Conexiunea conexiunii

Tot vad pe la milongi fete agatandu-se (cu disperare) de ideea de a simti ceva. Asta e ca si cum ai forta orgasmul. Ca sa nu spun ca-l mimezi. De fapt, exista si din a doua categorie - fete care mimeaza conexiunea „paroxistica”. Si ele au farmecul lor (aparte) si sunt deosebit de nostim de observat. Sunt un pic voyeur dar, daca esti acolo (la milonga) si ele se expun si-si etaleaza  „trairile” cu atata „naturalete”...nu ma pot abtine si ma uit. Cum se zice, suta la suta genuine replica (fake). Bravvo!

Asadar, cred ca e timpul ca cineva sa scorneasca vreun modul sau curs, vreo bucata de seminar sau, de ce nu, un mega festival international ori chiar un campionat mondial sub unica deviza: CcC - „Conexiune cu Conexiunea”, al carui scop declarat sa fie acela de a le invata pe fete cum sa simta ca simt atunci cand liderii nu conduc conducand nemuzica, dansand nedans si miscand miscari. Suna complicat? Ei bine, chiar e! Vorba aia, „tangoul e altceva!”, si sa incerci sa deprinzi  (fortezi) ceva atat de natural cum e o senzatie (un sentiment) nu are cum sa nu fie al dracului de greu. Cand o sa ma intalnesc data viitoare cu „privelisti” similare, o sa-mi zic si eu ca-mi place. Poate o sa ma cred. Cred c-o sa ma cred. Trebuie sa ma cred... stai! Cum se facea? ... asa! Inchizi ooochiiiii, ba nu, ba nu, nu-i suficient sa-i inchizi, trebuie sa „storci” pleoapele tare, ca si cum ai fi pe buda chinuit de chinurile facerii, apoi te concentrezi la concentrare... asa, asa, da! Deja incep sa cred...

read more

Julio De Caro

Julio De Caro

violonist, lider de orchestra si compozitor

Julio De Caro

Scoala De Caro – ghidul suprem in arta interpretarii instrumentale a tangoului

Odata cu formarea sextetului care-i poarta numele (in anul 1924), violonistul Julio De Caro reuseste sa creeze un nou si complex stil in muizca de tango argentinian, stil de natura sa contribuie decisiv la imbogatirea orizontului spiritual al tangoului. Intr-o astfel de masura poate fi calculat acest impact incat scoala De Caro este considerata, alaturi de scoala Gardel (prima, la nivelul superlativului instrumentatiei, cea de a doua, la nivelul superlativului vocal), drept piatra de hotar sau ghidul suprem in arta interpretarii tangoului.

O noua era in tango

Datorita eforturilor si talentului unui violonist cunoscut mai mult prin compozitiile sale decat prin tehnica interpretativa, debutul sextetului De Caro este sinonim cu nasterea unei noi ere in tango.

Un stil unic: renconcilierea radacinilor populare ale tangoului cu influenta europeana

De Caro pastreaza esenta tangoului nascut in mahala (mentinandu-i stilul brav si jucaus), la care adauga o doza de expresivitate melancolica si sentimentala nemaintalnita pana la acel moment, reconciliind astfel radacina populara cu influenta pro-europeana. In acelasi timp, pregatirea sa academica ii permite imbracarea mesajului pieselor intr-un limbaj muzical sclipitor deosebit de atragator. 

Julio_De_Caro

Sunetele acuarelelor Buenos Airesului

Tangourile sextetului, uneori lenese, alteori aprinse, ne aduc sunetele acuarelelor unui Buenos Aires cu case joase, fatade gri, strazi marginite de arbori, gradini infloritoare, piatra cubica si tranvaie vechi. Sau chiar ale unei ordini sociale si armonii politice - existente in ciuda unui control strict al libertatii si bunastarii economice - stari de fapt care-si vor gasi totusi un sfarsit brutal in 1930, odata cu inceperea perioadei loviturilor de stat in Argentina pe fondul crizei mondiale.

Boedo_Julio De Caro

Fratii De Caro, Francisco si Julio: pasiune si peisaje urbane pictate in tango

Tangourile compuse de Maestrul De Caro, precum Boedo sau Tierra querida sunt importante pentru intelegerea conceptiei artistului. La fel de importanta este si contributia fratelui acestuia Francisco De Caro, pianist al sextetului si compozitor, creator al unora dintre cele mai indragite tangouri in stilul liric si romantic, asa cum sunt Flores Negras sau Loca Bohemia.

Grupul va jongla, de o maniera nonsalanta nemaintalnita pana la acel moment, cu pasiunea tangourilor lui Francisco si pictarea peisajelor si personajelor urbane din tangourile lui Julio.

Un nou stil pentru sute de orchestre de tango

Compozitiile lui Pedro Laurenz sunt de asemenea fundamentale. Risa Loca sau Mal Amores sunt unele dintre piesele nemuritoare create de bandoneonistul sextetului. Cu toate acestea, in repertoriul sau imens De Caro nu a omis niciodata alti mari compozitori ale caror tangouri le-a interpretat conform noilor coduri, pregatindu-le pentru a fi interepretate in urmatoarele decenii de catre alte sute de orchestre, indifrent daca acestea urmau sau nu stilul muzical De Caro.

11 decembrie

Julio se naste la 11 decembrie 1899 intr-o casa mare din cartierul Balvanera din Buenos Aires, fiind cel de al doilea din cei 12 copii al unei familii de italieni. Tatal sau, Jose (Giuseppe) De Caro (fost dirijor al Conservatorului din Teatro Della’Scala de Milano) si-a dorit ca fiii sai sa aiba studii universitare si educatie muzicala formala, astfel ca i-a indrumat pe Julio catre pian, si pe Francisco catre vioara. Fratii decid insa sa schimbe instrumentele si, mai mult, sa conteste temuta autoritate a tatalui devotandu-se tangoului fapt ce va provoca o rupura familiala definitiva.

Julio De Caro

Peste 420 de inregistrari

Desi, incepand cu anul 1933, De Caro intra intr-o perioada de experimentari (orchestre largite si noi instrumente, inclusiv instrumente de percutie si suflat - insusi De Caro interpreteaza la o stranie vioara cornet), in intervalul cuprins intre 1924 – 1932 reuseste sa inregistreze cel mai important calup din creatia sa. In total, pe o perioada de peste 30 de ani, artistul va inregistra 420 de piese (unii colectionari sustin ca au mai descoperit inca 20).

Printre piesele valoroase nu putem sa nu amintim tangoul intitulat „Anibal Troilo”, un omagiu miscator adus marelui bandoneonist, compozitor si lider de orchestra (la care se pare ca Troilo i-a raspuns cu Buen Amigo). De Caro va mai compune si „Osvaldo Pugliese” – omagiu adus celui mai de seama urmas muzical al sau – si „Piazzolla” (iar Piazzolla i-a multumit cu „Decarisimo”) insa, din pacate, nu exista inregistrari ale acestor piese.

11 decembrie – Ziua Tangoului

11 Decembrie a fost declarata Ziua Tangoului nu doar pentru ca la acea data se nastea Carlos Gardel ci si pentru ca aceasta este si ziua in care s-a nascut Julio De Caro.

(articol scris dupa prelucrarea informatiilor din: www.todotango.com)

read more

Regresie Filosofica

aceste randuri au fost scrise in 2008

 
Trec  azi printr-un mic proces de reflectie (mai degraba „regresie”) filosofica. Mi se intampla des insa nu la fel de des ma apuc sa si „scartza scartza pe hartie”. Azi?... e altceva. O fi din cauza frigului. Sau a racelii care ma tot bantuie si ma tot dusmaneste busumandu-mi creierii si vlaguindu-mi puterile.

Despre ce „teoretizez”? despre relatii si despre femei. Teme predilecte si atot cuprinzator de nemuritoare. Adica n-au cap si nici coada. Nu stii de unde sa le apuci pentru ca habar nu ai cand se vor termina. Si totusi, de amorul artei, atat de multi dintre noi o fac. Ne apucam sa despicam ţestele... pardon! Inca nu ne-am apucat sa despicam capatanile nimanui. Firul il despicam. In 4 sau in 14 sau in multiplu de 14. Nici nu mai conteaza odata ce ai inceput sa-l desiri. De oprit nu te mai opresti oricum...

Deci (ca sa incep ca orice bun roman cu memorabilul si nemuritorul „deci), am stat eu si m-am gandit bine si am descoperit ceva. S-or mai fi gandit si altii inanintea mea (adica, s-au gandit cu siguranta) dar n-or fi ajuns la aceeasi concluzie. Structura, caracteristicile, comportamentul, personalitatea, trasaturile definitorii de caracter, elementele de baza ce compun „contemporanul” zilelor noastre cam care ar fi? Aaaa!? Ia spuneti voi? Ce ne defineste pe noi cel mai mult si mai mult si mai mult? Si raspunsul mi-a venit instant. Shoppingul, frate! Mai exact dorinta de a poseda diverse lucruri, obiecte, bunuri. Prima si intaia conditie animalica (aceea de a „detine” mijloace pentru supravietuire – intr-o prima instanta – apoi pentru vietuire sau, de ce nu, pentru o „usoara vietuire” – sau „dolce vita” a la „regnul animalelelor”), spuneam, prima conditie animalica se manifesta intes in noi. Asta-i dovada cea mai clara ca am coborat de foarta putina vreme din copac si de abia ce ne-am schimbat un pic parul insa naravul... tot de maimute sintetice ne-a ramas.

Maimutareala

 

Sunt foarte... sacrosanct - era sa zic, desi nici nu prea stiu bine ce inseamna, sau, ma rog, baniesc ca inseamna ceva sfant - sunt foarte ermetic si probabil nu ati inteles mare lucru. Asa ca o sa incerc sa iau fir cu fir si sa-l reinsir si reinnod. N-am sa incep (si nici n-o sa termin) cu „descinderea” omului din copac despre care primesc si gasesc dovezi zi de zi, ora de ora. Faptul asta e de netagaduit pentru mine asa ca nu mai are rost sa-l argumentez. Ne tragem din maimuta, punct! Suntem niste animale si nimic mai mult. Unii dintre noi au descendenti parosi cu mult mai aproape pe scara timpului decat altii (cu alte cuvinte, in timp ce stramosii unora dintre noi incepusera deja sa-si picteze fanteziile de a „detine” bunuri pe peretii tavernelor preistorice, pardon! a cavernelor, bineinteles, stramosii altora – cei mai numerosi, se pare – inca mai aruncau cu rahat unii in altii si se maimutareau la propriu. Asadar, „fibra asta sintetica” a firului o sa-l las deoparte si o s-o trag pe linie moarta.

read more

Fascinatia unui Profesor

aceste randuri au fost scrise in 2009
 

O jumatate de ora. 30 de minute. Atat a vorbit, fara oprire, cu o elocinta de invidiat, coerent, cu argumente si descrieri precise, intr-o engleza cu accent britanic perfecta. Despre whiskey. Doar despre whiskey. Vorbea de parca toata viata lui numai asta facuse; degustase si studiase istoria marcilor, tipurilor, subtipurilor, aromelor de whiskey din intreaga lume. Vorbea de parca era un actor pregatit sa-si intre in rol si sa... sau mai degraba un prezentator de la Discovery, unul din aia cu voce misto, pe care stai sa-i asculti fascinat si vrajit de modul cum povestesc povesti.  

Whiskey

Profesorul a spus in seara aceea povestea whiskey-ului cu un perfect accent britanic. Nici macar n-am putut fi atent la poveste. Eram fascinat de voce si de accent. Reusise sa ma vrajeasca si pe mine. M-am tot intrebat dupa aceea, sau mai degraba, influientat de amicii binevoitori care nu-l prea aveau la suflet, daca „subiectul” ii fusese servit. Dar nu, n-avea cum. Imposibil. Totul a fost perfect firesc – baietii beau whiskey in bucatarioara locuintei in care se tineau cursurile si, uneori, practicile de tango argentinian. De aceea ne si stransesem acolo – pentru ca eram toti tangoisti. Cercul oamenilor norocosi. Sau mai putin norocosi.

read more

Another cup of coffee

scris in 2009

-          „Cum fata sa-ti iei plasma pe vremurile astea? Tu esti nebuna!”

... and she poors herself another cup of coffeeeeee. „Account Manager in cadrul unei companii serioase... in plina expansiune”

 ... Pop up pe ecranul laptopului: „auzi, aceeasi atentionare o folosesc si pentru centrala?”...

Colegul de IT a varsat canuta lui de cafea „espresso” pe biroul colegei. Instantaneu a facut un boleo volcadat. Fantastica miscare desi habar nu are ca asa-i zice. Sau ce inseamna.

-          „Vorbim diseara la telefon, Mihai! E trista situatia dar vorbim” – asta se aude din biroul alaturat.

-          „Tu esti un exemplu demn pentru toate doamnele preocupate de shopping”  – continua la telefon colega mea. Cealalta! Pe biroul ei, colegul de la IT nu a varsat nimic. De aia si poate vorbi in continuare, linistita, la telefon. 

Eu imi pun „sei nell’anima” dinnou. Mai-nainte a fost „another cup of coffee”. 

Another_cup_of_coffee

Azi sunt trist. Am chef de astfel de muzica. Colega de pe mess s-a potolit. Am lamurit-o ce si cum e treaba cu atentionarile pe centrala. Deocamdata. Mai apoi... nu se stie. Pop up-ul te pandeste mereu.

Colega cu biroul inundat de cafea se imbraca sa plece. E ora de plecare. Celalalta care o sa vorbeasca cu Mihai a plecat deja. O alta colega aduce niste chei si pleaca si ea. Colega cu „televizorul” vorbeste in continuare la telefon acompaniata de Gianna care plange si spune de „anima” ei. Eu am inima impietrita. Urmaresc mut spectolul.Sunt impietrit. Am o lacrima in coltul ochiului drept. 

Aberatii_sonore

Aberatii sonore cum spunea un prieten. Nu doar sonore. Sunt si vizuale. In alb negru si color. In direct si inregistrat. Chiar inaintea ochilor mei si totusi in trecut. Cred ca si in viitorul. Cu incetinitorul si pe repede inainte in acelasi timp. Aberatie. Absurd. Realitatea. Realitatea mea. Din coltul meu uitat de birou.

Acum ascult One. E oare o melodie trista? Mai conteaza? Mi s-a uscat lacrima din coltul ochilui drept. Colegul dela IT a venit iar cu o canuta reumpluta de „expresso”. Se intinde ca un motan. Ciudat de ironic. Pe laptopul meu a inceput iar povestea unei „alte cesti de cafea”.

Azi imi simt realitatea in mod diferit. Mi se intampla uneori. Am mai trait asa ceva in Venetia... si undeva, intr-o gradina zoologica prin Piatra Neamt. Am trait asa ceva de multe ori, de fapt. Dar nu tin minte. Minte, minte... minte din ce in ce mai putina. Se imputineaza si minte. Si ma minte pe mine. Nu vrea sa perceapa realitatea asa cum e. Sa ma inregimeteze, sa ma implanteze in concret. Sunt regizorul propriei vieti

read more

TREIZECISTII

scris in 2008 sau 2009
 

Personaje:

Ana

Josephin

Katiusha

Pata

Zdrentu

Ana: Personajele povestii asteia sunt... oameni... ca mine, ca tine... Oameni tineri. Sau, hai  sa le zice, la prima tinerete – treizecisti de prim rang. Hm! si eu sunt la fel . O treizecista in cea mai buna prezentare. Sa vi-i prezint!? Sau sa ne prezentam! Cum sa nu! Asa ne-ar sta frumos. Doar suntem si binecrescuti. Ma rog... unii dintre noi.

O sa incep cu Pata. Asta-i porecla. N-am sa va spun numele adevarat ca nu-i frumos. E porecla „autointitulata”. I-a creat o groaza de probleme dar a continuat s-o utilizeze cu o abnegatie de copil innebunit dupa dulciuri fara E-uri. Infantil! Si el si abnegatia.

De ca Pata? Pentru ca era innebunit dupa domnul acela filozof cu un breton si mai infantil decat... dar de ce sa suparam noi pe marii maestrii. Mai bine nu ne bagam. Ii place la nebunie Patapievici. Pata e destul de inteligent. Poate-s cam dura cu el acum pentru ca-l judec subiectiv. M-a parasit dupa ce m-a... dar asta-i alta poveste. Si toate trebuie spuse la timpul lor.

Ne-am cunoscut pe intrenet. Pe noi doi ... si apoi. Si el si eu eram divortati. Treizecisti divortati sau cu mari probleme la „mansarda” – asa-i placea lui sa spuna. Cu mari probleme la mansarda si la corason, dar cu perspective.

 Avea destule „pusee” de genialitate dar si destul „glod” care sa le sufoce. O sa ma rezum la ce v-am spus pana acum. O sa-l descoperiti voi pe Pata pe masura ce... o sa i se puna pata. Aaaaaaaa! Uitasem! Pata danseaza tango argentinian.

Sa ma prezint pe mine acum. Eu?! Eu sunt Ana... (canta din Vama Veche) „ce nuuume simplu” asa ma cheama si-n realitate si pe net. Adica pe net eram ceva mai mult de Ana - mai aveam un n in plus si inca ceva dupa underscore. N-o sa va zic ce... adica nu era ceva obscen, sau porcos sau cu... bataie scurta. Nici Banana nu era...

Urmeaza Zdrenţu. Tot porecla. E prietenul lui Pata. Mie mi se pare ca nu prea se potrivesc desi, uneori, se completeaza de minune. Zdrenţu e grobian prin devenire si un timid frustrat din nascare. Pata il apreciaza pentru ca e... real, autentic. Pentru ca reprezinta „spiritul” contemporaneitatii. E ceva mai tanar decat noi. Nici nu stiu daca a avut vreodata vreo iubita sau o relatie mai serioasa. Destul de inteligent individul insa... ma rog, o sa-l descoperiti voi imediat.

In sfarsit. Josephine si Katiusha – nick-uri, bineinteles. Josephine e prietena mea. Katiusha e prietena ei. Eu nu prea o sufar pe Katiusha dar prietenii prietenilor tai iti sunt „primii si cei mai dintai dusmani” - p-asta cred ca tot Pata a scos-o. Josephine are o minte ceva mai... onesta. Dar e reala, adevarata, fara ascunzisuri; „ce-i in gusa si-n capusa”. Intr-un fel eu o apreciez pe ea tocmai pentru ca e „reala si autentica” asa cum si Pata tine la Zdrentu pentru exact aceleasi motive. Hmmm... nu m-am mai gandit la asta pana acum.

Dar, asa cum zicea nemuritorul Johnny Bravo: „enough about me, let’s talk about me” sa-i lasam pe protagonisti sa se... dezbrace de caracter. Si nu numai...

Iata-l pe Pata. Isi scrie vreuna din povestioarele lui filosofico artistice.

(Pata citeste de pe laptop)

Eu: mi-e greu sa-ti spun de ce. In acelasi timp mi-e usor. E o chestie antagonica asta. Asemeni intregii mele vieti. Si inimii mele. Ha! eu cred ca am o inima si in parte dreapta a pieptului. Antagonica aleia din partea stanga! Sunt curios ce s-ar intampla daca ar ajunge sa se razboiasca?

Ea: Sa se razboiasca?

Eu: Pai da, ca acum sunt in echilibru. Sunt in V – ca cilindrii motoarelor de motocicleta – daca pistoanele n-ar bate cand unul cand celalalt s-ar duce dracu tot echilibrul motocicletei. Asa si inimile mele; bat intermitent: o bataie in stanga, o bataie in dreapta. Si iar...

Ea: Ca in tango!

Eu: Da, ca in tango. Niciodata si cu dreptul si cu stangul. Intodeauna ori cu unul ori cu altul...

Ea: Si ce s-ar intampla daca s-ar deregla mecanismul asta al tau atat de bine pus la punct?

Eu: Clar! E evident! Mi-ar exploda pieptul. Fisiune nucleara. S-ar duce dracul echilibrul meu fragil...

Ea: Asa cum s-a dus dracu „indragosteala ta” pentru mine?

Eu: De ce sa vorbim despre asta?...

Ea: Da, nu-ti place sa teoretizezi.

(Pata se opreste din citit, se gandeste pentru cateva clipe si incepe sa scrie „cu voce tare”)

Nu mi-a placut sa „teoretizez” situatiile care nu-mi erau favorabile. Am jonglat teoria cu practica exact atunci cand am crezut sau simtit.Trei puncte... (se mai gandeste un pic si continua) uneori confund si lucrurile astea: a crede si a simti. Ratiune si sentiment. Uneori una o inghite pe cealalta. Cred cu inima si simt cu al meu creier. Alt antagonism... teoria si practica. Sunt maestru in asa ceva. Sunt un desavarsit practician al teoriilor si un neintrecut teoretician al practicilor. Simt cand vreau si practic cand simt. Si ma opresc sa practic...

Ana: mda, destul de interesant dar iata-l pe Zdrentu

(Intra Zdrentu)

 Zdrentu: Ce tot indrugi acolo?

Pata: imi faceam... „revizia”.

Zdrentu: revizia?! Ce dracu balmajesti?...

Pata: Revizia la motorul meu cu cilindrii in V.

Zdrentu: O iei razna pe zi ce trece, tovarase. Ce motor, ce cilindrii, ce V?! In V zboara pasaricile tale migratoare... s-au saturat sa dea rotocoale deasupra capului tau cu creier valvoi si neuroni in degrade si-acum...

Pata: ...migreaza spre zari mai fierbinti. Esti si tu nostim. Uneori. Ai hazul tau. Recunosc. Ce m-as face fara tine? Unde as mai gasi eu un lup asa de moralist care sa ma traga cu picioarele inapoi pe pamant asa de tare incat imi inchipui ca intru... ca ma vari direct in groapa de veci?

Zdrentu: Eu!? Eu te trag in groapa de veci?

Pata: Ma tragi, imi dai un branci. Prietenul la nevoie...

Zdrentu: ... te impusca.

Pata: ai si tu hazul tau da acu n-am chef de el.

Zdrentu: de ce esti tuflit?

Pata: pai n-auzi ca-mi fac revizia la creier...

Zdrentu: In sfarsit!

Pata: Multumesc. Stiu ca-mi porti demult sambetele, pardon! De grija. Spre deosebire de tine, creierul meu e atat de sanatos incat ar putea parea...

Zdrentu: Ce?

Pata: Habar nu am. Ceva extrem de sanatos in comparatie cu cu ceva extrem de bolnav.

Zdrentu: Ca o erectie maxima fata de o flescaiala maxima.

Pata: E bine ca recunosti. Asta-i primul semn spre vindecare. Si bine-o mai potrivisi. Exact despre asta-i vorba in propozitie.

Zdrentu: Despre ce? Si nu recunosc nimic. Daca e cineva flescait aici atunci tu esti ala. Tu, cu sufletul tau mereu... flescait.

Pata: Te cam repeti. Asta-i primul semn...

Zdrentu: Si tu te repeti. Ai mai insemnat cu „primul semn” ceva adineauri pe fundul meu flescait. Vrei cumva sa nu-l pierzi prea mult din vedere? Sa-i pui o steluta, un semn de tinta ca sa stii exact in ce loc sa aterizeze buzele tale atunci cand il vor saruta cu pasiunea „motorasului tau cu cilindrii in V”?

Pata: Ba! Tu te joci cu curu gol pe langa...

Zdrentu: ... erectia maxima.

Pata: Esti dus, mister!

Zdrentu: ...

Pata: ...

Zdrentu: Hai ma, de ce esti tuflit?

Pata: Vechea poveste.

Zdrentu: Adica?

Pata: I-am dat papucii.

Zdrentu: Si asteia? Da stai, de ce dracu ma mai mir! E doar a 3 milioane 2 sute patruj da mia oara.

Pata: Ba, nu mai face misto ca e grav.

Zdrentu: Cred si eu ca e grav. Esti pierdut, varza, dus!

Ana: tot timpul se certau asa. Ambii se simteau perfect stimulati dupa o astfel de coversatie. Bine, stimulati... fiecare in... sensul lui. Nu vreau sa barfesc acum. Mai bine sa vedem „ce face fetele”!

(Josephine si Katiusha stau de vorba continuand o discutie inceputa)

Josephine: Dus a fost!

Katiusha: Si asta, fata?

J: Cum si asta?! Lu ala di-nainte i-am dat eu papucii. Era un ventriloc.

K: Un ce? Un very cock?

J: Nu draga, un ventriloc. Avea nu stiu ce problema la ticăială...

K: Adica nu i se...

J: Draga, nu fii perversa. Nu stiu daca avea probleme la capitolul ala. Nici nu m-a interesat. Era „so boring” ca ma kilarea for good ca sa-ti spun the entire truth. Avea ceva la inima, la un ventricul. Sau la vintre. Nu mai tin minte.

K: La vinete?

J: Draga, nu ma zapaci. Era ventriloc si cu asta basta!

K: Sa fie sanatos!

J: Ce sanatos draga! Era ofticos rau de tot.

K: Se oftica rau?

J: Draga, ma-ncurci de tot. Era poet, imi scria versuri. Astia-s slabi din fire...

K: Astia slabi o au mare!

J: Draga, numai la asta te gandesti. Fii si tu mai artistica. Trebuie sa te completezi in lăturile tale creative si pragmatice.

K: Cum fata sa ma completez in lături? Esti crazy. Ce-s eu, poarca?!

J: Draga, nu esti poarca dar scroafa in calduri tot esti. Ma zapacesti cu intrebarile tale!

K: Fata sa nu ma faci pe mine scroafa! Lepadatura divortata de 30 de ani ce esti.

J: ...

K: ...

J: Curvo!

K:... e... curve suntem toate... iarta-ma!

J: Te iert.

Ana: auzi tu! „curve suntem toate”. P-asta chiar nu i-o pot ierta scroafei. Tot mai interesanti sunt baietii.

Zdrentu: Si iar iti scrii pomelnicu?

Pata: Daca tu nu intelegi ce e valoros in operele mele gigantice de gandire nu inseamna...

Zdrentu: ... ca ele nu sunt cu adevarat pitice.

Pata: La tine totul se reduce la marime, asa-i? Esti obsedat. Da ce zic eu obsedat! Esti, esti... mi-e si teama sa te intreb ce faci tu cand mergi prin parc si te interesectezi cu vreo junică prima si nu e nimeni prin preajma!

Zdrentu (rade behait): Junică prima! Imi placi maestre.

Pata: Da chiar asa, ce faci?

Zdrentu: Ce dracu crezi ca fac?

Pata: Probabil ca pleci capul si treci mai departe ca un dobitoc rumegator ce-mi esti. Tu esti breaz-viteaz si „cuceritor nevoie mare” (sau asa-ti place tie sa crezi ca esti) doar cand ai un auditoriu de lingai perversi si desantati care sa stea sa-ti admire badarania, sa-ti soarba porcariile, ca sa poa’ sa si-o frece cand s-or duce la culcare in asternuturile lor jegoase...

Zdrentu: Bine ca esti tu destept!

Pata: Zau asa, pe cuvantul meu daca inteleg de ce te inhaitezi cu d-alde LuTZU, Minune, Tuaregu, Bobo, Rozorro... Rozorro, ce dracu nume mai e si asta?

Zdrentu: Nu e nume, e porecla. Il cheama Aladin Aleodor Damasc...

Pata (rade cu sughituri): Ala... din, Ale...o... dor, Da... masc

Zdrentu (cam descumpanit): ... sssschin

Pata (moare de ras): si Chin?!

Zdrentu: Cum si chin!? Damaschin!

Pata (revenindu-si): A! Damaschin. Se intelege! Nu putea fi chiar din Damasc! Trebuie si un pic de chin...

Zdrentu (nu intelege):...

Pata: Si Rozorro? De ce l-ati poreclit asa?

Zdrentu: Pai ce noi? El! E nick-ul lui de pe  noidoisiapoi punct ro

Pata: Desigur, trebuia sa-mi dau seama. Ce dracu mai e si noi doi in viata de apoi asta?

Zdrentu: e NOI...DOI... AND... cuvantul din engleza dar il citesti in romana, ca sa rimeze. Si... apoi.

Pata: Apăi ce?

Zdrentu: Punct ro!

Ana: Naiv si filosoful nostru wanna be. Sa n-auda el pana la varsta asta de „rezervorul asta nesecat de gagici a mai prima”. Sa le vedem pe adevaratele maestre in actiune... in actiunea lor virtuala.

J: Draga, tot de pe net! Pe noi doi si apoi punct ro. E fancy trandy cool site-ul. O groaza de bunaciuni si adevaraciuni acolo...

K: Fata, da-s prea multe fete. Si poponari. Si obsedati. Si lesbiene...

J: Stiu, si mie mi-a zis una ca mi-ar oferi clipe de vis doar daca as lasa-o sa-mi guste ciresica...

K: Ciresica?!

J: Dracu s-o ia. I-am dat ignore for ever. Oricum cred ca era barbat...

K: Poate nu era. Poate era femeie. Stii, odata, cand eram in clasa a doispea, m-am dus pe la Roxana, si ai ei nu erau acasa...

J: Hai draga ca stiu povestea. Mi-ai mai spus-o. Ce mare lucru...

K: Pe atunci era mare lucru. Acu’, toate fufele astea de liceu, da ce zic eu de liceu, din generala se apuca...

J: Ce generala! Nu le-ai vazut cum se imbraca, cum vorbesc. Cred ca si mai devreme...

K: Fata, esti crazy. Ca doar nu s-or apuca de la gradinita!

J: Pai cand eram eu in liceu...

K: Da fata, asa e! Noi...

Ana: asa e! Noi...

(Pata, tasteaza pe laptop)

Zdrentu: Noi...

Pata: Doi...

Zdrentu: AND...

Pata: Apoi...

Zdrentu: Punct...

Pata: ro!... cica sa ma loghez

Zdrentu: intra cu id-ul meu. Scrie acolo: Zdrenţe – cu tze, da! - underscore te, undersore fac! Da fac se scrie Fȋ U Cȋ Kappa, ca-n engleza, de la futai! Intelegi? Zdrenţe te fuck, donşoara!

Pata (uimit): ... iti sta mintea-n loc, frate! Tu nu mai contenesti sa ma uimesti!

Zdrentu: Ce te miri ba, filozofu lu peste. Ce crezi ca gagicile astea, junicile prima de pe net, s-agata cu „nemurirea sufletului” si „trairi intense” metastazo – fizice! Nu taticule, pe sleau tre sa le vorbesti: „esti misto, babe, ce faţada bogata si frumos impodobita ai! Ce pagodă de par posedezi in chip de freza, ce turnuleţe de palate tiganesti ti-ai ridicat in chip de ţepi in parul tau verde! Esti dura, a! You like it rough you little bitch!” Le trimiti o mie de pupici si gata, s-a rezolvat!

Pata: Si junicile pun botul la asta?

Zdrentu: Esti induiosator de naiv, ganditorul meu de la Mahmudia.

P: Era de la Hamangia.

Z: Hamangia, Mahmudia! Potato, poteito, tomato, tomeito! Tot un drac.

Ana: potato, poteito... tomato, tomeito. Tot un drac!

J: Drac era asta, fata! M-a vrajit pe net ca cica-i place despre corpul meu, ca n-a mai vazut asemenea balcoane de pe vremea cand zugravea el palatul lu Becali, ca acuma are echipa lui de muncitori si e patron si nu mai munceste el pentru altii, si avea poze cu o masina bengoasa...

K: Ce masina, fata?

J: Un Audi tt.

K: Si era a lui?

J: De unde sa stiu eu draga?! A venit pe jos cand ne-am intalnit. Zicea ca e-n service...

K: Ce sucker esti, fata! Te-a fraierit ghertoiu.

J: Nu m-a fraierit draga ca avea poze si pe telefonul mobil. Cu el la volan...

Ana: Da, vechiul truc al barbatilor frustrati: masina Audi A seis, a varului capsunar din Spania, cu clima bizonica si odorizant in forma de capsuna. El, frustratul, la volan...

(Pata si Zdrentu se dau in continuare pe noi doi si apoi)

Pata: Aici esti la volan?!

Z (mandru): DA!

Pata (uimit): Ce volan, ca tu n-ai masina? De fapt nici carnet nu ai...

Z: Detalii, ce crezi ca ele stiu asta?

P: Pai nu stiu dar mandria ta, cinstea, onoarea, adevarul, sinceritatea, onestitatea, barbatia pana la urma...

Z: Iar ma iei cu silogisme si truisme d-astea dracesti! In ce dracu secol te trezesti? Crezi ca esti vreun Don Pişcote sa te lupti cu morile de vant pentru, pentru... farmecele Desdemonei...

P: Era Dulcineea dar...

Z (continua fara sa-i pese de remarca): Esti in secolul vitezei, al intenetului, al brb-ului, sms-ului si asl-ului. ASL, PLS, PLM, mai du-te si la dra-cu! Totu-i pe scurt si pe repede inainte. Prescurtari si emoticonuri! Le stii p-astea, esti bengos. Nu le stii, esti un mare luuuuuzar!

P: ...Doua puncte si paranteza rotunda inchisa... virgula, spatiu si iar doua puncte si paranteza rotunda deschisa.

Z (nu intelege): Asta ce mai e?

P (desenand in aer semnele pentru smily face si sad face): ...

Z:  Aha! Inteleg. Nu esti chiar pierdut. Mai sunt sperante pentru tine. P-astea trebuie doar sa le scrii, nu trebuie sa le exprimi sau sa le experimentezi.

P: Doamne fereste! Cum sa le si experimentezi. Asta inseamna sa si simti ceva...

Ana: Vedeti de ce mi-a placut mie Pata. El parea ca mai e capabil sa simta ceva.

J: N-am simtit mare lucru. Ne-am pupat chiar la iesirea de la multiplex.

K: Ati fost la mall?

J: Normal, voiam sa vad cum se imbraca.

K: Normal. Si cum s-a imbracat?

J: Avea o curea la blugi cu o catarama mare pe care scria Playboy...

K (mai mult pentru ea): Ce papitoi!

J: Cum papitoi, fa! Era cool!

K: Mie nu-mi plac fata astia cu curea Playboy. Prea se cred...

read more

Scrisoare catre mine

scris in 2009
 
N-am nevoie nici de tristetea ta, nici de bucurie, nici de zambetul tau. Nu-mi trebuie nimic lumesc. Tot ce-mi oferi e prea concret, prea aproape de realitate. Eu vreau magie. Te vreau magic. Te vreau altfel. Nu pamantean, nu obisnuit. Sunt satula de obisnuit. Traiesc nebunia obisnuitului de noua ani si mi-a ajuns. Acum vreau portia mea de magie. Da-mi-o si-o sa fi al meu pe veci. Da-mi-o si-o sa fiu a ta intotdeanua. Altfel... o sa fim parte din marea masa de iubiti anonimi, iubiti ce se iubesc si cu sufletul si cu ratiunea fara a merge insa mai departe pentru ca... pentru ca le e frica de ce e „mai departe”.

Stii cum te-am gasit? Stii cum te-am ales?

Ce banal ar suna daca ti-as spune „te-am cautat ca sa ma gasesti”... dar asa a fost. Te-am dorit ca sa nu ma ai. Nu acum. Intai trebuie sa dovedesti. Intai trebuie sa ma dovedesti. Sa ma dai gata. Mi-ar fi parut rau sa nu ma remarci si, totusi, acum simt o unda de tristete ca esti aici langa mine si incerci sa ma cunosti. NU! Sa nu faci asta! O sa distrugi corola de minuni a lumii... mele! Vreau sa raman perfecta, absoluta, de nerecunoscut, de necunoscut. O enigmatica anonima care si mie mi-ar fi neclara. Eu as fi eu dar fara sa ma cunosc, sa ma inteleg, sa ma STIU cu adevarat. Suna a nebunie curata dar, in fond...

Vreu sa ma indragostesc. E prea putin sa fiu iubita. E prea putin sa iubesc la randu-mi. Vreau sa fiu indragostita si cred ca de tine m-as putea indragosti. Dar... si mie mi-e frica sa merg mai departe.

Stii cum te-am ales?

Te-am ales... nu mi-a fost deloc greu. Esti usor de recunoscut intre atatia altii. Te-am ales ca sa te intreb de ce eu. De ce eu dintre atatea alte fete? Te-am ales ca sa te intreb de ce m-ai ales tu pe mine. Si asta suna stupid si banal dar e perfect adevarat. Am mers la tinta ca sa aflu ce e acolo, ce e dincolo. Dincolo de tine, dincolo de mine, dincolo de noi. Si acum mi-e teama, mi-e frica...

Mi-e frica pentru ca ai mers... am mers impreuna mult prea mult, mult prea departe intr-un timp infim. Cine ne da dreptul asta? Pe cine sa alegem drept arbitru, judecator, sfetnic bun, indrumator, intelept nemarginit, OM... pe cine sa alegem sa ne povatuiasca, sa ne incurajeze: „copii nu mergeti deloc repede, e un drum frumos cel pe care ati pornit... de mult de tot, la inceputul vremurilor, in timpul cand nici zeii nu existau, am parcurs si eu acelasi drum, cu picioare nesigure dar cu sufletul usor... usor de atata plin. Mergeti mai departe copii, nu va fie frica”! Sau, dimpotriva, sa ne spuna adevarul rece de care atata ma tem: „voi ati mers prea repede si prea departe... nu-i deloc bine!”?

Cine sa ne spuna cand nu putem avea incredere in judecata noastra? Pentru ca sufletele sunt inselatoare... am mai avut eu incredere in suflet si in loc de cupa cu nectar n-am primit decat suferinta, nefericire, amaraciune... si nu mai vreau asta.

Cine sa ma indrume? In ce sa ma incred? In cine?...

... asa mult as vrea sa cred in tristetea, in bucuria, in zambetul tau

read more