Conexiunea conexiunii

Tot vad pe la milongi fete agatandu-se (cu disperare) de ideea de a simti ceva. Asta e ca si cum ai forta orgasmul. Ca sa nu spun ca-l mimezi. De fapt, exista si din a doua categorie - fete care mimeaza conexiunea „paroxistica”. Si ele au farmecul lor (aparte) si sunt deosebit de nostim de observat. Sunt un pic voyeur dar, daca esti acolo (la milonga) si ele se expun si-si etaleaza  „trairile” cu atata „naturalete”...nu ma pot abtine si ma uit. Cum se zice, suta la suta genuine replica (fake). Bravvo!

Asadar, cred ca e timpul ca cineva sa scorneasca vreun modul sau curs, vreo bucata de seminar sau, de ce nu, un mega festival international ori chiar un campionat mondial sub unica deviza: CcC - „Conexiune cu Conexiunea”, al carui scop declarat sa fie acela de a le invata pe fete cum sa simta ca simt atunci cand liderii nu conduc conducand nemuzica, dansand nedans si miscand miscari. Suna complicat? Ei bine, chiar e! Vorba aia, „tangoul e altceva!”, si sa incerci sa deprinzi  (fortezi) ceva atat de natural cum e o senzatie (un sentiment) nu are cum sa nu fie al dracului de greu. Cand o sa ma intalnesc data viitoare cu „privelisti” similare, o sa-mi zic si eu ca-mi place. Poate o sa ma cred. Cred c-o sa ma cred. Trebuie sa ma cred... stai! Cum se facea? ... asa! Inchizi ooochiiiii, ba nu, ba nu, nu-i suficient sa-i inchizi, trebuie sa „storci” pleoapele tare, ca si cum ai fi pe buda chinuit de chinurile facerii, apoi te concentrezi la concentrare... asa, asa, da! Deja incep sa cred...

read more

Julio De Caro

Julio De Caro

violonist, lider de orchestra si compozitor

Julio De Caro

Scoala De Caro – ghidul suprem in arta interpretarii instrumentale a tangoului

Odata cu formarea sextetului care-i poarta numele (in anul 1924), violonistul Julio De Caro reuseste sa creeze un nou si complex stil in muizca de tango argentinian, stil de natura sa contribuie decisiv la imbogatirea orizontului spiritual al tangoului. Intr-o astfel de masura poate fi calculat acest impact incat scoala De Caro este considerata, alaturi de scoala Gardel (prima, la nivelul superlativului instrumentatiei, cea de a doua, la nivelul superlativului vocal), drept piatra de hotar sau ghidul suprem in arta interpretarii tangoului.

O noua era in tango

Datorita eforturilor si talentului unui violonist cunoscut mai mult prin compozitiile sale decat prin tehnica interpretativa, debutul sextetului De Caro este sinonim cu nasterea unei noi ere in tango.

Un stil unic: renconcilierea radacinilor populare ale tangoului cu influenta europeana

De Caro pastreaza esenta tangoului nascut in mahala (mentinandu-i stilul brav si jucaus), la care adauga o doza de expresivitate melancolica si sentimentala nemaintalnita pana la acel moment, reconciliind astfel radacina populara cu influenta pro-europeana. In acelasi timp, pregatirea sa academica ii permite imbracarea mesajului pieselor intr-un limbaj muzical sclipitor deosebit de atragator. 

Julio_De_Caro

Sunetele acuarelelor Buenos Airesului

Tangourile sextetului, uneori lenese, alteori aprinse, ne aduc sunetele acuarelelor unui Buenos Aires cu case joase, fatade gri, strazi marginite de arbori, gradini infloritoare, piatra cubica si tranvaie vechi. Sau chiar ale unei ordini sociale si armonii politice - existente in ciuda unui control strict al libertatii si bunastarii economice - stari de fapt care-si vor gasi totusi un sfarsit brutal in 1930, odata cu inceperea perioadei loviturilor de stat in Argentina pe fondul crizei mondiale.

Boedo_Julio De Caro

Fratii De Caro, Francisco si Julio: pasiune si peisaje urbane pictate in tango

Tangourile compuse de Maestrul De Caro, precum Boedo sau Tierra querida sunt importante pentru intelegerea conceptiei artistului. La fel de importanta este si contributia fratelui acestuia Francisco De Caro, pianist al sextetului si compozitor, creator al unora dintre cele mai indragite tangouri in stilul liric si romantic, asa cum sunt Flores Negras sau Loca Bohemia.

Grupul va jongla, de o maniera nonsalanta nemaintalnita pana la acel moment, cu pasiunea tangourilor lui Francisco si pictarea peisajelor si personajelor urbane din tangourile lui Julio.

Un nou stil pentru sute de orchestre de tango

Compozitiile lui Pedro Laurenz sunt de asemenea fundamentale. Risa Loca sau Mal Amores sunt unele dintre piesele nemuritoare create de bandoneonistul sextetului. Cu toate acestea, in repertoriul sau imens De Caro nu a omis niciodata alti mari compozitori ale caror tangouri le-a interpretat conform noilor coduri, pregatindu-le pentru a fi interepretate in urmatoarele decenii de catre alte sute de orchestre, indifrent daca acestea urmau sau nu stilul muzical De Caro.

11 decembrie

Julio se naste la 11 decembrie 1899 intr-o casa mare din cartierul Balvanera din Buenos Aires, fiind cel de al doilea din cei 12 copii al unei familii de italieni. Tatal sau, Jose (Giuseppe) De Caro (fost dirijor al Conservatorului din Teatro Della’Scala de Milano) si-a dorit ca fiii sai sa aiba studii universitare si educatie muzicala formala, astfel ca i-a indrumat pe Julio catre pian, si pe Francisco catre vioara. Fratii decid insa sa schimbe instrumentele si, mai mult, sa conteste temuta autoritate a tatalui devotandu-se tangoului fapt ce va provoca o rupura familiala definitiva.

Julio De Caro

Peste 420 de inregistrari

Desi, incepand cu anul 1933, De Caro intra intr-o perioada de experimentari (orchestre largite si noi instrumente, inclusiv instrumente de percutie si suflat - insusi De Caro interpreteaza la o stranie vioara cornet), in intervalul cuprins intre 1924 – 1932 reuseste sa inregistreze cel mai important calup din creatia sa. In total, pe o perioada de peste 30 de ani, artistul va inregistra 420 de piese (unii colectionari sustin ca au mai descoperit inca 20).

Printre piesele valoroase nu putem sa nu amintim tangoul intitulat „Anibal Troilo”, un omagiu miscator adus marelui bandoneonist, compozitor si lider de orchestra (la care se pare ca Troilo i-a raspuns cu Buen Amigo). De Caro va mai compune si „Osvaldo Pugliese” – omagiu adus celui mai de seama urmas muzical al sau – si „Piazzolla” (iar Piazzolla i-a multumit cu „Decarisimo”) insa, din pacate, nu exista inregistrari ale acestor piese.

11 decembrie – Ziua Tangoului

11 Decembrie a fost declarata Ziua Tangoului nu doar pentru ca la acea data se nastea Carlos Gardel ci si pentru ca aceasta este si ziua in care s-a nascut Julio De Caro.

(articol scris dupa prelucrarea informatiilor din: www.todotango.com)

read more

Regresie Filosofica

aceste randuri au fost scrise in 2008

 
Trec  azi printr-un mic proces de reflectie (mai degraba „regresie”) filosofica. Mi se intampla des insa nu la fel de des ma apuc sa si „scartza scartza pe hartie”. Azi?... e altceva. O fi din cauza frigului. Sau a racelii care ma tot bantuie si ma tot dusmaneste busumandu-mi creierii si vlaguindu-mi puterile.

Despre ce „teoretizez”? despre relatii si despre femei. Teme predilecte si atot cuprinzator de nemuritoare. Adica n-au cap si nici coada. Nu stii de unde sa le apuci pentru ca habar nu ai cand se vor termina. Si totusi, de amorul artei, atat de multi dintre noi o fac. Ne apucam sa despicam ţestele... pardon! Inca nu ne-am apucat sa despicam capatanile nimanui. Firul il despicam. In 4 sau in 14 sau in multiplu de 14. Nici nu mai conteaza odata ce ai inceput sa-l desiri. De oprit nu te mai opresti oricum...

Deci (ca sa incep ca orice bun roman cu memorabilul si nemuritorul „deci), am stat eu si m-am gandit bine si am descoperit ceva. S-or mai fi gandit si altii inanintea mea (adica, s-au gandit cu siguranta) dar n-or fi ajuns la aceeasi concluzie. Structura, caracteristicile, comportamentul, personalitatea, trasaturile definitorii de caracter, elementele de baza ce compun „contemporanul” zilelor noastre cam care ar fi? Aaaa!? Ia spuneti voi? Ce ne defineste pe noi cel mai mult si mai mult si mai mult? Si raspunsul mi-a venit instant. Shoppingul, frate! Mai exact dorinta de a poseda diverse lucruri, obiecte, bunuri. Prima si intaia conditie animalica (aceea de a „detine” mijloace pentru supravietuire – intr-o prima instanta – apoi pentru vietuire sau, de ce nu, pentru o „usoara vietuire” – sau „dolce vita” a la „regnul animalelelor”), spuneam, prima conditie animalica se manifesta intes in noi. Asta-i dovada cea mai clara ca am coborat de foarta putina vreme din copac si de abia ce ne-am schimbat un pic parul insa naravul... tot de maimute sintetice ne-a ramas.

Maimutareala

 

Sunt foarte... sacrosanct - era sa zic, desi nici nu prea stiu bine ce inseamna, sau, ma rog, baniesc ca inseamna ceva sfant - sunt foarte ermetic si probabil nu ati inteles mare lucru. Asa ca o sa incerc sa iau fir cu fir si sa-l reinsir si reinnod. N-am sa incep (si nici n-o sa termin) cu „descinderea” omului din copac despre care primesc si gasesc dovezi zi de zi, ora de ora. Faptul asta e de netagaduit pentru mine asa ca nu mai are rost sa-l argumentez. Ne tragem din maimuta, punct! Suntem niste animale si nimic mai mult. Unii dintre noi au descendenti parosi cu mult mai aproape pe scara timpului decat altii (cu alte cuvinte, in timp ce stramosii unora dintre noi incepusera deja sa-si picteze fanteziile de a „detine” bunuri pe peretii tavernelor preistorice, pardon! a cavernelor, bineinteles, stramosii altora – cei mai numerosi, se pare – inca mai aruncau cu rahat unii in altii si se maimutareau la propriu. Asadar, „fibra asta sintetica” a firului o sa-l las deoparte si o s-o trag pe linie moarta.

read more

Fascinatia unui Profesor

aceste randuri au fost scrise in 2009
 

O jumatate de ora. 30 de minute. Atat a vorbit, fara oprire, cu o elocinta de invidiat, coerent, cu argumente si descrieri precise, intr-o engleza cu accent britanic perfecta. Despre whiskey. Doar despre whiskey. Vorbea de parca toata viata lui numai asta facuse; degustase si studiase istoria marcilor, tipurilor, subtipurilor, aromelor de whiskey din intreaga lume. Vorbea de parca era un actor pregatit sa-si intre in rol si sa... sau mai degraba un prezentator de la Discovery, unul din aia cu voce misto, pe care stai sa-i asculti fascinat si vrajit de modul cum povestesc povesti.  

Whiskey

Profesorul a spus in seara aceea povestea whiskey-ului cu un perfect accent britanic. Nici macar n-am putut fi atent la poveste. Eram fascinat de voce si de accent. Reusise sa ma vrajeasca si pe mine. M-am tot intrebat dupa aceea, sau mai degraba, influientat de amicii binevoitori care nu-l prea aveau la suflet, daca „subiectul” ii fusese servit. Dar nu, n-avea cum. Imposibil. Totul a fost perfect firesc – baietii beau whiskey in bucatarioara locuintei in care se tineau cursurile si, uneori, practicile de tango argentinian. De aceea ne si stransesem acolo – pentru ca eram toti tangoisti. Cercul oamenilor norocosi. Sau mai putin norocosi.

read more