little russian: Dimineața unui Salonist

Aaakkkkkhhhh… cască de-i troznesc fălcile. 

Căscatul acesta imperial e singurul barbarism nuevist pe care nu-l poate controla. Încă!

Încearcă să-și dea seama bine de Realitate. Cu ochii cârpiți, căscând în continuare, se ridică alene… își trage singur o înjurătură birjărească, strivită între dinți (un Salonist nu înjură niciodată!), când se descoperă scărpinându-se la… „Nu e salon, zevzecule! Asta fac numa’ Nueviștii!”. 

Se uită satisfăcut la așternutul din satin imprimat cu conturul, în mărime naturală, al unui salonist: „nu-i rău!” – doar un pic boțit. De fapt e bine - înseamnă că a reușit să mențină Poziția Salon și în timpul somnului. Fața-de-tango imprimată pe pernă (tot în mărime naturală) îi zâmbește și ea. De fapt, nu-i zâmbește. Saloniștii nu zâmbesc niciodată!

Mașinal se îndreaptă spre Răsărit. Din doi pași deja și-a compus Poziția, și-a aseptizat Postura: „Saloniști din toate țările... Assume the Position!”.

Postura lui Salon este printre cele mai aseptice din urbe. Este Corectă sub orice aspect Teoretic, Teologic sau Geometric: „Salon, monșer! fund în spate, piept în față, brațe țepene rigor mortis, față constipată. Totul perfect!”. 

Brusc se oprește înciudat. Uitase: „Altarul nu mai e pe peretele dinspre Răsărit!”. 

Cu o disociere demnă de C3-PO își reorientează cătarea - întâi partea de sus, apoi partea de jos a corpului - spre colțul „Corect” al Altarului. Cu coada ochiului aruncă o privire disprețuitoare la poza înrămată, ce zace acum la coșul de gunoi, a lui Arce: „Deviaționistule, Troțkistule!”

Trei seturi de cruci - executate cam la repezeală - sunt suficiente în dimineața asta. 

Tot la repezeală, pupă icoana lui Achaval. 

Fără doar și poate, sunt abateri de la ritualul Salon precis al rugăciunii la Altar dar… sunt alte mici plăceri vinovate care-l așteaptă și pe care nu și le poate refuza. 

Eheee!… înainte… înainte… când Salonul era Salon și Altarul era la Răsărit, spre Moscova, în fiecare dimineață, după ce bătea cele 100 de mătănii și 69 de cruci regulamentare, înmâna un buchet de flori și o sticlă de șampanie Icoanei Troțkistului. Ba uneori, emoționat, mai ținea și un mic discurs. Ce vremuri…

Acum… se deșurubează rapid - și nu prea salon - din Poziție și se îndreaptă precipitat spre colțul Rușinii și al Decăderii. De lângă poza pătată și boțită a lui Naveira, sfâșiată de un mare X roșu, extrage păpușa Voodoo a lui Chicho. O satisfacție… nedemnă de un Salonist Ortodox, chiar un rânjet deloc prevestitor de intenții bune i se întipărește pe figura deja corect, geometric compusă la Altar, atunci când îi înfige lui Chicho încă un bold în ochi: „Piei Satană nuevistă! Piei! Ducă-se pa apa sâmbetei și arză în foocul Gheenei toate sacadele, ganchourile și boleourile tale! Și tu împreună cu ele! Și cu Mentorul tău, arză-l focu’ și pe el!”. Și-l mai scuipă o dată pe Naveira direct între ochi!

După cele 5 minute de ură se simte un pic eliberat. N-ar trebui. Știe că nu e bine. Știe că greșește. 

Un Salonist nu-și permite NICIODATĂ să se simtă Eliberat. 

De fapt Salonistul n-ar trebui să simtă, punct! 

Dar nu poate altfel… Salonistul e și el om, până la urmă. Din carne și oase. 

În viitor… cine știe… poate carnea, oasele, sufletul și micile plăceri vor dispărea cu totul și va rămâne doar ce e pur și corect construit sub orice aspect Teoretic, Teologic sau Geometric: Salonistul. 