un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero
 |
| Edumundo Rivero alias Leonel el Feo |
Edmundo Rivero se naste in sudul Buenos Airesului in 1911, in suburbia Valentin Alsina, descoperind inca de mic – prin intermediul calatoriilor pe care le face alaturi de tatal sau – stilul de viata si melodiile gauchos din Provincia Buenos Aires. Mosteneste atat prenumele cat si culoarea blonda a parului de la strabunicul sau, un imigrant de origine Britanica.
In adolescenta, se muta in cartierul Belgrano, la marginea Buenos Airesului, fiind astfel martor al dezvoltarii tangoului: atat al dansului cat si al muzicii de gen, din ce in ce mai complexa. In acelasi timp, observa cum versurile tangourilor se schimba din rime ale unor usoare romante vulgare in povesti mai elevate despre dragoste si onoare masculina.
 |
| Leonel el Feo |
Invata sa cante la chitara pregatindu-se insa si pentru o cariera de canataret, inzestrat fiind cu o voce profunda de bariton-bas, voce care se va transforma intr-o „marca inregistrata”. Tot o marca inregistrata o reprezentau si mainile sale uriase, defect fizic cauzat de sindromul de care suferea – acromegalie.
Canta in cateva mici localuri pentru a debuta, impreuna cu sora sa Eva, la Radio Cultural, inceputul deceniului trei aducandu-i o alternare intre aparitiile radiofonice si divese giguri.
In 1935 este cooptat in orchestra Julio de Caro (dupa ce, mai intai, trecuse prin orchestra lui Jose De Caro – fratele mai putin faimos al primului), orchestra ce-i aduce atat faima cat si porecla El Feo (Uratul).
Desi joaca in mai multe filme argentiniene de-a lungul anilor 30 si 40, inceputul deceniului patru reprezinta o perioada caracterizata prin nesiguranta, din punct de vedere al carierei sale artistice, nereusind sa ramana in niciuna dintre orchestrele in care este cooptat, Rivero fiind de parere ca, in acea perioada, chiar profunda sa voce reprezenta handicapul principal.
 |
| leonel el feo - tangouri cantate in "lunfardo" |
In 1944, Rivero se alatura orchestrei condusa de Horacio Salagan (artist avangardist). Aventura dureaza 3 ani fara a produce vreo inregistrare (avand influiente din muzica compozitorului maghiar Bela Bartok, stilul muzical al lui Salagan era considerat unul mult prea nelalocul lui de catre publicul iubitor de tango) insa ii aduce respectul muzicienilor avangardisti si interpretilor de jazz.
Impreuna cu cantaretul Carlos Bermudez inregistreaza tangouri ceva mai comerciale pentru piata columbiana pentru ca, in 1947, sa fie angajat de Troilo care, in acea perioada, inregistra succes dupa succes, impartind gloria alaturi de Floreal Ruiz si Aldo Calderon. Raman 22 de inregistrari din aceasta perioada.
Faimos si avut, Rivero il pareseste pe Troilo in 1950 pentru o cariera solo, alegand, pana la sfarsitul carierei sale, drept acompaniament atat orchestre cat si cvarteturi de chitara.
 |
| leonel el feo |
Formatiile alcatuite exclusiv din chitaristi acompaniau, de regula, milongerii provinciali (rurali) si primii cantareti de tango (chiar si Carlos Gardel a fost acompaniat astfel de formatii in tineretea sa). Sa aduci un astfel de acompaniament in plina perioada de avant si dominatie deplina a marilor si sofisticatelor orchestre ale anilor 50 va fi considerata, cel putin, o actiune indrazneata, actiune insa ce-i va cimenta pentru totdeauna identificarea sa cu mandra solitudinea masculina rurala, in completa opozitie cu atitudinea, cu accentul pus de tangoul ”urban” pe povestile neimplinite de dragoste.
In anii 60, Salagan si Rivero isi obtin razbunarea inregistrand mai multe melodii. In 1966 apare in filmul Buenos Aires, Verano 1912.
Spre sfarsitul anilor 60, tangoul devine un produs „de export” intrucat, atat artistii cat si publicul iubitor de tango imbatranesc, ramanand „fixati” pe vechile melodii si formate orchestrale ale anilor de glorie (40 si 50). Pana si marii artisti is gasesc cu greu angajamente, pe masura ce majoritatea iubitorilor genului resping muzica lui Astor Piazzolla si a adeptilor acestuia (printre care se afla si Rivero).
 |
| leonel el feo |
Temandu-se pentru viitorul tangoului, Rivero inaugureaza in 1969, in districtul San Telmo, clubul de tango El Viejo Almacen. Se spune despre acest club ca, datorita faptului ca Rivero este de-a dreptul venerat in Japonia (acolo unde a intreprins un turneu in 1968), niciun turist japonez respectabil care viziteaza Buenos Aires-ul nu-si va permite sa nu-si aduca „omagiul’ vizitand pentru cel putin o seara clubul artistului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu