0 comentarii

La Pavadita

Orchestrare si interpretare: Alfredo de Angelis
Iinregistrata: 1958 (album: Instrumentales Inolvidables
Compozitor Anselmo Aieta;

milonga bucuresti - centrul istoric

Se spune ca prima versiune a tangoului Pavadita a fost inregistrata live in El Viejo Almacen (unul dintre celebrele localuri cu “specific de tango” din Buenos Aires), de Angelis reusind sa creeze un aranjament muzical de exceptie: excelent atat pentru difuzarea pe discurile de vinil cat si pentru milongi, acolo unde ocupa un loc preferential in gusturile dansatorilor.
In opinia lui Oscar del Priore (cercetator si biograf al fenomenului tango), pana la realizarea acestei interpretari a orchestrei dirijata de Roşul din Banfield (de Angelis), „tangoul lui Aieta era unul vesel, jucaus, deloc dramatic. Un tango asemanator ca stil (care precede Pavadita) ar putea fi Saludos de Domingo Federico cu marea diferenta ca, spre deosebire de Saludos, Pavadita are acele pauze atat de stranii si atat de potrivite”.

Pavadita - alfredo de angelis

Del Priore povesteste ca Alfredo de Angelis „era un om simplu dar incantator, cu care era o placere sa discuti, arogant dar si fermecator” si mai povesteste despre faptul ca, intr-o seara, Alfredo i-a povestit cum s-a „nascut” Pavadita. Astfel, del Priore spune ca tangoul a fost creat in timpul uneia dintre petrecerile date de Alfredo de Angelis acasa la el unde, printre invitati se afla si Anselmo Aieta (unul dintre compozitorii favoriti ai lui de Angelis), care-i spuse ca are un tango pentru el. Tangoul i-a placut de la prima auditie Maestrului insa de Angelis reorchestreaza piesa adaugand „cireasa de pe tort”: faimoasele pauze! Scurte momente de liniste urmate de un tumult ritmic al intregii orchestre.

Reorchestrarea partiturii originale a fost realizata cu acordul autorului, iar Del Priore noteaza: „Alfredo, ca orice bun descendent italian, era un truditor al muzicii petrecand zilnic, ore intregi, in fata pianului, ocupandu-se cu aranjamentul muzical al pieselor interpretate ulterior, cu atata succes, de orchestra sa. Numai rareori, lasa aceasta sarcina (a orchestrarii), violonistului orchestrei, Victor Barna”.

Pavadita a fost inregistrata in 1958, in plina glorie a lui De Angelis: orchestra sa „erupsese” pe Corrientes, la baluri si carnavaluri, totul culminand cu prezenta in legendara emisiune radio „El Glostora Tango Club”. Un amanunt important, Pavadita a fost inregistrata de orchestra ce avea aproape aceeasi componenta ca in 1940 (perioada debutului) si, la fel de important, melodia era interpretata intotdeauna cu „echipa de titulari” a orchestrei – detaliu ce i-a asigurat succesul de durata! Iata componenta orchestrei: la bandoneon:  Toto Rodríguez, Carlos Cubría, Américo Pinella si Guillermo Vilar , violonisti: Víctor Braña, Wenceslao Cinosi, Hipólito Carón si Angel Vilar, la contrabass Hugo Besnati, la pian: Maestrul de Angelis insusi.
pavadita - de angelis


Tocmai datorita aranjamentului muzical atat de special, nimeni nu a mai indrazint sa realizeze o alta inregistrare a Pavaditei, asa ca acea din 1958 ramane unica a acestui tango atat de frumos. Dupa del Priore, ar mai exista o inregistrare (care incearca sa imite interpretarea lui de Angelis) realizata de o orchestra dirijata de Roberto Prando. Tangoul se numea Quietito si, desi se dorea a fi o reeditare a succesului inregistrat de Pavadita, nu a prins niciodata la public.

Mostenirea lui Aieta

Anselmo Aieta a avut un destin de musician unic. Hector si Luis Bates povestesc in “Historia del Tango” ca: “la inceput, cand soarta le era potrivnica, dorind sa-si castige traiul, Aieta si un prieten chitarist, au fost angajati sa cante intr-o sala de dans de mana a treia pentru un castig de nimic.

Intr-o seara, in timp ce interpretau un tango, dadu naval pe scena un tip inalt si musculos, inarmat cu un cutit imens, la a carui simpla vedere ti se ridica parul pe ceafa. Sus-numitul individ se emotina asa de tare ascultand tangoul incat incepu sa tipe si sa se jeleasca: “cat de frumos, cat de frumos!”, si, manuind cu pricepere iataganul, taie dintr-o singura lovitura corzile chitarei. Aieta, inlemnit si tremurand ca o frunza in vant, nu indraznea nici sa respire. Creolul gasi gestul sau prea putin expresiv fata de emotia ce-l strabatea pentru ca, apropiindu-se si de bandeonist, tot cu o singura lovitura despica baierele sarmanului instrument din bratele lui Aieta. Acesta crezu initial ca propria-i burta este despicata si ca este plin de sange insa, violentul personaj se linisti instantaneu spunandu-le: „fiti fara grija prieteni, tangoul vostru m-a facut sa plang, haideti sa va dau un gin.” Li se paru ca viseaza cand individul scoase 600 $ din portofel zicandu-le: ”va rog, doar pentru ca sa cumparati alt burduf”, si le puse banii in mana. Aieta marturiseste ca, dupa acea ciudata seara, acesta le-a devenit cel mai bun prieten platitor.”
la pavadita - coperta album

Muzician autodidact si intuitiv, Anselmo Aieta a fost „inghitit” de ani 40 ai tangoului. Ca sef de orchestra nu a reusit sa se adapteze schimbarilor, interpretarea sa neavand forta insa, ca si compozitor, a excelat, compunand tangori renumite ca: Alma en pena, Tus besos fueron míos, Suerte loca, Entre sueños, Mariposita, Príncipe, faimosul vals Palomita blanca. Supranumit Vrajitor al bandoneonului, s-a nascut in 1896 si a murit in 1964.
pavadita - coperta

Creatia s-a a renascut continuu datorita interpretarilor de exceptie ale marilor muzicieni ai anilor 40: Aníbal Troilo, Osvaldo Fresedo, Miguel Caló, Ricardo Tanturi, Osvaldo Pugliese, Francisco Canaro, Juan D’Arienzo…

read more
0 comentarii

tango show

Balul de tango 2010 - afis
read more
0 comentarii

Tango Argentinian - pasiunea mea

read more
0 comentarii

Pastila de jumatate de ora

don quijote de la mancha _ dulcineea

Daca as fi Cupidon, pe cine as cupla? Pe cine cu cine, mai exact! Primul gand, pe Don Quijote cu Dulcineea. Problema ar fi ca jumatatea de sageata indreptata catre Dulcineea ar rataci aiurea pentru ca "prea frumoasa domnita" era o Seniorita minunata insa lipsea la apel cu desavarsire fiind 100% o "inchipuire concreta" a halucinantei imaginatii a mult prea breazului Cavaler Neinfricat.

dulcineea

Asadar, o mare problema pentru prea-bunul si „prea-bine-intentionatul” Cumbidon :-) .
cupidon

Dar, Cupidon optimist (si nerusinat fiind – sa nu uitam ca umblu complet dezbracat neavand nici macar bunul simt sa-mi tin tolba de sageti atarnata in partea din fata a corpului astfel incat sa nu mi se vada „rusinica”), as trece la urmatorul cuplu; m-as gandi la Madam Bovary si ilustrul sau sot necunoscut. Mi-e mila si de ea (sarmana femeie „generica” prostuta) mi-e mila si de el (sarmanul barbat indobitocit, indestulat, incornorat). Mi-e mila de amandoi ca se vor prapadi si de data asta; ea din lipsa de dragoste si prea multa fantezie, el din prea multa dragoste si lipsa de... cel de al doilea element. Cu ei cred ca as avea o sansa. Iata un bun subiect de consiliere matrimoniala!
Madam Bovary

Fericit Cupidon, cu aripioarele de inger falfaind (si cu... altceva falfaind) as trece la urmatorul „caz” din lista... I’m thinking... ceva greu, un caz cu adevarat dificil: Anna Karenina si sotul... ca si pe ilustrul necunoscut Felcer satesc sot al Madamei Bovary si „intitulatura” mandrului aristocrat Karenin imi scapa cu desavarsire. Macar stiu ca il cheama Karenin, asadar jumatatea mea de sageata (chiar, nu vi se pare „suspect” faptul ca unirea a doua destine se realizeaza prin divizarea brutala, spintecarea, ruperea in doua a unei bieti bucati „unitare” de lemn!? Adica un fel de „pentru a uni ceva e nevoie sa dezbini mai intai!”.
Pastila_de_jumatate_de_ora

Intr-un fel exista si aici o logica), spuneam ca jumatatea mea de sageata ar avea un „adrisant” si ar sti „cu precizie si la fix” inima cui sa loveasca. Si l-ar izbi si pe Musiu Karenin si ar izbi-o si pe „complexa” Anna... direct pe sub faldurile rochiei ei aristocrate si acolo unde ar durea-o cel mai mult! E, si!? Si ce? N-ar mai muri? N-ar mai avea Simona Senzual dileme in legatura cu „modul in care se termina romanul Anna Karennina”? N-ar mai fi avut Tolstoi „obiectul muncii”? nici una din cele de mai sus. I-as fi salvat pe ei dar altii le-ar fi luat locul. N-ar mai fi fost Anna Karenina cea prinsa in dilema „sex sau virtute”... „cum te prinde cum te...” ci ar fi fost poate o Kamma Arenina cuprinsa de exact aceleasi indoieli, incertitudini, neimpliniri, impliniri, obsesii... etc, etc. O alta nefericita i-ar fi luat locul si romanul s-ar fi scris, epopeea s-ar fi creat, Simona Senzual ar fi avut aceleasi dubii, Tolstoi ar fi ramas in continuare un conte cuprins de indoieli cu privire la rostul lui in lume (si la rostul averii pe care o detine), tolstoistii ar fi existat si ei, la fel si bolsevicii, pamantul s-ar fi rotit, soarele ar fi fost tot acolo si, ce mai incoace si in colo, in general lucrurile ar fi ramas la fel, neschimbate, nemodificate, in ordinea lor fireasca, in matca de nestramutat! Offff... deci Cupidonul ar fi inceput sa aiba angoase provocate de dileme morale! Asta sa fie rostul lui in lumea, de a schimba ceva pentru ca nimic sa nu se schimbe!? Grea dilema, grea dilema.
anna karenina



To be continued
read more