a opri reprezentatia intrucat artistul era interzis. Proprietarii clubului le-au spus politistilor ca orchestra nu poate fi intrerupa atata timp cat dansatorii continua sa danseze. Lui Pugliese i se transmite, pe scena, aceasta informatie asa ca incepe sa interepreteze necontenit La Cumparsita in timp ce dansatorii nu se mai opresc nici ei. In cele din urma politisti se lasa pagubasi si pleca in timp ce Osvaldo Puglieze stabileste, poate, un record modial in interpretarea Cumparsitei.
Co-autorul cartii Don Osvaldo si prieten al lui Pugliese spune:
„Complexitatea lui Osvaldo deriva din simplitatea sa. Talentul sau muzical ii permite sa creeze nu mai putin de trei sounduri care, in mod normal nu se suprapun: sunetul viorilor, al bandoneonului si, al treilea, cel al basului si pianului. Cu toate acestea, cele trei sounduri, in loc sa starneasca o anarhie sonora se contopesc. Acesta este tangoul lui Pugliese. Extrem de dificil de imitat”
(1905 – 1995; pianist, lider de orchestra, compositor)
 |
| milonga in bucuresti |
Se naste in cartierul Villa Crespo al Buenos Airesului, intr-o familie de imigranti italieni, toti iubitori de muzica, luand primele lectii chiar de la tatal sau - cantaret amator de flaut si membru in diverse conjuntos (cvartete care interepreteaza tango). Doi dintre fratii sai mai mari cantau la vioara, instrument spre care, initial, se indreapta si el insa trece rapid la pian desi ii va lua ceva vreme tatalui sau pana sa reuseasca sa cumpere un instrument atat de scump. La 15 ani debuteaza in „Café de La Chancha” (Cafeneaua Jegoasa) – o cafenea din cartier . In realitate, La Chancha era porecla unui chitarist gras care obisnuia sa bea la un bar din apropiere – cafeneaua ii va purta numele dupa ce acesta a fost injunghiat mortal.
 |
| osvaldo pugliese si astor piazzolla |
La 16 ani se indreapta catre Buenos Aires in cautarea gloriei si a succesului, facand parte din orchestra (Paquita Orchestra) ce include prima bandoneonista profesionista din Argentina (Francisca Bernardo Cruz – nume de scena Paquita Bernardo).
La 19 ani (in 1924) paraseste Paquita Orchestra pentru a se alatura cvartetului Enrique Pollet. In aceasta perioada compune una dintre cele mai frumoase creatii ale sale: Recuerdo – cea mai cunoscuta piesa a sa, considerata de multi ca fiind initiatoarea tangoului instrumental stilizat.
 |
| orchestra pugliese |
Este pianist in orchestra faimosului Roberto Firpo, apoi in cea a marelui bandoneonist Pedro Maffia. Desi acesta din urma inregistreaza un succes moderat, o putem considera ca fiind punctul de plecare al ascensiunii lui Pugliese la statutul de Maestru. Trebuie mentionat, de asemenea, si faptul ca orchestra era adepta stilului scolii de muzica De Caro, stil caracterizat prin lentoare si lascivitate in construirea frazelor muzicale. Creatia lui Pugliese va fi influientata de acest stil de acum pana la sfarsit.
Infiinteaza in 1929 propria orchestra impreuna cu violonistul Elvino Vardaro, debutand la cafe’ Nacional si organizand chiar un turneu national, dezastruos din punct de vedere financiar, Veradaro fiind nevoit sa-si amaneteze vioara pentru a plati biletele de intoarcere. Desi considerata avangardista si entuziast aclamata de public acolo unde interpreta, orchestra nu a produs nicio inregistrare.
Interesant este ca, pentru cateva luni Pugliese organizeaza o alta orchestra din care face parte si foarte tanarul, la acel moment, Anibal Troilo, urmate de alte „trupe” formate in scopul de a interpreta in diverse localuri sau cinematografe, si chiar doua duete (primul cu Gobbi, cel de al doilea, din nou cu Vardaro) pentru a interpreta in cadrul emisiunilor postului Radio Argentina. Revine ca pianist in orchestre ca: Pedro Lorenz (fost interpret in orchestra lui De Caro) sau Miguel Calo (aflat si el sub influienta lui De Caro) incepand sa realizeze primele aranjamente muzicale pentru diverse tangouri. Pana in 1938 initiaza noi orchestre care nu au viata lunga si incearca, tot fara succes, crearea unei societati cooperative muncitoresti in conformitate cu idealurile sale comuniste.
 |
| orchestra osvaldo pugliese |
In sfarsit, in 1939 conceptia sa cu privire la tango ajunge la maturitate si prinde contur prin reaparitia la cafe’ Nacional cu Amadeo Mandarino ca interpret vocal al noii orchestre (Orquesta Típica Pugliese), schimbat apoi cu Augusto Gauthier, Pugliese fiind atat lider cat si pianist si orchestrator al formatiei care, la acel moment, functiona ca o societate cooperatista - drepturi egale pentru fiecare si distributie echitabila a castigului. Debutul la Radio El Mundo – cel mai important post de radio al momentului - le aduce succesul dar si un important grup de sustinatori, format atat din iubitori ai stilului sau muzical cat si din adepti ai partidului comunist. Aceasta orchestra (mentinuta, cu diverse schimbari de membrii, pana la sfarsitul vietii Maestrului) este considerata una dintre cele mai bune orchestre de tango din lume.
Definitivarea conceptiei sale cu privire la stil se realizeaza atat prin constanta si continuitate in activitatea artistica cat si prin sprijinul partenerilor din orchestra: basistul Aniceto Rossi – atat de important in realizarea ritmicitatii de care avea nevoie, bandeonistul Osvaldo Ruggiero, care a ramas alaturi de Pugliese pana in 1968 si al carui profund atasament fata de ideile sale ramane esential. La fel se poate spune despre violonistul Enrique Camerano, nascut – sustin unii – pentru a canta alaturi de Pugliese. Pugliese devenea astfel cel mai „credincios” urmas al stilului lui De Caro, cu puternice accente ritmice insa, lucru ce transforma creatia sa in tangouri foarte apreciate de catre dansatori fara sacrificarea calitatii artistice.
Orchestra Pugliese isi are radacinile in scoala de muzica De Caro dar creeaza un stil specific, unic: fara baterie, foarte sincopat, solouri de bandoneon, sustinerea anumitor note mai mult decat e de asteptat pentru crearea efectului dramatic (rubato), alternarea tempourilor lente cu cele rapide (slentando / slargando). Un alt element distinctiv al stilului sau este caracterizat printr-un cuvant inventat chiar de catre Pugliese: „yumba”, care atunci cand pronuntat „yum-ba, yum-ba” evidentiaza faptul ca primul si al treilea beat ar trebuie marcate accentuat in timp ce al doilea si al patrulea ar trebui intepretate suav printr-o nota de bas a pianului.
 |
| osvaldo pugliese - caricatura |
Deosebit de importanta este sosirea, in 1943 (an in care orchestra reuseste in sfarsit sa inregistreze), a lui Roberto Chanel, care, desi cantaret nazal si cu stil de „compadrito”, a lasat nu mai putin de 31 de inregistrari. Pentru crearea contrastului, Pugliese il coopteaza pe Alberto Moran ca vocalist datorita dramatismului, senzualitatii, rarei calitati de mezza voce precum si potrivirii perfecte cu acompaniamentul orchestral. Un alt lucru remarcabil in legatura cu Moran (a carui „mostenire” totalizeaza un numar de 48 de inregistrari) era reprezentat de atractia pe care o exercita fata de reprezentantele sexului frumos, calitate neegalata, se pare, de niciun alt vocalist. Urmeaza alti interpreti vocali: Jorge Vidal, Jorge Maciel, Miguel Montero, etc al caror repertoriu se dovedeste a fi inconsistent din punct de vedere al calitatii.
In anii 40 Pugliese inregistreaza cateva dintre tangourile instrumentale compuse de el al caror stil il anticipeaza pe cel avangardist: La yumba (care devine un fel de imn al orchestrei), Negracha si Malandraca. Pentru aceste ultime doua tangouri mentionate, este considerat drept pionier in utilizarea sincopei si contrapunctului, precedandu-i pe Horacio Salgan si Astor Piazzolla. Printre alte tangouri compuse de Pugliese mai putem aminti pe: Recuerdo, La beba, Adios Bardi, Recien, Barro, Una vez...
A primit mai multe titluri si distinctii, inclusiv internationale: Cuba ii acorda o medalie culturala, Franta ii acorda titlul de „Commandeur de L'Ordre des Arts et Lettres”, pe Corrientes se afla o placa comemorativa, devine Academician de Onoare al Academiei Nationale de Tango in timp ce in Villa Crespo, cartierul sau natal, o statie feroviara ii va purta numele. Sustine concerte in URSS, China, Japonia, Uruguai.
 |
| osvaldo pugliese - coperta |
Pugliese nu a fost doar un muzician dar si un activist dedicat; initiator al primului sindicat al artistilor, organizator de greve si chiar militant pentru imbunatatirea conditiilor de existenta a crunt exploatatelor prostituate. Devine membru al nou infiintatului partid comunist (carnetul de membru cu numarul 108), declarandu-si public apartenenta la aceasta ideologie, fapt ce-i aduce ostilitatea, si persecutarea din partea lui Peron, care nu doar ca-i interzice difuzarea dar il si arunca in inchisoare. Cu toate acestea, orchestra sa continua sa cante; o garoafa rosie era asezata pe pianul la care nu mai canta nimeni, in onoare Maestrului.
Din aceeasi perioada circula o anecdota conform careia Peron incerca sa-l intimideze incuindu-l intr-o salupa care se scufunda pentru a-l salva apoi in ultima clipa. Alta anecdota spune ca, odata, in timp ce Pugliese interpreta La Cumparsita intr-un club, politia a dat navala pentru a opri reprezentatia intrucat artistul era interzis. Proprietarii clubului le-au spus politistilor ca orchestra nu poate fi intrerupa atata timp cat dansatorii continua sa danseze. Lui Pugliese i se transmite, pe scena, aceasta informatie asa ca incepe sa interepreteze necontenit La Cumparsita in timp ce dansatorii nu se mai opresc nici ei. In cele din urma politisti se lasa pagubasi si pleca in timp ce Osvaldo Puglieze stabileste, poate, un record modial in interpretarea Cumparsitei.
Co-autorul cartii Don Osvaldo si prieten al lui Pugliese spune:
„Complexitatea lui Osvaldo deriva din simplitatea sa. Talentul sau muzical ii permite sa creeze nu mai putin de trei sounduri care, in mod normal nu se suprapun: sunetul viorilor, al bandoneonului si, al treilea, cel al basului si pianului. Cu toate acestea, cele trei sounduri, in loc sa starneasca o anarhie sonora se contopesc. Acesta este tangoul lui Pugliese. Extrem de dificil de imitat”
0
comentarii
Alfredo de Angelis
Alfredo de Angelis
(1910 – 1992, pianist, lider de orchestra si compozitor)
Incepand cu cea de a 2-a jumatate a anilor 30, muzica internationala castiga teren in fata tangoului astfel ca „clasicele” orchestrele de tango se vad nevoite sa includa in repertoriul lor melodii extravagante de foxtrot, polca, pasodoble,conga, rumba, etc.
In acest context apare Juan D’Arienzo si a lui muzica „nesabuita”, cu ritm rapid, producand revenirea tangoului printre preferintele tineretului, care reincepe atat sa-l danseze dar si sa-l reinventeze cu pasiune.
Bine ati venit, astfel, in minunatii ani 40 ai tangoului, epoca sa de aur, cu sute de orchestre si vocalisti!
Alfredo de Angelis apartine grupului de orchestre care „canta” pentru dansatori, asta neinsemnand ca nu aveau valoare artistica. Dimpotriva. Interpretau exact, realizau un aranjament muzical excelent si erau formate din artisti (muzicieni si vocalisti) foarte talentati!
Cu toata „ţǎfna culturala” a elitei intelectuale, gata oricand sa strambe din nas la orice e popular (aceasta „ţǎfna” avandu-si izvorul, in cazul de fata, in faptul ca elita a discreditat dintotdeauna tot ceea ce tine de fenomenul sociocultural al dansului), cu toate etichetele de „muzica de balci” (orchestra „merry-go-round”), buna doar pentru sala de dans, cu toate acuzele de lipsa de creativitate si inventivitate, Alfredo de Angelis a creat frumusete prin lucrari armonioase. Un tango „simplu si curat” (am putea sa-i zicem si ”curat si cinstit” si... mergand mai departe, „sarac si cinstit”? J) iese astfel din anonimat, renaste, printr-o „manevrare” eficienta a ritmicitatii, prin tratarea cu respect si profesionalism a melodicitatii dar si printr-o excelenta evidentiere a partilor vocale din tangoul respectiv.
Stilul lui De Angelis este atat unul armonios cat si melodic, simplu si foarte clar marcat din punct de vedere ritmic. Chiar daca ar putea fi acuzat de „conventionalism” raman destule melodii pe care tangoistii le recunosc imediat. Spre exemplu, La Pavadita, a fost si ramane o melodie de neinlocuit in repertoriul oricarui DJ care pregateste o seara de Milonga cat de cat serioasa.
Nascut in Adrogue’ (la sud de Marele Buenos Aires), a studiat muzica inca din copilarie (intai bandoneonul apoi, de la 18 ani, pianul). Isi urmeaza cariera interpretand solo-uri la pian pentru cinematografe de cartier. Dupa o perioada in care a interpretat in diverse orchestre (inclusiv in cea a lui Anselmo Aieta in care D’Arienzo era violonist), isi intemeiaza propria orchestra (abia dupa 1940), debutand in 41 in cafeneaua Marzotto de pe Corrientes street.
Isi castiga faima si celebritatea prin intermediul „Glostora Tango Club”, o emisiune radio mitica, difuzata zilnic de catre postul El Mundo astfel ca nu e de mirare ca, intre 1943 si 1977, casa de discuri Odeon ii inregistreaza nu mai putin de 486 de melodii.
Interepretii vocali au un rol deosebit in orchestra sa, De Angelis (poreclit „El Colorado de Banfield” – Roşul?! De Banfield – Banfield este numele echipei de fotbal pentru care a scris tangoul „El Taladro”) evidentiindu-se prin alegerea unor foarte buni artisti (Floreal Ruiz, Carlos Dante, Julio Martel, Oscar Larroca, Juan Carlos Godoy, Roberto Florio, Roberto Mancini, Lalo Martel) si fiind promotorul duetelor vocale.
Valsurile sale, fie cantate sau instrumentale, sunt magnifice. Putem numara pe degete albume asa cum este „Adios Marinero” care sa contina atat de multe valsuri frumoase (Pobre Flor, Sonar Y Nada Mas,Mi Carinito, No Vuelvas Maria, A Magaldi).
Fara a avea „transcedentalitatea” lui Troilo sau Pugliese, ramane totusi un artist „onest”, cinstit, care si-a cautat si gasit refugiul in tangoul traditional usor de inteles de catre oricine. Dovada o reprezinta cantitatea impresionanta de melodii inregistrate dar si succesul comercial de care s-a bucurat.
Sursa: Ricardo García Blaya - www.todotango.com
read more
(1910 – 1992, pianist, lider de orchestra si compozitor)
 |
| milonga Bucuresti - Restaurant Capsa |
Incepand cu cea de a 2-a jumatate a anilor 30, muzica internationala castiga teren in fata tangoului astfel ca „clasicele” orchestrele de tango se vad nevoite sa includa in repertoriul lor melodii extravagante de foxtrot, polca, pasodoble,conga, rumba, etc.
In acest context apare Juan D’Arienzo si a lui muzica „nesabuita”, cu ritm rapid, producand revenirea tangoului printre preferintele tineretului, care reincepe atat sa-l danseze dar si sa-l reinventeze cu pasiune.
Bine ati venit, astfel, in minunatii ani 40 ai tangoului, epoca sa de aur, cu sute de orchestre si vocalisti!
Alfredo de Angelis apartine grupului de orchestre care „canta” pentru dansatori, asta neinsemnand ca nu aveau valoare artistica. Dimpotriva. Interpretau exact, realizau un aranjament muzical excelent si erau formate din artisti (muzicieni si vocalisti) foarte talentati!
 |
| alfredo de angelis |
Cu toata „ţǎfna culturala” a elitei intelectuale, gata oricand sa strambe din nas la orice e popular (aceasta „ţǎfna” avandu-si izvorul, in cazul de fata, in faptul ca elita a discreditat dintotdeauna tot ceea ce tine de fenomenul sociocultural al dansului), cu toate etichetele de „muzica de balci” (orchestra „merry-go-round”), buna doar pentru sala de dans, cu toate acuzele de lipsa de creativitate si inventivitate, Alfredo de Angelis a creat frumusete prin lucrari armonioase. Un tango „simplu si curat” (am putea sa-i zicem si ”curat si cinstit” si... mergand mai departe, „sarac si cinstit”? J) iese astfel din anonimat, renaste, printr-o „manevrare” eficienta a ritmicitatii, prin tratarea cu respect si profesionalism a melodicitatii dar si printr-o excelenta evidentiere a partilor vocale din tangoul respectiv.
 |
| alfredo de angelis - coperta |
Nascut in Adrogue’ (la sud de Marele Buenos Aires), a studiat muzica inca din copilarie (intai bandoneonul apoi, de la 18 ani, pianul). Isi urmeaza cariera interpretand solo-uri la pian pentru cinematografe de cartier. Dupa o perioada in care a interpretat in diverse orchestre (inclusiv in cea a lui Anselmo Aieta in care D’Arienzo era violonist), isi intemeiaza propria orchestra (abia dupa 1940), debutand in 41 in cafeneaua Marzotto de pe Corrientes street.
Isi castiga faima si celebritatea prin intermediul „Glostora Tango Club”, o emisiune radio mitica, difuzata zilnic de catre postul El Mundo astfel ca nu e de mirare ca, intre 1943 si 1977, casa de discuri Odeon ii inregistreaza nu mai putin de 486 de melodii.
Interepretii vocali au un rol deosebit in orchestra sa, De Angelis (poreclit „El Colorado de Banfield” – Roşul?! De Banfield – Banfield este numele echipei de fotbal pentru care a scris tangoul „El Taladro”) evidentiindu-se prin alegerea unor foarte buni artisti (Floreal Ruiz, Carlos Dante, Julio Martel, Oscar Larroca, Juan Carlos Godoy, Roberto Florio, Roberto Mancini, Lalo Martel) si fiind promotorul duetelor vocale.
Valsurile sale, fie cantate sau instrumentale, sunt magnifice. Putem numara pe degete albume asa cum este „Adios Marinero” care sa contina atat de multe valsuri frumoase (Pobre Flor, Sonar Y Nada Mas,Mi Carinito, No Vuelvas Maria, A Magaldi).
 |
| alfredo de angelis - coperta album |
Fara a avea „transcedentalitatea” lui Troilo sau Pugliese, ramane totusi un artist „onest”, cinstit, care si-a cautat si gasit refugiul in tangoul traditional usor de inteles de catre oricine. Dovada o reprezinta cantitatea impresionanta de melodii inregistrate dar si succesul comercial de care s-a bucurat.
Sursa: Ricardo García Blaya - www.todotango.com
0
comentarii
Etichete:
alfredo de angelis,
pavadita,
pavadita istorie tango,
tango pavadita
La Pavadita
Orchestrare si interpretare: Alfredo de Angelis
Iinregistrata: 1958 (album: Instrumentales Inolvidables)
Compozitor Anselmo Aieta;
Se spune ca prima versiune a tangoului Pavadita a fost inregistrata live in El Viejo Almacen (unul dintre celebrele localuri cu “specific de tango” din Buenos Aires), de Angelis reusind sa creeze un aranjament muzical de exceptie: excelent atat pentru difuzarea pe discurile de vinil cat si pentru milongi, acolo unde ocupa un loc preferential in gusturile dansatorilor.
In opinia lui Oscar del Priore (cercetator si biograf al fenomenului tango), pana la realizarea acestei interpretari a orchestrei dirijata de Roşul din Banfield (de Angelis), „tangoul lui Aieta era unul vesel, jucaus, deloc dramatic. Un tango asemanator ca stil (care precede Pavadita) ar putea fi Saludos de Domingo Federico cu marea diferenta ca, spre deosebire de Saludos, Pavadita are acele pauze atat de stranii si atat de potrivite”.
Del Priore povesteste ca Alfredo de Angelis „era un om simplu dar incantator, cu care era o placere sa discuti, arogant dar si fermecator” si mai povesteste despre faptul ca, intr-o seara, Alfredo i-a povestit cum s-a „nascut” Pavadita. Astfel, del Priore spune ca tangoul a fost creat in timpul uneia dintre petrecerile date de Alfredo de Angelis acasa la el unde, printre invitati se afla si Anselmo Aieta (unul dintre compozitorii favoriti ai lui de Angelis), care-i spuse ca are un tango pentru el. Tangoul i-a placut de la prima auditie Maestrului insa de Angelis reorchestreaza piesa adaugand „cireasa de pe tort”: faimoasele pauze! Scurte momente de liniste urmate de un tumult ritmic al intregii orchestre.
Reorchestrarea partiturii originale a fost realizata cu acordul autorului, iar Del Priore noteaza: „Alfredo, ca orice bun descendent italian, era un truditor al muzicii petrecand zilnic, ore intregi, in fata pianului, ocupandu-se cu aranjamentul muzical al pieselor interpretate ulterior, cu atata succes, de orchestra sa. Numai rareori, lasa aceasta sarcina (a orchestrarii), violonistului orchestrei, Victor Barna”.
Pavadita a fost inregistrata in 1958, in plina glorie a lui De Angelis: orchestra sa „erupsese” pe Corrientes, la baluri si carnavaluri, totul culminand cu prezenta in legendara emisiune radio „El Glostora Tango Club”. Un amanunt important, Pavadita a fost inregistrata de orchestra ce avea aproape aceeasi componenta ca in 1940 (perioada debutului) si, la fel de important, melodia era interpretata intotdeauna cu „echipa de titulari” a orchestrei – detaliu ce i-a asigurat succesul de durata! Iata componenta orchestrei: la bandoneon: Toto Rodríguez, Carlos Cubría, Américo Pinella si Guillermo Vilar , violonisti: Víctor Braña, Wenceslao Cinosi, Hipólito Carón si Angel Vilar, la contrabass Hugo Besnati, la pian: Maestrul de Angelis insusi.
Tocmai datorita aranjamentului muzical atat de special, nimeni nu a mai indrazint sa realizeze o alta inregistrare a Pavaditei, asa ca acea din 1958 ramane unica a acestui tango atat de frumos. Dupa del Priore, ar mai exista o inregistrare (care incearca sa imite interpretarea lui de Angelis) realizata de o orchestra dirijata de Roberto Prando. Tangoul se numea Quietito si, desi se dorea a fi o reeditare a succesului inregistrat de Pavadita, nu a prins niciodata la public.
Mostenirea lui Aieta
Anselmo Aieta a avut un destin de musician unic. Hector si Luis Bates povestesc in “Historia del Tango” ca: “la inceput, cand soarta le era potrivnica, dorind sa-si castige traiul, Aieta si un prieten chitarist, au fost angajati sa cante intr-o sala de dans de mana a treia pentru un castig de nimic.
Intr-o seara, in timp ce interpretau un tango, dadu naval pe scena un tip inalt si musculos, inarmat cu un cutit imens, la a carui simpla vedere ti se ridica parul pe ceafa. Sus-numitul individ se emotina asa de tare ascultand tangoul incat incepu sa tipe si sa se jeleasca: “cat de frumos, cat de frumos!”, si, manuind cu pricepere iataganul, taie dintr-o singura lovitura corzile chitarei. Aieta, inlemnit si tremurand ca o frunza in vant, nu indraznea nici sa respire. Creolul gasi gestul sau prea putin expresiv fata de emotia ce-l strabatea pentru ca, apropiindu-se si de bandeonist, tot cu o singura lovitura despica baierele sarmanului instrument din bratele lui Aieta. Acesta crezu initial ca propria-i burta este despicata si ca este plin de sange insa, violentul personaj se linisti instantaneu spunandu-le: „fiti fara grija prieteni, tangoul vostru m-a facut sa plang, haideti sa va dau un gin.” Li se paru ca viseaza cand individul scoase 600 $ din portofel zicandu-le: ”va rog, doar pentru ca sa cumparati alt burduf”, si le puse banii in mana. Aieta marturiseste ca, dupa acea ciudata seara, acesta le-a devenit cel mai bun prieten platitor.”
Muzician autodidact si intuitiv, Anselmo Aieta a fost „inghitit” de ani 40 ai tangoului. Ca sef de orchestra nu a reusit sa se adapteze schimbarilor, interpretarea sa neavand forta insa, ca si compozitor, a excelat, compunand tangori renumite ca: Alma en pena, Tus besos fueron míos, Suerte loca, Entre sueños, Mariposita, Príncipe, faimosul vals Palomita blanca. Supranumit Vrajitor al bandoneonului, s-a nascut in 1896 si a murit in 1964.
Creatia s-a a renascut continuu datorita interpretarilor de exceptie ale marilor muzicieni ai anilor 40: Aníbal Troilo, Osvaldo Fresedo, Miguel Caló, Ricardo Tanturi, Osvaldo Pugliese, Francisco Canaro, Juan D’Arienzo…
read more
Iinregistrata: 1958 (album: Instrumentales Inolvidables)
Compozitor Anselmo Aieta;
 |
| milonga bucuresti - centrul istoric |
Se spune ca prima versiune a tangoului Pavadita a fost inregistrata live in El Viejo Almacen (unul dintre celebrele localuri cu “specific de tango” din Buenos Aires), de Angelis reusind sa creeze un aranjament muzical de exceptie: excelent atat pentru difuzarea pe discurile de vinil cat si pentru milongi, acolo unde ocupa un loc preferential in gusturile dansatorilor.
In opinia lui Oscar del Priore (cercetator si biograf al fenomenului tango), pana la realizarea acestei interpretari a orchestrei dirijata de Roşul din Banfield (de Angelis), „tangoul lui Aieta era unul vesel, jucaus, deloc dramatic. Un tango asemanator ca stil (care precede Pavadita) ar putea fi Saludos de Domingo Federico cu marea diferenta ca, spre deosebire de Saludos, Pavadita are acele pauze atat de stranii si atat de potrivite”.
 |
| Pavadita - alfredo de angelis |
Del Priore povesteste ca Alfredo de Angelis „era un om simplu dar incantator, cu care era o placere sa discuti, arogant dar si fermecator” si mai povesteste despre faptul ca, intr-o seara, Alfredo i-a povestit cum s-a „nascut” Pavadita. Astfel, del Priore spune ca tangoul a fost creat in timpul uneia dintre petrecerile date de Alfredo de Angelis acasa la el unde, printre invitati se afla si Anselmo Aieta (unul dintre compozitorii favoriti ai lui de Angelis), care-i spuse ca are un tango pentru el. Tangoul i-a placut de la prima auditie Maestrului insa de Angelis reorchestreaza piesa adaugand „cireasa de pe tort”: faimoasele pauze! Scurte momente de liniste urmate de un tumult ritmic al intregii orchestre.
Reorchestrarea partiturii originale a fost realizata cu acordul autorului, iar Del Priore noteaza: „Alfredo, ca orice bun descendent italian, era un truditor al muzicii petrecand zilnic, ore intregi, in fata pianului, ocupandu-se cu aranjamentul muzical al pieselor interpretate ulterior, cu atata succes, de orchestra sa. Numai rareori, lasa aceasta sarcina (a orchestrarii), violonistului orchestrei, Victor Barna”.
Pavadita a fost inregistrata in 1958, in plina glorie a lui De Angelis: orchestra sa „erupsese” pe Corrientes, la baluri si carnavaluri, totul culminand cu prezenta in legendara emisiune radio „El Glostora Tango Club”. Un amanunt important, Pavadita a fost inregistrata de orchestra ce avea aproape aceeasi componenta ca in 1940 (perioada debutului) si, la fel de important, melodia era interpretata intotdeauna cu „echipa de titulari” a orchestrei – detaliu ce i-a asigurat succesul de durata! Iata componenta orchestrei: la bandoneon: Toto Rodríguez, Carlos Cubría, Américo Pinella si Guillermo Vilar , violonisti: Víctor Braña, Wenceslao Cinosi, Hipólito Carón si Angel Vilar, la contrabass Hugo Besnati, la pian: Maestrul de Angelis insusi.
 |
| pavadita - de angelis |
Tocmai datorita aranjamentului muzical atat de special, nimeni nu a mai indrazint sa realizeze o alta inregistrare a Pavaditei, asa ca acea din 1958 ramane unica a acestui tango atat de frumos. Dupa del Priore, ar mai exista o inregistrare (care incearca sa imite interpretarea lui de Angelis) realizata de o orchestra dirijata de Roberto Prando. Tangoul se numea Quietito si, desi se dorea a fi o reeditare a succesului inregistrat de Pavadita, nu a prins niciodata la public.
Mostenirea lui Aieta
Anselmo Aieta a avut un destin de musician unic. Hector si Luis Bates povestesc in “Historia del Tango” ca: “la inceput, cand soarta le era potrivnica, dorind sa-si castige traiul, Aieta si un prieten chitarist, au fost angajati sa cante intr-o sala de dans de mana a treia pentru un castig de nimic.
Intr-o seara, in timp ce interpretau un tango, dadu naval pe scena un tip inalt si musculos, inarmat cu un cutit imens, la a carui simpla vedere ti se ridica parul pe ceafa. Sus-numitul individ se emotina asa de tare ascultand tangoul incat incepu sa tipe si sa se jeleasca: “cat de frumos, cat de frumos!”, si, manuind cu pricepere iataganul, taie dintr-o singura lovitura corzile chitarei. Aieta, inlemnit si tremurand ca o frunza in vant, nu indraznea nici sa respire. Creolul gasi gestul sau prea putin expresiv fata de emotia ce-l strabatea pentru ca, apropiindu-se si de bandeonist, tot cu o singura lovitura despica baierele sarmanului instrument din bratele lui Aieta. Acesta crezu initial ca propria-i burta este despicata si ca este plin de sange insa, violentul personaj se linisti instantaneu spunandu-le: „fiti fara grija prieteni, tangoul vostru m-a facut sa plang, haideti sa va dau un gin.” Li se paru ca viseaza cand individul scoase 600 $ din portofel zicandu-le: ”va rog, doar pentru ca sa cumparati alt burduf”, si le puse banii in mana. Aieta marturiseste ca, dupa acea ciudata seara, acesta le-a devenit cel mai bun prieten platitor.”
 |
| la pavadita - coperta album |
Muzician autodidact si intuitiv, Anselmo Aieta a fost „inghitit” de ani 40 ai tangoului. Ca sef de orchestra nu a reusit sa se adapteze schimbarilor, interpretarea sa neavand forta insa, ca si compozitor, a excelat, compunand tangori renumite ca: Alma en pena, Tus besos fueron míos, Suerte loca, Entre sueños, Mariposita, Príncipe, faimosul vals Palomita blanca. Supranumit Vrajitor al bandoneonului, s-a nascut in 1896 si a murit in 1964.
 |
| pavadita - coperta |
Creatia s-a a renascut continuu datorita interpretarilor de exceptie ale marilor muzicieni ai anilor 40: Aníbal Troilo, Osvaldo Fresedo, Miguel Caló, Ricardo Tanturi, Osvaldo Pugliese, Francisco Canaro, Juan D’Arienzo…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
