Ai nostri si ai lor... in tango

Am participat de curand la o discutie oarecum interesanta. Multe puncte de vedere… unele “trase de par” – eternul rigor mortis al “propriei pareri personale”, adica incapacitatea de a vedea lucrurile si din alta perspective decat cea a egoistului sine. Totusi conversatia ajunge la un punct important de care o sa ma leg. Cineva intreaba “dar la milonga asta o sa fie si ai nostri sau…”. Raspunsul meu de “pacifist” a fost: “nu exista ai nostri sau ai lor”. Apoi, dupa o scurta pauza, redevenind sincer cu mine insumi, am adaugat: „bine, exista!”.

Deci, EXISTA! Exista „ai nostri”, exista si „ai lor”. Mai ciudat e ca, reflectand acum „la rece”, imi dau seama ca, printre „ai lor” mai sunt si de-ai nostri (bine, ca sa fim onesti pana la capat ar trebui sa recunoastem ca, scuzati cacofonia astfel evitata, „cu toti de la Ram ne tragem” adica, primii pasi de bebelusi  de caminar cam de la Dan si Amalia... ma rog, nu intru in prea multe detalii pt ca isc controverse aiurea). Revin, „printre ai lor sunt si de-ai nostri” inseamna nu neaparat o referire la „origine”, la „brand”, la „made in” (mai degraba „made of”). Asadar, nu conteaza cine te-a initiat ci ... „important e cat si cum gandesti”. Si poate, vorba reclamei care zice ca nu conteaza destinatia (tinta) ci „the jurney itself”, ar fi interesant sa aflam cum au ajuns acestia „de-ai nostri”, ce si cand s-a transformat in ei, unde a fost declicul, ce-i mana pe ei in lupta!

In sfarsit, ce s-o mai dam atata dupa dud, probabil ca ati vrea sa aflati o definitie, niste criterii, ceva elemente si etichete de compozitie, E-uri si alte farafastacuri care l-ar baga pe bietu om (cititi aici atat lider cat si „oamǎ – adica followerita) intr-una din cele doua oale. Dar nu intru in capcana asta pentru ca as deveni propovaduitorul absurdului si inutilului, behaitor inert, scuipator de venin. Intr-un cuvant, m-as transforma un pic intr-un „de-al lor”. Parerea mea e ca... nici nu stiu daca sa zic din pacate sau din fericire... „ai nostri” si „ai lor” exista si punct. Ii vezi, ii deosebesti. Usor! Chestia e ca nici macar nu sunt doua tabere pentru ca, in realitate exista doar „ai nostri” si „restul”. Un cap de pod, o „résistance” si ceilalti.

Ei da! Da! Ai nostri si restul! Nimic in plus, nimic in minus, fara virgula si radical. Totul fix pe fix, scurt pe doi, ura si la gara!

Si, ca sa nu-mi sariti in cap, sunt destui dintre „ai nostri” pe la alte scoli. Inclusiv profi.  Aici pot adauga cu bucurie cuvantul „din fericire”! Asadar, cum zice vechiul proverb geto-dac, notres comme les conifere – ai nostri ca brazii! Fara gluma, acum! 

... si, mai stiti ceva? stiti ce e si „mai minunat”? Faptul ca uneori si „noi ai nostri” devenim si ne purtam ca „ai lor”. Dar ne trece repede... ca doar de aia suntem tangoisti hard core!

read more

Bucurestiul Tangoului

Oamenii habar nu au ca asa ceva exista, aici, in Bucuresti, in Romania. Celor trecuti de prima tinerete aproape ca nu le vine sa creada. Corporatistii “propun” o mira inteligenta si aduc in discutie “savante” clisee. Cei nascuti cu putin inainte sau in jurul Revolutiei il amesteca in acelasi banal vulg al activitatilor umane similare.

I se spune intr-o mie de feluri. Se spune, tragand de par stereotipurile osificate, ca este: senzual, erotic chiar, pasional. Unii, mai inteligenti, il citeaza pe George Bernard Shaw cu a lui “expresie verticala a unei dorinte orizontale”.

tango argentinian pentru incepatori

Este vorba despre tangoul argentinian. Argentinian! A nu se incurca cu mult mai raspandita (in imaginea oamenilor despre fenomen) varianta europeana despre care, daca ai comite imprudenta de a face chiar si macar o simpla aluzie in timpul unei discutii cu un adevarat impatimit, ai comite un sacrilegiu pentru care, in viziunea lui, nici o pedeapsa nu ar fi prea mica.

Si totusi exista. Chiar aici, chiar in Bucuresti. Si din Bucuresti a plecat sa se raspandeasca. Si a ajuns deja in Brasov si in Constanta, un pic si in Cluj si Timisoara. Si, asa cum se zice, daca a ajuns azi in Timisoara, maine...

Tangoul argentinian “respira” in Bucuresti un aer tot atat de rarefiat ca si cel al marilor capitale europene. Sau poate chiar mai rerefiat si mai exclusivist decat in multe din orasele cu nume de “brand” ale batranului nostru continent. Exista scoli, exista practicanti, exista o comunitate, exista impatimiti. Exista chiar si un sistem.

tango argentinian in bucuresti 2011

De vreo 5 ani incoace se pare ca fenomenul a prins aripi. Profesorii din Bucuresti au un nivel comparabil (din punct de vedere al metodei de predare si al cunostintelor pe care le pot transmite cursantilor) cu cel utilizat in Mecca Tangoului, singurul si unicul oras, locul de unde rasar soarele, speranta si dorintele oricarui impatimit: Buenos Aires.

Se studiaza mult, se studiaza intens, se studiaza aplicat. Exista profesori care intra “adanc” in istoria fenomenului studiindu-i originile, dinemsiunea culturala, contextul istoric al aparitiei si dezvoltarii. Exista oameni care petrec ore bune in fiecare zi gandindu-se si studiind aplicat elementul de baza al tangoului – muzica de tango: cum, de ce, in ce context socio-cultural, ce vrea sa spuna, care e mesajul, ce semnificatie are versul cutare, de ce anume a fost introdusa pauza sau sincopa acolo, ce vrea sa transmita, cum anume ar trebui interpretata in dans o bucata, de ce in anul 22 tangoul cutare suna intr-un fel si peste 20 de ani in alt fel... si alte zeci de asemenea delicioase amanunte pentru care nu s-ar lasa dusi de pe google si alte site-uri specializate nici daca se anunta sfarsitul iminent al vietii pe Terra.

balul de tango 2010

Exista cursanti si practicanti atat de inraiti incat, daca i-ai lasa trei zile si trei nopti inchisi intr-o sala - oricat de anosta si prafuita ar fi, numai sa aiba o podea decenta din lemn sau parchet - cu un ipod sau mp3 player “incarcat” cu cativa giga de tango si 2-3 boxe mai de doamne ajuta, ar fi in stare sa danseze continuu fara sa-ti ceara de mancare.

Unii au ajuns atat de... “rau” incat iti declara cu mana pe inima ca, pentru ei nu exista viata inainte de tango! Ca nu mai au alti prieteni in afara de cercul de tango, ca nu-si pot organiza seara decat in jurul unei Milongi sau Practica de tango, ca nu se pot gandi la o alta vacanta decat in acel loc unde se organizeaza un festival de tango, ca... si in situatia in care iarna se anunta destul de geroasa si cu zapezi abundente, vor prefera sa dea 3-400 de lei pe o pereche de pantofi de tango decat sa-si ieie o “pereche isteata de galosi”... in fond, ce nevoie au de incaltaminte pentru sezonul rece? Oricum petrec marea majoritate a timpului la cursuri de tango, pentru ca apoi sa se deplaseze la o Practica de tango iar sera urmatoare sa vada care-i Milonga inceputului de program si care-i cea de sfarsit! Si apoi, vine weekend-ul, si in weekend sunt si seminarii cu participare internationala si profesori renumiti deci... ce rost are sa-si mai protejeze sarmanele picioare?

festival international de tango

Sunt nebuni? Raspunsul e relativ. Poate ca da. Sau poate ca nu. Oricum, multi sunt niste nebuni foarte frumosi. Niste visatori fanatici. Niste... dansatori minunati. Da! Aici trebuia sa ajung de la bun inceput! Avem si asa ceva. Sunt unii – persoane importante, nu spui cine – care danseaza de-a dreptul Divin. Si sunt tratati ca niste Zei coborati printre simplii muritori. Pe buna dreptate as putea zice. 

milonga "experimentala"

Ei da! Avem cu ce ne lauda. Nu ma credeti? Dati o fuga la orice Milonga mai de soi si-o sa ramaneti cu gura cascata. O sa credeti ca-ti ajuns din iad in rai si n-o sa va mai dati dusi: muzica, mizanscena, oameni, atitudini, eleganta, stil, tact, dans... dans frumos. Totul intr-o cu totul alta atmosfera decat cea cu care sunteti obisunuiti in mai mult sau mai putin bubuitoarele noastre cluburi, bodegi, spelunci, baruri, restaurante. Si peste toate va trona MUZICA DE TANGO! Muzica asa cum n-ati mai auzit, cu totul alta decat cea “incastrata” in atat de secele stereotipuri. Di Sarli, De Angelis, D’Arienzo, Diaz, Piazzolla... tumultoasa intr-o jucausa tango-milonga, eterica pentru sofisticatul tango-vals, dezlantuita pentru nonconformistul tango-nuevo, si... fara cuvinte de frumoasa pentru inegalabilul tango-clasic.

I’ll be back!

Cristian Dumitru – Tango Tangent

read more

Leonel El Feo – Leonel Cel Urat; un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero

Leonel El Feo – Leonel Cel Urat

un tribut adus lui Leonel Edumundo Rivero

Edumundo Rivero alias Leonel el Feo

Edmundo Rivero se naste in sudul Buenos Airesului in 1911, in suburbia Valentin Alsina, descoperind inca de mic – prin intermediul calatoriilor pe care le face alaturi de tatal sau – stilul de viata si melodiile gauchos din Provincia Buenos Aires. Mosteneste atat prenumele cat si culoarea blonda a parului de la strabunicul sau, un imigrant de origine Britanica.
In adolescenta, se muta in cartierul Belgrano, la marginea Buenos Airesului, fiind astfel martor al dezvoltarii tangoului: atat al dansului cat si al muzicii de gen, din ce in ce mai complexa. In acelasi timp, observa cum versurile tangourilor se schimba din rime ale unor usoare romante vulgare in povesti mai elevate despre dragoste si onoare masculina.

Leonel el Feo

Invata sa cante la chitara pregatindu-se insa si pentru o cariera de canataret, inzestrat fiind cu o voce profunda de bariton-bas, voce care se va transforma intr-o „marca inregistrata”. Tot o marca inregistrata o reprezentau si mainile sale uriase, defect fizic cauzat de sindromul de care suferea – acromegalie.
Canta in cateva mici localuri pentru a debuta, impreuna cu sora sa Eva, la Radio Cultural, inceputul deceniului trei aducandu-i o alternare intre aparitiile radiofonice si divese giguri.
In 1935 este cooptat in orchestra Julio de Caro (dupa ce, mai intai, trecuse prin orchestra lui Jose De Caro – fratele mai putin faimos al primului), orchestra ce-i aduce atat faima cat si porecla El Feo (Uratul).
Desi joaca in mai multe filme argentiniene de-a lungul anilor 30 si 40, inceputul deceniului patru reprezinta o perioada caracterizata prin nesiguranta, din punct de vedere al carierei sale artistice, nereusind sa ramana in niciuna dintre orchestrele in care este cooptat, Rivero fiind de parere ca, in acea perioada, chiar profunda sa voce reprezenta handicapul principal.

leonel el feo - tangouri cantate in "lunfardo"

In 1944, Rivero se alatura orchestrei condusa de Horacio Salagan (artist avangardist). Aventura dureaza 3 ani fara a produce vreo inregistrare (avand influiente din muzica compozitorului maghiar Bela Bartok, stilul muzical al lui Salagan era considerat unul mult prea nelalocul lui de catre publicul iubitor de tango) insa ii aduce respectul muzicienilor avangardisti si interpretilor de jazz.
Impreuna cu cantaretul Carlos Bermudez inregistreaza tangouri ceva mai comerciale pentru piata columbiana pentru ca, in 1947, sa fie angajat de Troilo care, in acea perioada, inregistra succes dupa succes, impartind gloria alaturi de Floreal Ruiz si Aldo Calderon. Raman 22 de inregistrari din aceasta perioada.
Faimos si avut, Rivero il pareseste pe Troilo in 1950 pentru o cariera solo, alegand, pana la sfarsitul carierei sale, drept acompaniament atat orchestre cat si cvarteturi de chitara.

leonel el feo

Formatiile alcatuite exclusiv din chitaristi acompaniau, de regula, milongerii provinciali (rurali) si primii cantareti de tango (chiar si Carlos Gardel  a fost acompaniat astfel de formatii in tineretea sa). Sa aduci un astfel de acompaniament in plina perioada de avant si dominatie deplina a marilor si sofisticatelor orchestre ale anilor 50 va fi considerata, cel putin, o actiune indrazneata, actiune insa ce-i va cimenta pentru totdeauna identificarea sa cu mandra solitudinea masculina rurala, in completa opozitie cu atitudinea, cu accentul pus de tangoul ”urban” pe povestile neimplinite de dragoste.
In anii 60, Salagan si Rivero isi obtin razbunarea inregistrand mai multe melodii. In 1966 apare in filmul Buenos Aires, Verano 1912.
Spre sfarsitul anilor 60, tangoul devine un produs „de export” intrucat, atat artistii cat si publicul iubitor de tango imbatranesc, ramanand „fixati” pe vechile melodii si formate orchestrale ale anilor de glorie (40 si 50). Pana si marii artisti is gasesc cu greu angajamente, pe masura ce majoritatea iubitorilor genului resping muzica lui Astor Piazzolla si a adeptilor acestuia (printre care se afla si Rivero).

leonel el feo

Temandu-se pentru viitorul tangoului, Rivero inaugureaza in 1969, in districtul San Telmo, clubul de tango El Viejo Almacen. Se spune despre acest club ca, datorita faptului ca Rivero este de-a dreptul venerat in Japonia (acolo unde a intreprins un turneu in 1968), niciun turist japonez respectabil care viziteaza Buenos Aires-ul nu-si va permite sa nu-si aduca „omagiul’ vizitand pentru cel putin o seara clubul artistului.

read more

Leonel El Feo - Luciano Supervielle - Bajofondo

Luciano Supervielle - Bajofondo

Luciano Supervielle - Bajofondo

Chiar daca Bajofondo (grup din care face parte si Superville) a fost considerata pionerul in ceea ce este cunoscut in intreaga lume drept „electronica tango”, grupul nu considera respectiva definitie ca fiind potrivita genului de muzica pe care il interpreteaza. Proiectul  Bajofondo Tango Club prinde contur la inceputul anilor 2000 din inititativa lui Gustavo Santaolalla (castigator a doua Oscaruri pentru muzica din Babel si Brokebackmountain) si a lui Juan Campodónico, a caror idee era aceea a reunirii unui grup de artisiti argentinieni si uruguaieni cu scopul de a crea „muzica actuala din Rio de la Plata” (Rio de la Plata este denumirea fluviului si a estuarului ce despart Argentina de Uruguai, cele doua capitale – Buenos Aires si Montevideo - fiind situate de o parte si de alta a estuarului, pe coastele acestuia traind cea mai mare parte a locuitorilor celor doua tari).

Bajofondo

Bajofondo Tango Club a reprezentat, la inceput, o alianta a producatorilor, muzicienilor si cantaretilor care a prins contur in studioul de inregistrare si a dus la realizarea unui prim album muzical. Odata cu trecerea timpului si dupa multiple turnee, colectivul ce reunea artisti cu cariere individuale remarcabile, se transforma intr-o adevarata formatie ale carei interpretari live devin evenimente de senzatie oriunde in lume s-ar desfasura. Iar pe masura ce muzica creata de Bajofondo creste in valoare, tot asa evolueaza si se extinde „denominarea” termenului de „electronica tango” considerat din ce in ce mai nepotrivit pentru stilul promovat de Bajofondo.
Initiatorul Gustavo Santaolalla spune si de ce: „nu ne place eticheta de „electronica tango” intrucat suntem de parere ca ceea ce facem nu este nici muzica electronica si nici tango. Noi cream muzica din Rio de la Plata si, cand ai de gand sa creezi  muzica care sa reprezinte atat Buenos Aires cat si Montevideo, atunci este obligatoriu ca tangoul, murga, milonga si candobe sa fie prezente intrucat fac parte din harta genetica a acestui colt de lume. Insa, cei 40 de ani de istorie a rock-ului, hip hop-ului si muzicii electronice argentiniene si uruguaiene au dus la adaugarea si a acestor genuri pe harta si in istoria acestui loc”.
Bajofondo reprezinta un colectiv in cadrul caruia membrii sunt liberi sa realizeze creatii proprii, astfel ca, Luciano Supervielle – cel mai tanar membru al formatiei – lanseaza in 2004 un album solo. Albumul ii poarta numele – Superville – si este prezentat sub sigla Bajofondo Tango Club, castigand premii foarte importante (la fel ca si primul album lansat de Bajofondo). Din album face parte si piesa muzicala Leonel El Feo.
Luciano Supervielle se naste in Franta si, dupa ce traieste in Mexic , va locui simultan in Spania, tara natala (Franta) si Uruguai, artistul ramanand insa, fara urma de tagada, influentat de mostenirea artistica si culturala din Rio de la Plata.

bajofondo argentina uruguay

Artistul combina in creatia sa un stil influentat atat de hip hop cat si de tango, rock sau muzica uruguaiana, la care adauga un alt mix: maestria sa la claviatura si platane si talentul de orchestrator. Supervielle creeaza astfel un concept artisitc propriu „topind” mostenirea sa cultural muzicala pentru a o transforma intr-un limbaj muzical universal, accesibil, diferit de „sound-urile” clasice ale Rio De La Plata – tango, milonga si candombe.
Isi incepe cariera in Uruguai in cadrul trupei hip hop Platano Macho devenind mai tarziu component al formatiei compozitorului uruguaian Jorge Dexler, artist care locuia in Spania, fiind atat clapist cat si scratcher si aranjor. Este cel mai tanar component al Bajofondo, descoperind aici platforma ideala pentru a-si explora si imbogati atat creativitatea cat si identitatea sa artistica.

read more