Trebuie Dansul (tangoul) legat de Povestea Muzicii?

Am observat la destui dansatori (și vorbesc de nume mari) că lipsește Povestea, în schimb există Dansul.

Sunt mari dansatori care Conduc Dansul și mari dansatori care Conduc Muzica (povestea).

Pablo Veron,de exemplu, Conduce Dansul. Cred că e un nivel superior (poate cel mai înalt de dans). 

Carlitos Espinoza ar fi probabil la celălalt capăt. El conduce muzica. Povestea muzicii se vede plină, fluidă, dansată, trăită, conectată.

La mijloc, într-un loc al "compromisului", ar fi probabil Chicho - un rege al ritmului, un Înger. Pe același palier poate fi Godoy - un Demon, un diavol, Ritmul Însuși. Godoy pare că încalecă muzica, așa cum un personaj mitic ar călări un balaur îndrăcit, stând bine mersi în șa până când balaurul (ritmul) s-ar domoli îmblânzit. Godoy domină și îmblânzește ritmul.

Din punct de vedere al complexității mișcărilor, al "organicității" condus-urmatului, cred că prima variantă este cu siguranță "the ultimate". Probabil că aceste caracteristici sunt cele definitorii pentru dansatorii care "conduc dansul".

Aceștia sunt atât expresivi cât și extrem de organici și confortabili în executarea unor mișcări foarte dificile. Dansul lor e concentrat pe/în conducerea organică a mișcării în cuplu. Structurile, "pașii" dansați, sunt de nivel SF și aproape imposibil de transpus, de reprodus în dansul cuiva care urmărește "povestea muzicii". Mișcarea e relaxată, puternică, expresivă. Gradul de conexiune a cuplului cu propriile mișcări (care devin astfel un dans foarte expresiv) este la un super-nivel - la nivel de artă a dansului destinată scenei, filmului, iubitorilor de frumos.

Dansul celor care "spun povestea" este de multe ori infinit mai simplu: structuri, pași, figuri simple dar incredibil de concentrate de "substanță", de poveste. Ceea ce cred că-i definește, este nivelul "suprem" de conexiune cu muzica.

Dansul lor rămâne la fel de organic și pentru că "pașii" sunt simpli, dar mai ales pentru că nivelul de condus-urmat este aproape inexistent.

Cuplul este "condus-urmat" de Muzica Însăși (de povestea muzicii) și, în aceste condiții, tot ce e nevoie pentru ca dansul să se întâmple, e ca ei - cuplul - să fie acolo, prezenți, personaje în desfășurarea întâmplărilor din poveste. De restul se va ocupa Muzica (povestea), ducându-i încoace și încolo oriunde"narațiunea" i-ar purta.

Cred că, pentru acești "povestitori", nu doar că nu există mișcare în afara muzicii (o ieșire din poveste ar fi ca o trezire dintr-un vis frumos, sau... ca o izgonire din Rai) dar, din punctul lor de vedere, nu prea există mișcare, punct! Cuplul va "pluti" ireal, fluid, fără urmă de efort, de-a lungul dansului pentru că de fapt nu e acolo; el și ea (cuplul!) sunt eroii fantastici ai Poveștii.

Aș zice că primii dansatori dansează povestea mișcării, iar ceilalți povestea muzicii.

Cei aflați în Purgatoriu (categoria de mijloc) sunt și organici și muzicali, intră în "poveste" dar și "conduc-urmează" dansul. Să zicem că ei"conduc povestea dansului".

Cred că această categorie de dansatori ar putea fi cel mai bine caracterizată astfel: nu sunt 100% nici din prima categorie si nici din a doua, dar poate au luat ce e mai bun (sau ce le convine lor) din ambele! Na! c-o zisei asemenea lui Cațavencu! (vorba lui: "din această dilemă nu putem ieși!").

Tocmai pentru că le place "povestea" (sau părți din poveste) dar sunt și foarte buni dansatori care "conduc dansul", sunt capabili să transpună (destul de organic) mișcări, structuri, pași dificili și foarte dificili în cadrul unei povești care devine până la urmă ALTFEL. Ei se lasă și conduși de muzică dar intervin și cu "inputuri" de condus-urmat ÎNSĂ este evident că de multe ori DOMINĂ, SUBJUGĂ muzica. Nu sunt doar "personaje" ci chiar "creatori".

Pot fi Îngeri sau Demoni, însă gradul lor de stăpânire (dominare) a muzicii este mare. Dansul va fi astfel spectaculos, estetic, cu multe structuri și mișcări complexe, executate (suficient de) organic și pe muzică.

Ca simplu iubitor și ... mărunt prestator de dans, găsesc dansul din prima categorie un pic lipsit de viață și de autentic, dar asta nu mă împiedică să-i recunosc incredibila valoare: de practică, de studiu, de predare, de estetică,de organicitate. Întrucât sunt mare amator de dans social la milonga, accesarea exclusivă a dansului din prima categorie (presupunând că aș ajunge vreodată acolo) m-ar lipsi de ceea ce eu consider a fi dans muzical în cuplu pentru cuplu, pentru Milonga.

Întotdeauna mi-am găsit inspirația (și, de multe ori, ... transpirația) în povestea muzicii. Dacă muzica îmi spune ceva atunci și corpul meu va fi în stare să propună cuplului mișcare, poveste, idei, inspirație, spontaneitate... condus-urmat. Sunt, așadar, mai aproape de "condusul muzicii" și, respectiv, de"condusul poveștii dansului" (ultimele 2 categorii) atunci când dansez social dar "condusul dansului" mi se pare o formă super-sofisticată și completă, numai bună de studiat și practicat.

See you onthe Ronda!

read more

Traffic Jam sau Paiul din Ochiul altuia

Tot văd diverse "personagii" ce se plâng de "haosul" existent pe pista de dans la diverse milongi sau practici.

Asta e ca-n bancul cu șoferul care asculta RadioTrafic și-aude știrea cum că un nebun a intrat pe contrasens pe autostradă - șoferul nostru, cu ochii bulbucați de indignare, sună, intră în direct la RadioTrafic și raportează cu patos: "Dom'le, nu a intrat doar unu' pe contrasens! Sunt sute, sute!!..."

Așadar,despre ce vorbim domnii și doamnele mele? 

Câți dintre noi putem să dansăm fluid în spațiul îmbrățișării noastre? 

Câți dintre noi NU avem nevoie de încă un pas de "redresare" după ce am "condus" un giro con molineta (pas de redresare care te scoate din spațiul relativ al îmbrățișării și te mută periculos de aproape de cuplul din spate, din față, de pe o laterală sau cealaltă)? 

Câți dintre noi suntem suficient de "proactivi" astfel încât să "dansăm" împreună cu cuplul din fața noastră, fără să lăsăm să se creeze spații semnificative între cuplul nostru și cuplul lor, menținând astfel o deplasare uniformă împreună cu cuplul din față? 

Câți dintre "șoferii indignați" știm să propunem folowerului "pași sub îmbrățișare" (cross față al followerului sub umărul lederului și nu spre exteriorul îmbrățișării) și câte dintre șoferițe îl pot lua? (pentru că, da!, e nevoie de tehnică de pas, de disociere... de kestii)?

Câți putem să dansăm "scheme" economice și ergonomice (combinații pe ocho cortado sau combinații pe alteracion, de exemplu)? scheme ce sunt atât muzicale cât și eficiente în a nu dezechilibra cuplul sau în a nu compromite îmbrățișarea (și nu vorbesc de formă ci... de fond: un close embrace ocupă mai puțin spațiu decât orice altă variantă).

Câți știm să modificăm un giro con molineta? (din front cross-apertura-back cross în front cross-apertura-front cross) astfel încât, dacă "șoferița" nu e în stare să disocieze, nu e în stare să calce DUPĂ ce a depășit axa nefericitului sau... pur și simplu chiar nu e loc de întoarcerea masivă a șoldului care precede un cross spate al unei molinete, dacă toate astea nu sunt posibile, să rămânem "mici" (din punct de vedere al spațiului ocupat la întoarcere) dar să dansăm în continuare fluid.

Și câte dintre "șoferițe" sunt suficient de "reactive" în dans astfel încât să poată modifica în ultimul moment posibil un "pas" care face parte din codul standard (față-lateral-spate) într-unul de "avarie" fără să declanșeze o "reacție în lanț"?

Câte dintre "șoferițe" - cufundate în bezna mucilaginoasă a "conexiunii" - sunt totuși în stare să fie perfect conștiente, în orice moment al dansului, de absolut tot ce "mișcă" în jurul cuplului ajustându-și astfel la momentul oportun grațioasele mișcări?

Câte dintre "șoferițe" sunt conștiente de faptul că odată ce au fost invitate nu e deloc indicat ca ELE să dea buzna pe pistă nedându-i astfel șansa "nefericitului" de a găsi oportunitatea "integrării" în flow? Lăsați-l pe sărman să-și găsească un loc propice de a intra... să-și aleagă, poate, chiar și cuplurile între care ar prefera să danseze...

Câți dintre noi știm să ne alegem partenera / partenerul și în funcție de spațiu, de"mood-ul" milongii, de tandă?

Și câți "sărmani" sunt conștienți că, odată câștigată bătălia cabeceo-ului cu scumpa Dulcineea, mai e nevoie de încă unul? Cel în care stabilești contactul cu liderul cuplului în fața căruia vrei să-ți etalezi măiastrul dans... și, ca-n orice cabeceo, dacă nu-ți răspunde, nu te bagi! Ce faci?... mai tragi un loz! Aștepți până când o să-ți accepte altul respectivul "cabeceo".

Câți dintre noi pot reduce la nivelul "inexistent" spațiul ocupat (în îmbrățișare) de coate și mâini, lipindu-le de / în cuplu și evitând astfel să "dansăm" cu "bumerange" numai bune de dat peste ochi și nas celorlalți "plătitori" de milonga?

Mai sunt multe, multe ("sute, sute!") de adăugat dar, înainte de a vedea paiuldin ochiul celuilalt, hai să ne verificăm bârna din ochiul nostru!

read more

Dimineața unui Salonist

Aaakkkkkhhhh… cască de-i troznesc fălcile.

Căscatul acesta imperial e singurul barbarism nuevist pe care nu-l poate controla. Încă!

Încearcă să-și dea seama bine de Realitate. Cu ochii cârpiți, căscând în continuare, se ridică alene… își trage singur o înjurătură birjărească, strivită între dinți (un Salonist nu înjură niciodată!), când se descoperă scărpinându-se la… „Nu e salon, zevzecule! Asta fac numa’ Nueviștii!”.

Se uită satisfăcut la așternutul din satin imprimat cu conturul, în mărime naturală, al unui salonist: „nu-i rău!” – doar un pic boțit. De fapt e bine - înseamnă că a reușit să mențină Poziția Salon și în timpul somnului. Fața-de-tango imprimată pe pernă (tot în mărime naturală) îi zâmbește și ea. De fapt, nu-i zâmbește. Saloniștii nu zâmbesc niciodată!

Mașinal se îndreaptă spre Răsărit. Din doi pași deja și-a compus Poziția, și-a aseptizat Postura: „Saloniști din toate țările... Assume the Position!”.

Postura lui Salon este printre cele mai aseptice din urbe. Este Corectă sub orice aspect Teoretic, Teologic sau Geometric: „Salon, monșer! fund în spate, piept în față, brațe țepene rigor mortis, față constipată. Totul perfect!”.

Brusc se oprește înciudat. Uitase: „Altarul nu mai e pe peretele dinspre Răsărit!”.

Cu o disociere demnă de C3-PO își reorientează cătarea - întâi partea de sus, apoi partea de jos a corpului - spre colțul „Corect” al Altarului. Cu coada ochiului aruncă o privire disprețuitoare la poza înrămată, ce zace acum la coșul de gunoi, a lui Arce: „Deviaționistule, Troțkistule!”

Trei seturi de cruci - executate cam la repezeală - sunt suficiente în dimineața asta.

Tot la repezeală, pupă icoana lui Achaval.

Fără doar și poate, sunt abateri de la ritualul Salon precis al rugăciunii la Altar dar… sunt alte mici plăceri vinovate care-l așteaptă și pe care nu și le poate refuza.

Eheee!… înainte… înainte… când Salonul era Salon și Altarul era la Răsărit, spre Moscova, în fiecare dimineață, după ce bătea cele 100 de mătănii și 69 de cruci regulamentare, înmâna un buchet de flori și o sticlă de șampanie Icoanei Troțkistului. Ba uneori, emoționat, mai ținea și un mic discurs. Ce vremuri…

Acum… se deșurubează rapid - și nu prea salon - din Poziție și se îndreaptă precipitat spre colțul Rușinii și al Decăderii. De lângă poza pătată și boțită a lui Naveira, sfâșiată de un mare X roșu, extrage păpușa Voodoo a lui Chicho. O satisfacție… nedemnă de un Salonist Ortodox, chiar un rânjet deloc prevestitor de intenții bune i se întipărește pe figura deja corect, geometric compusă la Altar, atunci când îi înfige lui Chicho încă un bold în ochi: „Piei Satană nuevistă! Piei! Ducă-se pa apa sâmbetei și arză în foocul Gheenei toate sacadele, ganchourile și boleourile tale! Și tu împreună cu ele! Și cu Mentorul tău, arză-l focu’ și pe el!”. Și-l mai scuipă o dată pe Naveira direct între ochi!

După cele 5 minute de ură se simte un pic eliberat. N-ar trebui. Știe că nu e bine. Știe că greșește.

Un Salonist nu-și permite NICIODATĂ să se simtă Eliberat.

De fapt Salonistul n-ar trebui să simtă, punct!

Dar nu poate altfel… Salonistul e și el om, până la urmă. Din carne și oase.

În viitor… cine știe… poate carnea, oasele, sufletul și micile plăceri vor dispărea cu totul și va rămâne doar ce e pur și corect construit sub orice aspect Teoretic, Teologic sau Geometric: Salonistul.

Ființa Supremă. Nemuritoare și Rece.

O nouă zi Salon începe…

read more